Scriitorul zilei: Iacob Negruzzi, n. 1842  http://bibliophyle.wordpress.com/2012/02/05/iacob-negruzzi-amintiri-din-junimea/
Ion Creangă, m. 1889  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-ion-creanga-poezia.html
Jean Grossu, n. 1919  http://www.luceafarul.net/scriitori-botosaneni-grosu-jean
Ana Mâşlea, m. 1980
Ioan Zamfirescu, m. 2001 http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-ion-zamfirescu.html



Poezia zilei

Ion Lazu - Asta-i floarea de Anul Nou

Spre seară v-aţi întins: să vă relaxaţi după

atîta trebăluială

în vederea Revelionului. Şi ca să-i puteţi face faţă.

M-am dus la mine în birou, aş fi vrut să încerc un bilanţ

al anului ce a trecut; să rezum cele mai importante momente:

nu mi-a apărut nici o carte, dar am publicat

trei fragmente din romanul la care scriu, două articole;

am început munca de redactor, am scris

o prefaţă,

am vorbit la cîteva lansări. Şi ce alteva încă? Firimituri…

Am tras o coală albă din sertar, am dibuit briceagul

de altoit, cel găsit de Andrei în tren, aşa cum descriu în Veneticii –

să ascut cîteva creioane, să le am de rezervă.

În fond asta e

meseria mea: să ascut creioane şi să aştept.

Pe coală au căzut

petale galbene de lemn şi polen sclipitor de grafit.

Cît să le fi privit, în muţenia totală a sufletului.

Apoi mi-am zis:

Asta-i floarea cea stranie a poetului – floarea cu care 

Poetul întîmpină Anul cel Nou. 

31 decembrie 2006

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996
11 ianuarie 96. Damavoiul: Vera Negură, mama dlui avocat Andrei Negură, avea negi urîţi pe mîna dreaptă, s-a dus la doctor şi acela i-a spus să-i lase în pace. Într-o noapte visează că damavoiul îi spune că o să o vindece, dar să pună în pod, la al treilea horn, o monedă de 5 copeici. Şi tot prin vis a pus un ştergar pe mînă, iar cînd s-a trezit din somn s-a uitat la negi şi nu-i mai avea. Dar un văr preot a sfătuit-o să nu-l plătească pe Necuratul, că el nu o mai primeşte în biserică; ea mai era şi foarte zgîrcită, se gîndea că cele două femei au să se urce în pod după ea şi au să ia copeicile, deci nu a pus banii. Dar din pod a aruncat cineva cu o boabă de fasole. Apoi le-au murit păsările din ogradă, vite, li s-au îmbolnăvit copiii şi au trebuit să se mute din acea casă, căci noaptea se auzeau trosnituri, vaiete, cucuvele, răsuflarea cuiva etc.

Textul despre Victor-Motoraş şi caietele lui de însemnări zilnice din studenţie, vezi ms.

Am acum vreo patru cărţi nepublicate, pe lîngă cele zece editate deja. Dacă le public şi pe astea, printr-o minune, eu cu ce mai rămîn, pe ce-mi mai sprijin speranţele scriitoriceşti?

Cehov, Stepa: rusului îi plac mai mult amintirile decît viaţa propriu-zisă. A trăi în trecut. E un grup de oameni pe trotuar, vorbesc, rîd, privesc în preajmă, se plictisesc, aşteaptă s-o ia din loc, au treabă în altă parte. I-ai privit în treacăt, ai ridicat din umeri. Dar peste vreo 2o de ani, nostalgia  poate face din această scenă o comoară fără preţ…

Ţin minte ca acum – o expresie des folosită de tata

L-am auzit la TV pe MHS povestind fără pic de prevedere cum scrie el înregistrîndu-se pe bandă de reportofon, noaptea; şi mi-am dat seama că e lovit cu leuca – poate că şi noi asemenea, aşa că e de mirare că totuşi îi păcălim pe unii. (Iar eu acum de ce notez asta? Nu e tot zădărnicie şi ţicneală?)

Va urma 

Fotografii luxemburgheze...  Lasauvage I. Bruma..., umbra...