consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Haralamb Zincă, n. 4 iulie 1923 - d. 28 dec. 2008

Născut la Roman (evreu de origine, Hary Isac Zilberman), a fost ucenic de frizer, apoi băiat de prăvălie la Bucureşti 1934-1940, iar în timpul războiului, la nici 22 de ani a fost pe front, conform mărturisirilor incomplete, probabil de partea Armatei roşii, de la început şi până la victoria finală, cu tot ce va fi însemnat asta, după cum sugerează Marian Popa în Istoria sa. Îmediat după război, îl găsim activist de partid şi de sindicat, bibliotecar la ARLUS, 1945-1946; mai aflăm că între 1950-1951 a fost la Şcoala de literatură Mihai Eminescu, învăţăcel şi totodată profesor. Ceea ce i-a asigurat în continuare funcţia de redactor şef-adjunct la Tânărul scriitor, la Luceafărul, la Viaţa Românească şi la Gazeta literară, 1962-1966, revistele-cheie, care dădeau tonul, conform indicaţiilor la vârf; după care va fi director al Casei scriitorilor, până la pensionare.

A scris la început literatură partinică, propagandistică, apoi s-a făcut remarcat în domeniul literaturii de tip poliţist-de spionaj; a publicat nu mai puţin de 50 de titluri şi a scris scenariul pentru câteva seriale TV „pe linie”, despre izbânzile antihitleriste; în a doua parte a carierei sale, s-a axat pe romane de spionaj economic-industrial, cu virtuţi de montaj şi de suspans, dar cu finaluri previzibile.

A decedat aproape uitat, după o lungă suferinţă de boala Altzhaimer.

Opera literară (selectiv): 'Un civil in transee' (1959), 'O invitatie dupa miezul noptii' (1967), 'Crima de la 217' (1979); nuvele: 'Cazul R-16' (1953), 'Urmele' (1958), 'Zefirul' (1964), 'Ordinul 'Stejarul' in actiune' (1965), 'Dragoste moarta' (1975) si romane: Moartea vine pe bandă de magnetofon; 'Ultima toamna' (1958), 'Dintre sute de catarge' (1961), 'Ochii doctorului King' (1968), 'Limuzina neagra' (1973), 'Un glont pentru rezident' (1975), 'Glontul de zahar' (1981).
De asemenea, a scris o serie intreaga de carti-document: 'si a fost ora H' (1971), 'Ultima noapte de razboi, prima zi de pace' (1985), 'Revelion 45' (1989), 'Cosciugul agentului K-05' (1991), 'Spion prin arhive secrete' (1993), 'Noiembrie însângerat' (2000).

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Haralamb_Zinc%C4%83

http://www.romlit.ro/haralamb_zinca_octogenar

Alţi scriitori:

Bartis Ferenc, n. 1936

Poezia zilei: Ion Lazu

Tăcere şi cuvânt

E gândul cel cu care vărui

Un cer în care n-ai să sui,

Tăcerea e a fiecărui

Cuvântul e al nimănui.

E jalea cea cu care nărui

Un vis în care n-ai să sui,

ci taci – şi în tăceri să stărui –

Cuvintele sunt ale cui?

Întoarcă-se de-aceea-n sine

Cel care crede şi nu minte!

Tăcerea doar ni se cuvine –

Cu gura plină de cuvinte!

Şi dacă totuşi adevăru-i

Copilul minţii cel mai drag,

Tăcerea-i partea fiecărui

Cu vorbe-n gură strânse cheag.

(1980)

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001

(...) Mai ieri am dat pe la facultate. Îmi relatează dl N.: Emil cere vilă. Pipo a devenit academician, după lupte seculare. Decanul CD. umblă după şpagă, nu-i pasă că geologia a fost scoasă din şcoală, din liceu. Nici măcar ca pe vremea 1930-40?! Cu un fost preşedinte geolog, cu atîţia academicieni geologi! Dl N. spumegă de indignare. Îl pun pe gînduri: nu cumva aceşti oameni erau tot aşa şi înainte, dar noi am preferat să le vedem doar calităţile? Am greşit. Ai dreptate, Lazovule! Îi spun: Ruşine! WC-ul de la parter nu funcţionează, pe palierul unde a activat un preşedinte de ţară… Nu le pasă, zice. Îmi zic: or fi fost ei buni de multe, inclusiv cu privire la imaginea personală: Titi, Caius, Emil, dar nu au fost buni de gospodari. Exact ce s-ar fi cerut în acele funcţii...

