consemnări, poezii, eseuri

31 octambrie: Duiliu Zamfirescu, n. 31 oct. 1858 - d. 3 iunie 1922

Dintr-o familie cu ascendenţă bizantină, primul fiu dintre cei opt copii ai unui arendaş din zona Vrancea, viitorul scriitor, diplomat şi academician, s-a născut la Dumbrăveni (înrudit cu intelectuali ai vremii, printre care arhitectul Ion Mincu şi pictorul Ştefan Mincu, cu alţi unchi care i-au asigurat o educaţie aleasă), a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Focşani, liceul la Matei Basarab, cu bacalaureatul în 1876 şi Facultatea de Drept la Bucureşti, cu licenţa în 1880, după care va fi magistrat la Hârşova, transferat în 1881 la Târgovişte, de unde renunţă la cariera juridică după câteva luni. Câţiva ani de profesorat la Liceul Sf. Gheorghe şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. Prin concurs intră la Ministerul de Externe în 1885, din 1888 va fi secretar de legaţie la Roma şi va rămâne ca ambasador timp de 18 ani, deci până în 1906, cu două detaşări la Bruxelles şi Haga, 1892-1894. La Roma se căsătoreşte cu fiica unui potentat şi va avea trei copii, dintre care Alexandru va face carieră diplomatică şi scriitoricească. Din 1906, revenit în ţară va fi secretar general al Ministerului de externe, disponobilizat în 1913 de Titu Maiorescu, cu care fusese în foarte bune relaţii şi din prietenia cărora ne-a rămas cea mai importantă corespondenţă între scriitori. Se retrăgea la vila sa din Faraoanele-Odobeşti. A devenit ministru de externe în guvernarea Averescu, 1920.

După un prim eşec la Convorbiri literare, a debutat în 1877 cu poezii în Războiul lui Gr. M. Grandea, a publicat apoi schiţe şi a continuat o colaborare intensă la revistele vremii, titular al rubricii de cronică literară, de teatru şi arte: România liberă, dar şi la Literatorul, Viaţa românească, semnând cu pseudonime dintre cele mai ciudate. Debutul editorial în 1883 cu Fără titlu, o culegere de versuri, schiţe, portrete literare. A început să frecventeze cenaclul Junimea, împrietenindu-se cu Titu Maiorescu.

În 1884 îi apare în foileton romanul În faţa vieţii. Dar partea substanţială a scrierilor sale literare, inclusiv cele cinci volume ale ciclului Comăneştenilor, cea mai redutabilă scriere romanescă de acest fel din literatura noastră, se raporteză perioadei de diplomaţie în Italia, a cărei limbă o cunoştea la perfecţie. A tradus din Leopardi, dar şi din Victor Hugo, fragmente din Hernani. În 1898 devine membru corespondent al Academiei, iar membru titular în 1908. Însă discursul său de recepţie din 1909, despre poporanismul în literatură, a stârnit violente reacţii, căci atacase de-avalma literatura română cu tematică rurală, îl desfiinţase pe Ion Slavici şi făcuse multe alte afirmaţii scandaloase, ce au încheiat relaţia amicală cu Maiorescu. Un alt dicurs, din 1911 amplifică ripostele violente împotriva lui D.Z. A continuat pe aceeaşi poziţie de contestare a poporanismului sub toate aspectele sale, dar şi să publice la revistele ce-l contestaseră, Convorbiri..., Viaţa românească.

În 1916 a fost ales Preşedinte al Socoetăţii Scriitorilor Români; în aceeaşi toamnă este ales vicepreşedinte al Academiei Române. În mod simptomatic, a ajuns în conflict cu cei alături de care mersese ani mulţi. Devenise depresiv, după moartea soţiei sale italience, în 1906, iar moartea fiului său Lascăr, într-un duel, în 1921, a agravat lucrurile. S-a sfârşit din viaţă în timpul unei excursii la Agapia şi a fost înmormântat la Focşani. A lăsat o moştenire literară inestimabilă, mai cu seamă prin ciclul romanesc al Comăneştenilor.

Opera literară: Fără titlu, Bucureşti, 1883; În fața vieţii, Bucureşti, 1884; Prea târziu (în colaborare cu Ştefan Vellescu), Bucureşti, 1884; Novele, Bucureşti, 1888; Alte orizonturi, Bucureşti, 1894; Lume nouă şi lume veche, Bucureşti, 1895; Novele romane. Frica, Bucureşti, 1895; Imnuri păgâne, Bucureşti, 1897; Viaţa la ţară, prefaţa autorului, Bucureşti, 1898; Poezii nouă, Bucureşti, 1899; Temps de guerre, traducere de Dem. J. Ghica, Paris, 1900; În război, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1902; Tănase Scatiu, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1907; Îndreptări, Bucureşti, 1908; Poporanismul în literatură, Bucureşti, 1909; Miriţă, Bucureşti, 1910; Anna (Ceea ce nu se poate), prefaţa autorului, Bucureşti, 1911; Furfanţo, Bucureşti, 1911; Lydda. Scrisori romane, Bucureşti, 1911; Metafizica cuvintelor şi estetica literară, Bucureşti, 1911; Câteva cuvinte critice, Bucureşti, 1916; Pe Marea Neagră, Bucureşti, 1919; O muză, Bucureşti, 1922; Poezii alese, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1922; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934; Romanul Comăneştenilor, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935-1938; Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (1884-1913), ediţie îngrijită şi prefaţă de Emanoil Bucuţa, Bucureşti, 1937; Nuvele, ediţie îngrijită de Mariana Rarincescu-Zamfirescu, Craiova, 1939; Poezii alese, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1942; Viaţa la ţară. Tănase Scatiu, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. C. Nicolescu, Bucureşti, 1956; Poezii şi nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1961; Scrieri alese, I-II, prefaţă de Mircea Zaciu, Bucureşti, 1962; Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1967; Cele mai frumoase scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1974; Opere, vol. I-IV, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970-1974, vol. V-VI, ediţie îngrijită de Mihai Gafiţa şi Ioan Adam, Bucureşti, 1982-1987, vol. VII-VIII, ediţie îngrijită de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984-1985; Romanul Comăneştenilor, prefaţă de Aureliu Goci, Bucureşti, 1993.

