27 iulie: 27 iulie: Marcel
Gafton, n. 27 iulie 1925 - d.
21 decembrie 1987
S-a născut la Pechia-Galaţi, dintr-o
familie de învăţători români: Nicolae şi Antonia (n. Sârbu), având şi un frate
mai mic, Pierre, trăitor la Paris. A făcut şcoala primară în satul natal,
liceul la Brăila, bacalaureat în 1945, după care s-a înscris la Drept,
Universitatea Bucureşti, studii nefinalizate, 1946-1949.
A debutat cu poezii în Revista Fundaţiilor Regale,
1945 şi a colaborat la diverse reviste literare ale vremii. Spirit independent,
pe cât de demn, apărându-şi imaginea de om onest, a dus o viaţă de modestie şi
decenţă, mulţumindu-se cu strictul necesar şi susţinând-o material pe mama sa,
care i-a şi supravieţuit. S-a ocupat începând din 1950 de traduceri, timp de 30
de ani, mereu în colaborare, stilizând artizanal, nu mai puţin de 43 titluri
din scriitori străini: romane, poezii, memorii -, din franceză, dar şi din
rusă, din elenă, din spaniolă şi italiană. Printre cei traduşi se numără:
Balzac, Dumas, Anatole France, Jean Giono, Turgheniev, Kaverin, Şolohov,
Fadeev, Boris Pilniak, Gorki, Rafael Alberti, Romulos Galiegos...
Unul dintre boemii cu ştaif, alături de
colegii săi de generaţie: Leonid Dimov, Tudor George, Theodor Pâcă, C. Piliuţă,
Ludovic Antal, Dorin Dron, C. Rauşchi, C. Popovici, George Astaloş, Ben
Corlaciu (nemaivorbind de cei care s-au desprins de boemă: Geo Dumitrescu,
Miron Radu Paraschivescu sau de cei care au dispărut prematur: Constant
Tonegaru), Marcel Gafton: înalt, bine legat, cu trăsături largi, de actor,
totdeauna la costum, distins, cu plete negre, ondulate, avea o prezenţă de mare
domn, stilat, boieros, cu gesturi princiare, altfel delicat,
protocolar-ceremonios, cum îi sunt şi poeziile!; mereu amabil cu doamnele,
povestitor inegalabil, cultivând vorbirea ornamentală, muzicală, cu dinadins
poetică, la întrecere cu alţi câţiva, de fapt foarte puţini scriitori cu
"vorbire poetică-muzicală”: Ion Horea, Nichita Stănescu - M.G. părea să-i
surclaseze pe toţi convivii, ascultat cu delicii, ca la un spectacol...
A debutat în volum abia în 1972, practic
ultimul din generaţia sa, însă cele 3-4 cărţi editate au uimit pe toată lumea
nu doar prin conţinutul poetic (rod al unei îndelungi elaborări, şlefuiri, un
fel de descântece în care vraja formală împinge în plan secund mesajul
inteligibil), dar şi mai mult încă prin prezentarea în condiţii grafice
excepţionale, invidiabile, practic de neimaginat la noi, în acele vremuri.
Opera literară: Non possumus, Bucureşti, 1972; Miraria, Bucureşti, 1977; Adică, Bucureşti, 1982; Şaizeci poeme, Bucureşti, 1986.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marcel_Gafton
http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=963
http://alinascarlat-romaniaculturala.blogspot.ro/2012/07/marcel-gafton-un-alt-poet-si-traducator.html
Poezia zilei, Marcel Gafton
Deschidere
Rănile mele cred în mine,
mă cred pe mine - tot,
adânci şi multe, puştance, adulte,
dar eu nu cred în ele,
eu nu le cred lor,
eu abia le-aştept vindecarea,
abia aştept să treacă.
Niciuna măcar stea căzătoare
şi făr'de urmă pieire,
mie îmi spun despre mine
fiecare în parte, amănunţit,
flacără-n spic mă luminează
văzului orb de mine,
ochilor mei
de mine orbi.
Nici uituceală - păstrare-s
de scrisuri apăsat vii,
cerneală de umbră, vineţie spre tandru:
cu mine adunat creştet
orbului ce-l cheamă pe nume din mine,
ochi în ochi cu toate odată,
ochi în ochi cu fiecare în parte,
ochii mei aburesc încordare,
orbul din mine văz abureşte.
