Despre Alexandru Repan.

Doar 7 comentarii în 2 săptămâni... Când e vorba despre un foarte mare actor al nostru... Începi să înțelegi că numai la noi este posibil ca o veste importantă să fie vizionată de 12.ooo de oameni și să nu fie decât 7 comentarii !!! Și mai înțelegi că acesta este doar un aspect dintre foarte multele care ne plasează pe ultimul loc în Europa... Eu l-am cunoscut pe Sandy Repan încă de pe vremea facultății. Suntem născuți în același an 1940 și am absolvit un liceu de 10 clase... Puține activități culturale în facultăți, nimic legat de literatură... Și atunci, din dorința de a mă exprima, m-am dus la ansamblul artistic au universității, în echipa de dansuri populare, vezi-bine, deci la Casa de Cultură din Str. Schitu Măgureanu, vis-a-vis de Cișmigiu. Aveam repetiții seara, de 2-3 ori pe săptămînă. Dar tot la Schitu Măgureanu era și o echipă de teatru, colegi cu care ne intersectam mereu. Printre aceștia, Al. Repan, de la Istorie, pregăteau spectacolul cu piesa Celebrul 702, de Al. Mirodan. Or, printre interpreți se detașa Al. Repan: înalt, atletic, cu fața smeadă și ochii verzi - fetele roiau în jurul lui, care nu se atașa de niciuna... Și mai adaug că la repetițiile generale și la spectacole veneau de fiecare dată părinții lui Repan, o familie arătoasă, elegantă, care ne urmărea din primele rînduri. Tot în vara respectivă, am fost într-o tabără studențească, la Pârâul Rece, , undeva la vest de Sinaia. Și acolo, din nou Sandy Repan. Sâmbătă seara a avut loc o reuniune, dar și diferite cântece, recitări. Apare un student la Teatru, ins mărunt de stat, blondiu, față emaciată. Recită o poezie celebră de Topârceanu: Noapte de mai. Ca vai de mama lui, probabil provenit de la facultatea muncitorească... Aplauze de circumstanță. Și în acel moment, din ultimul rând al studenților-spectatori, se desprinde Sandy Repan, merge la tribună și reia poezia Noapte de mai. Ce diferență! Ce succes! Aplauze dezlănțuite. Și îmi aduc bine aminte: Toată lumea era cu gura pe Repan: să dea examen la facultatea de teatru și cinematografie. A dat, a luat din prima și în curând l-am văzut pe marile scene ale capitalei. Nu l-am scăpat din ochi. Și se face că acum niște ani, vreo 6-7, după un recital, la plecare îl zăresc pe actor, pe o bancă, lângă vestiar. Singur. M-am apropiat, m-am prezentat, i-am vorbit de colegii lui de la Istorie, cu câțiva mă împrietenisem între timp, făcusem și convocarea militară împreună, la regimentul de infanterie din Caransebeș: Botoran etc. etc. M-a ascultat în tăcere și nu a comentat în niciun fel. Mereu reticent... Ne-am luat la revedere. Nu cred să-l fi impresionat nici cu titlurile celor peste 30 de cărți pe care le publicasem.... ?!. Suntem oameni trecuți de ani 85, toți colegii mei dar și ai lui ne-au părăsit...Supraviețuitori, ca prin minune...Două destine care nu s-au întîlnit niciodată...