vineri, 1 martie 2024

 


O tripletă de aur

Sergiu Cioiu – Poezia – Marin Sorescu

 

Aseară, la mansarda din Crețulescu a Muzeului Literaturii Române – o sală pe care nu o cunoșteam, unde se ajunge cu dificultăți, pe o scară de serviciu cu deosebire îngustă, cu trepte de marmoră, ce-I drept, o sală plină la refuz, de data aceasta, așa încât se mai aduceau scaune, pe măsură ce se iveau noi oaspeți (învingători în lupta cu treptele, ați înțeles…) – a avut loc un extraordinar recital din poezia lui Marin Sorescu – exact în ziua când se împlineau 88 de ani de la nașterea bulzeșteanului de geniu , recital susținut cu brio de cel mai mare recitator al scenei românești, după Ludovic Antal – l-am numit fără ezitare pe actorul Sergiu Cioiu. Mă încumet să folosesc aceste înalte calificative după ce am ascultat, de-a lungul a vreo 5 decenii, cu un interes și o perseverență de care nu am a mă reșina, pe actorii de frunte ai scenei bucureștene: la radio, la televiziune, în foarte multe săli de teatru sau pe la casele de cultură din cartierele bucureștene. Ca să dau o idee despre actorii recitatori, voi numi doar câțiva: George Storin, George Vraca, Emil Botta, Costache Antoniu, Al. Giugaru, Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, câți și câți alții… Despre câteva prestații excepționale am notat în Jurnalele mele, dintre care unele publicate iar altele încă în manuscris, așteptându-și rândul…

Or, actorul Sergiu Cioiu ”care-I și întrece”, după cum deja am afirmat, și-a făcut din recitarea poeților români clasici și contemporani o profesiune de credință. Fac parte, de aceea, împreună cu Lidia, dintre ascultătorii devotați, pe cât de entuziaști ai Maestrului Cioiu. I-am și spus-o prin viu grai, căci viața a aranjat în așa fel lucrurile că ne-am cunoscut bine ca oameni și ne-am împrietenit.

De data aceasta recitatorul s-a orientat spre poeziile în vers clasic ale lui Marin Sorescu, vreu să spun spre sonetele acestuia, pe care le-a recitat cu o implicare extremă, într-un acompaniament muzical de mare rafinament. Și se întâmplă acest lucru de tot minunat: actorul vorbește, se mișcă, exclamă, gesticulează, toate într-o perfectă armonie și adecvare, vrăjindu-i pe spectatori, care nu mai pot alege între rostire, incantație, dans, balet – o spunere totală, care năzuiește spre acea stare de grație în care ascultătorul este pe deplin vrăjit, smuls din context și ridicat în sferele înalte ale artei.  

Aplauze, ovații, la sfârșitul fiecărei poezii. Și încă un sonet, încă o ridicare din contingent, către înaltele stele…    

Se face că în ultimele seri ale lui februarie am citit/recitit Jurnalul lui Marin Sorescu, cel subintitulat Romanul călătoriilor, minunându-mă o dată în plus nu doar de peregrinările pe tot mapamondul ale bulzeșteanului, dar și de mulțimea personalităților la vârf cu care a relaționat și cărora nu a scăpat ocazia să le ia incitante interviuri, să le traducă operele, să… Estimp, Lidia citește Viziunea vizuinei, din care a selectat câteva fragmente pentru emisiunea ei Creatori de poveste, de la podcastul Publive. Așa stând lucrurile, nu mi-e greu să afirm că la noi în casă se citește pe brânci Marin Sorescu. L-am cunoscut personal pe Sorescu încă din perioada debuturilor noastre, eu cu doar 4 ani mai mic decât Marin – eu de pe Olt, el de pe Olteț, unde se pare că omul se poziționează mai bine în peisaj; i-am citit toate cărțile, la momentul apariței lor, iar plecarea sa grăbită dintre noi am resimțit-o ca o mare pierdere pentru literatura noastră, pentru noi toți.

Actorul Sergiu Cioiu, Poezia și Marin Sorescu - o tripletă de aur a vieții noastre culturale, la an 2024.

