Scriitorul zilei Martha Bibescu, n. 28 ianuarie 1889 -d. 28 noiembrie 1973.

 Scriitoarea franceză de origine română era fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei Mavrocordat. Prin căsătoria ei în 1905 cu George Valentin Bibescu, continuator al familiei domnitoare din Ţara Românească, devine principesă, înrudită prin soţ cu altă scriitoare româno-franceză, contesa  Ana de Noailles, dar şi cu Elena Văcărescu, iar prin rudele din Franţa înrudită până şi cu familia lui Napoleon. Şi-a făcut educaţia în Belgia. În 1908, în urma unei călătorii prin diverse ţări, inclusiv Persia, împreună cu soţul diplomat, îi apare prima carte de însemnări de călătorie Les huit Paradis, în curând premiată de Academia franceză. Cu numele său sau sub preudonimul Lucile Decaux a scris numeroase romane, unele cu conţinut evocator-irstoric, altele de ficţiune, dar şi poezii: Isvoru- Ţara sălciilor, 1923; Papagalul verde, 1923; Destinul lordului Thomas; 1927; La bal cu Marcel Proust, 1928; Confesiuni şi portrete, 1970; Corespondenţa cu Paul Claudel, 1972, Portrete regale, Raiul naiadei..., A scris eseuri, a ţinut conferinţe. Dintre care destule editate şi la noi, (un Jurnal politic), dar mai ales după Decembrie 1989. A avut un număr record de prestaţii la o emisiune culturală la radio France. O prezenţă magnetică: frumoasă, inteligentă, instruită, talentată, generoasă, încântând pe toată lumea, căutată şi admirată de mulţi intelectuali de frunte ai Franţei, ai Angliei, ai Europei.

***

Se întîmplă că această rubrică a mea, pe care am iniţiat-o din spirit ludic, nepretenţios, şi ca semn al ataşamentului meu declarat pentru ideea de scriitor român, nu a avut de la început şi cu atât mai puţin în desfăşurarea sa, vreo legătură cu ideea de istorie literară, ignorând prin urmare ierarhiile pe bază de criterii valorice, fiind doar o înşiruire simpatetică de nume care au ajuns într-un fel sau altul până la mine. Căci altfel, văd a se practica în tratate şi istorii literare o discriminare fără excepţie a românilor care nu au scris sau nu scriu în româneşte. O face, spre mirarea mea şi Marian Popa, în foarte temeinica şi echilibrata sa Istorie. (Şi totuşi, din câte înţeleg eu ca ne-filolog, istoria unei literaturi musai să includă şi traducerile, ca fenomen de interacţiune cu literaturile lumii, cu cele vecine sau înrudite în ultimă instanţă...Iar mai simplu spus, câţi dintre colegii mei de generaţie nu-şi vor fi încropit pospaiul de cultură literară citind traducerile de la Cartea Rusă, apoi şi din alte literaturi, în secetoşii ani 50, când marii noştri scriitori interbelici erau la index?!). Măcar G. Călinescu, în paragraful ce li-l rezervă străinilor, spune fără echivoc, de exemplu despre Panait Istrate: nu a fost şi nu va fi scriitor român. Traducerile pe care el însuşi le-a făcut din propria operă sunt considerate fără valoare, lipsindu-le, chipurile, chiar ceea ce le-a asigurat succesul francez: exprimările de metec. Şi adaugă, cu un fel de satisfacţie: iar istoriie literare franceze nu îl menţionează nici măcar la indice. Căci, o scrisese în acelaşi paragraf, dacă un muzician precum Enescu poate cânta pe toate meridianele, scriitorul (cât este) e al limbii pe care o alege. În articolul cu pricina nu-i face loc decât Anei de Noailles şi lui Ch.A.Cantacuzino.

Ce bine că nu sunt şi nu mă tentează să fiu critic şi istoric literar! Am citit cu delicii poezioarele Marthei Bibescu: Ţara sălciilor, Flautul de soc. Dar cu şi mai mult profit La bal cu Marcel Proust, care mi s-a părut nu preţios pandant la opera marelui francez. Apoi, nu pot uita că Marta Bibescu a fost soră de caritate pe frontul primului război mondial, un fel de mamă a răniţilor, dar şi o persoană cu minte ascuţită, care a ştiut să le transmită combatanţilor noştri manevre ale inamicului nemţ. Că apoi a avut un rol cum nu se poate mai important în tratativele de la Paris, în urma cărora s-a ivit ca din cenuşă,- întrecând cele mai nesăbuite aşteptări!- România Mare. A rămas până în ultima clipă a viaţii sale, deşi despărţită de ţară, o militantă inimoasă şi cu deosebire influentă întru binele naţiunii. (Acelaşi impact teribil l-a avut asupră-mi opera lui Panait Istrati, indiferent de acuzatele carenţe ale traducerilor; inclusiv confesiunile din Cum am devenit scriitor.).

E chiar minunat că atâtea lucruri care nu încap într-o riguroasă istorie literară îşi găsesc un loc privilegiat în inima cititorului - inocent, cum altfel? - (de oriunde ar proveni ele!), răsfăţându-se el, de pildă, într-o plină de ciripituri dimineaţă de vară, întins în iarba grasă a Parcului Palatului Mogoşoaia - ultima proprietară: Martha Bibescu! - la umbra cărţile în floare...

 Pe când cele două principese ale poesiei, Ana de Noailles şi Martha Bibescu  s-au însingurat într-o criptă din cimitirul parisian Montparnasse...

***

Poezia zilei: 
Şerban Codrin, Balada drepturilor de autor

(4)

Pe sacerdotul dacă-aş face-o, cel

Mai credincios iluminând cerneala,

Un domn contabil ţine socoteala,

Foarte-încruntat, întotdeauna chel;

Acont, impozite, dobânzi, decont,

Neliniştea mi se îmbogăţeşte

Şi am, utopic şi poeticeşte,

Vedenii şi-ameţeli cu-un orizont

De constelaţii în ardent urcuş    

Şi-un turn cu ceas la ore-înălţătoare

Din darurile mele-în gura mare

Solemn declamă, însă cu retuş,

         Căci statu-i pândă şi fiscalitate

         Pe-eternitate mai întâi de toate.

(5)

Cu fabrici de  pasteluri şi-elegii

Aducătoare numai de profituri

Să-mi cumpăr o cutie de chibrituri,

Împăietor de fantasmagorii,                            

Le şlefuiesc până îndeajuns

Dughene şi bazaruri le consacră;

Pe faţă, marfa-mi vând, sublimă, acră,

Stupidă, după vremuri, sau pe-ascuns

Degustătorilor de-esenţe prea

Hipnotic distilate-în arsenale

De-elipse, antiteze ireale,

Nefaste bunătăţi la cacealma;

         În faliment, goliţi atelierul,

         În schimb, de neatins, lăsaţi-mi cerul.

(6)

Rapsod şi trubadur, bard şi poet,

Merg la talcioc duminica, agale,

Maidanul dincolo de mahalale,

Doar cât să-mi cumpăr noduri la şiret;

Un traficant de vorbe, mâncăcios

Din bronzul propriilor monumente,

Mi-întinde-o palmă cu-ultrasentimente

Cerşite pe 30 de-arginţi în jos;

Stropşit de crivăţul impetuos

Cu numărul o mie la sandale,

Îi dezertez fără-echivoc din cale

Şi-o aţă din cămaşa lui Hristos

         Aş rupe-o cu-ochii ridicaţi la stele

         Să o-împletesc iluziilor mele.

va urma

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996

18 nov. 1996. Am cîştigat alegerile prezidenţiale, după cele locale şi parlamentare. Democraţia a învins, societatea civilă s-a impus. Şi totul a pornit de la Timişoara şi din Piaţa Universităţii. A avut cîştig de cauză răbdarea, nonviolenţa, perseverenţa în încrederea că şi la noi se poate, deşi ei ne umileau şi ne striveau cu majoritatea lor tîmpă. 

1 nov. 96. Victor Ciorbea este desenat prim-ministru, cum prevăzusem. Mesajul Regelui Mihai este transmis integral la TV1, e drept, fără imagine. Presa apuseană ne saltă în slăvi. Trec pe la catedra de mineralogie, cabinetul deschis, luminile stinse, cărţi pe cele două birouri şi linişte. Las o carte cu autograf. Colegii trimiseseră o telegramă de felicitare. Mîine şedinţa secţiei proză a Asoc. Buc.