Faţă neştiută ca şi a lunii
(fără de riduri)
de faţa orbului se-alipeşte.
Toate odată şi fiecare în parte
scrisul în abur şi-l spală,
până-n rărunchi mă scrutează rănile mele.
Eu uit de ele,
uit de toate şi de fiecare în parte
silabisindu-mă.
Ion Lazu: O frunză
poetului Marcel Gafton
Mâna cât o ridic
Smulg o frunză verde
Copacul o pierde
Eu n-o câştig.
Cu un gest netot
Pământul m-a tras de mână.
El s-a ales cu ţărână –
Eu am pierdut tot.
(1969)
Notă: Retroactiv, dedic această poezie lui Marcel Gafton care, adus de Tudor George (eu abia dacă-l cunoșteam
pe MG, n-aș fi îndrăznit să-l abordez…) la lansarea volumului meu de poezii Muzeul Poetului, ed. Eminescu,
1981, după entuziasta prezentare (în stil ahoistic) ce-mi făcuse autorul Baladelor
singaporene, s-a ridicat (în sala festivă de la subsolul Întreprinderii de
prospecţiuni geologice) şi a dat citire celor 2 strofe de mai sus - atât şi
nimic în plus! - rostite însă cu o voce de mare dramatism, ceea ce a creat o
stare de înmărmurire, uimind pe toţi cei din sală. I.L.
·
Am pus o placă memorială poetului Marcel
Gafton pe blocul din Pța Chibrit, la intersecția Ion Mihalache nr. 343-Calea
Griviței, Bloc G,S.I.
Pan Izverna, n.
27 iulie 1937 - d. 30 noiembrie
2013
Prezentare preluată din Crispedia.ro, cu
completări (I.L.):
Pan Izverna (pseudonim al lui Pantelie
Tărăbâc; n. 27 iulie 1937, Malovăţ, judeţul Mehedinţi) este un poet, prozator,
eseist, editor şi traducător. Este fiul Mariei (născută Hurduc), moaşă, şi al
lui Alexandru Tărăbâc, învăţător. A urmat şcoala primară în comuna natală
(1943-1947) şi Liceul „Traian" din Turnu Severin (1947-1954). Absolvind
Facultatea de Medicină din Bucureşti (1961), a profesat medicina generală şi
pediatria în mai multe localităţi din judeţele Bacău, Călăraşi, Constanţa şi
Prahova până în 1975, când a renunţat, dedicându-se activităţii literare.
Începând din 1965 a publicat proze în „Luceafărul", iar „România
literară" l-a lansat în 1969 ca poet. Prima lui carte, Arhipelag de noapte, apare în 1971. A realizat
numeroase traduceri, majoritatea în colaborare cu Mioara Izverna, soţia sa, dar
şi cu fiica sa Irina Izverna-Tărăbac, din Aloysius Bertrand,
Chateaubriand, Buffon, Theophile Gautier, Gustave Flaubert, Frederic Masson,
Victor Hugo, Henry Murger, Fr. Holderlin, Stefan George, Sully Prudhomme,
Emilly Dikinson, Ana de Noailles, Jules Superville, Ady Endre, Jozsef Atilla,
Ted Hughes etc.
Ca poet şi prozator, Izverna se distinge
prin marea disponibilitate de a parcurge mai multe registre lirice şi epice,
abordând variate modalităţi compoziţionale. Poezia lui, gravă, profundă, face
deseori apel la fabulos şi mitologic. Dacă în Arhipelag de noapte, (1971) poetul se caută pe sine cu o
vibraţie sentimentală reţinută, în Cuaternar, (1972) personalitatea lui se
manifestă original, într-o tonalitate sobră, prin „evocarea" unor stări
dintr-o existenţă primordială.
Izverna se dovedeşte un desăvârşit
continuator în contemporaneitate al lui Al. Macedonski prin tehnica şi
rafinamentul rondelului, cele două volume de poeme compuse în această dificilă
formă fixă, Rondelul tainelor (1974)
şi Rondelurile (1983), fiind realizate impecabil.
