10 august: Dan Laurenţiu, n. 10 aug. 1937 - d. 21 dec. 1998
Poetul nostru este favorabil receptat în cele două
Istorii pe care le am la dispoziţie şi la care mă raportez în creionările mele:
Marian Popa îi acordă 3 coloane, iar N. Manolescu cu ceva peste 4 coloane.
(Pentru cine ştie lucrările, nu va fi de mirare să afirm că, în fapt, M.P. îi
acordă un text de două ori mai extins). Însă pe când MP se fereşte de epitete
şi calificative, atenţia în sine a criticului şi spaţiul acordat reflactând
importanţa pe care i-o conferă autorului discutat, dimpotrivă, N.M. se pronunţă
foarte categoric: ...versuri ..."pline de imaginile somnului şi
morţii caracteristice plutoniei eminesciene"; "imaginaţie fastuoasă
şi solemnă", "fior dionisiac", "un neoromantic emfatic şi
sublim", "originalitate deplină"; deci, cum scrisese în altă
parte, D.L. i se prezintă dlui N.M. drept "unul dintre poeţii cei mai
personali din câţi am avut ocazia să citim în deceniile postbelice".
.
Opera literară: Poziţia
aştrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989),Călătoria mea ca martir şi
erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000).
Citeşte mai mult: https://www.google.ro/search?q=dan+lauren%C5%A3iu&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a
http://www.autorii.com/scriitori/dan-laurentiu/
http://www.romlit.ro/dan_laurentiu
Citeşte aici multe poeme de Dan
Laurenţiu, din volumul Patul metafizic,
2000:
http://asalt.tripod.com/b_laurentiu01_volum.htm
Poezia zilei, Dan Laurenţiu
Albastru
câmp şi aripi
(din Privirea lui Orfeu, 1984)
Albina tremură în câmpul suav
cu raze infraroşii albina tremură
şi mă întunecă
pleoape de porţelan voi avea voi avea ce
bine
sub valuri uşoare
creşte părul pe sexul lui Venus
ierburi nu se mai văd
cerul nu se mai vede
râul râul râul
suliţe infraroşii în câmp
cazi tu şi se înalţă
pleoapa mea dintre lacrimi
lângă îngerii albi lunecând
pe aripi suave
în văzduhul curat albastru
fără inimă albastru fără inimă
Fericirea
castă
(din Patul metafizic, 2000)
Ce fericire să-l
descoperi pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
acolo unde se naşte copilul
acolo unde arta absolută
nu mai are nici un sens
acolo unde toţi poeţii
ne naştem
şi toți oamenii trebuie să murim
dar ce fericire
să-l găseşti pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale
5 aprilie, joi. (...) După ce m-am descurcat ca prin
minune în privinţa lui Florin Mugur, să mă ocup de Dan Laurenţiu et co, la numărul 1:
merg înapoi pe unde venisem, trec bulevardul D. Cantemir, caut numere, întreb.
Nişte muncitori în construcţii îmi spun că aici suntem deja pe str. Negru Vodă;
trec din nou bulevardul, întreb la o firmă, mi se spune că nr. 1 e în capătul dinspre
Patriarhie al străzii, oricât ar părea de ciudat acolo este nr. 1, toată lumea
se miră...Am ajuns la blocul P4, dinspre Patriarhie, dar îmi dau seama că aici
este scara 3. Unde să fie însă scara 2 şi apoi 1? Neapărat la acelaşi bloc...
deduc că se află către rondul dinspre Piaţa Unirii. Când ajung la următoarea
scară, după multe magazine, văd că e scara 2, înseamnă că scara 1 pe care o
caut e cea din colţul spre metrou. Intru fără dificultăţi, aici e altă regulă,
iar la parter nu e nici un apartament; urc pe scări şi constat că nici la
etajele I şi II nu se află intrări. Probabil etajele corespund magazinelor
supradimensionate din dreapta şi stânga. Abia la III sunt apartamente; sun la
prima uşă, nr 10 şi nu răspunde. Sun la 11 şi, surpriză!, îmi deschide LIS,
care aflând ce vânt mă aduce, mă invită, dar se scuză că e pe plecare, se duce
să facă gimnastică de recuperare pentru piciorul lui rănit. Camere mari. Mă
invită, mă îmbie cu alune sărate, îl previn să nu mănânce decât câte puţin,
ficatul omului nu poate procesa mai mult de 100 grame, mi-a confirmat şi C., a
păţit-o un prieten de-al meu, a ajuns la Urgenţă cu icter mecanic... Îi spun că
e mare alergătură pentru identificarea imobilelor unde au locuit scriitorii
duşi. Îi relatez pe scurt aventura de mai ieri, cu casa Jean Bart. Îmi
sugerează să scriu un serial cu aceste păţanii. Gând la gând... Îi explic că la
Uniune am simţit un moment favorabil, cei de la conducere au nevoie de imagine,
trebuie profitat de bunăvoinţa sau de neatenţia lor, spre interesul breslei.
Astea toate i le spun pentru că sunt sigur că în mintea sa se miră că m-am
angajat în treaba asta complicată, în pofida faptului că au trecut peste mine
fără păs, când cu mazilirea lui C. de la VR, restructurarea avându-mă şi pe
mine ca victimă colaterală. Mai ales că el însuşi e la cuţite cu N.M., lucru
ştiut de toată lumea. Zice că nu doar Dan Laurenţiu, pentru care mă agit, ci şi
alţi scriitori, între timp decedaţi, au locuit pe scara asta: Ioan Roşu şi Al. Protopopescu de
la Constanţa, cel pe care îl cunoscusem în compania lui Regman şi Grigurcu, dar
şi Ion Stratan, care ce-i drept se mutase de doi ani la Ploieşti; dar
şi Corneliu Brahaş, care
şi el vânduse apartamentul iar după aceea a murit. Acum pe scară mai stau:
Cornelia Maria Savu, Eugen Negrici, D. M. Ion cu Carolina Ilica şi George
Alboiu, al cărui fiu este preşedintele asociaţiei de locatari. El: să se pună o
singură placă memorială pentru toţi cei duşi. Eu: nu ştiu dacă o să arate bine
şi ce impresie va face... Şi în curând plec, deşi după alune mă invitase la o
tărie, la un vin... Nu e cazul, zic. Şi ne despărţim în pripă, fără să fi
apucat să-mi fac o idee mai exactă despre apartamentul deloc boem al lui LIS,
uitându-mă doar la câteva stampe şi la un portret al lui ”făcut de o vecină
care pictează”, cum s-a exprimat LIS.
28 nov. 2007, miercuri. (...).Prin spatele blocului
răzbim la Palatul Justiţiei, dau telefon din mers la Pucu Negrici, e şi el în
mare grabă, să iau legătura cu soţia lui, la interfon 18, sau cu fiul lui
Alboiu, care e administraror, sau cu cei de la restaurantul din vecini. În faţa
locaţiei, ezităm: unde să punem placa pentru Dan Laurenţiu şi ceilalţi? Deasupra intrării e prea
sus. Avem a face cu faţada supradimensionată de pe urma megalomanului care
dorea ca totul pe traseu Victoria Socialismului să fie megalitic. Pereţii
laterali sunt plini de ornamente, nu găsesc nici o suprafaţă plană sau destul
de lată, de...
Intru la restaurant, merg la bucătărie,
iese o doamnă cumsecade, mergem să cercetăm peretele dinspre ei, va da telefon
la şefă, revine şi roagă să mai aşteptăm puţin, atunci ne hotărâm să punem
placa pe peretele nostru, cât mai bine plasată, căci suprafaţa e curbă, cu
puţine puncte de sprijin. Ar trebui să consolidăm cu ciment în spatele plăcii.
Aranjez cu dna amabilă să ne dea curent, întind firul cel lung, îl duc până la
barul din restaurant, fixăm placa, fac două poze şi iute plecăm. Nu înainte să
fi coborât Negrici care inspectează ce facem şi mă felicită. Mai coboară şi
alţii de pe scară, citesc inscripţionarea. (Apoi, seara văd pe net că e ziua de
naştere a lui Pucu Negrici, păcat că n-am ştiut, să-l fi felicitat. Nu ştiu cât
de bine i-a căzut momentul.)
Poezia
zilei: Ioan Viştea, n. 10 aug. 1962
din punctul în care mi s-a căţărat sufletul
din punctul în care
mi s-a căţărat
sufletul,
se vede viaţa ca-n
palmă.
recunosc cât se poate de clar
cucuiele de la
cele zece porunci -
sunt colinele
înverzite.
recunosc văile plângerii scăldând
aşteptări în
zadar, victorioase eşecuri.
sunt la locul lor vânătăile,
cicatricele arse
de soare
care au făcut din
mine
un
învingător.
cum ştiţi,
învingătorul ia
tot:
tot praful stelar
de pe tobă.
