vineri, 26 mai 2017



Se afișează 261400A2.jpg

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996 
         

Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul  (după Unire) la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la  Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistant al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc, eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraş în poezia lui Octavian Goga 1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963;  Cezar Bolliac (1966);  Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei 1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***




Poezia zilei, Cezar Baltag ( m. 26 mai 1997 )

Păsări în amurg

                     Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă, 
un clopot de clor ne desparte, 
aripile-s tot mai în ceaţă, 
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună, 
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă, 
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…


Alţi scriitori:
G. C. Nicolescu, n. 1911
Vintilă Corbul, n. 1916
Mariana Şora, n. 1917
Tiberiu Utan, m. 1994

joi, 25 mai 2017


Scriitorul zilei, Henriette Yvonne Stahl, n. 7 nov. 1900 - d. 25 mai 1982

  

Născută chiar la începutul secolului XX, într-o localitate din Lorena-Franţa, familia se naturalizează la Bucureşti, tatăl  H. Stahl, devenind stenograful lui N. Iorga şi prieten de-o viaţă. Sora sociologului H. H. Stahl, afiliat şcolii lui Dimitrie Gusti, Henriette-Yvonne, cu mari probleme de vitalitate încă de la naştere, face şcoala primară în particular, apoi liceul şi urmează actoria între 1922-1925. Debutează în 1931 şi în acelaşi an se căsătoreşte cu poetul Ion Vinea. Duce o viaţă sentimentală mai ciudată, în 1945 se cuplează cu mult mai tânărul Petru Dumitriu, pentru încă 10 ani şi tot ce urmează în viaţa ei particulară nu e lesne de urmărit şi poate nici de înţeles. Oricum ar sta lucrurile din acest punct de vedere, care mai puţin interesează, fapt este că autoarea se afirmase în proza ultimului deceniu interbelic, (apreciată de Ibrăileanu şi de Sadoveanu) - aşa că G. Călinescu îi consacră o coloană în Istoria sa, insistând pe observaţia de mediu social dar în principal pe tematica feministă, cu subiecte în care femeia are prim-planul atenţiei naratoarei, luptând pentru fericirea sa, dar în fapt dând frâu liber unei sexualităţi  ce nu are legături cu moralitatea şi cu rânduielile sociale.
Cu instalarea Regimului pro-bolşevic, urmează douăzeci de ani de interdicţie scriitoricească, iar reintegrarea se va face în anul 1965, cu  Fiul meu, omul;  în anul precedent apăruseră, cu modificări de circumstanţă, spre a deveni publicabile, poeziile lui Ion Vinea,  Ţara fântânilor - exemplarul de semnal l-a primit pe patul de moarte! -, în acelaşi an avusese loc reapariţia lui Doinaş, a lui Ovidiu Cotruş; H. Y. S. apare un an mai târziu, în serie cu Dragoş Vrânceanu, cu Adrian Maniu, cu alţi câţiva, printre care  şi  vecinul de stradă Vladimir Streinu. E de meditat asupra destinului acestor mari scriitori, nevoiţi să tacă - şi să se teamă! - iar unii să facă ani grei de puşcărie politică - în perioada cuprinsă între 45 şi 65 de ani, de maximă putere creativă la autor. N-ar fi aici o explicaţie că literatura română, la 1989, recuperând cât s-a vrut şi cum s-a putut din opera scriitorilor interbelici, nu a reuşit să devină chiar ce s-ar fi cuvenit?
Traducătoare de mare forţă stilistică, a îmbogăţit cultura noastră cu traducerea integrală a ciclului  Forsyte saga, dar şi cu  La răscruce de vânturi, însă a tradus şi din autori japonezi, din palmaresul ei neputând să lipsească tocmai literatura franceză: Maurice Brion, Andre Maurois... Câteva romane de-ale sale au apărut în Franţa, în traducere proprie.
Capodopera autoarei pare să fie romanul  Voica,  1924, având subiect din viaţa rurală (a trăit într-o familie de la ţară, în copilărie, din cauza sănătăţii precare), apărut în foileton în Viaţa Românească, apoi în volum, reeditat în 1947 şi pentru care în acel an a primit Premiul S.S.R.
În 1928 apăruse  Mătuşa Matilda, un grupaj de 4 nuvele, în 1934  Steaua Robilor, în 1965  Fratele meu, omul,  în 1971  Între zi şi noapte, iar în 1972 Pontiful.

Fotografia pe care o reproduc aici, preluată de pe Wikipedia, pare să fie de la sărbătorirea scriitoarei, la Sala oglinzilor USR, la vârsta de 80 de ani, ciocnind cu Eugen Jebeleanu, eternul vicepreşedinte al U.S.R..

***
S-a întâmplat să asist la lansarea romanului Între zi şi noapte, 19171, la Librăria Sadoveanu, invitat de redactorul de carte de la editura Minerva. Autoarea, a venit însoţită de o altă doamnă în vârstă, presupun a fi fost Alice Botez, totuşi cu 10 ani mai tânără decât sărbătorita. Amândouă numai spirit, aş spune, căci pierite fiziceşte, slabe-pergamentoase, aproape nişte fantome, cu priviri fosforescente, halucinate.  Le priveam eu însumi fără să clipesc: fascinante, apariţii neverosimile în plin ceauşism, translate ca de pe altă lume, cu vestimentaţia de zile mari, din anii 30, cele două "foste" sprijinindu-se una de alta, mai ales la modul simbolic. Fragile, însă bravând triumful, iar în fapt doar neînfricate, decise să înfrunte viscolul ostilităţilor ideologice...
Aflasem de concubinajul cu mult mai tânărul Petru Dumitriu, care o preluase fără ezitare de la Ion Vinea. Se spunea că aceşti doi mai vârstnici scriitori, care nu întrevedeau nici o şansă de a publica ei înşişi, îi relataseră lui P.D., poate că îi şi scriseseră într-o primă variantă, întâmplările din  Cronică de familie, romanul ce l-a făcut celebru pe Dumitriu, după ce mai înainte se prezentase lamentabil cu  Drum fără pulbere, romanul descalificant despre măreţele înfăptuiri ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. Ceva trebuie să fi fost adevărat în tot ce se spunea. Şi am avut o confirmare directă, chiar din partea lui Petru Dumitriu, pe care l-am întrebat, la întâlnirea din Sala Odobescu, în preajma alegerilor prezidenţiale din 1992 (venise invitat de Iliescu...): Este adevărat că aţi semnat traducerea lui Hamlet, efectuată de Ion Vinea?. Răspunsul a fost afirmativ, fără alte detalii, fără vreun mea culpa, doar cu menţiunea cinică: "Dar cine trebuia să ştie a ştiut..."
Imobilul în care a trăit Henriette Yvonne Stahl, B-dul Pache Protopopescu nr, 89, pe faţada căruia există o placă memorială: "Aici a locuit şi scris scriitoarea Henriette Yvonne Stahl."

                                                                                                                        


Eugen Simion, n. 25 mai 1933

      
      

Prahovean din comuna Chiojdeanca, a făcut liceul la Ploieşti (coleg cu Nichita Stănescu), Filologia la Universitatea din Bucureşti, va fi timp de 5 ani cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu, apoi redactor la Gazeta literară 1962-1968, iar între timp începe o frumoasă ascensiune în cariera universitară, cu o acoladă de 2 ani ca lector la Sorbona IV, 1971-1873. În 1993 devine membru al Academiei Române, al cărei preşedinte va fi între 1998-2006, după care trece ca director la Institutul Călinescu. În tandem cu Nicolae Manolescu, a acaparat prim-planul sectorului exegetic al vieţii literare de după 1960, la început cei doi universitari colaborând intens, despărţindu-se mai apoi, într-o meserie unde "nu-i loc pentru al doilea"... S-au contestat unul pe celălalt şi au dat argumente în plus celor care aveau şi alte motive să-i conteste.
Operă prodigioasă de critic şi istoric literar, autor de studii, eseuri, ţinând decenii la rând rubrică săptămânală în revistele literare; autor de manuale şcolare, coordonator al Dicţionarului general al literaturii române, în 7 volume, 2004 -2009. Editor al unei ediţii integrale a manuscriselor eminesciene în 36 volume anastatice. 
În ce mă priveşte, în afară de cronicile săptămânale, m-au interesat eseistica şi încă mai mult jurnalele autorului. Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Întoarcerea autorului, Jurnalul german etc.

Opera literară: Proza lui Eminescu, 1964;Orientări în literatura contemporană, 1965;Eugen Lovinescu, scepticul mântuit - (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediţia a doua, 1994);Scriitori români de azi, I, 1974 (ediţia a doua, 1978);Scriitori români de azi, II, 1977;Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediţie, 1979, a treia ediţie, 1986), 1983 - ediţia în limba maghiară;Dimineaţa poeţilor, 1980, (a doua ediţie, 1995, a treia ediţie, 1998).;Întoarcerea autorului, 1981, (a doua ediţie, 1993);Scriitori români de azi, III, 1983;Sfidarea retoricii, 1986;Scriitori români de azi, IV, 1989;Moartea lui Mercutio, 1993;Limba maternă şi limba poeziei - Cazul Christian W. Schenk, colecţia Phoenix 1993;Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994;Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995;Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997;Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundaţia „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1998;Fragmente critice, III, Fundaţia „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1999;Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, 2000;Ficţiunea jurnalului intim, (3 volume), Editura Iri & Univers Enciclopedic, 2002. 
Citeşte mai mult:  despre Eugen Simion  coordonator al DGLR, proiect de el iniţiat şi dus la capăt "cu toate mijloacele", cum s-ar spune: http://www.observatorcultural.ro/Eugen-Simion-un-cal-troian-ramas-din-vremuri-de-curind-apuse*articleID_17298-articles_details.html;
 tot în chestiunea DGLR, citeşte mai jos textul meu: ADDENDA
E.S. se mărturiseşte, la 79 de ani:  http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-eugen-simion-613693.htm; alte mărturisiri ale criticului, în 2011, la Academie: http://www.farafiltru.net/spovedania-lui-eugen-simion.html
***
În a sa Istorie critică, N. M. îi consacră lui E. S. nu mai puţin de 7 pagini: Un articol foarte bine condus analitic,  relevându-ne pe cel mai important comentator al literaturii contemporane, p. 1213, care ne-a oferit cea mai obiectivă panoramă a literaturii. Despre literatura mai veche a scris mai puţin, anume la începutul carierei critice, ocupându-se de Lovinescu, trecut sub tăcere de oficiali, apoi despre Eminescu, iar mai de curând, despre Mircea Eliade şi gerenaţia sa. Un critic cumpănit şi "democratic", însă prudent, care nu a lansat pe nimeni, ci a scris al doilea sau şi mai târziu, cînd valoarea unui autor era deja dovedită; astfel că exegezele lui Simion schiţează un început de sinteză despre autorii contemporani, adunate în celebrele volume de Scriitori români, cu adaosuri, reajustări în volumele următoate, pe măsură ce evoluţia autorului permitea reevaluări. Între abordările conservatoare şi stilul ludic-inventiv, a dovedit că-i favorizează pe tradiţionalişti. Echilibrat, a scris la fel despre oricine, practicând un stil fără riscuri, oarecum lipsit de nerv, de accente polemice, asemenea unei femei splendide dar frigide. Părând a-i acorda prioritatea în competiţie, în ultimele paragrafe, cu subtilitate, N. M îl trage mult în jos pe criticul-academician, recunoscând totuşi că în Jurnalul parizian, ca memorialist-prozator, E. S. dovedeşte alese înzestrări stilistice, de semnalat şi la alţi critici precum Valeriu Cristea, Matei Călinescu etc.




Poezia zilei, Adrian Popescu, n. 24 mai 1947

Dimineața în Urbe

E înainte de şapte, se simte mirosul de pin al dimineţii, 
veveriţa e sus şi jos printre ramurile cu stropi, 
roua ajunge până la tine, saliva inefabilului, 
om aproape bătrân, printre tinerii guralivi.
Apoi, imediat, cerul e sfâşiat de ţipetele pescăruşilor urbani, 
un pumnal care sfâşie o togă care se umflă de sânge, 
e dureros nu că te prăbuşeşti, ci mai ales că, surprinzătoare, 
lovitura vine din spate.
Sângele atrage muştele verzi şi turiştii
ca întotdeauana, e ceva crud care-i bucură, 
ei vii, alţii morţi…
Pe lângă presupusul loc unde a căzut Cezar înjunghiat
e înghesuiala cea mai mare, 
tu taci şi asculţi apele freatice de sub paviment, 
murmurul vocilor care răzbat de dincolo de tăcere, 
”Muzica nu e decât extensia tăcerii, 
Muzica fără tăcere-nseamnă vacarm’’.
Rotindu-se deasupra clădirilor albe cu terase, 
semnele zilei care începe se vestesc faste, 
numai maiuscole, fără delicate minuscule, 
caractere latine, obiceiuri latine, locuinţe romane, 
subteranele timpului încă locuibile, 
reţete cu verdeţuri din vremea lui Plinius cel Bătrân.
Ferestre luminate la nivelul coloanelor antice
într-o Piaţă de piatră, 
în penumbra cărora ghiceşti computerul
cu ecranul plin de ştiri.
Cât e încă noapte şi primul tramvai întoarce la Villa Borghese, 
mai poţi să te-ntorci la izvoarele tinereţii ireversibile.
Murmur de litanie numele celor morţi, nume de centurioni romani, 
Marianus, Marcelus, Cornelius, Vergilius, Marius.
Nori şi aripi încărcate de umezeală deasupra Forului, 
Templul lui Romolo cu faţa plină de frigul lunii noiembrie, 
Spate în spate cu Biserica sfinţilor doctori fără arginţi, 
Moartea şi Învierea, lectio divina.
Ceva care apasă de peste tot, ca un spin în carne, 
ca o mustrare, 

Nu tot ce-am fi putut face am şi făcut.  


Arsura

Carnea mea toată e o lumânare

Dar eu sânt flacără într-un cerc străveziu, 

Ca pasările, mort, voi cântări mai mult decât viu.

Ochiul arzând se hrăneşte cu ceară

Și face un strop de rouă fierbinte..

Odată am știut să zbor, odată, 

Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.

Trupul meu tot e o lumânare

După ce se va fi scurs tot în ţărână

Și flacăra se va topi în albastru, 

Veți mai simți o arsură pe mână.

                  

Alţi scriitori:
Remus Luca, n. 1923
Ştefan Bănulescu, m. 1998
Şt. Aug. Doinaş, m. 2002  


Lansări de carte în prima zi la BookFest 2017


Ștefan Dimitriu, autografe pe romanul Strada Poștei, numărul fără întoarcere, ed. eLiteratura

Autografe Ștefan Dimitriu


Lansări la eLiteratura, 24 mai 2017

Lansări Elisabeta Isanos: Poeme din Ombria și Reveriile unei plimbărețe cu satelitul



Florentin Popescu, Ioan Barbu, Al. Cetățeanu


Prezintă istoricul literar Marin Diaconu

Lansare Biblia de la București



















miercuri, 24 mai 2017


LANSARE LA BOOKFEST
Ștefan Dimitriu: romanele Trapez, Întrebările Sfinxului, Turnul Nebunilor, Strada Poștei, numărul fără întoarcere; Evgheni Evtușenco, traduceri
Prezintă Vasile Poenaru; Invitați: Ștefan Dimitriu, Ștefan Mitroi, Ion Lazu
Recită: Lidia Lazu
Standul Epublishers, Pavilion C4, orele 15:00-15:30

Scriitorul zilei: Victor Felea,  n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993         Imagini pentru victor felea imagini  Imagini pentru victor felea imagini
Fiu al unui preot unitarian (greco-catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970 şi în fine redactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii şi reproşurile.
Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în Jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în ultima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut cu o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-a-ntregul exprimat ca personalitate creatoare. 
O spun fără ezitare, „Jurnalul unui poet leneş” a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa severă, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V. F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V. F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.
Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate/stresante/constrângătoare pe care le-am parcurs, sub spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 
Versuri: Soarele şi liniştea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin  (1966); Omul modern  (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscenţe naive (1979);  Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranţei (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)
Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie şi critică (1971); Secţiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezenţa criticii (1982)
Memorialistică:Jurnalul unui poet leneş (2000)


Poezia zilei, Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf


Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, 
ramîne-o lacrimă năucă
pe fundul vreunui vechi poem
care și el o să se ducă

așa cum altele s-au dus
și-n urma noastră, -n urma lui, 
răstoarnă paltini alt apus
prin ochii cine știe cui

ca-ntr-un pahar de apă-n care
fîntîna-ntreagă s-a tîrît
să-și moara ultima răcoare
sau nici atît ... sau nici atît ...