Frecvente sunt aici pendulările între faustic şi teluric, ca şi incursiunile
exotice, cu imagini din Orient (Rondelul din Baalbek, Rondelul apei din Islam),
însă ponderea o deţin simbolurile din mitologie, personaje precum Neptun, Pan,
Orfeu, Narcis. Rondelurile din ciclul Orfice se disting prin viziunea
modernă pe care o proiectează asupra ipostazierii poetului şi a condiţiei lui.
Poemele din volumul Anamnesis (1986), pedalând pe discrete
acorduri bacoviene, sunt construite în jurul unor rememorări şi trăiri
revolute. Între ele, ciclul Cronica
nopţilor şi a anotimpurilor se
evidenţiază prin peisajele autumnale, desfăşurate într-o fastuoasă, rafinată
paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul
anticar (1991) îmbină
ingenios referinţe livreşti şi elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice
şi termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică,
în care răzbat ecouri pitoreşti şi exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum
în Cronica scurtă a unei
expediţii uriaşe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un
simbol.
Unele proze ilustrează tema vanitas vanitatum, demonstrând prin trama narativă
zădărnicia eforturilor omeneşti pe drumul spinos al împlinirii unui vis, al
unui ideal, în altele (Omul şi nisipul, Bătrânul anticar, În hrubă, Trenul de dimineaţă), cu toate că accentul cade pe
fantazarea onirică şi pe halucinaţia controlată, naraţiunea este atât de sigur
implicată în acţiune şi real încât hotarul dintre firesc şi straniu devine
difuz. De o cu totul altă factură sunt prozele din ciclul Vârsta de bronz, evocând personaje şi întâmplări
din mitologia greacă, cu o discretă intenţie ironică, moralizatoare.
Opera literară: Arhipelag de noapte, Bucureşti,
1971; reeditare, Iaşi 2012; Cuaternar, Bucureşti,
1972; reeditare, Iaşi, 2012; Rondelul tainelor, Bucureşti, 1974; reeditare,
Iaşi, 2012; Rondelurile, Bucureşti,
1983; reeditare, Iaşi, 2012; Anamnesis, Bucureşti, 1986; reeditare,
Iaşi, 2012; Bătrânul anticar, Bucureşti,
1991; reeditare, Iaşi, 2012; Epifaniile poetului şi ale poeziei, Bucureşti, 2000; reeditare,
Iaşi, 2012; Fatum, Iaşi, 2010; Rondelurile singurătăţii, Iaşi, 2011; Anotimpuri. Lumi îngropate, Iaşi, 2012; Rondeluri în amurg, Iaşi, 2012; Catrene şi rondeluri vechi şi nouă,
Iaşi, 2012; Vegheri târzii, Iaşi,
2013;
* Reeditările sunt revăzute şi adăugite.
Traduceri: Aloysius Bertrand, Gaspard de la Nuit, Bucureşti, 1977 (în colaborare
cu Irina Mavrodin); Chateaubriand, Călătorii, Bucureşti, 1978; Buffon, Pagini din „Istoria naturală", Bucureşti, 1981; Istoria naturală, Bucureşti, 1984 (în colaborare
cu Mioara Izverna); Theophile Gautier, Călătorie
în Italia, Bucureşti,
1983 (în colaborare cu Mioara Izverna), Călătorie
în Spania, Bucureşti,
1985 (în colaborare cu Mioara Izverna); Istoria romantismului. Amintiri
romantice şi portrete, Bucureşti,
1990 (în colaborare cu Mioara Izverna); Fustei De Coulanges, Cetatea antică, I-II, prefaţă de Radu Florescu,
Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna); Gustave Flaubert, Jurnal de călătorie. Bucureşti, 1985 (în colaborare cu
Mioara Izverna); Vladislav Folkierski, Între
clasicism şi romantism, Bucureşti,
1987 (în colaborare cu Mioara Izverna); Gustave Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti, 1990; Frederic
Masson, Napoleon şi iubirea, Bucureşti, 1991 (în colaborare
cu Mioara Izverna); Alexis Carrel, Rugăciunea, Bucureşti, 1996. Roger
Bouissou: Istoria medicinii, Irina şi Pan Izverna, 2011; Afinităţi elective, tălmăciri, 2011;
Ion Lazu:
O pagină de jurnal cu Pan Izverna, la Aniversară.