(din volumul Ţara bolnavă, Antologie lirică, eLiteratura, 2014)
Alţi scriitori:
Ion Negoiţescu, n. 1921- 6. Februarie 1993
Barbu Cioculescu, n. 1927
N. Prelipceanu, n. 1942
Eugen Schileru, m. 1968
I. Peltz, m. 1980
11
august:
Teodor Mazilu, n. 11 aug. 1929 - d. 18 oct. 1980
Bucureştean de la periferie, unul dintre cei patru fii ai unui
muncitor, viitorul dramaturg (pe care îl crezusem din părţile Caracalului) a
făcut doar 4 clase liceale şi o facultate muncitorească, după care şi-a
descoperit vocaţia literară, toate celelalte preocupări subordonându-se acestui
imperativ al scrisului. Se poate vorbi despre un autodidact care a avut
inteligenţa să-şi urmeze intuiţiile şi să redescopere cu propriile mijloace
tainele vieţii, ale convieţuirii, căci tema dramaturgiei este convieţuirea
diferenţelor. A ajuns şi la Şcoala de literatură, ceea ce îl va fi întărit în
convingerea că a fi scriitor merită orice sacrificii. A început în 1946
cu un mic volum de poezii, dar s-a dedicat publicisticii, articolelor satirice
(Insectar de buzunar), colaborator sau redactor la Scânteia tineretului,
în curând asigurându-şi rubrici la diferite reviste, precum Contemporanul, Flacăra, apoi România literară, trăind numai
din scris. Boem inveterat, neînstare să aibă un domiciliu pe cont propriu,
adăpostindu-se pe la confraţi, pe la femei miloase sau interesate. Ca, mai
înlesnit pe măsură ce piesele i se jucau, să-şi petreacă ultimul deceniu la
Mogoşoaia; în fine, în ultimul an de viaţă a locuit pe str. Zefirului, Nr. 5.
În mod mai greu de explicat, a reuşit să
îmbine o viaţă de boemă, de avataruri erotice, mahmureală şi alcool cu cea mai
neaşteptată rigoare şi eficienţă a scrisului, desfăşurându-se nonşalant şi
riguros, "inginereşte" (după o exprimare a lui Alex. Şt.) în toate
sectoarele literaturii, de la poezii şi eseuri, la publicistica sportivă sau
satirică, la schiţe, nuvele, povestiri şi romane, de la piese de teatru la
jurnale de călătorie şi iar la poezie şi la roman. Cum foarte convingător
prezintă lucrurile criticul menţionat, nu s-a îndărătnicit să lupte pentru a
înfrânge cerbicia cenzurii pentru vreuna dintre piesele sale (ca în cazul Proştii sub clar de lună), ci a
scris mereu alte şi alte texte, fapt care i-a asigurat prezenţa neîntreruptă pe
piaţa literară. Vieţuirea dezorganizată a boemei a fost compensată cu un
teribil angajament la masa de scris, cu o putere de muncă ieşită din comun şi
în plus, cu o rigoare a abordării temelor ce l-au obsedat.
Perceput de critică drept un dramaturg de
comedie, ceva între Caragiale şi Ionesco, între comedia de moravuri şi aspecte
ale absurdului, Marian Popa accentuează pe "ambiguităţile de comportament
şi gândire ale unor indivizi" constrânşi de aşa-zisa morală comunistă,
faţă de care rămân inaderenţi, mimând, disimulând, declarând ceea ce nu simt şi
nu cred. N. Manolescu, negând în fond valabilitatea în timp a romanelor gen Bariera,
cu un subiect din ilegalitate, care l-au făcut remarcat în vremea
proletcultismului, atrage atenţia asupra imposturii personajelor din piesele
sale, a decalajului ridicol între aparenţă şi esenţă, dintre sinceritate şi
mimarea ei, concretizate în vorbirea şablonardă, ca reacţie la
îndoctrinarea forţată, oficializată: personajele "debitează cu aplomb şi
solemnitate banalităţi", recurg la strategii ale pedagogiei spre a-i
îndoctrina pe alţii cu o morală în care ei înşişi nu cred, dar pe care o
mimează cu osîrdie, până când "făţarnicii" sfârşesc prin a face
corp comun cu ea. "Impostura devine a doua natură", fiind concluzia,
fară a se insista pe analiza vreuneia dintre lucrări. În schimb, M.P. îi acordă
un spaţiu de 4 ori mai mare şi se ocupă cu metodă de principalele scrieri, din
demersul său reieşind aprecierea deosebită a talentatului dramaturg.
