O atenţionare către conducerea USR
Stimaţi colegi din conducerea ASB, USR..., vă rog să aveţi în vedere
faptul că acţiunea generalizată de reabilitare termică a blocurilor
ceauşiste din Bucureşti , dincolo de efectele benefice, ar putea pune în
primejdie plăcile memoriale postate de USR în ultimii ani - în cauză
pot fi cam 50 de plăci memoriale, din toate sectoarele Capitalei. Deja
câteva plăci memoriale au dispărut, cea a lui Cristi Popescu, cea a
Marianei Marin, poate şi altele. Fie că aceste plăci sunt acoperite cu
polistiren, fie că sunt desprinse de la locul lor şi depozitate la
subsolul imobilelor, sine die. Vă rog deci să sugeraţi Conducerii USR să
trimită nişte adrese către primăriile tuturor Sectoarelor din
Bucureşti, cu solicitarea de a se pune în vedere firmelor care
efectuează reabilitarea termică a blocurilor să aibă o grijă specială
pentru plăcile memoriale fixate de USR, să le disloce de pe zid şi să le
remonteze la finalizarea lucrărilor. Aşa după cum observ că procedează
cu instalaţiile de aer condiţionat, cu antenele parabolice, cu tăbliţele
firmelor care-şi au sediul în blocurile respective.
Cu deosebit respect, Ion LazuResponsabilul Proiectului "Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi."
10 ianuarie 2013.
I.L. Caragiale, Publicistica, IV
Opinia publică. E desigur un om mediocru acela ce nu ştie scutura puţin jugul opiniei publice: excesul de atârnare în această privinţă face pe om sfios, vatămă lumina şi ne robeşte capriţiilor primului nerod...
Un nume bun este fără-ndoială un bine de mare preţ; dar ce bine poate fi acela pe care cel dintâi ticălos ni-l poate răpi?... Ceea ce se spune sau chiar ceea ce se cugetă despre tine n-adaugă nimic la meritul tău intrinsec, şi nici nu-l poate scădea cu ceva: ocărât ori lăudat rămâi acelaşi om...
Nu te-ncrede dintr-o dată în omul de care oricine vorbeşte bine, este desigur un suflet slab şi mediocru, sufletele mari şi generoase au mai mulţi vrăjmaşi calzi şi prieteni mai puţin fierbinţi. Nu te grăbi să dispreţuieşti pe acel ce-i sfâşiat cu furie de ura multora: desigur el are vreo calitate însemnată asupra căreia invidia voieşte spre a-şi răzbuna. Oamenii îţi iartă orice nedreptate mai lesne decât o jignire a amorului propriu...
... fiindcă nu putem stima la altul decât calităţile pe care noi înşine le credem superioare, se poate prea-bine întâmpla ca un nerod să te facă de ocară voind să te ridice-n slavă...
Spre a ne dezbăra de prejudecata primejdioasă şi neliniştitoare care ne îndeamnă a dori ca lumea să se ocupe mult de noi, este destul să observăm cum se comportă cu alţii... fiecare aleargă să-i spună cât de mult ia parte din suflet la aceasta; nu te încrede niciodată în această suprafaţă de grime convenţionale. Ia-te pe urma celui mai zelos complimentator şi adu vorba despre acelaşi obiect care mai adineaori îl umplea de bucurie sau de mâhniciune, şi ai să vezi numaidecât nepăsarea, răceala, poate chiar o ascunsă bucurie dacă e vorba de necazuri, şi mai totdeauna o mişcare de necaz dacă-i vorba de vreo fericire.
Puţini sunt oamenii cari să nu se crează nişte fiinţe foarte importante, foarte mult privite şi vrednice foarte a nu fi confundate cu mulţimea. Cine ne garantează nouă că această înaltă părere a noastră despre noi înşine este mai întemeiată decât a altora despre ei înşişi? 1894.
va urma
va urma
Valentina Bărbieru îmi scrie: Domnule Ionu,
RăspundețiȘtergereAm văzut toate 'Fotografiile de iarnă' pe care le-aţi postat până acum.
M-a bucurat foarte mult vederea lor; am simţit intrucâtva trandeţea iernii din România, cu zilele ei geroase si patura alba protectoare a zăpezii, ceea ce diferă foarte mult de tot ceea ce trăiesc eu acum in Anglia.