Ieri mai
către seară, după cum stabilisem în ziua precedentă, mai pe la umbră, însă mai
sigur pe sub umbra pălăriei mele de pai, merg la poetul Pan Izverna, să-l
felicit la aniversare. 76 de ani! Nu-i de colea... Iar pe de altă parte, n-ar
fi trebuit să fie vreun impediment, pentru un ins zdravăn pe picioare, precum
prietenul Izverna, oltean dârz cu deosebire, cum l-am ştiut o viaţă întreagă.
Numai că... numai că în ultima vreme au cam fost probleme de sănătate. Îl
găsesc în formă ameliorată, cu apetit pentru discuţii. Îmi notificase la
telefon: Vreau să ne vedem cât mai des! (În paranteză fie spus, cu prietenul
scriitor Pan Izverna cam aşa s-a pus chestiunea întotdeauna: ne-am întâlnit la
început mai la nimereală, în grupurile care se formau la Restaurantul
scriitorilor şi în locuri adiacente, dar când prietenia noastră s-a înfiripat,
cum era şi de aşteptat de altfel, între doi tineri serioşi, rezervaţi,
preocupaţi organic de literatură, amicul P.I. îmi dădea un semn şi eu mă
prezentam fără greş la întâlnire. Şi tot aşa, până la momentul unor
intempestive rupturi - deşi cuvântul nu e chiar potrivit, căci în cele 2-3
rânduri despărţirea a avut loc fără să fi survenit propriu-zis o ceartă, o
supărare, ci brusc, prin desprinderea unilaterală a prietenului. Unul dintre
misterele acestei prietenii care durează de la mijlocul anilor şaizeci. Relatez
asta simplu, ca să nu trec la subtilităţi psihologice.)
Căci, în ce
mă priveşte, mi-a plăcut cu deosebire să ne întâlnim şi să discutăm, iar în
fapt cu PI am avut, sunt sigur de asta, de-a lungul câtorva decenii bune, cele
mai interesante şi dense schimburi de idei din câte mi-a fost dat să am cu
colegii de breaslă.
Mehedinţean
prin naştere, cu liceul terminat la Traian, în Turnu Severin, a urmat
facultatea de medicină la Timişoara, apoi a profesat o vreme în Moldova şi
Muntenia, apoi în Bucureşti şi a renunţat să mai profeseze ca medic curant în
1975, dedicându-se literaturii. Asta neînsemnând că ar fi dat la o parte
practica medicală, mai ales printre confraţii de condei, îndeobşte solicitat de
toată lumea scriitoricească, consolidându-şi în timp un renume de "medic
al scriitorilor". Iar dintre scriitori, - altfel intelectuali de cele mai
diferite profesii, şi nicidecum doar filologi, cum îşi închipuie unii -, fiind
medicul cel mai cunoscut, cam în felul cum îşi edificase un renume, în
Interbelic, marele poet Vasile Voiculescu -, de la care ar şi putea să se
revendice pe drept, ca "medic fără arginţi" - aspect ce îi
singularizează pe cei doi.
Sunt în fond
prea multe lucruri importante care ne apropie, dincolo de gravitatea şi buna
credinţă cu care am abordat scrisul ca vocaţie. Dacă mă gândesc bine, ar fi de
adus în discuţie chiar faptul că, de-a lungul vremii, noi doi am străbătul cam
aceleaşi regiuni ale ţării şi fără doar şi poate ne-am impregnat indicibil de
spiritul locului. În ce mă priveşte, prima campanie geologică, în toamna lui
1961 a fost în Platoul Mehedinţi, cu pornire din Valea Cernei-Herculane.