Reamintindu-şi impresiile de la vizionarea
pieselor, recitind textele prozatorului şi dramaturgului, Alex. Ştefănescu
dovedeşte o sensibilă priză la demersul autorului discutat: T.M. nu este un
satiric ci un comediant, nu este nicicum un moralizator, ci un
psihanalist al semenilor săi, un mizantrop, care nu crede în nimic, pentru că
nu crede nici în sine însuşi, el manifestă însă o salutară curiozitate
intelectuală faţă de natura umană în general, dă dovadă de sagacitate, se
exprimă cu maliţie, este un demistificator. Virtuţile morale în care crezuse o
lume sunt chemate la reexaminare, sunt de-mascate, întoarse pe dos, spre a ni
se releva "dedesubturile" dubioase, mobilurile ascunse ale
generozităţii, sincerităţii, iubirii, ale luptei pentru idealuri înalte etc
etc. Totul este, în viziunea mefientă a lui Mazilu un bâlci al deşertăciunilor,
ne asigură Alex. Şt. Îl impresionează la T.M. tocmai exuberanţa răului,
frenezia cu care acesta îşi pune la lucru malversaţiunile. "Efervescenţa nimicului",
ca să-l cităm şi noi pe Lucian Raicu. Subliniind toate aceste plusuri ale
dramaturgiei lui Mazilu, A.Ş. sfârşeşte prin a spune că această dezabuzare a
autorului atestă o limitare, lipsa de bucurie şi de respect în faţa fiinţei
umane, neîncrederea funciară în valori, absenţa oricărei urme de religiozitate
în faţa vieţii.
Se vede că preiau aceste informaţii din
bibliografie, încercând pe cât se poate să dau coerenţă unor afirmaţii din
surse diferite. Nu este prima dată când constat existenţa şi preluarea unor
date care se bat cap în cap; mai păţisem şi în aventura cu plăcile memoriale:
datele de naştere, etc etc. În ce-l priveşte pe Teodor Mazilu, M. P. afirmă că
piesa Proştii sub clar de
lună, pusă în scenă de Lucian
Pintilie la teatrul Bulandra, a fost scoasă de pe afiş. Informaţie preluată de
N. M. în a sa Istorie critică.
Or, eu îmi amintesc bine a fi văzut această piesă la teatrul Nottara, cu Ion
Dichiseanu, Liliana Tomescu, Cristea Avram şi Anda Caropol, toţi actori la
Nottara. Să mă înşele pe mine memoria chiar atât de tare?.
Opera literară: Culegeri
de nuvele: O plimbare cu barca (1964);
Vara pe verandă (1966);
Pălăria de pe noptieră (1972);
Înmormîntare pe teren accidentat (1973);
Iubiri contemporane (1975);
Elegie la pomana porcului (1976);
Doamna Voltaire (1979);
Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (1980);
Romane: Bariera (1959);Aceste zile şi aceste nopţi (1962); Într-o casă străină (1975) -- al doilea volum este încă
inedit.
Piese de teatru: Proştii sub clar de lună (1963); Aceşti nebuni făţarnici (1971); Mobilă şi durere (1980); Don Juan moare ca toţi ceilalţi;
Somnoroasa aventură; O sărbătoare princiară; Frumos este în septembrie la
Veneţia.
Volum de poezii: Cîntece de alchimist (1972)
Eseu filozofic: Ipocrizia disperării (1972)
Mici schițe morale: Pâinea la loc fix
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mazilu
http://www.romlit.ro/teodor_mazilu
http://www.autorii.com/scriitori/teodor-mazilu/
*
Am pus placa memorială pentru Teodor
Mazilu la adresa din str. Zefirului nr. 5, S.III, (zona Hala Traian), unde a
locuit în ultimii ani de viață.
Alţi scriitori:
Panait Istrati, n. 10 august 1884 - d. 16 aprilie 1935.
Şt. Lupaşcu, n. 1900
Modest Morariu, n. 1929
Ion Barbu, 19 martie 1895 - d. 11 august 1961
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu