Carmen Focșa: O carte mai mult decât necesară

Revista Plumb, Nr. 214, Ianuarie 2025

Iată un jurnal care d i r e c ț i o n e a z ă atenția lectorului spre o zonă mai puțin explorată: efortul scriitorului de a i se recunoaște meritele și munca. Nu, nu e vorba de distincții ale forurilor de decizie, ci, pur și simplu, de a fi inclus în planurile editoriale și în sumarul revistelor de profil, după ce a făcut dovada talentului său. SCENE DIN VIAȚA LITERARĂ (Ed. IDEEA EUROPEANĂ / 2007) se numește acest jurnal al lui ION LAZU, cuprinzând perioada 1979-1989, adică perioada în care România înregistra un traseu descendent în toate domeniile, mai ales în privința culturii. Autorul, având privilegiul de a se afla, sporadic, în proximitatea unor nume importante ale literaturii de atunci și de mai târziu, schițează portrete sugestive, personajele evoluează într-un cadru familiar lor - respectiv, restaurantul de la Casa Monteoru, unde aveau acces exclusiv scriitorii, frecventat, printre alții, de Eugen Jebeleanu, Ion Gheorghe, Tudor George, Nicolae Velea, Ion Nicolescu. Mulți sunt menționați cu numele întreg. e un gest care îl definește, bunăoară, pe Breban „care a încărunțit fotogenic”, iar la plecare este așteptat de o limuzină roșie, prilej pentru observatorul atent și subtil de a conchide: „Unii dintre noi se dau de ceasul morții să-și ridice nivelul de trai la înălțimea talentului, așa cum și-l estimează singuri”. În acea lume în care sunt  „Oameni care trec peste oameni”, o lume a cinismului și a plăcerii în sine, fără speranță, „scriitorul este nevoit să se confrunte cu amânări, tergiversări, indiferență, promisiuni neonorate, toate acestea venind din partea mai marilor editurilor sau revistelor literare. Nu vorbim despre un debutant aflat la prima carte, căci, la acea dată, autorul avea un palmares remarcabil. Ne e greu să deslușim dacă aceste amânări, care fac posibilă publicarea unei cărți după ani buni de la predarea către editură, aveau cauze obiective sau subiective, existau piedici greu depășite de înșiși capii editurilor, sau era doar acel „Vino mâine” despre care vorbea inclusiv presa vremii; probabil, ambele, contribuind astfel la conturarea unei drame reale a creatorului, într-un regim totalitar. Apariția unei cărți, după îndelungi și dezarmante așteptări, ca și a vreunei cronici în câte o revistă literară, sunt prilejuri de bucurie, dar și de neliniște. Autorul nu insistă asupra penuriei de bunuri alimentare, semn că disconfortul creat de o situație care afecta întreaga populație, în cazul de față, trece pe plan secundar. Originalitatea acestui jurnal constă tocmai în perspectiva din care este privită viața și lumea literară: aceea a creatorului, după propria-i mărturisire, nepriceput în a dezvolta relații, obligat să străbată, prin forțe proprii, în hățișul unei lumi care, privită din exterior, pare una destinată exclusiv succesului.