Impresii foarte puternice, de început, care printr-o minune nu s-a şters din
amintirea junelui prezumţios ce eram. După un deceniu, am revenit cu cercetări
geologice în nordul judeţului Mehedinţi, la Tismana, Izvarna, Pocruia; Baia de
Aramă, Nadanova; apoi am coborât din nou în Valea Cernei, la
Herculane-Topleţ-Orşova-Vodiţa, iar după încă un deceniu, descindeam la
Malovăţ, comuna natală a poetului, unde am găzduit la mama unui coleg de
şcoală, la recomandarea sa. Să spun în ce stare de spirit am bântuit dealurile
din proximitatea Malovăţului, unde ştiam că îşi petrecuse copilăria prietenul
P.I.? Că apoi, am regăsit fără ezitare imaginile acelor locuri în prozele din Bătrânul anticar? Mi-am
continuat cercetările la Ciovârnăşani-Siseşti-Noapteşa, unde i-am cunoscut pe
faimoşii olari, care continuau un meşteşug din perioada daco-romană. Ca să nu
spun că în anul 1964, lucrând la Livezi-Valea Rea, nu departe de Oneşti,
treceam prin comuna Bârsăneşti, unde cu numai un an înainte lucrase Pan Izverna
ca medic de circumscripţie. E prea de înţeles faptul că la revederile noastre
din capitală aduceam în discuţie aceste locuri, acei oameni printre care ne
mişcasem, cu o nebănuit de intensă implicare afectivă. În momentele
privilegiate ale acestor ani de peregrinări de tinereţe, scriindu-ne poeziile,
prozele, textele "de sertar" care în timp ne-au conturat destinele de
scriitori. A-mi rememora campaniile geologice în Mehedinţi echivalează în ce mă
priveşte cu a mă gândi la anii de formare ca scriitor profesionist.
Prietenia
dintre noi, ca scriitori de plan secund, neluaţi în seamă de culturnicii
vremii, s-a întemeiat pe dragostea noastră profundă, totală, aş spune, pentru
Literatură, pentru Artă şi cultură în general. Pentru ideea de Bine, de Frumos
şi Adevăr. Idealişti inveteraţi, de neclintit în convingerile noastre,
neclintiţi mai ales în ideea de demnitate personală şi de respect faţă de
misiunea sacră a scriitorului. Citiţi Epifaniile
Poetului şi ale poeziei şi vă
veţi pătrunde de acest mesaj de mare forţă şi elevaţie. Dacă aduc în discuţie
atitudinea noastră rezervată printre confraţi, pe cât de gravă însă în ceea ce
privea scrisul nostru, încă n-am spus decât o parte din lucrurile care ne-au
apropiat şi ne-au dat sentimentul de solidarizare intelectuală -, că facem
front comun, că nu suntem singuri în faţa curentului general de cedare în faţa
"comenzii sociale" - trăitorii acelor vremuri ştiu bine la ce mă
refer. În ce mă priveşte, profesând o meserie a singurătăţii asumate, nu aş fi
renunţat sub niciun motiv la a scrie, din clipa în care am avut convingerea că
aceasta îmi este chemarea. Dar pe de altă parte, simţeam bine asta, nu aş fi
făcut cu niciun chip vreun rabat de la ceea ce îmi dicta conştiinţa. Nu aş fi
scris în ruptul capului un singur cuvânt în afara adevărului, necum texte
"pe linie", despre ilegalişti, despre eliberator, despre rolul
conducător al..., despre minunatele realizări... Asumându-mi toate riscurile.
Cel de a nu fi publicat la rând cu ceilalţi, de a fi amânat sine die fiind doar unul dintre riscurile
asumate. Nutream, ca şi Pan Izverna, o înaltă idee despre ceea ce înseamnă a fi
scriitor şi despre datoria de a da seamă în scris de starea lucrurilor în
timpul vieţii noastre, aici. Iar în fapt, aceasta este explicaţia prieteniei
noastre de decenii. Poeziile noastre, prozele noastre, au apărut când s-a putut
şi în general apariţiile în reviste au fost cu totul sporadice, nu ne-au adus
nicicum în prim-planul vieţii literare, nu au atras atenţia asupra numelor
noastre. Cândva au spus că numărul de grupaje de poezii ale subsemnatului
apărute prin reviste nu depăşeşte cu mult numărul cărţilor ce mi-au fost
publicate în timpul comunismului. Cam aşa se prezintă lucrurile şi în cazul Pan
Izverna.
Măcar în
ce-l priveşte pe poetul Pan Izverna, el chiar reprezintă un caz în viaţa
literară din aceste ultime 5 decenii. Pan Izvena fiind o personalitate
puternică, hotărât delimitată de confraţi, determinată de câteva linii de
forţă, foarte importante fiecare în parte, ale individualităţii sale de
intelectual. Nu m-aş mira ca în focul discuţiilor, unii analişti să scoată în
prim-plan naţionalismul lui Pan Izverna, românismul său ardent, dragostea
inconturnabilă pentru poporul din care s-a ridicat şi pe care are cinstea să-l
reprezinte în cultură. Cu aceeaşi îndreptăţire se va vorbi despre credinţa
creştină care îl animă în toate abordările sale scripturale, publice, civice.
