29 ianuarie: Gheorghe Brăescu, n. 29 ian. 1871 - d. 15 martie 1949

 

      

 

S-a născut la Iaşi, ca fiu al unui arendaş. Şcolarizare problematică, adolescenţă aventuroasă, ajungând să facă doi ani în legiunea franceză africană. Revine şi urmează o şcoală de ofiţeri, dar alege să fie profesor la o şcoală de subofiţeri şi inspector cultural al armatei. În Primul război mondial, ca maior în timpul campaniei din Transilvania este rănit, îşi pierde braţul drept, dar drama personală nu se încheie aici, căci ajunge prizonier la nemţi, într-un lagăr din vestul Germaniei. În 1918, cu grad de general, este trecut în rezervă, la 47 de ani. Începe să frecventeze cenaclul Sburătorul, foarte bine primit de Lovinescu. Se lansează pe piaţa literară, colaborând la numeroase reviste ale vremii.

Dar de unde îi venise lui Brăescu ideea lansării în literatură? O împrejurare în sine plină de tâlc: În lagărul german, ca să-şi amuze camarazii de suferinţă, începe să spună istorioare cazone, descoperindu-şi înzestrarea nativă. Schiţe umoristice, 1922;  Schiţe vesele, 1924;  Un scos din pepeni, 1926;  Alte schiţe vesele, 1928;  La clubul decavaţilor, 1929. Publică şi câteva romane, inspirate din cele trei medii pe care le cunoştea îndeaproape: cel cazon, cel sătesc şi cel al mahalalei bucureştene: Moş Belea, 1927; Conaşii, 1935; Margot, 1942, însă rezultatele îi dezamăgesc pe cititorii vremii, încântaţi de schiţele sale scrise impecabil stilistic, concetrat, cu vervă, cu umor irezistibil. Scrie şi teatru, însă numai Ministrul este pusă în scenă. Memorialistica sa din Amintiri se citeşte cu oarecare interes pentru atmosfera dezinhibată a anilor de copilărie ai autorului.

*

I-am pus o placă memorială în str. Mecet nr. 24, colț cu Popa Nan, sectorul III. Imaginea casei cu placă memorială apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

Poezia zilei, Mihai Moșandrei, n. 1896

 

     

 

Ora virgiliană

 

De poţi, mai cântă, liniştit şi clar,

Tihna veche şi potolită a casei,

Petunia ca sângele de iepure amar

Danţând sub cerul vânăt al terasei,

 

Postavele pădurii, şi noaptea din tălăngi,

Şi panoplia veche, şi geanta-nsângerată,

Cu pene de ieruncă, sub scuturări de crăngi,

Pendula ce susură şi pâinea miresmată.

 

În aerul de vârfuri, prin auritul rai,

Când inima scânteie, cu bradul către cer,

Ascultă-ţi viaţa dusă, când vântul cimpoier

Sfâşie lin făgetul şi-al frunzelor alai.

 

 

Alţi scriitori:

Paul Constant, n. 1895

Mircea Popa, n. 1939

Matei Vișniec, n. 1956 

Ion Lazu - Au fost astfel de toamne...