Vladimir Udrescu (n. 8.12. 1940)
ceva

auzi
foşneşte ceva în mestecenii
din iezerele cosmice

ţi-e frică
eşti transparenţa pe lama stiletului

jos pe peluze de litere
trece mesajul ca o fiinţă ireală
în faeton de licurici

teamă ţi-e de funinginea
din incunabule
un scâncet de copil iernatic
pulverizează
roua pe streşini de haos

vei încerca o minune
pe când degetele caută izbăvire
polul de gheaţă se-aprinde cu jerbe
diluviul năvăleşte-n oaze de închinări

ceva tot foşneşte prin stoluri
de frunze în înserare
în stepa de şoapte
te-ai prăvălit din copilărie

cu tine începe o fără de leac
nemărginire
şi-n ieslea de aur
scânceşte văzduhul
moartea îşi vine în fire

(din Îmblânzitorul de lumini, Ed. Tipo Moldova, Colecţia Opera omnia, 2014)


Alţi scriitori:
Antoaneta Ralian. N. 1924
Adrian Popescu, n. 1947
Florin Iaru, n. 1954
Al. Cazaban, m.1966 


Ion Lazu - Grădina după ploaie




marți, 23 mai 2017


LANSARE la BookFest 2017

Valeriu Ciobanu - Cântece de zgură - Antologie lirică, ediție îngrijită de Ion Lazu
Prezintă: Valentin Ajder
Invitat: Ion Lazu
Recită actrița și poeta LIDIA LAZU
Scena Agora, Pavilion C-4
Vineri, 26 mai, Orele 13:30-14:00.

Vă așteptăm cu drag.
Se afișează ValeriuCiobanu_PoemeDeZgura_COPERTA1.jpg


Scriitorul zilei: Iordan Chimet,  n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.
Imagini pentru iordan chimet imagini   Imagini pentru iordan chimet imagini
Dintr-o familie simplă de români din Galaţi (tatăl grefier, mama Paraschiţa...), a urmat cursurile liceale în oraşul natal (1944), apoi  Literele la Bucureşti (1948), iar mai târziu a absolvit Dreptul (1957). Dar deja debutase cu meşteşugite versuri avangardiste în Revista Fundaţiilor Regale. Acest om exemplar, fără ambiţii personale, devotat înaltelor idealuri umaniste, democratice, slujindu-le cu puritate şi ardoare,  considerat de cei ce l-au cunoscut "o minune de om", "un scutier al iluziei", s-a alăturat unui grup de intelectuali din Asociaţia Eminescu: Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Pavel Chihaia, străduindu-se să-i ajute pe confraţii ajunşi la ananghie, distribuind pachete de la Crucea Roşie, imediat după război, pe vremea foametei, când noul Regim se instala, cu ajutorul armat al sovieticilor. Din această acţiune donchijotească, unii militanţi au nimerit la puşcărie, i-am amintit  la această rubrică  pe Tonegaru şi pe Mihadaş. Ceilalţi au fost amnistiaţi, însă ţinuţi sub supravegherea strictă a Securităţii. (Nici acum nu-mi intră în cap cât de departe au împins zelul lor oamenii poliţiei politice, nenorocind/lichidând fizic  indivizi şi familii, o întreagă pătură de intelectuali, numai ca să le fie lor bine, să le meargă salariul, să avanseze în grad şi funcţie. La adăpostul Statului pe care îl slugăreau, la modul criminal...)
Destul de târziu, într-o perioadă de relativă destindere, Iordan Chimet reuşeşte să-şi vadă publicate unele dintre manuscrisele definitivate cu două decenii înainte: Filmele vestului sălbatic, 1966; Comedia burlescă, 1967; Lamento pentru peştişorul Baltazar, 1968; Eroi, fantome, şoricei,  Închide ochii şi vei vedea Oraşul, 1970; aceste cărţi l-au făcut preţuit îndeosebi de cititorii tineri şi de neconfundat printre scriitorii momentului. În 1972 apare O antologie a inocenţei, carte devenită best-seller, vândută pe sub mînă. Cititorul percepuse mesajul antitotalitarist al textelor antologate (din literatura întregii lumi, desigur). După care autorul se instalează într-un soi de protest mut, nemaipublicând ani la rând. Solidar cu alţi disidenţi, nu a făcut niciodată caz de aceasta, însă a continuat să corespondeze cu mari oameni de litere de peste graniţă, iar unele cărţi i-au fost comentate cu entuziasm în străinătate. preluate şi de semnatarii  Cartei 77  din Cehoslovacia. Cenzura, avizată, îi blochează accesul la tipar.