7 aug. Succes modest la Răstoliţa. Ajung la prezentare cu o oră întîrziere, din cauza rapidului. Apoi insul mă mai ţine la o apă minerală, cică vrea să-i testeze pe invitaţi. (Sau fuga de confruntarea directă cu problemele?) Greşeală, zic, reprezentăm o companie americană. Patru cucoane cu probleme, grase, bolnave. Le fac programe minime, de 100 dolari. Să se mai gîndească. La plecare omul meu cumpără trei produse de bază şi promite să vină la Sofitel pentru calificare. I-am explicat dar fără să-l stresez.

Casa aşezată în defileu, între versanţii abrupţi, împăduriţi ai Călimanilor şi Gurghiului; de pe balconul din spatele casei se vede apa Mureşului la nici 5o m, o mini- cascadă oblică, făcînd dungă. Zonă izolată, tentantă turistic – să te caţări, să capeţi înălţime, perspectivă, să priveşti de sus şi de departe, din singurătatea izbăvitoare, securizantă… Să auzi ca prin somn zgomotul văii… Ţin neapărat ca Lidia să vină aici pentru vreo săptămînă. Gazda, inginer silvic, om foarte reţinut, tace cu buzele strînse: scund, slab, blond, ochi albaştri. Din zona Arad-Gurahonţ. A venit prin concurs la Romsilva. Ni-i plac localnicii, s-ar înţelege că şi reciproca e valabilă. Îi explic: invidia, animozitatea noului venit. De aici Veneticii… Lider local liberal, consilier la primărie.

Ocolul silvic Răstoliţa, într-un imobil Banfi, ai noştri nu vor să-l retrocedeze.

Întoarcerea: altă după amiază splendidă. Pe sub tunel trecem interfluviul Mureş-Olt. Andezitele dau ţancuri, turnuri de efect. Multe cariere pentru piatră de balast la terasamente c.f. Pescari, corturi, tineri cu rucsaci în spate, scăldători. Case din bîrne, ca în zona germanică. Dar şi un cuib de ţigani, într-o poiană din lunca râului: cocioabe nezugrăvite vreodată, gata să cadă pe ei. Ce psihologie or fi avînd aceste specimene? Dezinteres total, absolut faţă de condiţiile de viaţă. Lipsa instinctului de conservare? O lene mai mare decât specia. Dar de ce nu imită pe europeni? Că doar ţiganii sunt renumiţi în arta imitaţiei...

Privirile se relaxează trecînd în revistă peisajul ce rulează pe fereastra compartimentului. Ai mereu destule detalii dar niciodată prea multe ca să nu le poţi “citi”. Îţi plac culorile, schimbările de lumină, de linii, mereu eşti curios să afli ce urmează, cît ţine, pînă unde – acel bot de deal, acea viroagă -, îţi plac şi continuările, şi devenirile, dar şi salturile, schimbările bruşte, ruperile de ritm. Apariţiile umane, siluete neidentificabile, enigmatice, de-o clipă, cu pecetea lor, totuşi semnalizînd, atenţionînd: te-am zărit pentru o clipă în această viaţă. Cauţi din ochi nu numai omul, dar şi orice altă vieţuitoare, vite, păsări, vrei să-ţi faci o idee despre şansele lor de supravieţuire, aici: mîncare, apă, adăpost, duşmani… Cauţi îmbinări armonioase, un ambient în care să te poţi plasa şi să-ţi zici: aici mi-ar plăcea să stau un timp, să adast, să privesc; să fie linişte, armonie, să nu văd răni în peisaj, schelării, betoane, fierotenii, semne ale agresiunii... Să nu las eu însumi semne… Şi să-mi tihnească. Sufletul e cel ce se uită prin ochii tăi şi el caută acel loc ideal care să i se potrivească pe deplin, cu care să intre în rezonanţă. Caută locul unde ar putea sta veşnic. Unde să-i dea inima ghes să ridice o căsuţă, pentru sine şi ai săi, un monument şi să-şi pună numele pe el. Puţini dintre noi avem norocul să găsim acest loc rîvnit şi încă mai puţini vom avea curajul să spunem: eu am ales, nu-mi doresc altceva, acolo să mă îngropaţi..

O zonă în care încă se coseşte, în care încă nu s-a secerat grîul. Vara tîrzie din Ţara celor Trei Scaune.

Tata nu putea uita că i-a dat căciula unchiului lui tanti M., chiar ca un prost! Ce tupeu la oltean! Nu trecuseră zece minute de cînd ne călcase în casă şi a zis: dă-mi-o mie! Pentru prima dată intimidat de-un asemenea tupeu, tata s-a lăsat prostit în faţă. Cei doi au mai rămas în sat vreo cîteva zile, dar pentru tata trebuie că a fost un chin: cum a dat el căciula nou-nouţă, ca ultimul nătăfleţ, după ce un an împrejur se îngrijise de pielicică, de cojocar etc..

Va urma

Fotografii din Grecia... Methoni, Fortăreaţa medievală, III