Mihai Eminescu-163
La steaua
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineti.
ion lazu, fotografii: Eminescu-163
Mihai Eminescu 130, Frumoasa fără corp, Recital Iaşi-Copou, 15 iunie 2009, Lidia Lazu / vizionare pe Youtube...
ion lazu, fotografii: Iarnă, ceaţă, promoroacă, II
La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Departe sunt de tine...
Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrè a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!
1878
De câte ori, iubito
De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineti.
La Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor din România
Aniversarea celor 163 de ani Mihai Eminescu
Sub genericul LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT Secţia
de literatură pentru copiii şi tineret (preşedinte Victor Gh. Stan) a
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (preşedinte Horia Gârbea) din cadrul
Uniunii Scriitorilor din România (preşedinte Nicolae Manolescu) a aniversat
împlinirea celor 163 de ani de la naşterea genialului poet M. EMINESCU, la 15
ianuarie a.c. în Sala Oglinzilor a USR, printr-un moment literar-artistic
susţinut de: eleva Ana-Maria Ifrim,
Şcoala de Muzică şi Arte plastice nr.2 Bucureşti (clasa Nicolae Şandru), care a
interpretat la flaut Conticorum Jubilo de G. F. Hendel şi Alegro de A.
Diabrlli, acompaniată la pian de prof. Petre
Ştefănescu; elevul Andrei Şerban Corbu, Şcoala de Muzică şi Arte
nr. 4, Bucureşti (clasa prof. Anca Nicoleta Sârbu), care a interpretat la
vioară Zugeuner March de O. Rieding, acompaniat la pian de prof. Irina Barbu; Corul Clopoţeii veseli (elevii: Robert
Mincef, Cătălina Tufeanu, Ana Maria Mitroi, Ramona Bistriceanu, Ştefania
Jumugă, Anamaria Cristina Magdalena, Darius Niazzadeh, Stelian Şoldan, Cristina
Gavrilă, Ilinca Popa Brancoveanu, Emilia Doboş, LeeAnna Hedeşiu, Alexandra
Merinde, Miruna Cornescu, şi Lara
Grecu), dirijor prof. Florentina Chifu, acompaniat la pian de prof. Petre Ştefănescu, interpretul de romanţe
şi muzică populară Gheorghe Sărac; elevii: Alexia Ghergan şi Alexandru
Copaci (de la Şcoala nr. 117, Bucureşti, autori de volume de versuri), scriitorii: Geo Călugăru, Lidia Novac, Elisabeta Iosif,
Vasile Groza, Nicu Doftoreanu, Gheorghe Grosu, Viorel Martin, Ion Lazu, Monica
Mureşan, Aurelia Marin, Daniel Braşoveanu, Ligia Vişoiu, Ioana Stuparu, Cornel
Balaban, Pavel Lică, ,Mircea Novac, Ion C. Ştefan, Elena Vataman, George Călin,
Dumitru Dumitrică, Iuliu Potorac şi Iulian Matei. Momentul actoricesc a
fost realizat de actriţa Lidia Lazu.
Amfitrionul momemntului aniversar a fost scriitorul Victor Gh. Stan.
Mihai Eminescu 130, Frumoasa fără corp, Recital Iaşi-Copou, 15 iunie 2009, Lidia Lazu / vizionare pe Youtube...
eminescu, iaşi:
Cărţile prietenilor mei: Theodor Răpan, Evanghelia inimii, Anotimpuri. Jurnal de poet, Ed. Semne,2010, ilustrată de Damian Petrescu, 296 pagini
ion lazu, fotografii: Iarnă, ceaţă, promoroacă, II
Domnule Ionu,
RăspundețiȘtergereFrumoasa omagiere a lui Eminescu ati facut prin rememorarea scrierilor lui Caragiale referitoare la el.
Le-am citit pe toate si am simtit atat gelozia de care pomeneati, dar si nostalgia dupa un prieten vechi, indepartat din pacate, dar pretios.
Probabil ca I.L. Caragiale avusese si momente de remuscare, probabil si-ar fi dorit impacarea cu Poetul...cine stie...
Recitalul doamnei Lidia a intregit aceasta comemorare, a adus acea patina a reveriei din opera eminesciana, atat de caracteristica lui.
La fl gratioasele fotografii de iarna, 'ikebana de iarna, nu fac decat sa ma adauge alte farame de frumusete acestei zile dedicate lui, Poetului.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca cu dreptii!
Cu drag,
Valentina
Foarte frumoase şi sensibile cuvinte ai scris, Dragă Valentina, întru omagierea Poetului! Uneori îmi spun că el a fost marele noroc al limbii române, omul provodenţial, apărând tocmai când era mai mare nevoie ca literatura noastră să înceapă a merge pe propriile picioare, deodată cu celelalte literaturi europene. Eminescu a fost deci norocul nostru, al generaţiilor ce i-au urmat. Pe cât a fost el însuşi de nefericit şi neconsolat... Sunt exprimări din poeziile sale care, la relectură, mă dor grozav, ca o teroare, în acele momente dau din colţ în colţ şi parcă nu găsesc o ieşire din marea părere de rău că s-a chinuit atâta... Mi-l închipui ca pe un om foarte bun şi delicat, ultragiat de răutatea/obtuzitatea/bădărănia convivilor... De unde această obidă: "...teamă mi-e ca nu cumva / Oamenii din lumea asta să mă-nceapă-a lăuda..."
RăspundețiȘtergereCu drag, Lazu
... Şi-mi mai spun, spre încurajare: Trebuie să fie un Rai, acolo, sus, măcar pentru suflete precum al lui Eminescu, pentru acele "sfinte firi vizionare" care au mucenicit pentru naţiunea română, pentru omenire, în general... Şi-mi mai spun că ar fi drept ca iubirea noastră, a celor ce-l citim să sprijine cumva acest Rai al Bunilor, al geniilor, cărora atât de mult le datorăm...
RăspundețiȘtergereLazu
RăspundețiȘtergereDomnule Ionu,
Ma bucur ca v-a placut tot ceea ce am scris.
Si eu gandesc la fel, ca Eminescu a fost providential pentru natia noastra, pentru literatura romana si pentru noi toti cei de astazi. Ne-am plamadit dupa tiparul sau, cel putin asa imi place sa cred despre noi, romanii.
Suferintele lui s-au datorat in principal justetii nevoalate de care dadea dovada in apararea intereselor poporului lui, a patriotismului inascut pe care il avea si a personalitatii sale de exceptie.
Iar teama sa de laudele celorlalti cred ca se intemeia mai ales pe latura sa introvertita, vecina cu ascetismul, care de fapt ocoleste tot ceea ce este legat de marire desarta, si se concentreaza mai mult pe smerenia interioara.
Cu siguranta, Raiul din care face parte el este unul purificat, sfintit.
Aici, pe pamant, frumusetea poeziei si a prozei lui,ni-l amintesc mereu ca un binefacator si ocrotitor.
Cu drag,
Valentina
Mai
Sub troiene, frig plus ceaţă, iat'un blog care dezgheaţă!
RăspundețiȘtergere