29 febriarie: Albert Kovacs,  n. 29 februarie 1925

  

 

Născut la Tg. Mureş, profesor doctor la catedra de filologie rusă, este cunoscutul traducător din limbile maghiară şi rusă, dar şi autorul unor exegeze despre marele scriitor F.M. Dostoievski, pasiunea sa de o viaţă:  Poetica lui Dostoievski, 1987, reeditare în 2008. Un alt titlu, din acelaşi domeniu de interes: Dostoievski. Quo vadis homo?. Studii despre  Literatura rusă din secolul XIX. Pregăteşte o ediţie completă a operei lui F.M. Dostoievski.

Un domn foarte înalt, cu frumoase bărbăteşti trăsături, cu barbişon şi o imensă pălărie neagră. Un  vieho verde, cum ar spune spaniolul, asta ne aminteşte că are figură de hidalgo, din alte vremuri. Distins, protocolar, l-ai vedea înfăşurat într-o mantie neagră. Îl întâlnesc la  manifestări culturale legate de literatura rusă. Dar şi la spectacole, ultima oară la  Calul din Torino, un maraton filmic, de 3,5 ore, despre care am relatat pe acest blog...

 

Alți scriitori:

Marin Sorescu, n. 29 II 1936 

Ion Lazu- Alte imagini din Parcul Carol, 2

 

 28 febriarie: Ştefan Ciobanu, n. 11 nov. 1883 - d. 28 febr. 1950

     
 

Dintr-o familie de ţărani din Talmaz, comună de pe malul Nistrului, a făcut şcoala primară în satul natal, şcoala normală de la Bairamcea, apoi la Chişinău, în paralel cu liceul pe care l-a urmat în particular, din lipsă de mijloace materiale. Doi ani ca suplinitor la liceul din Chişinău, adunând bani pentru a-şi continua studiile. A urmat Universitatea din Kiev, 1907-1911 şi apoi doi ani de studii academice în pedagogie. Între 1912-1914 a fost profesor de liceu la Jitomir-Ucraina, căsătorindu-se cu fiica unor nemţi, fam. Schmidt. Doi copii: Alla şi Valeriu, viitorul poet şi istoric literar. Revoluţia bolşevică îl prinde profesor la Bolgrad. Implicat în mişcarea de promovare a intereselor naţionale ale românilor din Basarabia ocupată de ţarism, ca iniţiator al societăţii culturale Deşteptarea şi prieten cu Alexei Mateevici, contribuie activ la proclamarea Republicii Democrate Moldovenească, 15 decembrie 1917 şi la Unirea cu România, în 27 martie 1918, fiind ales în Sfatul Ţării, primul parlament democratic al Basarabiei, Ş.C. devenind membru al Comitetului Director al Sfatului Ţării şi Şeful resortului învăţământ.

Director general al învăţământului între 1918 şi 1921. Din 1918 devine Directorul Liceului Alecu Russo din Chişinău, se ocupă personal de manualele şcolare şi alcătuieşte un prim Abecedar în Basarabia. Între 1926 şi 1938 este profesor la Facultatea de teologie din Chişinău, iar din 1938, mutat la Bucureşti este profesor la catedra de istoria literaturii române vechi, până în 1949, când se pensionează din motive de sănătate. Academician încă din 1918, la recomandarea lui Ion Bianu, care îl încurajase să cerceteze documentele din arhive ruseşti, ucrainiene şi poloneze privind literatura şi cultura românească din teritoriul basarabean-bucovinean. Toate lucrările lui Ştefan Ciobanu sunt în acest domeniu.

A fost între 1944 şi 1948 vicepreşedintele Academiei Române. Ca membru al guvernului Tătărescu, ministru al Cultelor şi Artelor, a participat la cele două şedinţe din Consiliul Coroanei, care au dezbătut Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. Dintre cei 26 de membri ai Consiliului Coroanei, toţi făcând mare caz de patriotism, numai şase au votat împotriva Cedării Basarabiei şi Bucovinei. Regele Carol al II-lea, obosit, descurajat dar şi scârbit, notează în jurnalul său, referindu-se la cei şase: "Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti.". Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.

