Scriitorul zilei: Radu Enescu, n. 11 iulie 1925. - d.
22 iulie 1994
Poezia zilei: Ioan Viştea
Tablou
Se lăţeşte umbra pământului în cuptoarele verii.
Mai ieri, pădurea orbită de copaci şi-a pus ochelari fumurii
şi sămânţa sparge codul genetic al sorţii.
Ghicitoarea în zaţ prezice tot ce nu vrei să ştii;
pe tampoanele trenului, viii fac pariuri cu morţii.
Trece o căruţă cu coviltir, un soldat în permisie.
Din fireturi şi bumbi, trandafirul de piatră zugrăveşte pasteluri.
Văcarul satului pune degetul, cât cartoful de gros, sub demisie.
Jucăm table, bem molan, maica Domnului
Lăcrimează de la fumul fabricii de mezeluri.
Din volumul Ţara bolnavă, antologie lirică, eLiteratura, 2014
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
S-a născut la Satu Mare dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov,
urmând şcoala primară, în limba germană, apoi liceau Andrei Şaguna, unde se
pare că l-a avut profesor pe Emil Cioran. Se înscrie la Litere şi filosofie în
Cluj şi face primul an la Sibiu, 1941, devenind cel mai tânăr membru al Cercului literar, din păcate
scos din scena culturală imediat după instaurarea pro-bolşevicilor. La
terminarea facultăţii, 1949, unde i-a avut profesori pe D.D. Roşca, Liviu Rusu
şi Lucian Blaga, devine asistentul la catedra de filosofie al lui D.D.Roşca,
acesta considerându-l cel mai bun student din întreaga sa carieră. Din motive
de dosar "nesănătos" (nepot de protopop memorandist), este îndepărtat
din cariera universitară, ceea ce l-a marcat pentru totdeauna, devenind un ins
fricos, suspicios, imprevizibil. Totuşi, după nişte ani de profesorat la licee
clujene, este adus redactor la Tribuna,
1957, apoi la Steaua, iar
din 1965 chemat de Al. Andriţoiu la nou înfiinţata revistă orădeană Familia (la 100 de ani de la apariţia ei
sub direcţia lui Iosif Vulcan.)
Persoană cu deosebire dificilă, cu salturi neaşteptate de la depresie la pusee
alegre, de scăpărătoare ironie şi autoironie, R.E., împotriva tuturor
previziunilor, a rămas redactor şef-adjunct la revista orădeană nu mai puţin de
20 de ani, practic până la pensionare. I-au fost de sprijin colegii de redacţie
Ovidiu Cotruş şi Nicolae Balotă, din vechea formulă a Cercului literar. Familia şi-a asigurat astfel colaborarea
redutabilă a unor Cornel Regman, I.D. Sârbu, Şt. Aug. Doinaş, Ioanichie
Olteanu.
Cu numeroase şi penibile cedări în faţa presiunilor culturnicilor, a cenzurii
inflexibile, "filosoful devine publicist cultural" (cu o formulare a
orădeanului Ion Simuţ); a scris în presă fraze ditirambice în ocazii oficiale,
imposibil de reprodus. Mai mult de-atât, şi-a mutilat propriile studii şi
eseuri, la presiunile cenzurii, de exemplu ca să-i apară monografia despre
Kafka, asta chiar în siajul terifiantelor teze din iunie 1971. Înarmat cu
foarte temeinică cultură filosofică de sorginte germană, idealistă etc, a făcut
mari gesturi de oportunitate, în alternanţă cu acte temerare de a-i publica pe
scriitorii ocultaţi de regim. A luat premii ale Uniunii, a fost răsplătit cu o
participare la sărbătorirea Kafka la Praga şi cu o bursă a americanilor; din
care voiaj a rezultat volumul Intre
două oceane, 1986. Impresii de călătorie, iar în fapt nişte eseuri pe teme
culturale.
Spre finalul lui 1989, a surprins pe toată lumea trimiţând la Uniunea scriitorilor
dar şi la Europa liberă o scrisoare de protest, prompt difuzată la postul
străin de radio.
După 1989 s-a
desfăşurat în publicistică, la Gazeta
de Vest, la Noua gazetă de
Vest. Spre mirarea lui Ion Simuţ, eseistul nu s-a mai concentrat să-şi
corijeze vechile volume mutilate, nici măcar monografia Franz Kafka. Publicistul Marin
Chelu a iniţiat editarea operei acestui autor de înalt calibru, trăind oprimat,
sub protivnice vremi...
