Dragomirescu Daniel lun., 23 mar., 23:44 Despre scriitori, numai de bine (Ion Lazu, „Odiseea plăcilor memoriale”, 2012) O carte aparte a publicat Ion Lazu în urmă cu 14 ani. Această „Odisee a plăcilor memoriale”, care i-a adus autorului premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, este o combinaţie de jurnal şi de eseu, cu accente satirice şi, alternativ, cu accente de empatie. Prin 2007 autorul s-a oferit voluntar să se ocupe cu plasarea a peste 200 de plăci memoriale în Bucureşti, pe imobile unde au avut domiciliu permanent ori temporar diverşi scriitori, care au fost membri ai vechii Societăţi a Scriitorilor Români (din epoca interbelică), respectiv ai Uniunii Scriitorilor din România din perioada comunistă şi din perioada de după 1989 (postdecembristă). Probabil că această realizare îi va fi părut mai degrabă uşoară domnului Ion Lazu, căci dacă ar fi ştiut ce calvar îl aştepta s-ar mai fi gândit dacă să îşi asume sau nu misiunea. E adevărat, însă, că trecutul său de refugiat din Basarabia şi de geolog obişnuit să umble mult prin toate locurile îl predestina să fie persoana ideală şi pentru misiunea cu plăcile memoriale. Din observaţiile sale rezultă clar gustul şi plăcerea explorărilor urbane, care i-a oferit prilejul de a cunoaşte capitala României în cele mai mici detalii, aşa cum puţini alţi contemporani scriitori membri ai Uniunii se poat lăuda că o cunosc. Cartea se constituie într-o succesiune ordonată de notaţii aproape zilnice, iar metoda autorului este aceea a unui geolog care prospectează ştiinţific terenul. O parte din adresele vechilor scriitori el le-a extras din bibliotecile oraşului şi de la sediul Uniunii respectiv al Muzeului Literaturii Române, altele le-a aflat de la amici şi binevoitori. Au urmat deplasările la adresele notate în carnet, deplasări pe care le-a făcut cu mijloacele de transport în comun, dar mai ales per pedes apostolorum, ceea ce se vede bine că i-a făcut o deosebită plăcere. Fiind înzestrat de la natură cu un foarte bun simţ al orientării, Ion Lazu n-a lăsat neidentificată nici o adresă, din nici o zonă a Bucureştiului, oricât de rău famată sau de puţin ştiută. S-ar fi crezut că toată lumea, aflând de nobila acţiune cu plasarea plăcilor memoriale pe faţadele clădirilor, ar fi fost extrem de încântată de această aducere în atenţia publicului a locurilor unde îşi petrecuseră viaţa scriitorii români, mulţi foarte cunoscuţi şi apreciaţi la timpul lor. Dar stupoare pentru bunul explorator urban! Nu toţi proprietarii şi nu toţi chiriaşii locatari la adresele respective s-au arătat încântaţi de iniţiativă. Printre aceştia, nu puţini, erau descendenţi sau rude ale scriitorilor, ridicând obiecţii sau opunându-se vehement plasării de plăci memoriale. Aşa de pildă cazul casei locuite până la data decesului, în 1943, a criticului şi profesorului universitar Mihail Dragomirescu: actuala proprietară a refuzat categoric să i se pună defunctului critic vreo placă memorială, invocând ostentativ dreptul de proprietate şi, în mod pueril, pericolul ca amplasarea plăcii ar fi putut să-i facă şi pe alţii să abuzeze de proprietatea ei. „Nu puteţi face nimic”, îi spune ea vajnicului argonaut bucureştean, „fără ca proprietarul să-şi dea şi el consimţământul”. Astfel de situaţii au fost numeroase, dând într-adevăr, demersurilor întreprinse de autorul atât de bine intenţionat un caracter de odisee. În periplurile lui, bădia Ion Lazu s-a confruntat cu administratori de blocuri deosebit de perfizi, cu locatari isterici sau gata să sară la harţă, cu proprietari care l-au gonit pur şi simplu ca pe un boschetar, refuzând orice dialog şi nu în ultimul rând, el a fost blocat în demersurile sale de colţii ascuţiţi ai unor câini de pază ori de bodyguarzi de genul „n-am văzut, n-am auzit, nu ştiu nimic”. Probabil că Ulise a avut o misiune mai uşoară. În acest fel, deşi nu ăsta a fost obiectivul principal, Ion Lazu ne prezintă o vastă frescă a lumii contemporane, în speţă a specimenelor umane care populează azi Capitala României, unde defectele, răutăţile şi obtuzitatea multor oameni fac notă discordantă cu nobila întreprindere a plasării unor plăci memoriale. Despre scriitori, indiferent cine au fost ei, numai de bine. Nu ei, ci urmaşii lor sunt adesea blamabili. Îl felicităm pe bădia Ion Lazu ot Cioburciu pe Nistru că a avut curajul, dăruirea şi tăria de a-şi fi sacrificat câţiva ani buni din viaţă, în serviciul scriitorilor români. Oare se va mai găsi cineva care să-i continue acţiunea? 23 martie 2026