Scriitorul zilei: I.I. Mironescu , n. 13 iunie 1883 - d. 22 iulie 1939       

      

Fiu de învăţător, s-a născut la Tazlău, jud Neamţ (nume la naştere: Eugen Mironescu), a făcut şcoala primară în satul natal şi la Piatra Neamţ, apoi Liceul Internat de la Iaşi, înscriindu-se în 1905 la Facultatea de medicină din Iaşi. A urmat o carieră medicală ascendentă, în eforia spitalelor, apoi la catedra universitară ieşeană, luându-şi doctoratul în 1912. A devenit şef de catedră şi director de clinică. S-a remarcat şi ca practician dar şi în cercetarea ştiinţifică medicală de laborator, abordând dermatologia şi imunologia. A stăruit pentru ridicarea unui sanatoriu în comuna natală Tazlău, unde s-a retras în anul morţii.

A debutat cu proză scurtă în revista Viaţa Românească, (La o cumătrie) 1906, şi a rămas colaboratorul ei fidel în toată perioada ieşeană, până în 1933. S-a format ca scriitor sub îndrumarea lui Garabet Ibrăileanu, dar era prieten şi cu ceilalţi condeieri din cercul Vieţii Româneşti, vizitat la Tazlău de Ibrăileanu, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir, Panait Istrati etc. 

S-a specializat în schiţe şi povestiri din viaţa de la ţară, oarecum în maniera D. D. Pătrăşcanu. A cultivat însă şi anecdoticul, folosindu-se de vorbirea populară şi a scos bune efecte din folosirea cu umor a acesteia. 

La un an după decesul scriitorului a apărut volumul Tulie Radu Teacă, prefaţat de Mihai Sadoveanu.. Alte culegeri de povestiri, Scrieri alese, reeditări etc au apărut în 1953, 1959, 1961, 1968, ultima în 1987, moştenirea literară a scriitorului, nu neapărat modestă dar nici excepţională, considerându-se că face parte din valorile lăsate de Viaţa Românească.

În 1969 în casa unde s-a născut medicul şi scriitorul a fost deschis un muzeu memorial, cu obiecte personale, fotografii, corespondenţă, manuscrise, mobilier. Fără ghid plătit, ci în regim de voluntariat. În acest an însă, moştenitorii au decis să vândă casa şi grădina, desigur la un preţ modic. Însă nici primăria locală, nici Judeţul, nici Ministerul Culturii nu se arată dispuşi să investească...

Opera literară:  Oameni şi vremuri, 1920; Într-un "colţ de rai", 1930, Catiheţii din Humuleşti, (dramatizare după Ion Creangă).

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_I._Mironescu

 http://www.evenimentul.ro/articol/medicul-si-scriitorul-i.i..html

 http://www.viziteazaneamt.ro/2009/12/casa-memoriala-%E2%80%9Ci-i-mironescu%E2%80%9D-tazlau/

 http://www.ziarulceahlaul.ro/?p=10016

 http://www.barfasaptamanii.ro/iasul/cultura/inca-un-muzeu-se-pierde-in-uitare/#.UAvYT6DMSE8

Poezia zilei, Ana Blandiana

Afară pe coline

Afară pe coline sufletul

Îşi regăseşte respiraţia,

Verdele ierbii îi face bine,

Rostogolit prin otavă

Jumătate iarbă, jumătate mireasmă.

Primăvara care trece prin el

Curăţindu-l de spaime.

Culcată în pajiştea-naltă

Văd norii pe cer lunecând

Ca mirosul de fân peste dealuri,

Iar ochii şi nările mele

Descoperă taina:

Rotire dulce şi neobosită în haos,

Înfăşurând pe fusul văzduhului

Miresme şi nori.

În timp ce sufletul

Se obişnuieşte cu pământul

Şi respiră adânc.

(din volumul Patria mea A4, ed. Humanitas, 2010)

Ion Lazu: Un comentariu la I. I. Mironescu:

În chiar prima mea campanie ca geolog, în vara lui 1962 (căci luna petrecută pe valea Cernei, în noiembrie precedent, deşi foarte dificilă, nu poate fi considerată o campanie, ci mai degrabă o aventură...), s-a întâmplat să ne aciuăm în comuna Tazlăul Mare, plasată în centrul zonei de lucru. Cam greu cu aprovizionarea... ne aflam la 15 km de Buhuşi, unde se întâmpla să nu găsim mai nimic de mâncare sau să nu avem cu ce ne întoarce la Tazlău, seara (deci: pe jos!)... Localitatea este situată la ieşirea dintre munţi a râului omonim, şi zilnic, lansându-ne pe traseele noastre, treceam prin faţa casei unde aflasem că a trăit doctorul şi scriitorul I. I. Mironescu. Literatura lui îmi era foarte proaspătă în minte, nuvelele sale fuseseră reeditate de curând. O casă ceva mai răsărită decât a megieşilor, ceea ce mi se părea de înţeles, tatăl scriitorului fusese învîţător în sat. Fiul, mare medic şi profesor universitar. Aflasem şi de prietenia sa cu cei de la Viaţa Românească, scriitori pe care îi ţineam foarte sus în aprecierile mele. Nu am pătruns niciodată în ograda unde era de înţeles că nu mai locuieşte nimeni, de mulţi ani. Am reluat lectura cărţii, dar despre scriitorul din Tazlău nu am întrebat pe nimeni, nimic. Murise înainte de război... Treptat mi s-a strecurat în minte ideea că, pe cât de accesibilă este opera  după ce a fost publicată, tot pe atât de dificil este să pătrunzi în ograda şi în casa şi în viaţa celui care a scris-o... Încercările mele literare se aflau abia în faşă, totuşi, una sau două dintre poeziile scrise în acea vară au apărut, însă mai târziu. Mă menţineam deoparte, drumul spre literatură şi spre actanţii ei mi se părea insurmontabil, de neabordat. Şi aşa au rămas lucrurile pentru un întreg deceniu. Este chiar decalajul între debutul meu şi cel al colegilor de generaţie....

Alţi scriitori:

G. Moroşanu, n. 1911

Ion Lazu / O pagină de Jurnal, 2001

... După ore şi ore, cînd supărarea cea neagră mi-a mai trecut (în sensul că s-a retras cu un pas din faţa mea, după ce mă copleşise, la modul fizic), m-am gîndit la oamenii preşedintelui, la faptul că nu poţi construi o carieră impecabilă dacă nu te înconjori de oameni devotaţi trup şi suflet. Nici Hitler n-a procedat altfel şi e sigur că nu ar fi realizat chiar nimic dacă nu ar fi fost slujit cu total devotament. La drept vorbind, numai cei ce vin în legătură directă cu tine sunt oamenii cheie, ceilalţi mai puţin contează, căci doar cei din imediata apropiere pun în mişcare maşinăria. Cînd nu sunt decât oameni de rînd, de nimic, nu poţi conta pe sprijinul lor, nu-ţi vei edifica o carieră. Azi noapte, mă trezesc de grija lui Andrei, pe care îl aşteptăm să se întoarcă de pe litoral, după patru zile de vreme deosebit de proastă, dar şi pentru că ne era frig, cu două pături pe noi, mai rău ca iarna; m-am dus cu gîndul la deviza cherestegiului din cimitirul Bellu (alt specimen, se vede, decît Titircă, personajul lui Caragiale!): ” Cinste şi cuvînt!” Pe astfel de oameni s-a edificat România modernă. Or, dacă nu ştii să găseşti oameni devotaţi, să îi distingi din masa linguşitorilor, adulatorilor, hahalerelor, oportuniştilor, dacă nu ai acest simţ special privind echipa cu care porneşti la drum, înseamnă, mi-e teamă, că nici tu însuţi nu eşti croit pentru fapte mari, devotat unei idei înalte, ci doar persoanei tale; şi că doar întîmplarea te-a ridicat pe creasta valului. 
După amiază, cu Lidia în parcul IOR, îi vorbesc despre aceste triste lucruri şi ajung să-i spun ce mi-a mărturisit cîndva C.: A dat cartea lui criticului NM, altora, nu au schiţat nici un gest, de nici un fel; a dat-o lui Petre R. şi acela, după o zi îl caută la telefon, îl felicită, se arată bucuros că în România se mai fac şi lucruri temeinice. La care C., tuşat, i-a căzut în braţe, necondiţionat. Se duce la diverşi politicieni din Opoziţie, nu dau nici un semn că ar avea nevoie de colaboratori; se duce în audienţă la Ion Raţiu şi acela îl ţine pe trotuar, nu-l primeşte. Omul meu ce era să facă, dacă tot se hotărîse „să dea mingea la bătaie”? Să-şi treacă viaţa prin antecamere, ca etern solicitant?! A înţeles că trebuie să se pună în slujba unor potentaţi la care să aibă oricînd uşa deschisă. Îşi pine în gând să se ducă la Iliescu, acela îl primeşte, îl ascultă, îi promite ambasada Franţei şi chiar îl trimite la Paris! Lucrez cu Iliescu, mi-a spus, pentru că dacă azi îmi promite că acest telefon va fi roşu mîine, apoi mîine acest telefon este roşu! Lidia zice: Are dreptate, acum îl înţeleg.  Emil ar fi trebuit să ţină cu dinţii de ce a promis. Asta face diferenţa dintre omul adevărat şi omul de ocazie… Şi îmi sugerează să-l invit la lansarea Veneticilor  Nu ştiu dacă am s-o fac. Oricum, aş vrea să particip la lansarea cărţii sale – poate mă va zări în mulţime, poate se va ruşina că nu şi-a ţinut cuvîntul. Sau poate nu, chiar asta fiind deosebirea…
Întrebarea e asta: poţi să nu ţii seamă de întîmplări atît de triste precum cea prin care tocmai am trecut? (Văd că amicul C. nu a trecut peste desconsiderarea unora, apoi a învăţat să evite oamenii fără cuvânt). Poţi să le dai pur şi simplu la spate, cum se spune, şi să mergi mai departe, ca şi cum totul ar fi în regulă, în viaţa ta şi în lumea asta? Să nu-ţi pui speranţa în nimeni, să nu crezi cumva că vei fi ajutat, sau măcar respectat, ar fi soluţia în cazul meu. Şi într-adevăr, măcar să-mi fi spus la timp: Am fost bine intenţionaţi, dar nu se poate. Regretăm, succese în continuare! Îmi spune Leurda, ieri: Eu sunt de vină. Cum adică? îl întreb. Păi atunci cînd Lidia mi-a spus că Emil o să te ajute, eu m-am gîndit: Dar dacă nu o să fie aşa? Şi eu: Noroc cu fratele Gelu, marele meu sponsor! 

Va urma

Fotografii estivale