ION LAZU


 1 martie: Alecu Ivan Ghilia,  n. 1 martie 1930

  

 

Născut într-un sat din comuna Şendricani, jud. Dorohoi, dintr-o familie de ţărani săraci şi cu mulţi copii, a fost adoptat de un unchi. A făcut şcoala primară în satul natal, Şcoala normală în Şendricani, apoi Academia de Belle-Arte din Iaşi, 1948-1950, unde devenise discipolul lui Corneliu Baba, care practic îl adoptase. Maestrul fiind înlăturat de la catedră, Ghilia se transferă la Institutul de Arte plastice din Bucureşti, spre ghinionul său nimerind în clasa lui H..H. Maxy, adversarul lui Baba. După un an de persecuţii, se mută la secţia istoria artei. Devine redactor la Contemporanul. Începe seria reportajelor despre colectivizare - pe când în satul natal, tatăl său era principala piedică în constituirea colectivei. Strâns între două opţiuni ireconciliabile. Dar scriind pe linie, cu fervoare, mereu în deplasări:  Cântece de drumeție, 1958; Scrisori din Bărăgan,  1959; Insula speranței, 1963.

Se îmbolnăveşte de plămâni. Dar succesele încep să apară: publică proze scurte, povestiri: Frații Huțulea, 1955;  Asaltul timpului, 1961;  Povestiri,   1964.  Dar şi poezii. Însă marele succes vine cu romanul  Cuscrii, 1958; Premiul Academiei. Alte premii, pe seama unor scrieri proletcultiste, maniheiste. Prieten şi cu Octavian Paler, pe care-l cunoscuse, licean, pe timpul refugiului din 1944, de teama armatei roşii, ajunşi cu căruţa până în satul Lisa, sub Făgăraşi. În 1980 are neplăcuta surpriză să i se respingă romanul  Întoarcerea bărbaţilor. Prieten cu Leonida Plămădeală, basarabean, acesta i-l prezintă pe părintele Constantin Galeriu, basarabean el însuşi, care îl converteşte religios pe fostul ateu şi slujitor al ideilor comuniste.

După Decembrie 1989, Alecu Ivan Ghilia, nerenunţând la scris, revine la pasiunea pentru pictură, afirmându-se ca unul dintre pictorii cu certă originalitate. Romanele sale, preponderent autobiografice, se întorc acum asupra "luminii din adâncuri", a raporturilor dintre cei vii şi antecesorii care, de dincolo de moarte, le călăuzesc paşii celor ce se nevoiesc pe-acest pământ, le ocrotesc devenirea lumească. De fapt, scrierile adevărate ale autorului sunt adordări autobiografice, despre lumea satului moldovean, cu fascinantele rude ce i-au marcat copilăria, despre anii de formare ca artist grafic şi scriitor. Jurnalul, poezia, înregistrarea în stil cine-verite a unor scene de viaţă sunt mixate într-o maniera care îl individualizeată pe autor.

Titluri ale unor scrieri de Alecu Ivan Ghilia:  Ieșirea din Apocalips, 1960; Îngeri biciuiți , 1967;  Appassionata, 1971; Recviem pentru cei vii,  1972;  Dragostea câinelui de pază , 1978; Un Oscar pentru Ana,  1982;  Întoarcerea bărbaților, 1991;  Piramida,  1995. 2 vol.

***

Am discutat mai îndeaproape cu dl Ghilia în primii ani de după Decembrie, la vernisajul unei expoziţii, în sălile din incinta Institutului Francez, prezentat fiind de poetul Pan Izverna, care îi publica lui Ghilia colaborările la  Dreptatea. M-a cucerit forţa de creaţie a plasticianului, abordarea dezinhibată a unor teme religioase. Am simţit râvna, dăruirea întru credinţă, noul mesaj ce trebuie transmis semenilor.

În fapt, revoluţia îl scosese în stradă pe scriitorul care pierduse orice speranţă privind sistemul ceauşist; este unul dintre cei trei scriitori arestaţi în noaptea de 21 decembrie, împreună cu Ion Murgeanu şi Florin Iaru.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alecu_Ivan_Ghilia

 http://stiri.botosani.ro/stire/29226/ALECU+IVAN+GHILIA%3A+%22Daca+nu+era+noroiul,+poate+ca+as+fi+ramas+in+satul+Ghilia+pe+vecie!%22.html

            

Poezia zilei - Gh. Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 13 nov. 1869):


 

Cătră planeta mea

Cât ţi-s dator, o, stea mult graţioasă,

Că-n primăvara a vieţei mele

Tu m-ai ferit de strâmbe căi şi rele

Şi m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,

M-ai adăpat l-ascree fântânele,

Şi când viaţa-mi îndulcesc prin ele,

Despreţuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieţei nemurire

Mă-ndeamnă raza-ţi care-n ceri se vede,

Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la ţărmul fatal vasul purcede,

Ş-amu, plutind prin marea de pieire,

A ta rază la port mă va încrede.

 


Alţi scriitori:

George Vulturescu, n. 1 martie 1951 

Solomon Marcus, n. 1925

Magdalena Popescu, n. 1943

Nicolae Panaite, n. 1954 




Zilnic, în alt parc al capitalei...















 

joi, 29 februarie 2024

 29 febriarie: Albert Kovacs,  n. 29 februarie 1925

  

 

Născut la Tg. Mureş, profesor doctor la catedra de filologie rusă, este cunoscutul traducător din limbile maghiară şi rusă, dar şi autorul unor exegeze despre marele scriitor F.M. Dostoievski, pasiunea sa de o viaţă:  Poetica lui Dostoievski, 1987, reeditare în 2008. Un alt titlu, din acelaşi domeniu de interes: Dostoievski. Quo vadis homo?. Studii despre  Literatura rusă din secolul XIX. Pregăteşte o ediţie completă a operei lui F.M. Dostoievski.

Un domn foarte înalt, cu frumoase bărbăteşti trăsături, cu barbişon şi o imensă pălărie neagră. Un  vieho verde, cum ar spune spaniolul, asta ne aminteşte că are figură de hidalgo, din alte vremuri. Distins, protocolar, l-ai vedea înfăşurat într-o mantie neagră. Îl întâlnesc la  manifestări culturale legate de literatura rusă. Dar şi la spectacole, ultima oară la  Calul din Torino, un maraton filmic, de 3,5 ore, despre care am relatat pe acest blog...

 

Alți scriitori:

Marin Sorescu, n. 29 II 1936 



Ion Lazu- Alte imagini din Parcul Carol, 2










 

miercuri, 28 februarie 2024

 28 febriarie: Ştefan Ciobanu, n. 11 nov. 1883 - d. 28 febr. 1950

     
 

Dintr-o familie de ţărani din Talmaz, comună de pe malul Nistrului, a făcut şcoala primară în satul natal, şcoala normală de la Bairamcea, apoi la Chişinău, în paralel cu liceul pe care l-a urmat în particular, din lipsă de mijloace materiale. Doi ani ca suplinitor la liceul din Chişinău, adunând bani pentru a-şi continua studiile. A urmat Universitatea din Kiev, 1907-1911 şi apoi doi ani de studii academice în pedagogie. Între 1912-1914 a fost profesor de liceu la Jitomir-Ucraina, căsătorindu-se cu fiica unor nemţi, fam. Schmidt. Doi copii: Alla şi Valeriu, viitorul poet şi istoric literar. Revoluţia bolşevică îl prinde profesor la Bolgrad. Implicat în mişcarea de promovare a intereselor naţionale ale românilor din Basarabia ocupată de ţarism, ca iniţiator al societăţii culturale Deşteptarea şi prieten cu Alexei Mateevici, contribuie activ la proclamarea Republicii Democrate Moldovenească, 15 decembrie 1917 şi la Unirea cu România, în 27 martie 1918, fiind ales în Sfatul Ţării, primul parlament democratic al Basarabiei, Ş.C. devenind membru al Comitetului Director al Sfatului Ţării şi Şeful resortului învăţământ.

Director general al învăţământului între 1918 şi 1921. Din 1918 devine Directorul Liceului Alecu Russo din Chişinău, se ocupă personal de manualele şcolare şi alcătuieşte un prim Abecedar în Basarabia. Între 1926 şi 1938 este profesor la Facultatea de teologie din Chişinău, iar din 1938, mutat la Bucureşti este profesor la catedra de istoria literaturii române vechi, până în 1949, când se pensionează din motive de sănătate. Academician încă din 1918, la recomandarea lui Ion Bianu, care îl încurajase să cerceteze documentele din arhive ruseşti, ucrainiene şi poloneze privind literatura şi cultura românească din teritoriul basarabean-bucovinean. Toate lucrările lui Ştefan Ciobanu sunt în acest domeniu.

A fost între 1944 şi 1948 vicepreşedintele Academiei Române. Ca membru al guvernului Tătărescu, ministru al Cultelor şi Artelor, a participat la cele două şedinţe din Consiliul Coroanei, care au dezbătut Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. Dintre cei 26 de membri ai Consiliului Coroanei, toţi făcând mare caz de patriotism, numai şase au votat împotriva Cedării Basarabiei şi Bucovinei. Regele Carol al II-lea, obosit, descurajat dar şi scârbit, notează în jurnalul său, referindu-se la cei şase: "Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti.". Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.

Câteva titluri: La continuite roumaine dans La Bessarabie, annexee en 1812 par la Russie, 1920; Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923; Biserici vechi din Basarabia. Din bibliotecile rusești.  1924; Chișinăul (monografie), 1925; Dimitrie Cantemir în Rusia,  1925; Basarabia. Monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, 1926; Cetatea Tighina, 1928; Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918, 1929; Din istoria mișcării naționale în Basarabia, 1933; Istoria Literaturii Române Vechi, 1947; ed. II 1989

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Ciobanu

 

***

Am fixat o placă memorială la locuinţa din cartierul Tei, unde au locuit Ştefan Ciobanu şi fiul său poetul Valeriu Ciobanu. Am mai spus: Bunicul meu dinspre mamă, Timotei Sp. Ciobanu, din comuna Cioburciu, pe malul Nistrului, era văr cu Ştefan Ciobanu, care a copilarit în satul vecin, la 6 km în amonte. Prin anii 70, dna Alla Mancaş, fiica lui Ştefan Ciobanu m-a rugat să mă ocup de editarea unei antologii din lirica fratelui mai mic, Valeriu Ciobanu (n. 1917), pe care nu l-am cunoscut. În schimb Mihail Ciobanu, fratele mai mic al mamei, fusese coleg de liceu cu Valeriu, la Alecu Russo, din Chişinău, unde strălucitul său tată era director.. Un prim volum din poezia lui Valeriu Ciobanu scosese, tot postum, fostul său coleg de Institut, Dinu Pillat: Fiul Lunii. Antologia editată de mine se numeşte: Haina de brumă, Ed. Minerva, 1984. A urmat o ediție completă: Cântece de zgură, titlu care spune totul despre abordările lirice ale acestui poet ocultat de regimul comunist.

(Vezi şi postarea Valeriu Ciobanu, de la această rubrică.)

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Şincai, n. 1754 – d. 2 nov. 1816

August Treboniu Laurian, n.17 iulie 1810 -d.25 februarie



Ion Lazu - O raită prin Parcul Carol, 1


















marți, 27 februarie 2024

 27 febriarie: Al. Rosetti, n. 20. octombrie 1895 - 27 februarie 1990

     


Fiul unui avocat moşier şi al unei dive de epocă, pentru care Ion Heliade Rădulescu a scris poema Sburătorul, Al. Rosetti pare predestinat din start unui destin de excepţie.  Termină în 1914 liceul Gh. Lazăr din Bucureşti şi se înscrie la Litere şi Filosofie, dar survine prima conflagraţie mondială şi tânărul merge pe frunt (1916-1918), fiind rănit şi decorat la Mărăşeşti. Din 1919 reia studiile universitare,  devenind discipolul unor Ovid Densusianu, Ion Bianu, Dim. Onciul. Cu o bursă pleacă în 1920 în Franţa, unde audiază cursuri universitare, obţinând licenţe şi un doctorat la Sorbona, 1926. Din 1928 conferenţiar, iar din 1938 profesor plin la Universitatea din Bucureşti, apoi şi decan, chiar rector. Înlăturat din toate funcţiile în perioada antonesciană. Din 1948 academician.