Abia după Decembrie 1989 apare antologia  Dreptul la memorie, în 4 volume. Le-am interceptat la Bistriţa-Năsăud, unde mă aflam în campanie geologică - şi m-am considerat un norocos. Impecabilul stilist a mai publicat: Cele două Europe, cele două Românii, 2004 carte ce se adresează conştiinţei civice a românilor; dar a scris şi  memorialistică: Cartea prietenilor mei, 2005.
Pe autor l-am preţuit la superlativ, dar ca om nu am reuşit să-l identific, chiar de ne vom fi intersectat paşii, privirile. Prietenul poet Ion Murgeanu îl evocă în perioada când fucţiona ca suplinitor în judeţul Galaţi, venit anume pentru a participa la o lectură publică. De o modestie şi delicateţe extremă. Inconturnabilă.
Nu mă mai mir că, la doar 2-3 ani de la dispariţia sa, când mă interesam de aprobarea pentru o placă memorială a acestui scriitor singular printre co-breslaşi, nimeni din blocul unde a locuit două decenii nu şi-l aducea aminte:

Ion Lazu, Odiseea plăcilor memoriale, ed. BMB, 2013
..."Schimb tramvaie şi ajung în zona Nicolae Grigorescu, căutând imobilul lui  Iordan Chimet.  În zona Nicolae Grigorescu dau de adresa lui Pituţ, un bloc spre răscruce, deci în formă de Y, cu trei corpuri unite la centru, ocolesc pe toate laturile, în fine, dau de placa lui  Gh.  Pituţ, cu basorelief, îi fac o fotografie, deşi sunt convins că Valentina are aşa ceva. Trec intersecţia, spre capătul bulevardului, fiind vorba de nr. 18 -  dar îmi dau seama că trebuie să caut în cealaltă parte. Dar câte scări la aceste blocuri de-a lungul bulevardului, câte intrări!; aştept să vină/să iasă cineva, întreb de scriitorul Iordan Chimet, nimeni nu ştie; merg la casiera care printr-un noroc era la post, dna Mari, amabilă, îmi dă telefoanele administratorului, preşedintelui, să aflu scara, perioada când a locuit în imobil, etc. Şi să obţin aprobarea pentru instalarea plăcii memoriale.

Poezia din lift, când am fost în blocul lui Iordan Chimet:

Al. Macedonski
*
Era oraşul de-altădată
Sub plopi de-argint muiaţi în soare
O verde oază fermecată
Cu repezi ape cântătoare
Pe-oricare străzi cântau izvoare
Şi sărutat de flori ce-mbată
Trăia oraşul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiaţi în soare.

*

Cine să fi lipit acest afiş, nemaiîntâlnit de mine prin alte holuri de bloc, prin lifturi? Nu e cumva mîna abstractă  a scriitorului nostru?
(Şi iată cum, printr-o întâmplare, - căci nu am studii filologice - identific sursa inspiraţiei lui Daniel B., din descrierea Bucureştiului de altădată...)
Adresele pe care cu atâta trudă le obţin de la Uniune, de la cunoscuţi, din cartea de telefon etc. se rezumă la stradă şi număr, dar sunt uneori 7-8 scări, îţi poţi pierde o zi ca să le bântui, adesea fără rezultat. Este și cazul imobilului unde a locuit Iordan Chimet...
Revin acasă obosit, după drumuri nesfârşite prin cele cartiere muncitoreşti, cu străzi, grupuri de blocuri şi numerotări complet aiuristice, care m-au buimăcit, nu alta. Rezultatul concret, pe cât de dezamăgitor? Azi, doar două adrese!

Adriana Bittel: O minune de om (în Rom.lit): http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet


Alţi scriitori:
Garabet Ibrăileanu, n. 1871
G. M. Cantacuzino, n. 1809
Vladimir Streinu, n. 1902
Valeriu Armeanu, n. 1946

ion lazu - Vești de pe Lacul Balotești, I