Câteva titluri: La continuite roumaine dans La Bessarabie, annexee en 1812 par la Russie, 1920; Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923; Biserici vechi din Basarabia. Din bibliotecile rusești.  1924; Chișinăul (monografie), 1925; Dimitrie Cantemir în Rusia,  1925; Basarabia. Monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, 1926; Cetatea Tighina, 1928; Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918, 1929; Din istoria mișcării naționale în Basarabia, 1933; Istoria Literaturii Române Vechi, 1947; ed. II 1989

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Ciobanu

 

***

Am fixat o placă memorială la locuinţa din cartierul Tei, unde au locuit Ştefan Ciobanu şi fiul său poetul Valeriu Ciobanu. Am mai spus: Bunicul meu dinspre mamă, Timotei Sp. Ciobanu, din comuna Cioburciu, pe malul Nistrului, era văr cu Ştefan Ciobanu, care a copilarit în satul vecin, la 6 km în amonte. Prin anii 70, dna Alla Mancaş, fiica lui Ştefan Ciobanu m-a rugat să mă ocup de editarea unei antologii din lirica fratelui mai mic, Valeriu Ciobanu (n. 1917), pe care nu l-am cunoscut. În schimb Mihail Ciobanu, fratele mai mic al mamei, fusese coleg de liceu cu Valeriu, la Alecu Russo, din Chişinău, unde strălucitul său tată era director.. Un prim volum din poezia lui Valeriu Ciobanu scosese, tot postum, fostul său coleg de Institut, Dinu Pillat: Fiul Lunii. Antologia editată de mine se numeşte: Haina de brumă, Ed. Minerva, 1984. A urmat o ediție completă: Cântece de zgură, titlu care spune totul despre abordările lirice ale acestui poet ocultat de regimul comunist.

(Vezi şi postarea Valeriu Ciobanu, de la această rubrică.)

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Şincai, n. 1754 – d. 2 nov. 1816

August Treboniu Laurian, n.17 iulie 1810 -d.25 februarie

Ion Lazu - O raită prin Parcul Carol, 1

 27 febriarie: Al. Rosetti, n. 20. octombrie 1895 - 27 februarie 1990

     

Fiul unui avocat moşier şi al unei dive de epocă, pentru care Ion Heliade Rădulescu a scris poema Sburătorul, Al. Rosetti pare predestinat din start unui destin de excepţie.  Termină în 1914 liceul Gh. Lazăr din Bucureşti şi se înscrie la Litere şi Filosofie, dar survine prima conflagraţie mondială şi tânărul merge pe frunt (1916-1918), fiind rănit şi decorat la Mărăşeşti. Din 1919 reia studiile universitare,  devenind discipolul unor Ovid Densusianu, Ion Bianu, Dim. Onciul. Cu o bursă pleacă în 1920 în Franţa, unde audiază cursuri universitare, obţinând licenţe şi un doctorat la Sorbona, 1926. Din 1928 conferenţiar, iar din 1938 profesor plin la Universitatea din Bucureşti, apoi şi decan, chiar rector. Înlăturat din toate funcţiile în perioada antonesciană. Din 1948 academician.

Cărturar inveterat, se specializase în lingvistică, fonetică şi dialectologie, scriind studii aplicate în domeniu, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, unele înfiinţate de dânsul, altele devenite prestigioase prin colaborarea sa. Afiliat la numeroase foruri lingvistice internaţionale. Autor al unei monumentale Istorii a limbii române în 6 volume, 1938-1966  De mare preţ sunt studiile despre Colindele religioase şi despre Limba descântecelor la români. S-a remarcat şi ca literat, scriind impresii de călătorie, mai întâi în Grecia, publicate în volum abia în 1938. Însă bucuria călătoriilor, odată descoperită, vor urma peregrinări prin România, Israel, India, Statele Unite, Brazilia, Africa.

S-a mai remarcat şi prin memorialistică şi portretistică, publicând Cartea albă, 1968, cu evocări ale marilor scriitori contemporani pe care îi cunoscuse şi îi editase la Editura Fundaţiilor Regale şi în Revista Fundaţiilor. Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, alţii. A consacrat scriitori în plină afirmare, a făcut ordine în ierarhia valorilor literare contemporane, iar pe de altă parte a încurajat tinerele talente, lansându-le în literatură, înfiinţând premii pentru debut şi chiar premii pentru volume în manuscris. Până nu publicai la Editura Fundaţiilor nu te puteai considera scriitor consacrat. La editura devenită faimoasă a iniţiat o colecţie de Ediţii definitive, dar şi  colecţiile Scriitori români vechi şi moderni, dar şi Scriitori români uitaţi.

 S-a ocupat de Cronicarii români, precum şi de ediţii critice din Caragiale, Ion Barbu, Camil Petrescu.