Balta Văcăreşti arată atât de misterios şi mult mai primitor in timpul iernii decât in celelalte anotimpuri.
Vă felicit pentru surprinderea acestei frumuseţi atât de reci a iernii de pe meleagurile noastre.
Urări de bine! Cu drag, Valentina
Salut, Valentina! Iată că ai văzut pozele mele de iarnă! Da, pe-aici, prin România a nins la timp, de data asta, aşa că am avut un decor adecvat pentru Crăciun, pentru Anul cel Nou şi, de ce nu?, pentru "gerul Bobotezii" - însă nu atât de mare gerul, încât să se poată decupa cruci de ghiaţă, cum este obiceiul pe la noi (Aud că în unele zone s-a recurs la cruci de ghiaţă obţinute în refrigerator...).Iar în acele zile, pe IOR gheaţa se topise pe jumătate din lac, iar în rest rămăsese o pojghiţă care totuşi susţinea pescăruşii, raţele... de parcă repauzau într-un plan abstract...ireal...(revezi pozele...)
RăspundețiȘtergereŞi, da, dragă prietenă, am făcut o descindere în Groapa Văcăreşti, am rămas tare impresionat ce-a reuşit să facă iarna dintr-un loc sălbăticit, unde pe-o asemenea vreme nu se îndeamnă nimeni să meargă. Doar păsările, doar jivinele ... cărora li se imprimă urmele pe zăpadă (Vede urme de dihănii / Înstelate pe zăpadă (Popa din Rudeni, al lui Topârceanu). Cu adevărat, cum însăţi ai simţit, totul era învăluit într-o aură tainică, misterioasă, dincolo de firesc. Atâta linişte, atâta întindere de zăpadă, înfiorată de tremurul frisonat al trestiilor, al buruienilor scheletice, spectrale, de o grafie indicibilă... Am scris pe undeva sau nu despre această descindere..., nu mai contează decât faptul că am făcut acele fotografii sub pecetea pâclei de ceaţă. a zbaterii frunzelor de trestie... Dintr-un loc pe care ţi l-aş putea indica, pentru că am făcut destule drumuri împreună pe Dig, s-au înălţat în zbor de agrement, cu deosebire fotogenic, doi fazani neînchipuit de lungi, care au planat deasupra trestiişului şi s-au adăpostit ceva mai încolo... Iar pe unul dintre lacurile din al doilea şir, am văzut un grup de trei pescari mişcându-se în jurul unei copci. Asta mi-a dat ideea de a reveni spre "Debarcader" direct peste planşeul de ghiaţă al marelui lac, fără să mai ocolesc la întoarcere pe drumul de la venire. Ce-i drept, mă mai aventurasem 2-3 paşi pe gheaţă, ca să prind imagini la care nu ai acces în mod obişnuit... Probabil ai şi observat că sunt unele perspective inedite, luate din mijlocul lacului. Am zis Doamne-ajută şi am început traversarea... Sigur, călcam ca la balet, abia atingând ghiaţa... Senzaţii foarte vii... dar am ajuns cu bine la celălalt mal, spre debarcader... Iată cum se procură emoţiile tari. Însă, fii sigură, Lidia nu m-ar fi lăsat să fac un singur pas, în ruptul capului. Singur fiind, altfel se puneau problemele.
Cu drag, Lazu
Domnule Ionu,
RăspundețiȘtergereIarna si atmosfera ei se pare ca va avantajeaza si va inspira din plin.
Toate incursiunile pe care le-ati facut pentru fotografii, mai cu seama cea mai curajoasa dintre ele, cea de pe Balta Vacaresti,imi dovedesc pasiunea dvs. pentru frumosul inedit,care de multe ori implica riscuri chiar foarte periculoase...
Dar ceea ce este mai important este faptul ca ati fost ajutat si de o mana nevazuta pentru surprinderea acestor atractii hibernale.
Uneori faptul de a te gasi singur intr-o asemenea imensitate alba, inghetata, te indeamna la explorare, la descifrarea unor intelesuri cateodata inaccesibile intr-alta vreme.
Ma bucur ca mi-ati povestit cu asa lux de amanunte tot ceea ce ati trait, vazut acolo, si mai cu seama ca impartasiti cu noi, ceilalti, pe blogul dvs. aceste descoperiri minunate.
Cu drag,
Valentina