Corneliu Antoniu, 31 oct. 1940- 20 mai 2021

Poezii de Corneliu Antoniu

Linia vieţii

Noaptea cu hainele ei
Umede: materiale aspre la pipăit
Se urca pe mine păianjenul-profet
Din proximitatea vega a istoriei:
Geamul deschis
Orizont uşor de dibuit
Patru straturi de anotimp
Argintat/ argăsit
Mirosind a scoarţă de copac plouat
(de curând)
Şi curg ochii, muşchii, de unele
Ce au văzut când tocmai
Se urcă pe mine păianjenul-profet
Şi „s-au aşezat fiara în cuibul ei”
Carlingă a plăgii luceafăr - se văd
Vergile ploilor înfipte
În acest cer liber la orizont.

Încercam să îngheţ un fâlfâit de aripă

Eu ştiu că toate mă vor abandona
Cum abandonezi firimiturile
Dintr-o pâine după festin
Rămân pe masă sau pe covor ascunse
Ca păsările în bobul de grâu
Eu ştiu că toate mă vor abandona
Cum abandonează ziua asfinţitul
Cum luna ascunde mărgele
În noaptea de sub pragul casei părinteşti
Din care au plecat sfinţii împăraţi
În straie de ceaţă.
Eu ştiu că toate mă vor abandona
Mai puţin felul meu
De a rupe pâinea

Mecanisme de apărare
(1)

În faţa barului e un paznic
Din care curge un timp făinos
E ora la care încep să ascult
Concertul numărul 4 în si bemol major (de Bellini)
Care trece pe partea dreaptă a trotuarului
Cântând la pian cu o singură mână
Iar cu cealaltă ducând la gură
Una câte una
Cărămizile cu corzi ale catedralei gotice
Ascult muzica lui Bellini şi beau
Cafeaua de dimineaţă, fierbinte
În faţa barului din care curge un timp făinos
Iar din cenuşa neagră plină de cratere împărăteşti
Se ridică steaua Felipa şi alte câteva întâmplări

Mecanisme de apărare
(2)

Sunt din ce în ce mai vizitat
De un timp necunoscut
În care se întorc
Gândurile care m-au părăsit.
Înapoi în ţarc, cu iarba în gură
Încep numărătoarea, mulsul
Tunsul şi strângerea lânii
În căpiţe bârsane
Cu furca pe piept.

Mecanisme de apărare
(3)- exodul

Ultimele îmi vor muri mâinile
Cu geometriile lor săptămânale
Strune vaiere răsucite
De-a lungul stelei cu ţâţe paterne
Şi oh – maurul care va pleca în curând
Şi interviul acordat înainte de potop
Celui care a fost omorât cu pietre seci
Despre toate se vorbeşte într-un cazinou
Dintre timpuri : La Principate
Oh – şi maurul în care pieile mele
Întinse, sărate, înghiţind vîntul în cutele
lor, hulpave nesătule
Şi pământ nicăieri şi peste tot pacea
universală
Iar eu plutind în urma ei
Oh – urma ei în care ceaţa şi-a depus ouăle
Ca o posibilă rezolvare, invizibilă speranţă
A tot ce-mi lipsea.

Legat de ea nu ştiam nimic

A fost una din întâmplări:
Aproape uitasem de ea când
Ne-am întâlnit
Eu la o masă ea la alta
Eu cu ochii la părul ei leneş
Ea cu sprâncenele în jurul striperului
Care aducea pe un platou de jăratic
Drăcuşori
Şi pleacă dansând în jurul unei eşarfe
multicolore
Luând foc călcând şi culcându-se
Pe părul ei leneş de culoarea vinului dorit
Trece prin faţa bisericii şi nu mă vede
Trece prin mine şi nu mă vede
Dispare
În umbra striperului cu drăcuşori pe platou
Eu îmi imaginez ceva probabil ceva.

E posibil să mă urmărească

E posibil să mă urmărească şi eu
Evitând să accept ideea
Că sunt urmărit : la ce bună
Faţa lui pe care se văd adăposturile
Tranşeele şi punctele de observaţie…
La o răscruce poate
Sau la o sticlă de vin
Din care sar păstrăvi negri
Câte unul strigă : nu mă înghiţi tată
Şi cade cu capul zdrobit de buza paharului
Sau la barul unde Matilda a fost violată
În primele raze ale dimineţii
Cu capul pe tejghea, părul cleios, gura
Peşteră de lilieci – Să-i spun :
Ştiu că mă urmăreşti dar beteşugul
Sau afacerea sau rostogolirea argintului
O, fratele meu, sora mea, dumnezeule!