I.L. Caragiale, Publicistica,II; Despre Odiseea plăcilor memoriale...

I.L. Caragiale, Publicistica,II

 

Tonul face muzica...
Auziţi, boieri dumneavostră, cum se deschide secţiunea de Publicistică din volumul la care mă tot refer:
"Aţi cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al viţiilor, ce, din nenorocirea umanităţii, au bântuit şi vor bântui etern societăţile? L-aţi cunoscut? Da?... Aşa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu!. 15 aprilie 1874. (Rânduri scrise de caragiale la vârsta de 22 de ani... Dar nu cumva ILC a intuit încă pe-atunci ce va deveni el însuşi, peste 2-3 decenii?
Şi continuă: "Cum se poate - vor striga depărtatele generaţii cârcotaşe şi neîncrezătoare - Bucureştiul era patria acestui Homer al satirei?"  Iau fiecare cuvânt în parte şi sunt uimit de precizia exprimărilor...

...fireşte că nici aici nu se putea face o abatere de la principiul nostru statornic că noi facem  în ţara aceasta legi numai şi numai spre a avea ce să călcăm şi că autorităţile noastre sunt întemeiate nu spre paza şi aducerea la îndeplinire,ci tocmai spre nesocotirea şi batjocorirea legilor. 
...Tot ce s-a produs ca literatură originală în teatru, câtuşi de puţin nu i se cade acest nume. Încercări mai puţin decât copilăreşti, lucruri ciudate şi vrednice de râs, minunăţii de absurditate - adevărate bazaconii iterare. Şi nenorocirea fu pentru noi cu atât mai mare, deoarece subiectele mai tuturor acestor producţii au fost trase din istoria naţională. 1878
... Buruienile cresc şi se îngraţă, florile lâncezesc şi se usucă... căci pe când superficialitatea şarlatană umblă în lume cu clopoţei, făcând ea însăşi reclama cea mai neruşinată pentru a-şi lăuda marfa cu calităţile cele mai îndoielnice, meritul adevărat este întotdeauna modest şi asiicios, trecând prin lumea aceasta zgomotoasă şi distrusă tăcut şi închis în sine... trebuie ca alţii să lucreze pentru a.-l scoate la iveală...1878

Un mai tânăr prieten şi poet, Florin Hălălău, despre Odiseea plăcilor memoriale:

Străzile au amintiri cu scriitori

Din notele mele de lectură: Gib I. Mihăescu mort la 41 de ani, după un sejur la mare. Sicriul purtat pe umeri de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi Ovidiu Papadima. La înmormântare s-a prezentat la Drăgăşani şi Cella Delavrancea, ca admiratoare a scriitorului. Recunoaşterea valorii. Solidaritatea de breaslă. Unde mai întâlneşti azi aşa ceva? Ion Lazu, autorul acestor rânduri, este contrazis chiar de Ion Lazu, care a avut iniţiativa de a fixa plăci memoriale pe casele unde aceştia au locuit. 160 la număr, faţă de 60 câte pusese Uniunea Scriitorilor în ultimii 60 de ani. Odiseea plăcilor memoriale (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012) este periplul pe care Ion Lazu l-a făcut de-a lungul şi de-a latul Bucureştiului, lovindu-se adeseori de amnezia, răutatea sau indiferenţa vecinilor, a noilor proprietari sau chiar a familiilor scriitorilor. Alteori, schimbarea înfăţişării oraşului a făcut ca unele locuri să dispară definitiv. Din generaţia de dinainte de al doilea război abia de putem pune câteva plăci, nu numai oamenii se trec ci dispar şi casele, se şterg urmele. Rezolvarea tuturor detaliilor acţiunii a însemnat nu numai străzi bătute cu piciorul, dar şi ore petrecute în faţa computerului pentru găsirea celor mai bune şi ieftine soluţii practice. Lansez pe e-mail comenzi către vreo 25 de firme găsite pe net, în Pagini Aurii, ca să obţin cea mai bună ofertă pentru plăcile de marmoră albă tip Carara, lustruite pe faţă şi pe muchii, 150 la număr, de dimensiunile 40/60 cm şi grosimea 3 cm, cu patru perforaţii de 10 mm diametru, cu cca 85 litere de 3 cm pentru text şi 6 cm înălţime pentru numele scriitorilor, cu 3 mm adâncime, profil în V. Ion Lazu a făcut toate aceste lucruri pe bază de voluntariat. Singurul beneficiu a fost scrierea cărţii de faţă. Dedicată implicit lor. Celor ce au scris şi au mizat o viaţă întreagă pe litera tipărită, li se cuvine cu precădere litera scrisă […] pe o placă de marmoră.

                                                         Florin Hălălău 

Am postat pe Facebook acest text de mulţumire celor care mi-au adresat felicitări:

Hopa-şa! Au trecut, cu mari bucurii, surprize şi cu mult angajament fizic dar mai ales emoţional, cele două sărbătoriri-două ale mele de la început de an: ziua de naştere şi ziua ono-mastică... Avalanşă de telefoane, de e-mailuri, SMS-uri, de comentarii pe-al nostru blog... - iar de vizite ce să mai spun? am făcut faţă, pe cât s-a putut, cum se prăvăleau asupră-ne, în valuri succesive... Acum îmi trag suflarea, pregătindu-mă să revin la treburile mele scriitoriceşti, de artist fotograf şi de actant al vieţii literare-culturale. (Aşa după cum o poate estima oricine, doar accesând blogul meu de scriitor, ţinut zi de zi, fără excepţie, din vara lui 2011...: ilazu.blogspot.com ). Nu mă pot retrage pe parcela mea (de blog) înainte de a mulţumi încă o dată, din tot sufletul,cu emoţie şi recunoştinţă, nenumăraţilor prienteni care mi-au acordat atenţia şi simpatia lor în aceste eclatante zile sărbătoreşti... Fratele, fiul, nepoţii, cumnaţii, colegii de liceu de la Radu Greceanu, colegii de la Geologie, confraţii de suferinţă literară, unii octogenari, alţii aflaţi la debut, cunoscuţilor... Oameni delicaţi, atenţi cu semenii lor, co-participativi. Să le menţionez numele mi-ar lua pagini întregi. Oricum, simt o dată în plus, poate mai pregnant ca altădată, că prietenia este un dar minunat al omului, care rămâne să ne lumineze cugetul după ce scenele, gesturile, întâmplările au trecut şi s-au stins. Rămâne Prietenia, care singură e în stare să ne încălzească sufletul... 

Fiţi sănătoşi şi voioşi! Şi să rămânem împreună, pe cuprinsul acestui sentiment minunat, vindecător de toate rănile, ofensele, contrarietăţile. 
Devotat, Ion Lazu