***

Acest cărturar “mai bătrân ca veacul”, (căci născut în 1895 !), trăitor printre noi pînă de curând - şi nu oricum, ci în chiar centrul Bucureştiului, poate tocmai pentru a-şi păstra aerul de legendă, mi-a rămas necunoscut ca persoană. Îl voi fi văzut sau nu, oricum intangibil, însă de cea mai mare importanţă era imaginea sa idealizată. Mă gândeam la norocul unei literaturI fragile precum cea a noastră de a avea un om de decizie precum Al. Rosetti. La modul magistral în care l-a susţinut pe Călinescu la apariţia Istoriei… sale, în vremuri de restrişte Iar pe de altă parte, impresia unui om al faptelor de cultură, iar nu al bătăilor cu pumnul în piept. Discreţie, competenţă, eficienţă. Astfel de modele pot direcţiona viaţa unui biet literat marginal, precum subsemnatul. În vacanţele mele la părinţi, citeam la nesfârşit din studiile sale lingvistice. În Bucureşti, îmi făceam drum anume pe strada  Dionisie Lupu şi mă plasam pe celălalt trotuar ca să–mi fac o imagine mai exactă despre imobilul în care locuise, la nr. 56. Sau treceam strada, ca să citesc textul de pe placa memorială. Am făcut numeroase fotografii, dintre care una a apărut în Albumul Literaturile Bucureştiului. Ca de curând, într-o singură noapte de noiembrie, să dispară casa lui Al. Rosetti. Rasă de la pământ, în vederea construirii cine ştie cărui bilding.  Imediat am dat alarma, am scris nişte texte de revoltă. Cine ia seama?!

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Rosetti

 

Alţi scriitori:

A.D. Xenopol, m. 1920

Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 -  m. 1955

Mihail Drumeş, m. 1982 

Ion Lazu - Înapoi, la meserie  ! (Muzeul

 geologiei, 2)

 

 

 

 

 26 febriarie: Bogdan Petriceicu Hasdeu,  n. 26 febr. 1838 - d. 25 aug. 1907

 

Născut la Cristineşti-Hotin, în nordul Basarabiei, pe atunci sub stăpânire ţaristă, şi-a făcut liceul la Chişinău, apoi i-a urmat tatălui său, făcând studii universitare la Harcov. La vârsta de 16 ani ţinea un jurnal prodigios, dezinhibat, în ruseşte, adept al şcolii Turgheniev-Gogol. Pentru scurt timp ofiţer în armata rusă, iar în 1856, cu retrocedarea sudului Basarabiei, nemaisuportând oprimarea străină, trece la Cahul, unde lucrează în procuratură. Autoritatea ţaristă, ca represalii pentru că nu fusese extrădat, îi sechestrează moşia de la Hotin, recâştigată mai apoi prin justiţie.

În 1858 este deja la Iaşi, profesor de liceu şi bibliotecarul Universităţii, cedându-şi cărţile personale, în număr de 4.000.  În 1862 întemeiază revista Din Moldova, interzisă din 1863, urmare a procesului intentat nuvelei sale Duduca Mamuca, 1861, pentru ultraj la morală. Deja în 1863 publica nuvela cu temă istorică  Ursita, în cu totul altă abordare, care stă la începuturile manierei scripturale sadoveniene.

În 1863 apare volumul de Poezii, cuprinzând şi o traducere din Tristia de Ovidiu. Din 1876 devine Directorul Arhivelor Statului din Bucureşti, instituţie pe care o restructurează; studiază şi publică  în copie arhive străine privitoare la români. Făcuse o documentare în Polonia, aducând bogat material documentar.

A înfiinţat  revista Columna lui Traian, 1870-1877; Arhiva istorică a României  şi a publicat Cuvente din bătrîni, în 2  volume, 1878-1879, primul volum studiind limba română vorbită, între 1550-1600, rezultată din acte publice, din scrisori şi alte referiri scrise, în vederea elucidării problemelor de evoluţie a limbii române; volumul II cuprinde Cărţile poporane din secolul XVI, transcrise în grafie latină, cu studii despre fiecare text în parte.

Din 1877 membru al Academiei, din anul următor profesor de filologie comparată la Universitatea Bucureşti.

Principalele sale opere sunt: monografia  Ioan Vodă cel Cumplit, 1865, elaborată în maniera Nicolae Bălcescu; piesa istorică în versuri  Răzvan şi Vidra, 1867;  comedia  Trei crai de la Răsărit,  Istoria critică a romînilor,1873, 1874; Etymologicum magnum romaniae, în 4 volume, între 1887-1898, ajungând doar la cuvântul  bărbat - o elaborare cu mult peste puterile oricărui savant, dar şi ale vreunei instituţii - proiect pe care nimeni nu s-a sumeţit să-l continuie... La aceste opere de căpătâi se adaugă monumentala corespondenţă cu fiica sa Iulia, geniala poetă decedată tragic, la doar 18 ani. Ceea ce l-a smuls pe savant din preocupările sale literare, filologice, istorice, atras de magie şi spiritism:  Sic cogito, 1892. A construit castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, iniţiind un cult al fiicei dispărute, întreţinut cu fervoare până la moartea sa, în 1907.

Enciclopedist, publicist, istoric, filolog, lingvist, jurist, academician, om politic de factură paşoptistă, susţinător al lui Cuza, apoi al Regalităţii, spirit european, s-a încadrat în mişcarea liberală, ajungând în Parlamentul României.

 Admirat pentru erudiţia sa fabuloasă, pentru cultura sa enciclopedică pliată pe un temperament romantic, savant "copleşit de o intuiţie magică a Lumii şi Istoriei" (Mircea Eliade) şi luat ca model de Generaţia nouă, a lui Eliade, Vulcănescu, Dan Botta etc, BPH, a cărui dezivă în viaţă a fost: "Patrie, onoare, ştiinţă!" rămâne, fără pic de îndoială, un titan, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii noastre.

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Petriceicu_Hasdeu

 

 

Poezia zilei: Viorel Sâmpetrean, n. 1953

 

SĂ FI FOST NOAPTE?

- Să fi fost  noapte, să fi fost zi,
în sălbăticia ideii de a fi?

Spune-mi, te rog, de unde vine ideea sălbăticită?
De unde circumvoluţiunile moluştei
                       de a se urca până la cer?
Şi, totuşi, de unde
nevinovăţia noastră de a urla,
de a arunca căpăţânile copiilor, aproape de noi, în ger?
De unde puterea de a închide o pleoapă
când alta apasă pe trăgaci,
când bisericile sunt dărâmate şi reconstruite de draci?

Draci, prea bine! Vă rog, veniţi
pe osul frunţii mele
unde s-au spart coifurile războinicilor sciţi!

- Veniţi: veţi da de minereul rar
în care s-au înfundat popoare:
acolo e mâna fioroasă a fiarei de har!                                                           

VEI PREŢUI VREODATĂ?

Viaţa s-a retras în monstruoasa desfătare
a draperiilor: nimic nou, jamais.
Viaţa, nepreţuită şi adulată
când lacrimile cad din norii de fosfor.

Nu morţii sunt adulaţi,
ci frica celor care, bâjbâind,
abia  ating, în duşmănie, polenul gândului cel de folos.
Şi, vai, de vei trăi, şi-ai să trăieşti să vezi 
grilajele cu acte înşurubate-n lacăte
şi flori în reci ciorchini de plastici: acolo este aroma
disperării falnice a trudei lor neîngăduite,
cum  faima lanţurilor ce strângeau copiii,
precum gorilele în gratii, născute în laboratoare.

- Ce faci?
Ai uitat, o clipă, de frunzarul în care
miliarde-aripe ale miliardelor colonii de vieţuitoare
s-au strâns: un insectar cosmic în nacela unei păpădii
pe care-o poţi chiar bombarda în palmă
şi mii şi mii de miliarde de aşchii abia de vezi
cum te-nconjoară.

Căci ochiul nu-i aprins şi nici în stare a pătrunde,
doar bîjbâind (cum cei prea mulţi ce nu puteau să-atingă
polenul gândului cel de folos)
într-un târziu de poţi simţi tornada
cum taie, ca o lamă, lacu-n două: ce faci?
Întrezăreşti neputincios spre malul celălalt
din unghiul nevăzut
cum mii-spartani lovesc cu cazematele-n morminte,
cum se retrag printre nisipuri meduzele
înnebunite de torpilele jegoase.
Ce faci?
Vei ştii vreodată? Să fie numai sufletul
în încercarea de a-şi face cuib,
strângând lăstarul,
el însuşi vreasc în cuibul disperat?

                                                       

Alţi scriitori:

C. Papastate, n. 1907

Gh. Anca, d. 2020 

Ion Lazu - Inapoi, la meserie (la Muzeul geologic)