Scriitorul zilei: Victor Eftimiu, n. 24 ianuarie 1889 - d. 27 noiembrie 1972

                     

 Pornit de la Boboştiţa-Macedonia, unde se născuse, dintr-un tată negustor albanez,ion.lazu@gmail.com după terminarea claselor primare (în limba greacă, desigur) vine la Bucureşti, unde se stabileşte definitiv în anul 1905. În curând va intra în viaţa literară, scoţînd revista Speranţa,1908, colaborând apoi, la Sibiu, cu Goga şi Chendi la revista Ţara noastră. Devine foarte curând unul dintre scriitorii de frunte ai primei jumătăţi de secol, în multe privinţe neegalat de nimeni, căci desfăşoară, cu mijloace artistice prodigioase, ajutat de o imaginaţie fecundă şi de o neobişnuită măiestrie în stăpânirea limbii române, o activitate literară susţinută, în absolut toate secţiunile literaturii: teatru, poezie, proză, literatură pentru copii, aforisme, memorialistică, traduceri (din Sofocle, din Puşkin) - fiecare dintre aceste laturi ale activităţii sale fiind prea suficientă pentru a-i fi asigurat un loc de frunte între literaţii vremii.

Publicistica fără frontiere, cronicile şi ciclurile de conferinţe, sunt dovada unui talent de o fecunditate ieşită din comun. Încă în 1920-1921 a devenit directorul teatrului naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor, post în care a revenit apoi de câteva ori.

S-a ilustrat mai ales în dramaturgie, scriind peste 40 de piese, absolut în toate genurile şi speciile, de la basme, legende (pe un fond de sentiment patriotic) şi feerii, la comedii, farse, drame, tragedii antice, dar şi volume de poezii, cu o neegalată performanţă în sonet (701 sonete, 1966). Cele mai importante lucrări dramatice: Înşir-te mărgărite - căreia G. Călinescu în Istoria sa îi consacră două pagini entuziaste: "stăpân pe mijloace atât de puţin comune"..." Nu se poate închipui o mai juvenilă explozie de poezie fabuloasă, o mai înlesnită maturitate a versificaţiei... cu necesara fluiditate pentru a nu îngreuia declamaţia..."..."cu ceva din Călin Nebunul şi din umorul gros popular al lui Ion Creangă", 1911, Rapsozii, 1911; Strămoşii, 1912; Cocoşul negru, 1913; Prometeu, 1920, Tebaida, 1924, Atrizii, 1939; piese din antichitatea grecească, din evul mediu: Poveste spaniolă, 1922; Glafira,1926; Theochrys, 1932; volume de poezie, începând cu debutul din 1912: Poemele singurătăţii, apoi Candele stinse, 1915; Lebedele sacre, 1920, Cântecul milei, 1925, şi până la culegerea Odă limbii române, 1957; Poezii, 1964 şi la primele volume din seria de Opere, începută în 1969.

Pe vremea liceului meu dejist, deşi Eftimiu era academician încă din 1950, nu am aflat mare lucru despre scriitor, poate şi pentru că proletcultismul întâmpinase dificultăţi în a şi-l asimila. În anii 60, scriitorul fiind încă în viaţă, am putut constata că Eftimiu devenise o legendă vie, măcar printre scriitori şi actori. Se vorbea despre sonetist, mai ales, dar şi despre dramaturg. Pe Calea Victoriei, la teatrul de revistă Tănase, piesa-feerie Înşir-te mărgărite a ţinut afişul ani la rând. Un şef de-al meu de la Prospecţiuni geologice, probabil bănuindu-mă de aspiraţii literare, îmi recita:"Gură de om, gură de câine / Cere pâine!", dar şi din Cocoşul negru: "Arunci un pumn de aur şi cea mai bună fată / Se leapădă de lume, se-apropie îndată...", ceea ce izbea prin francheţea tiradei, dar şi prin scriitura impecabilă. (Neavând textul piesei la îndemână, găsesc tot în Călinescu un alt fragment, poate în acelaşi context:  "Arunci un pumn de aur şi vezi crescând deodată/ În jurul tău palate de marmoră curată/ Cu trepte şi coloane şi statui şi oglinzi  (..) Acolo, scoici de aur cu pietre scumpe-n cute/ Împart, în tremurare, cântări necunoscute/ Iar apele răsună de parcă-ar fi cleştar..." p.. 716. Îl vitrinele librăriilor vedeam Odă limbii române, un tom cu deosebire voluminos, ce nu îndemna la lectură. Se spunea că ar fi singurul scriitor care şi-a asigurat încă în viaţă fiind, o statuie, plasată în grădină, chiar în dreptul ferestrei sale. Printre noii mei ciceroni în lumea literară, Tudor George îl invidia sincer pentru  imensul număr de sonete şi îşi jura în barbă, de data asta la propriu, să scrie nu 700, ci exact o mie şi unu de sonete. Poate va fi reuşit, între timp... Actorul Ludovic Antal m-a dus la masa maestrului, aflat cu amici săi de generaţie la restaurantul scriitorilor. Intimidat peste măsură, nu am reţinut mai nimic din ce s-a discutat. Probabil tot cancanuri din viaţa literară, dar care pentru un novice erau lipsite de cheie.