Opera literară:Franz
Kafka, monografie, 1968; Critică
şi valoare, eseuri, 1973; Ab
urbe condita, eseuri, 1985; Între
două oceane, 1986;Despre arhitectură, 2003; Orizonturi speculative, 2004;
Orizonturi literare, vol.I, 2005.
Citeşte mai mult:http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Enescu
http://alexandruseres.com/revista-familia/radu-enescu-1925-1994
Alţi scriitori:
Ienăchiţă Văcărescu,
m. 1797
Al. Ivasiuc, n. 1933
Radu F. Alexandru,
n. 1943
Tablou
Se lăţeşte umbra pământului în cuptoarele verii.
Mai ieri, pădurea orbită de copaci şi-a pus ochelari fumurii
şi sămânţa sparge codul genetic al sorţii.
Ghicitoarea în zaţ prezice tot ce nu vrei să ştii;
pe tampoanele trenului, viii fac pariuri cu morţii.
Trece o căruţă cu coviltir, un soldat în permisie.
Din fireturi şi bumbi, trandafirul de piatră zugrăveşte pasteluri.
Văcarul satului pune degetul, cât cartoful de gros, sub demisie.
Jucăm table, bem molan, maica Domnului
Lăcrimează de la fumul fabricii de mezeluri.
Din volumul Ţara bolnavă, antologie lirică, eLiteratura, 2014
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
Continuare 20 iunie 2001: Apoi, fiindcă trecuse de 22 şi telefonul costă mai
ieftin, Ţ. începe o convorbire cu Daniel B., acesta, aflu la urmă, îi propune
să scoată Manualul de literatură, în
care DB e împreună cu alţi trei şi, de data asta să mai bage două nume:
Cristian Popescu şi NŢ însuşi; ceea ce îl seduce, simţindu-se flatat şi crezînd
că a făcut încă un pas spre consacrare. Îmi spune că DB încercase mai întîi la
Fundaţia culturală şi aceia l-au pasat… Cum îşi scot cărţile aceşti domni, cum
găsesc sponsorizări?, mă tot întreb. Probabil că au aplomb, nu fac figura
solicitantului păgubos, neconvins el însuşi că merită atenţia celorlalţi. Ei
desigur nu sunt terorizaţi de gîndul că pretind ceva ce nu li se cuvine.
Plec tîrziu, luînd spre lectură Boemi în dictatură, a lui Gri;a Gherghei, pe care am şi început-o,
cu reală plăcere.
Azi mă uit prin Adevărul
literar şi îmi pare că Ilie Constantin revine în ţară, după 27 ani de exil.
Se va fi săturat de Paris, unde a fost supraveghetor într-o parcare subterană
atîţia ani; la 63 de ani împliniţi îşi va fi făcut socoteala că pensia de la
Minister n-o să-i prea ajungă dacă rămîne acolo, în timp ce aceeaşi sumă
cheltuită în ţară îi poate asigura un trai prea îndestulat, chiar excelent.
Fapt e că scriitorii diasporei nu se prea grăbesc să se întoarcă definitiv,
chiar după 12 ani, pe cei reveniţi îi numeri pe degete. S-au anunţat premiile
de carte pentru anul trecut, cum comenta cel cu care citeam, numai abonaţi la
premii, de la primul pînă la ultimul. Mă văd pe stradă cu poetul Florentin P.
şi-mi spune că Ţone nu a primit sponsorizări pentru că anul trecut nu a scos
cărţile pentru care primise banii. Cel puţin asta e varianta pe care o
întreţine Ana Andreescu. Să-i spun astea, ca să ştie pe ce teren se mişcă?
Poate chiar ştie…
Ruptura. De ce l-am scris, pe acesta şi nu altul, de alături,
de ce despre o iubire de acum trei decenii? Greu de spus. În creaţie şi
procreaţie… dar de ce insist să-l public, după ce s-au scurs încă zece ani,
ştiind că nu o să-mi aducă bani, glorie, cititori? Oare din pură încăpăţînare,
sau pentru a dovedi că imposibilul poate deveni posibil…
Veneticii, pornit în stil clasic, cu epică, personaje, devine
eseu, memorii, jurnal, deci factură modernă, fără însă a renunţa la coerenţă…
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu