duminică, 17 martie 2024

 17 martie: Al. O. Teodoreanu (Păstorel), n. 30 iulie 1894 - d. 17 martie 1964


 

 



Cu 3 ani mai mare decât fratele devenit faimosul prozator din Interbelic Ionel Teodoreanu, Păstorel, ar fi prea simplu să spunem că îi va lăsa mezinului grija prozodiei clasice, el rezervându-şi aspectele deconectante ale literaturii de amuzament, foarte rafinat, însă tot amuzament. Epigrame, pastişe, un fastuos Hronic al măscăriciului Vălătuc, considerat de G. Călinescu un echivalent al celebrei Gargantua şi Pantagruel de Rabelais; titlurile volumelor sale ilustrază domeniul în care a excelat acest spirit de înalt rafinament: Strofe cu pelin de mai, pentru/cotra Iorga Neculai, 1931, Vin şi Apă, 1936, Mici satisfacţii, Un porc de câine, 1934. În fapt, Păstorel, în textele sale se dovedeşte un stilist imbatabil. A dovedit-o şi în traducerile pe care ni le-a dat: Bravul soldat Sveik, de Iaroslav Haşek, Taras Bulba, alte traduceri din scriitori francezi. Oenolog fabulos, imbatabil, unanim recunoscut şi admirat, a elaborat un studiu de specialitate despre vinuri şi coniacuri, manuscris considerat pierdut.  Scrierile sale de mare gourmet despre arta culinară au fost editate şi reeditate: Gastronomice.

O adevărată legendă vie, una dintre prea puţinele cu darul de a ne descreţi frunţile în aceşti ultimi vreo 50 de ani, Păstorel, pseudonim devenit renume, aflat pe buzele tuturor, s-a născut la Dorohoi, dintr-o familie de intelectuali, nepot al lui Gavril Muzicescu; face şcoala de ofiţeri şi se întâmplă că foarte curând intră în focul luptelor din Transilvania şi Moldova, fiind grav rănit, decorat cu Steaua României şi avansat la gradul de căpitan. După ostilităţi, face Dreptul şi se prezintă la judecătoria din Tr. Severin, însă în anul următor, deja remarcat de Cezar Petrescu, este solicitat la Cluj, pentru a-l seconda pe maestru în editarea revistei Gândirea. Următorii 8 ani sunt o şcoală de mare preţ pentru literat. Cunoaşte pe cei mai mari scriitori, îi însoţeşte în turnee de şezători literare prin toată ţara. În 1928 îi apare la Cartea Românească un foarte bine primit volum de proză, romanul Hronicul măscăriciului Vălătuc, probă de virtuozitate stilistică, folosind un limbaj cronicăresc pentru a trece prin furcile caudine ale satirei aspecte ale contemporaneităţii. Spiritul fin, cultivat, umorul de cea mai bună calitate, hazul superior, fac deliciul acestor texte ce în tinereţea noastră se citeau în grupuri de prieteni, din ediţii interbelice, desigur. Pentru că acest boier al spiritului nu a acceptat niciodată să-şi reprime opiniile, cum o făcuse şi pe vremea când Iorga era prim ministru şi, la o vizită a acestuia la Iaşi, vitrinele librăriilor erau pline de "Strofe cu pelin de mai / contra Iorga Nicolai... A scris în acelaşi fel despre invadatorii sovietici, boema în mijlocul căreia a excelat întotdeauna îi prelua epigramele, care aveau o difuzare la concurenţă cu literatura tipărită - şi din aceasta i s-a tras detenţia de 3 ani din 1960. "Pe drumeagul din cătun / Trece un sodat şi-un tun./ Tunul rus. Şi rusul tun!"

Am avut prilejul să-l audiez la o comemorare a lui George Topârceanu, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti (vezi evocarea din Himera literaturii, Ed. Curtea Veche, 2007). Era nu mult după ieşirea sa din detenţie şi, din păcate, nu mult înainte de a se stinge, la vârsta de 70 de ani, când se pare că a dictat ultima sa epigramă, în stilul inconfundabil: "Spuneţi şi copiilor,/ (Culmea ironiilor!)/ Pun capăt beţiilor/ În Şoseaua Viilor." (Era adresa spitalului pe al cărui pat şi-a dat obştescul sfârşit...)  Un cavaler al spiritului, însă fără teamă şi prihană. Care a supravieţuit vreme de 20 de ani sub regimul bolşevic din biata ţărişoară... Supravieţuirea, ca  formă a ironiei?

 

Poezia zilei, Păstorel Teodoreanu

 Spovedanie

 

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
 
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân' la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
 
Din volumul „Caiet”, 1938
 
 

Statuii ostaşului sovietic

Soldate rus, soldate rus,

Te-ai înălţat acolo sus

Că liberaşi popoarele

Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 ***

 

Citeşte mai multhttp://blog.citatepedia.ro/115-ani-de-la-nasterea-lui-pastorel-teodoreanu.htm

*

Am pus o placă memorială pentru Păstorel pe imobilul Emporiki Bank, str. Vasile Lascăr nr. 40, S. II. Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

P.S. Am căutat cu dinadins în Odiseea plăcilor memoriale relatarea luptei mele "la baionetă" cu locatarii imobilului din Şos. Dorobanţilor nr. 144, unde aş fi vrut să-i pun o placă memorială neegalatului epigramist. N-am dat de consemnarea în chestiune. Într-o casă boierească, exact vis-a-vis de Televiziunea Română. Eu cu "baioneta" celor mai bune intenţii, faţă cu neclintirea de stâncă a locatarilor. Port-drapelul acestora, un anume domn-tovarăş Hegheduş, care s-a dovedit de piatră în refuzul său. Iar de altfel, personaj prea cunoscut în lumea culturii, deoarece vreme de 2-3 decenii a fost factotumul la Ministerul Culturii şi Educaţiei socialiste; iar ca să spun tot adevărul, a rămas pe post şi pe vremea ministeriatului lui A.P. ( nu e vorba de Ana Pauker, aţi ghicit...).  

 

Alţi scriitori:

Alecu Russo, n. 1819

Urmuz, n. 1883

Mihai Ungheanu, n. 1939

Al. Deal, n. 1944

Virginia Mușat, n. 1948

Liviu Călin, m. 1994

Adrian Marino, n. 5 septembrie 1921 - d. 17 martie 2005. 


Ion Lazu - Biserica Cărămidarii de Jos

Construită în forma actuală prin 1923, pe locul unei bisericuțe de lemn din anul 1711. Interiorul este pictat de Crișan Samoilă.

 


 
 







  

 

 

 










 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu