16 febriarie: Nicolae Carandino, n. 19 iulie 1905 - d. 16 februarie 1996
Brăileanul cu ascendenţă grecească (tatăl
medic), trăindu-şi copilăria şi adolescenţa în protipendada cosmopolită a
Brăilei, şi-a făcut liceul în oraşul natal, apoi Literele la Bucureşti,
avându-i profesori pe Iorga, Pîrvan, Densusianu, Micescu, Nae Ionescu; a făcut
un doctorat după 3 ani de studii la Paris. Gazetarul în deplinul înţeles al
termenului, spunându-şi opinia cu tot curajul, s-a ilustrat în Interbelic drept
cronicar dramatic şi de artă plastică. A fost internat în 1943 în lagărul de la
Tg. Jiu, alături de Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Arghezi etc. Fire de om al
cetăţii, luptător, incomod, mereu militând pentru democraţie, ţărănist din
convingere, l-a urmat nedezminţit pe Maniu, inclusiv în detenţie la Sighet,
unde l-a servit în continuare pe liderul ţărănist.
9 ani de detenţie, apoi domiciliul
obligatoriu în Bărăgan (Bumbăceşti, Rubla), sate noi, ridicate de
"titoişti". I se oferise paşaport pentru Grecia, însă a refuzat. A revenit în publicistică după 19 ani de recluziune. Avea un foarte acut simţ al
valorii şi considera numirea sa la direcţia Naţionalului drept supremul loc în
cultura română, obţinut prin luptă. Cum a fost şi director timp de 3 ani al
ziarului ţărănist Dreptatea. Recunoscut ca autoritate în gazetăria vremii, a
fost vicepreşedintele societăţii ziariştilor, 1938-1944.
A scris despre Darcle, 1939, despre mari
vedete ale scenei. Memoriile sale, Nopţi
albe, zile negre, 1992, au circulat mai întâi în samizdat. Traducător
din franceză dar şi din greacă. Personaj ce nu putea fi trecut cu vederea în
lumea literară, la restaurantul Uniunii, unde eu însumi l-am cunoscut...
Citeşte mai mult:
*
I-am pus
placă memorială în str. Hristo Botev nr. 22. Pe fațada aceluiași imobil
preexista o placă memorială pentru Onisifor și Octavian Ghibu. Imaginea casei
apare şi în albumul Literaturile
Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.
Poezia zilei, Ilie Constantin, n. 1939
Neguţătorul de săbii
I.
Scribul
subteran
Dintr-un garaj subpământean din Paris
mă uit la cer
şi-mi vorbesc într-un
amestec de limbi
ca un aievea turn al lui
Babel.
Iată-mă sub cerul cel mai nebun
cel mai nestatornic din
lume,
unde norii au ancore
lungi -
aruncate la întâmplare,
ele se înfig
adânc în inimă, pe
totdeauna.
Visele nu vor să mă urmeze,
zăbovesc în trecut.
Totul mă sfâşie aici, trecutul
e o fiară la pândă, care
tot sare
spre săracul, subteranul
şi bolnavul de orgoliu -
aiuritul scrib în
aşteptare.
(din Poezia
românească din exil, Ed. ICR, 2006)
Alţi scriitori:
C. Stoiciu, n. 1939
Mihai Grămescu, n. 1950
Victor Torynopol, m. 1985
Victor Kernbach, n. 14 oct. 1923 -
m. 1995
"D:\Desktop\VID_20241011_120945.mp4"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu