Scriitorul zilei Nicolae Velea, n. 13 aprilie 1936 - d. 31 ianuarie 1987

Născut la Cepari-Tigveni, judeţul Argeş dintr-o familie de învăţători, a urmat liceul la Curtea de Argeş, apoi înscris de părinţi la Silvicultură în Braşov, a făcut diligenţe pentru transfer la Filologia bucureşteană, absolvind în 1958. Devine redactor la Gazeta literară, apoi la Studioul cinematografic, în fine la Luceafărul, până la sfârşitu-i dramatic (îngheţat în nămeţii din Parcul Herăstrău, noaptea, la întoarcerea spre casă).

Debutează în 1958 şi are o intensă activitate creativă, ce face o excelentă impresie, căci suntem spre sfârşitul perioadei proletcultiste (realismul socialist schematizant şi propagandistic) şi tânărul argeşean vine cu o viziune diferită, pe urmele lui Preda din Întâlnirea din pământuri şi din Moromeţii, I. Oameni mărunţi, dintre tinerii plecaţi de la ţară care au încă mentalitatea satului tradiţional şi reacţionează foarte personal pentru a găsi o soluţie de adaptare şi racord la noua realitate socialistă, uniformizatoare. Proză scurtă, sau povestire, niciodată un roman propriu-zic, stil de mare rafinament, pitoresc, ironie, comedie a limbajului, ton hâtru, plin de tâlc, prestaţia din prima fază a lui Velea a marcat o înnoire în literatura timpului. Era o nouă abordare, adaptarea stârnea în personajul scriitorului reacţii bizare, un limbaj viu colorat, specific, ingenios pus în pagină, acroşant la lectură, însă nu era decât o adaptare mai nostimă la noile comandamente, nicidecum o opoziţie la sistemul care se impunea la toate nivelele vieţii sociale, cu mijloacele totalitarismului. Unanim apreciat, se aştepta să devină un scriitor consistent,de largă suprafaţă; nu s-a întâmplat. Autorul a debutat editorial cu volumul Poarta, 1960, în colecţia Luceafărul; a urmat 8 povestiri, 1964; Paznic la armonii, 1965; Zbor jos, 1968; Cutia cu greieri, 1970; În război un pogon cu flori, 1972; Vorbă-n colţuri şi rotundă, 1973, iar în 1981 Întâlnire târzie, antologie din prozele publicate mai înainte. Premiat, prezent în antologii de gen, tradus în câteva literaturi vecine şi prietene.

Chintesenţă a propriilor personaje "sucite", era bonom, colocvial, cu vorbă plină de spirit; dar s-a pierdut în boemă, risipindu-şi marele talent.

Citeşte mai mult:

 http://www.crispedia.ro/Nicolae_Velea

 http://www.autorii.com/scriitori/nicolae-velea/

***

Din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

 28 martie 07. Starea plăcilor. Ieri d.m. am refăcut lista, am scos în faţă tabelul celor cca 50 scriitori care deja au placă memorială, inclusiv adresele şi textele, luate din cartea lui C. Lupeş. Ca să ştim de unde plecăm, nu? Azi merg la Asociaţie, iau alte adrese, dar tot nu-i am pe Velea, Ivasiuc, Baconski, nici măcar pe Zaharia Stancu, faimosul preşedinte, ceea ce pare incredibil. Secretara nu are alte catastife, mi le dă pe cele două, să-mi copiez ce doresc; spune că trecerea pe calculator a acestor date o depăşeşte, abia au găsit un voluntar care să expediaze sutele de plicuri la membrii care nu şi-au achitat cotizaţia, unii chiar de la Revoluţie încoace. Totuşi, sunt doar două caiete studenţeşti, îmi zic, care ar putea fi bătute la o dactilografă din oraş pe câteva mii de lei. Dar unde este iniţiativa? Unde e mistica lucrului bine făcut?

(...)

4 aprilie 2007: Ies la bulevardul Barbu Văcărescu, o iau la picior spre strada Ceaicovski, preţ de 2-3 staţii de tramvai; ajung şi îmi dau seama că pe Mozart sunt în dreptul numărului 16, deci aş fi putut să scurtez drumul... Drum înapoi, cam cât mersesem, căci fiecare bloc de 4 etaje se lungeşte pe câte 3 scări, ajung la cel de la nr. 2 şi încep cu scara 3, sun la diferite interfoane şi nu răspunde nimeni. Vine din spatele meu un domn şi spune că vrea să sune la 06, îi atrag atenţia că ap. 6 este la scara 1, scoate o însemnărică, o consultă, zice: Da, la scara 1 şi pleacă; eu însumi mă mut la scara 2, de acolo tocmai iese o doamnă slăbănoagă, la vreo 60 de ani, confirmă că dna Velea stă la etajul I, mi-ar deschide dar... şi-a uitat cheile, totuşi se întoarce cu mine, între timp a coborât o doamnă scundă şi grăsuţă, cu părul vopsit negru pieptănat în două părţi, e chiar doamna Velea!, care ieşise să-şi caute pe la farmacii medicamentele compensate şi să alerge după alte angarale. Îi spun de plăcile memoriale, se bucură, mă invită sus, în timp ce domnul care urma să o ducă cu maşina va mai lucra la motor.

Urcăm la I, în casă văd pe pereţii sufrageriei 5-6 desene de C. Baciu, uşor de recunoscut după stilul abordării. În rest vitrine şi biblioteci cu multe cărţi. Îi cer câteva poze cu împrumut, pentru că voi scoate o carte de amintiri cu scriitori Scene din viaţa literară. Scoate nişte albume, dar n-ar vrea să-mi dea poze din ultima perioadă, când era bolnav. Îi spun că ne-am cunoscut. Da, Velea era prieten cu toţi, pe toţi îi aducea acasă, seara târziu era nevoită să-l aştepte îmbrăcată, îl ruga să-i ducă la bucătărie, căci dincolo dormea băiatul. Deci 2 camere şi în rest bucătărie şi baie. Când mă aflu într-un apartament de bloc încerc să-i descifrez schema: locuind eu însumi la bloc în ultimele decenii, şi schemele nu sunt decât câteva, prin forţa lucrurilor. Un apartament mic, să nu zic meschin, în străinătate astea sunt considerate locuinţe de serviciu. Îmi relatează: Ei beau, jucau şah, cel mai bun prieten fiind Grigore Hagiu. O lungeau peste noapte, ea se ducea la culcare. La începutul căsniciei lor au stat în Roma 13, unde Jalea construise pe terasa vilei o cămăruţă de rezervă, acolo aveau doar câţiva metri patraţi, loc de o masă, un pat şi un scaun, cărţile le sprijineau de peretele exterior, să le ţină de cald. Apoi ea a primit de la serviciul ei acest apartament. O întreb despre convieţuirea lui Nicolae cu Grigore Hagiu şi Cezar Baltag, în demisolul de pe pictor Stahi nr.16. Nu intră în detalii, poate acea perioadă îi scapă. Are mari greutăţi cu cei din Comuna Cepari („Pe şoseaua din Cepari/ Trece-o mândră cu-n jăndar/Jandarmul mergea călare/Fata mare pe picioare...” fiind un cântec la modă pe vremea copilăriei mele în comuna de lângă Slatina. Şi mă întreb: ce şanse de a fi abstinent are cineva născut-crescut într-o comună al cărei nume aminteşte de poloboc?), n-au vrut să-i dea şcolii numele Nicolae Velea, precum că el a învăţat în satul vecin, unde părinţii lui erau învăţători. Pot, numai să vrea, zic, dându-mă cunoscător al legilor. Primarul a promis, la un moment dat, zice, dar nu mai e la putere. Celor de acolo le duce cărţi, dispar. Fratele lui Nicu nu se interesează, deşi cumnata e profesoară de mate, ce-i drept, stă rău cu nervii, face urât, e chiar resentimentară, la rigoare. Nici un interes. Cărţile lui Velea nu le-a putut reedita. A fost acum în ianuarie la MLR în vederea unei expoziţii cu fotografii de-ale lui N.V., din fondul lui Ion Cucu, dar Al. Condeescu fiind în râcă cu Eugen Simion n-a vrut să-l cheme la  vernisaj, or E.S. îl iubea mult pe Velea. Nici fiul Andrei nu o ajută în vreun fel, deşi este redactor la Evenimentul Zilei, un ziar cam oficios, pe care ea nici nu-l deschide. Adevărat, fiul a cam avut de tras cu Velea, pe când era mic. Zic: Îl aducea uneori la restaurantul scriitorilor, l-am văzut şi eu pe când „era cu creştetul cât masa”, vorba lui Coşbuc. Ştie că Valentina Pituţ e răzbătătoare, dar ea stă bine cu sănătatea, e zdravănă pe picioare. I-o dau de model: multe a realizat, reeditări peste reeditări, la o ediţie definitivă am fost redactor la editura Vinea, cu inedite, cu poze etc, a iniţiat comemorări la Uniune, la CCA, la care şi eu am participat, tot Valentina a instituit un concurs şi un festival naţional de poezie, Oradea şi Beiuşul o sprijină etc. Ce mai, soţia lui Gh. Pituţ s-a zbătut, s-a descurcat şi a realizat mai mult decât toate celelalte neveste de scriitori, e o forţă, zic. Să insiste şi ea la Judeţ, la Consiliul culturii, la comitetul şcolar, la... O să-mi dea poze chiar de la expoziţia care s-a închis la Rotondă, dar ea nu a apucat să meargă să recupereze fotografiile. Îmi dă telefonul. Coborâm. E de acord să punem placa în drepta intrării, la loc mai deschis. Şi nu-i mai spun că Velea mi-a „pierdut” manuscrise, că nu m-a publicat niciodată, în două decenii de „colaborare”.

E fragilă, bolnăvicioasă. A fost muncită de mică. A scris undeva N.V.: „Lala e aşa fragilă şi frumoasă că mă tem să n-o pierd.” Iar acum câteva luni, îi ieşise un neg pe decolteu, s-a dus la doctor, acela din uşă i-a spus că e cancer. Mai apoi i l-a lichidat cu laserul. Dar să dea un asemenea diagnostic, în gura mare, fără biopsie..., zice, cu năduf.. Un tâmpit!, zic. A depus la MLR Jurnalul lui NV. Iar la şcoala din sat le duce foi de manuscris, dar aceia le pierd... Nu a reuşit nimic, nici fiul, nici cumnaţii nu o sprijină. Ar vrea să scrie o carte despre N.V., are multe fişe, dar toate insuccesele au descurajat-o. Mi le-ar da mie, să le valorific, să scriu. E şi ea membră USR, sub numele Ana Velea. Îmi spune câteva poante cu Grigore Hagiu. N.V. îi spunea lui Hagiu, când luau împrumuturile de la Fondul literar: Hai Grigore să-i bem cât mai repede, că altfel îi cheltuim... Alta: Jucau şah, de data asta H. era mai beat decât N.V., de obicei era invers. H. mută cu tura lui V, ăla îi zice: Eşti beat, boule, nu vezi că ai mutat cu tura mea? La care Hagiu: Lasă, mă, Nicule, că nu ne vede nimeni, suntem între noi... Ar fi trebuit să o întreb dacă n-am fost cumva colegi de studenţie. Prin 60 la alegeri a apărut în Viaţa studenţească un articol „Nu fii tristă, Lala”, apoi cineva mi-a arătat-o în grupul de demonstranţi: o copilandră candidă, cu ochi râzători, comunicativă...

Promite că va obţine aprobarea de la colocatari. Foto în faţa scării. A lucrat la MLR, toate doamnele de acolo i-au fost colege, prietene. Acum are mari probleme de sănătate. Tensiunea sau tiroida sau...

        

Alţi scriitori:

Dominic Stanca, n. 1926

Ctin Mateescu, n. 1929

Marta Cosmin, n. 1930

Mircea Micu, n. 1931 

Poezia zilei
Şerban Codrin: Balada Dreptului de autor

(13)

Recolta-închipuită de-un poet

După călătorii izbăvitoare

Pe-oceane, mări şi râuri spre izvoare,

Ermetic e-încuiată-într-un caiet,

Cu pagini smulse, aruncate-în vânt,

Tocmai de-aceea, sed lex, controlate

Cu fermitate, autoritate,

Sub marţial, energic jurământ,

De vameşi, pompieri, vraci, vânători

De recompense, caporali de-armate,

Subtili degustători de libertate

Din cele mai faimoase închisori,

         Portari şi paznici de stabilimente

         Universale şi-interdependente.

(14)

Mi-am cumpărat din drepturi de-autor

Douăsprezece zodii incomplete

Şi-o mătură de-ascuns pe îndelete

Istoria cu scârbă sub covor;

Şi nişte roabe-umplute cu pietriş,

Cât a rămas din toată desperarea

Şi strigătele după demolarea

Lui Dumnezeu, pe faţă ori furiş;

Şi-o cană cu-apă de la robinet

Să o răstorn la rădăcina vieţii

În patosul de-a preschimba profeţii

Pentru nimic la casa de-amanet;

         Şi încă-un pumn mi-am cumpărat, de sare

         Pe rănile de ieri şi viitoare.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996

30 nov. 96. Sf. Andrei. Vine Cezar Baltag şi dna Doina, plus Miţi şi Didi şi un Amarand, din America.

 1 dec. 96. Pleacă Anişoara la Georgeta, cu trei scrisori de la noi şi cartea mea de elegii.

Vreme de ploaie. Se pare că a cîştigat Lucinski, semne rele pentru Basarabia noastră.

Fîţîială, înainte să mă apuc de Veneticii.

 3 dec. 96. Ar fi fost ziua lui Nea Mitică. La slujbă, în trecere, apoi la magazinul Unirea pentru lansare Vitruviu: Fum, de Tudor Alexander. Vorbesc cu autorul, îi dau şi o carte cu autograf, ca şi dnei Graciov. Cînd să scriu data, realizez că e ziua lui D. Alex. Şi îi spun Musicăi. Mă năpădesc lacrimile. Îi arăt poezia 3 decembrie, ca şi poezia Nimb, (aceasta dedicată celuilalt mare prieten Mircea Ciobanu ) cele două in memoriam. Foarte tulburat.

Călina se arată dornică să citescă Jurnalul, probabil în ideea că memorialistica se caută în librării. Le spun celor trei: Graciov; Călina şi Rodica Ciobanu că romanul Capcana… e desprins din acest Jurnal (şi publicat chiar sub formă de jurnal de campanie). Om vedea.

 5 dec. 96. Nu se scrie cu talentul, nu se scrie cu metodă. Se scrie, pînă la urmă, cu tot ce ai în tine, în perioada respectivă, într-un angajament deplin şi definitiv.

Ieri, la lansarea de la Casa scr. a aceluiaşi Fum de T.A. Acum multă lume. Ioana Marcu vorbeşte mai adecvat. Apoi Al. Paleologu, anunţă că a luat fiinţă Fundaţia culturală Mircea Ciobanu. Că MC a dat României două lucruri care vor produce o schimbare importantă: cele patru cărţi cu regele Mihai şi cartea La capătul puterilor, în curs de apariţie - un comentariu la Cartea lui Iov.

În preajmă: Pan Izverna, Ion Murgeanu, Gh. Istrate, M. Graciov, R. Ciobanu, Pan Vizirescu, iar Stelian Tănase vine mai tîrziu, suflînd, apoi pleacă în grabă, probabil foarte prins. Dau cartea lui Al. Paleologu, discut cu Pan V., care mă invită la el, IM va scrie despre elegiile mele, dar şi despre Mircea, la rugămintea mea. Constanţa Buzea îmi dă vestea bună că au apărut în Rom. lit. trei poezii de Lidia. Îi las la şampanie şi o zbughesc.  Cînd revin, o găsesc pe C. Buzea, îmi spune: Mama a avut cancer, de curînd am înmormîntat-o. E prea ocupată şi prea obosită, terminată. Mai zîmbesc cîte odată, pe stradă fac paşi mari, dar numai eu ştiu ce e în inima mea. Solitudinea! Şi sărăcia lucie. Se miră cum de a făcut faţă, cu cheltuielile pentru înmormîntare. Mă sfătuieşte să cumpăr revista numai de la redacţie, din asta ei mai cîştigă de-o cafea…Blajină, dar exasperată la culme, aşa mi s-a părut. Plec cu Ţone la tipografia din Viting. Apoi la el pentru a dicta prezentările cărţilor lansate. La noua lui carte, o cronică de TTCoşovei, foarte bună. Şi ATD una strivitoare, pe 10 pagini, numai lucruri interesante, însă toate discutabile… Aflu că DSB a desfiinţat-o şi pe Aura Ch., sunt rugat să merg azi la lansarea unei cărţi de-a ei. Promit, dar acasă constat că am o julitură la călcîi, trebuie să stau cuminte, dau cu aloe.

Recitesc cele 6o pagini din Veneticii, mi se pare că ar merge. Dar, se subînţelege, acele lucruri nu li s-au întîmplat părinţilor mei, ci mie, care scriind, am încercat să preiau toată suferinţa lor presupusă...

 (din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma

Fotografii cu scriitori, IV : Petru Ursache