20 nov. 1996. Miercuri, ceaţă peste zi, după ce în zori plouase susţinut. Ploaia de care începe să fie nevoie, deşi lucrările agricole sunt foarte întîrziate. La 11,oo la Casa Scriitorilor pentru şedinţă. Mă trezesc printre bătrîni şi bunicuţe de care habar nu am cine sunt, ce au scris. Discuţii haotice. Un moment de reculegere pentru Petre Fati, poetul de care cei din preajmă par să nu fi auzit. La prezidiu Naghiu, Maria Luiza Cristescu, Ulici, Bălăiţă şi Costache Olăreanu. Caracudele G Iuga şi Iulian Neacşu dau cu noroi. Mie IN îmi ripostează cu “De ce te bagi, măi? Asta derivînd de la “Măi animalule”, probabil… Dau cu autograf cîteva cărţi, apoi merg la Muzeul Lit. rone unde se lansa cartea de versuri a lui Coman Şova. Lume multă, somităţi, vorbesc: Octavian Paler, N Balotă, Alex Ştefănescu. Senatori, magistraţi, actori. Dau şi aici cîteva cărţi, vorbesc cu fam Regman. N. Corjos filma de zor, se scuză că nu a putut ajunge la lansarea mea. Zic, cam strepezit: de, aşa se întîmplă în viaţă… F. elocvent Alex., propune stilul Şovist. Şova o lasă să vorbească pe soţia lui, un poet care are purtător de cuvînt; actorii recită din diferite locuri ale sălii. N. Ioana mă întreabă dacă se profilează ceva în chestiunea noastră, se scuză că nu a venit la lansare. Cezar Baltag realmente bucuros că mă vede, aranjăm să ne viziteze în curînd. Îl prind în hol pe fantele DSB şi-i dau o lecţie: Dta ştii pe ce lume trăieşti? Ce am eu cu tranzacţiile dintre dta şi Ţone? Dar am scris de bine… Şi nu sunt cronici literare, ci fantezii… De unele lucruri nu-şi aminteşte să le fi scris. Îi citez toată fraza: "am încercat din răsputeri să fiu drăguţ cu autorul şi implicit cu editorul..."  Apoi, domnule DSB, chestii dintr-astea am scris eu pe la 20 de ani, înainte să mă apuc propriu-zis de literatură. Cu lucruri dintr-astea nu ajungi prea departe… Pleacă spăsit: Îmi pare rău, îmi pare rău… Apoi vorbesc cu Maia Belciu, îi dau o carte, apare şi N. Corjos, i-l prezint, ea pregăteşte un roman Vin americanii, zic: iar eu Veneticii. Împreună cu Dimisianu şi Regman ne bucurăm de victoria în alegeri. Plecînd, mă întîlnesc cu Pan Izverna, îl conduc înapoi spre Muzeul literaturii şi la un moment dat atac problema noastră: De ce e supărat, crede că eu nu simt? Neagă încă o dată. Renunţ să lămurim lucrurile, dar îmi e clar că amiciţia noastră s-a încheiat aici. Îl conduc pînă la sala unde invitaţii încă mai combăteau. Aflu de o serie de cărţi de proză scurtă, zece autori ce vor fi sponsorizaţi.

(22 nov, cotinuare). Aseară N. Ioana îmi spunea că s-a zbătut să-i găsească loc de veci lui VP Fati la Bellu şi i-a găsit, chiar la un preţ rezonabil.

Cînd auzi de moartea cuiva cunoscut, şi pe care îl ştiai în formă, imediat îţi spui că nu e posibil – iar în al doilea moment te gîndeşti că dacă totuşi a fost posibil în cazul lui, nu va fi la fel şi cu tine. Poate şi el a gîndit asemenea aflînd de moartea unor oameni de vîrsta sa,  dacă nu şi mai tineri.

Aseară, gripat. Citesc Minima moralia. AP spirit elevat, dintre rarităţile acestor ani. Pregnanţă, amplitudine şi bogată informaţie filosofică.

A. ia încă un 8 la biologie. Zice: Cînd ajung la tablă nu-mi găsesc cuvintele. O profesoară foarte antipatică. Or, A. ştie biologie, nu glumă! Noroc că nesuferita nu e de mate, de fizică sau chimie.

 Va urma

Fotografii...cu scriitori prieteni:

Florin Costinescu

George Bălăiţă

Gabriela Creţan