vineri, 29 martie 2024

29 martie: Constanţa Buzea, n. 29 martie 1941 - d. 31 august 2012

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că ești

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticla par

Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simți și taci

Adăugat la rest mereu

Și nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă și eu.

Cum ninge, alb e orice drum

Și alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aș recunoaște-acum

Desperecheat și fără nimb.

Mi-e milă și să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greșeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un șal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mișcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Și fi-vor brazii îngrădiți

Acolo unde cred că ești

Printre barbari meteoriți.

In fiecare an aștept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă privești, dacă asculți

Dacă mai înțelegi ceva.

Naivul răsplătind pe cel ce minte

Aceleași drumuri și aceleași ținte

Aceiași porumbei pe-un blid de linte

Naivul răsplătind pe cel ce minte.

Mi-e dor de tihnă și de lucruri sfinte

De-o lacrimă întreagă și fierbinte

De umilință și de rugăminte

Către duioase mume-morminte.

Dar duc povara câtorva cuvinte

Mi le atârn de gât cerând în minte

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.

***

Viitoarea poetă s-a născut într-o familie modestă din mahalaua Olteniţei-Giurgiului, din sudul Capitalei. A terminat facultatea de Filologie în 1970. A debutat cu poezii încă de pe băncile liceului şi a publicat un număr impresionant de volume, impunându-se drept una dintre marii poeţi ai ultimei jumătăţi de secol XX. Redactoră la revista Amfiteatru între anii 1974 şi 1990, după care a trecut la redacţia România literară, unde a deţinut rubrica de Poezie şi pe cea de Poşta redacţiei, promovând generaţii succesive de poeţi.

S-a căsătorit în 1971 cu poetul Adrian Păunescu, au avut doi copii, după 15 ani de convieţuire s-au despărţit. Unele aspecte dureroase ale iubirii cu poetul tribun sunt narate în scrierea autobiografică Creştetul aisbergului (2009).

Debutând în volum cu De pe pământ, 1963, în colecţia care avea să devină faimoasă "Luceafărul", deci la 22 de ani, poeta era deja foarte cunoscută din colaborările sale intense la toate revistele literare, căci puţine erau pe-atunci, inclusiv la revistele pentru copii şi tineret. A trebuit deci să selecteze pe cât posibil din ceea ce scrisese şi se publica în plin proletcultism, dimpreună cu ceilalţi colegi de generaţie care băteau impetuoşi la porţile poeziei, la "Poarta cetăţii", cum şi-a intitulat Gh. Pituţ prima carte de versuri. Până prin 1965 nici nu se putea debuta altfel în poezie. Ilie Constantin, Adrian Păunescu, Gh. Istrate, alţi prieteni din grupul respectiv, dar şi Cezar Baltag, Nichita Stănescu, Ana Blandiana au plătit acest tribut. Apoi, cu un nume deja făcut, fiecare a continuat în felul său personal, s-au salvat de la fundătura partinicului doar cei care au avut specială înzestrare pentru poezie. Singura salvare fiind talentul, nimic altceva. Ultima redută. "Ultima Thule". Pe alţii lipsa talentului i-a scos din cursa pentru poezie, chit că au continuat să publice ani la rând şi decenii, în virtutea inerţiei, nevoiţi să îngroaşe latura militantismului, a ceauşismului naţionalist. Un exemplu ar fi Ion Crînguleanu, altul A.I. Zăinescu, sau... dar sunt destui. Constanţa Buzea este exemplul salutar, fericit, al salvării prin talent şi prin conştiinţă artistică înaltă. Iar pe partenerul dsale, nu lipsa de talent, ci arivismul, lipsa caracterului l-au dus spre derizoriu şi circ. Puternică a fost la Constanţa Buzea şi ardoarea cu care s-a devotat cuvântului, înainte de orice altceva, înainte chiar de fericirea personală. Jurnalul publicat până acum arată într-adevăr doar vârful aisbergului nefericirii sale personale, marele dezastru adus în viaţa ei de iubirea pentru bardul de la Bârca. Restul de durere, muntele de gheaţă şi de durere se află ascuns vederii directe, disimulat în lunga elegie a poeziei sale de-o viaţă. Agonice, Sala nervilor, Răsad de spini etc, etc.

Opera: De pe pământ (1963); La ritmul naturii (1966), Norii (1968); Agonice (1970); Coline (1970) Sala nervilor (1971; sonete); Leac pentru îngeri (1972; antologie), Răsad de spini (1973) , Pasteluri (1974), Ape cu plute (1975); Limanul orei (1976); Poeme (1977; antologie); Ploi de piatră (1979); Umbră pentru cer (1981); Cină bogată în viscol (1983); Planta memoria (1985); Cheia închisă (1987; antologie); Pietre sălbatice (1988); Ultima Thule (1990; sonete); Pelerinaj (1997); Foșnet fabulos (1997; antologie); Pastelul amoros (1998; antologie); Pretext de conversație (1998; antologie); Roua plural (1999, ed. adăugită 2007; antologie); Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol); Netrăitele (2004); Netrăitele II (2008); Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971(2009)