Statuia este de fapt un bust şi se datorează lui Paciurea (ceea ce va fi sporit invidia confraţilor de condei), aflat în grădiniţa imobilului de la una dintre intrările în Cişmigiu, pe strada numită chiar Victor Eftimiu, ceea ce nu e puţin lucru, după cum nu e nici suficient. S-ar cuveni ca unul dintre teatrele noastre bucureştene să-i poarte numele. Placa memorială de pe imobil, cu un basorelief, a fost pusă de Comunitatea culturală albaneză, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului.

Pe faţada aceluiaşi imobil se mai află o placă memorială cu basorelief, este a academicianului Petre Antonescu, din domeniul arhitecturii. Am pus tot acolo, la nr. 9, o placă memorială pentru scriitorii Ioanichie Olteanu şi Horia Matei.

  

Alţi scriitori:

Aron Pumnul, m. 1866

N, Nasta, n. 1919

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996
20 0ct., continuare: A doua zi aflu că dimineaţa ne-a dat timp de 10 minute pe TV1, îi cer telefonic Roxanei Dinescu banda şi-mi spune că nu are voie, dar mă asigură că mi-a făcut o prezentare completă după ultima copertă. Merg la Casă  dorind să recuperez ochelarii lui Pan V., nu au fost recuperaţi din sală, dar aflu că poetul nonagenar  i-a găsit într-o pungă. Îi promit să dau pe la el. Recuperez trei afişe, las două cărţi spre vînzare la chioşcul Muzeului lit.rom. şi, pe cînd vorbeam cu Sanda M. şi îi dădeam un autograf, din spate apare Ioana Călina Marcu şi Gigi Astaloş. Să cad jos de emoţie. Pupături. Sunt cu taxiul, pleacă la Iaşi, lansare de carte, premieră piesă. Astaloş îmi va traduce patru poezii. I-a plăcut poezia dedicată lui în volum. Să-i dau telefon Ioanei, poate ne vedem luni-marţi. Sau la Paris, lasă că vii tu! Cînd mă iau după ei spre taxi, Ioana îmi spune: Mă duc la bancă, să cer bani pentru Jurnalul dumitale! Roagă-te lui Dumnezeu să mi-i dea! Să cad iar jos din picioare. O iau spre Romană, mă întîlnesc cu Mihai Pascu de la Rom lit., îmi spune că trimite cartea lui G. Grigurcu să scrie despre ea. Ce-ar fi?

O caut pe Augustina la atelier. În uşă, un sac de ciment. Înăuntru, tencuieli, un zugrav care-mi spune că se fac reparaţii pentru dl Codre. O caut pe Augustina acasă, îi dau o carte. Se face anul de cînd Constantin a adus acasă ce-a putut. A mai şi prăduit, zice. Se duce la Paris pentru a recupera cîteva lucrări în bronz ale lui CP. Îi vine ideea de a publica o carte de poezii de CP, în preţ de cam 2 milioane. Să mă ocup eu. Promit.

Ajung la Pan Vizirescu. Îmi mulţumeşte că l-am chemat la lansare. A avut astfel posibilitatea să-i dea două cărţi lui Cezar B. care s-a angajat să-i facă în pripă o prefaţă la ediţia Scriitori români contemporani, să apară la Eminescu.

Îmi dă telefon V.G.Teodorescu precum că mîine, marţi, între 13 şi 15 pe Radio 1 se va da interviul pe care mi l-a luat.

Va urma.

Cărţile prietenilor mei: Theodor Răpan



file:///C:/Documents%20and%20Settings/Velica%20Ioan/My%20Documents/Dropbox/COPERTA%20la%20THEODOR%20RĂPAN%20TESTAMENT%20%CEN%20ALFABETUL%20TĂCERII.tif

Fotografii...cu scriitori la Μ-rea  Samariteşti, 2011...