Sau despre iubirea necondiţionată faţă de literele române. Despre ataşamentul
faţă de valorile noastre culturale; despre devoţiunea cu care s-a apropiat de
supravieţuitorii puşcăriilor politice din România comunistă, ajutându-i
efectiv, nedespărţit la greu: Petre Pandrea, Petre Ţuţea, Pan M. Vizirescu,
Nicolae Fuiorea, Marcel Petrişor, Andrei Ciurunga, atâţia alţii *. Sunt
pline-înţesate paginile jurnalelor mele cu relatări ale întâlnirilor şi
discuţiilor noastre, totdeauna sub lumina dragostei de adevăr, de naţiune, de
valorile perene ale culturii noastre, de literele române (vezi Scene din viaţa literară, vezi Himera literaturii, vezi
jurnalul Vreme închisă,
vezi Odiseea plăcilor
memoriale. Sunt notaţii înregistrate în decenii, ce pot fi ignorate de
unii, însă nu pot fi contestate de nimeni. Să declar aşa, neîntrebat, că
scriitorul Pan Izverna reprezintă măcar în scrisul meu un reper moral şi
cultural totodată, caz atât de rar în lumea noastră literară? Fac, iată, şi
această declaraţie de suflet - dar cine ia aminte?
* Iată
numele scriitorilor foşti deţinuţi politici despre care îmi amintesc a-mi fi
vorbit prietenul scriitor Pan Izverna, în diverse ocazii dar şi în momentul
întocmirii Listei scriitorilor încarceraţi. Pe unii dintre ei mi i-a şi
prezentat direct, la redacţia Memoria, la Institutul pentru cercetarea..., la
redacţia Dreptatea, la sediul PNŢCD, în diverse alte împrejurări: în vizită la
Pan M. Vizirescu, în momentul punerii unor plăci memoriale, etc:
Arşavir
Acterian, Marcel Gafton, Leonid Dimov, Emil Manu, Dumitru Alexandru, Barbu
Brezianu, Aurel Covaci, Stela Covaci, N. Carandino, Virgil Carianopol, Radu
Ciuceanu, părintele C. Galeriu, C.C. Giurescu, Micaela Ghiţescu, Banu
Rădulescu, Haralambie Grămescu, Sergiu Grossu, Sergiu Mandinescu, Radu
Mărăcineanu, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Zahu Pană, Marin Tarangul, Gabriel
Ţepelea, Vasile Ţepordei, Al. Zub...
Poezia zilei: Pan Izverna
Rondel
Eterne-s doar cele divine
O nu stihurile-aceste
Ce-adună ca un mărăcine
Buruienile celeste
Vânturi bat aspre coline
Măturând vremuri funeste
Eterne-s doar cele divine
Şi nu stihurile-aceste
Pulberi de-aur şi neghine
Se-nfrăţesc ca-ntr-o poveste
Altă lume-i sub lumine -
Dincolo de ea o veste
Eterne-s doar cele divine.
(din Rondeluri
în amurg, Ed. Timpul, Iaşi, 2011)
Ion Lazu: Cântec mut
Lui Pan Izverna (n. 27 iulie 1937)
I-am văzut gutuiului floarea,
Gutuii i-am simţit gustul.
Să părăsim locul, sună plecarea,
Îmi spune sufletul, tristul.
Va înflori poezia mai rar –
Sunt brânduşi de toamnă, destule.
Trece-n alţii suflul temerar.
Tu începi să strângi mere pătule.
Brumă în zori. Munţii vineţi.
Cerul adună o ploaie neplânsă.
Toate-s în faţă, precum susţineţi.
Vremea e bună. Vremurile însă.
(1986, Oraşul Victoria)
(din volumul Poemul de dimineaţă, ed. Vinea,
1996)
Alţi scriitori:
Al. Pelimon, m. 1881
Eugen Coşeriu, n. 1921
Teodor Balş, m. 1983
