Scriitorul zilei: Emil Botta, n. 15 sept. 1911 - d. 24 iulie 1977

  

Adjudean prin naştere, dintr-o familie provenind de peste munţi (din Maramureş, familie nobiliară atestată) dar cu ascendenţe corsicane, a fost fiul unui medic şi, frate mai mic al viitorului eseist Dan Botta. Tatăl pierind prea curând, E.B. a avut un adevărat cult pentru mama sa Aglaia. Face şcoala în urbea natală, dar la vârsta de 15 ani fuge de acasă şi va trăi o vreme din expediente. Între 1929-1932 urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, după care va fi actor în diferite teatre de provincie, apoi actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a făcut roluri excepţionale în piese precum Werther, Macbeth, Unchiul Vanea, Năpasta, cu o prezenţă scenică inconfundabilă, mizând pe vocea neobişnuită, pe abordarea în genul tragediei antice. A jucat de asemenea în numeroase filme, încă înainte de război, dar sunt de neuitat rolurile din Dacii, Columna, Pădurea spânzuraţilor, Paşi spre lună, Reconstituirea...

A debutat cu poezia Strofa ultimă, 1929, în Bilete de papagal şi a devenit în curând cel mai apreciat poet al generaţiei de la Criterion. S-a numărat printre membrii grupului "Corabia rataţilor", împreună cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu. În 1937 volumul său de debut Întunecatul april a apărut la Editura Fundaţiile Regale şi a fost premiat. Al doilea volum de poeme: Pe-o gură de rai, 1943 s-a bucurat de asemenea de unanime aprecieri ale criticii. Cu venirea comuniştilor, actorul a fost asimilat, în schimb despre poet nu s-a mai putut vorbi până în 1966, fiind în cauză o lirică fără vreo legătură cu "linia", ba dimpotrivă! Acestor poeme interbelice autorul le-a adăugat în timp alte 2-3 cicluri, în volumele de după 1966: Versuri; Poezii, Un dor fără saţiu.

 La retipărirea poeziilor lui Emil Botta, toţi criticii literari care contau la acel moment, au făcut un cor de elogii unanime. Poate Alex. Ştefănescu are dreptate să afirme că era un fel de a le da cu tifla culturnicilor intratabili. Marian Popa reţine magia versurilor lui Emil Botta, acordându-i în  Istoria sa nu mai puţin de 6 coloane - la paritate cu Ştefan Augustin Doinaş. N. Manolescu sesizează în lirica de după război o desprindere de fascinanta poezie a măştilor, a "tragicei paiaţe", a "arlechinului cu obraz de cretă", a "histrionului romantic" etc (p. 762); în general, se constată "scăderea funambulescului", îmblânzirea sa într-un fel de "recviem la moartea fratelui iubit".

Îşi recita poemele ca nimeni altul. Ileana Mălăncioiu, Ioana Diaconescu, Doina Uricariu sunt poetese ce s-au îngrijit apoi de Scrierile poetului damnat. O sinteză lirică originală, preluând ceva din invocaţia doinelor şi baladelor, din melancolia lui Eminescu, din neliniştea şi nervii lui Bacovia - şi totuşi o viziune inconfundabilă. Răzleţit de confraţi, şi-a migălit versurile în "semeţia singurătăţii", de fapt evoluând în paralel cu grupările de la Albatros şi de la Cercul literar sibian. Volumul său de proze Trântorul, 1938, este considerat o capodoperă a literaturii noastre din totdeauna. Nu şi de N. Manolescu, care îl crede "ilizibil prin artificialitate şi un spirit halucinatoriu îndelung elaborat"(p. 764).

Opera literară: Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea); Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar); Poezii, 1966; Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971; Poeme, 1974; Un dor fără saţiu, 1976

Proză: Trântorul, 1938 (ediţia a II-a, 1967)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Botta

 http://www.romlit.ro/emil_botta

 http://www.revista22.ro/scriitorii-romani-si-narcoticele-3brde-la-emil-botta-la-ion-barbu-4553.html

Poezia zilei, Emil Botta

Anotimp

Nici viori, nici fluiere, 
nici ploaia prin plete să-ti şuiere ;
in tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu incă …

Din himericele bolţi se anină
armele nopţii, stelele-n ruină;
până la noi incă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.

Cereştile drumuri, 
toate-s doar aburi şi fumuri …
Plimbă-te, pală, prin auroră, 
frunte a lucrurilor, luna mea, proră !

Dar vor veni ! O, ce siguri, 
oaspeţii in vestminte de friguri !
Dar vor veni ! O lumină subţire, 
şi naiuri şi harfe şi lire !

Fantasmagoria

Stele ascunse in telescop
intorceţi-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matcă vă-nturnaţi
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi
luna şi soarele.

Melci, reintrati in cocioabe, 
cenuşă, revino in focuri şi-n vetre, 
copaci, intorceţi-vă in muguri, in boabe, 
şi voi, oameni, in pietre.

Alţi scriitori:

G. Ivaşcu, n. 1911

Poezia zilei

O pagină de Jurnal, 2001 

25 sept.  De două zile bat pe calculator Poeziile Lidiei, pe care le-am recitit în ultima săptămînă. S-au adunat 79 poezii, pentru un volum precum Continuarea… ne-ar trebui cam o sută. Lidia le reciteşte pe calculator şi exclamă, încîntată. Ce firoscoasă sunt!

Andrei în mare prietenie cu foştii colegi. 
Sîmbătă seara în parc, după ce dăm ocol lacului, Lidia intră în vorbă cu un băieţel de nici doi ani, cu tăticul lui. Impresionat de vocea copilaşului, excalm: Gură dulce! Şi brusc am un răspuns la mirarea mea în legătură cu magnetismul Lidiei pentru ţînci: ea îl caută în copiii aceştia pe Andrei, cel din prima copilărie, de care sunt legate cele mai frumoase trăiri afective. Toate aceste intrări în vorbă cu copilaşii întîlniţi pe drum sunt încercări de a reface acea ambianţă de intensă implicare emoţională. Încercări de a trage timpul înapoi, de s-ar putea, măcar pentru cîteva secunde de amăgire… Dar şi bucuria pură de a te copilări, nu?

Ţone pleacă din Bucureşti pentru cîteva zile, de unde îmi promisese că luni ducem cartea la tipografie, azi îmi dă telefon Geta şi aflu că Dulu e suprasolicitat cu manualele şcolare, că abia peste două săptămîni ne poate lua în lucru… Poate ar fi mai bine să schimbăm luna apariţiei: ianuarie 2003!

Fotografii...