Cărturar inveterat, se specializase în lingvistică, fonetică şi dialectologie, scriind studii aplicate în domeniu, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, unele înfiinţate de dânsul, altele devenite prestigioase prin colaborarea sa. Afiliat la numeroase foruri lingvistice internaţionale. Autor al unei monumentale Istorii a limbii române în 6 volume, 1938-1966  De mare preţ sunt studiile despre Colindele religioase şi despre Limba descântecelor la români. S-a remarcat şi ca literat, scriind impresii de călătorie, mai întâi în Grecia, publicate în volum abia în 1938. Însă bucuria călătoriilor, odată descoperită, vor urma peregrinări prin România, Israel, India, Statele Unite, Brazilia, Africa.

S-a mai remarcat şi prin memorialistică şi portretistică, publicând Cartea albă, 1968, cu evocări ale marilor scriitori contemporani pe care îi cunoscuse şi îi editase la Editura Fundaţiilor Regale şi în Revista Fundaţiilor. Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, alţii. A consacrat scriitori în plină afirmare, a făcut ordine în ierarhia valorilor literare contemporane, iar pe de altă parte a încurajat tinerele talente, lansându-le în literatură, înfiinţând premii pentru debut şi chiar premii pentru volume în manuscris. Până nu publicai la Editura Fundaţiilor nu te puteai considera scriitor consacrat. La editura devenită faimoasă a iniţiat o colecţie de Ediţii definitive, dar şi  colecţiile Scriitori români vechi şi moderni, dar şi Scriitori români uitaţi.

 S-a ocupat de Cronicarii români, precum şi de ediţii critice din Caragiale, Ion Barbu, Camil Petrescu.

***

Acest cărturar “mai bătrân ca veacul”, (căci născut în 1895 !), trăitor printre noi pînă de curând - şi nu oricum, ci în chiar centrul Bucureştiului, poate tocmai pentru a-şi păstra aerul de legendă, mi-a rămas necunoscut ca persoană. Îl voi fi văzut sau nu, oricum intangibil, însă de cea mai mare importanţă era imaginea sa idealizată. Mă gândeam la norocul unei literaturI fragile precum cea a noastră de a avea un om de decizie precum Al. Rosetti. La modul magistral în care l-a susţinut pe Călinescu la apariţia Istoriei… sale, în vremuri de restrişte Iar pe de altă parte, impresia unui om al faptelor de cultură, iar nu al bătăilor cu pumnul în piept. Discreţie, competenţă, eficienţă. Astfel de modele pot direcţiona viaţa unui biet literat marginal, precum subsemnatul. În vacanţele mele la părinţi, citeam la nesfârşit din studiile sale lingvistice. În Bucureşti, îmi făceam drum anume pe strada  Dionisie Lupu şi mă plasam pe celălalt trotuar ca să–mi fac o imagine mai exactă despre imobilul în care locuise, la nr. 56. Sau treceam strada, ca să citesc textul de pe placa memorială. Am făcut numeroase fotografii, dintre care una a apărut în Albumul Literaturile Bucureştiului. Ca de curând, într-o singură noapte de noiembrie, să dispară casa lui Al. Rosetti. Rasă de la pământ, în vederea construirii cine ştie cărui bilding.  Imediat am dat alarma, am scris nişte texte de revoltă. Cine ia seama?!

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Rosetti

 

Alţi scriitori:

A.D. Xenopol, m. 1920

Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 -  m. 1955

Mihail Drumeş, m. 1982 




Ion Lazu - Înapoi, la meserie  ! (Muzeul

 geologiei, 2)