5 sept. 1990: Paul Valery:
“…Acum vedem că abisul istoriei este destul de mare pentru toată lumea. Simţim
că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă.” Un bun motto pentru
aceste însemnări.
Paul Valery:: “Marile
virtuţi ale poporului german au dat mai multe rele decît toate viciile create
vreodată de trîndăvie. Am văzut cu ochii noştri cea mai conştiincioasă muncă,
instrucţia cea mai temeinică, disciplina şi siguranţa cele mai serioase,
adaptate celor mai înspăimîntătoare scopuri.
Atîtea orori nu
ar fi fost posibile fără atîtea virtuţi. A trebuit, fără îndoială, multă
ştiinţă ca să fie omorîţi atîţia oameni, să se irosească atîtea bunuri, să se
şteargă de pe faţa pămîntului atîtea oraşe în atît de puţin timp; dar au fost
necesare nu mai puţine calităţi morale. Sunt deci suspecte Ştiinţa şi Datoria?”
Nota mea:
Rînduri scrise în 1918, despre ororile Primului Război Mondial. Ce-ar mai zice
P.V. dacă ar avea în faţă ororile nazismului german, dar şi pe cele ale
comunismului roşu? Da, prin ‘45-‘47 încă nu se ştia ce făcuseră staliniştii în
URSS, în cele trei decenii de la Marea revoluţie... Dar de ce oare nu se ştia? Să fi fost propaganda sovietică mai iscusită
decît vigilenţa democraţiilor occidentale? Sau de vină sunt şi de data asta
evreii dinăuntru şi din afara Rusiei, care pe atunci îl sprijineau necondiţionat
pe Stalin şi reuşeau să deturneze atenţia de la adevăr?
Paul Valery:.: “Conştiinţa
(Europei), o conştiinţă dobîndită prin secole de nenorociri suportabile, prin
mii de oameni de prim rang, prin şansele geografice, etnice, istorice
nenumărate.
"… sufletul
chema în ajutor toate descîntecele pe care le ştia. Lua în serios cele mai bizare
profeţii, îşi căuta refugii, indicii, consolări în întregul registru de
amintiri, de acte anterioare, de atitudini ancestrale.
"Dar speranţa nu
este decît neîncrederea fiinţei în previziunile exacte ale spiritului. Ea
sugerează că orice concluzie defavorabilă fiinţei trebuie să fie o greşeală a
spiritului.
"Subiectul este
imens şi cere cunoştinţe de tot felul, o informaţie nesfîrţită. De altfel, cînd
e vorba de un ansamblu atât de complex, greutatea de a reconstitui trecutul,
chiar cel mai apropiat, este absolut comparabilă cu greutatea de a construi
viitorul.
"Ce este pacea?
Pacea este, poate, starea de lucruri în care ostilitatea naturală a oamenilor
se manifestă între ei prin creaţie, în loc să se traducă prin distrugeri, cum
face războiul.
"Adio, fantome!
Lumea nu mai are nevoie de voi. Nici de mine. Lumea, care botează cu progres
tendinţa sa spre o precizie fatală, caută să adauge binefacerilor vieţii
avantajele morţii. Domneşte încă o anume confuzie, dar în scurt timp ea se va
lămuri. Vom vedea apărînd în sfîrşit miracolul unei societăţi animale, un
perfect şi definitiv furnicar.” Paul Valery.
va urma
cărţile prietenilor mei : Doru Moţoc: Catedrala pierdută, ed. Antom ivireanul, 2012, 174 pagini.
O nouă carte de Ion Lazu: Vreme închisă, jurnal 1979-1989,
Editura Europress, 2013, 430 pagini
Coperta IV: "Mai devreme decât niciodată", cum scriam într-o poezie de tinereţe, ajunge la tipar materia înjumătăţită, vămuită a jurnalului meu de scriitor din perioada 1979-1989; cel din anii anteriori s-a pierdut, nu mai are rost să explic în ce fel. Iar materia jurnalelor mele de după 1989, structurată în două volume: Lamentaţiile Uitucului şi Gândirea înceată, îşi aşteaptă editorul. Şi, implicit, cititorii..."
ion lazu, fotografii de iarnă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu