Poezia zilei, Ion Lazu

                  Punctum

Poeţii sunt şi ei oameni:

Unii mai înalţi, alţii mai scunzi

Unii mai smoliţi alţii mai gălbejiţi

Cei mai mulţi smoliţi şi gălbejiţi

Însă oameni până una alta

Şi apoi: poeţii sunt mai mari sau mai discreţi

Mai cuprinzători sau pe mica lor postată

Dar dacă sunt cum sunt ca persoane particulare,
şi dacă au scris măcar

un vers memorabil, spuneţi-le poeţi

Şi nu mai trageţi de ei în jos, sau înapoi -

Ei sunt poeţi şi punctum.

10 oct.1996. 

Ion Lazu - O pagină de Jurnal 1996

10 oct.1996. Una din trăsăturile paradoxale ale dorului de părinţi, de fraţi, de cei din familia în care ai crescut, ca apoi viaţa să te arunce la mari depărtări de cuib este aceea că el nu-ţi trece atunci cînd îi revezi pe cei dragi. Revederea e plăcută, îi priveşti cu maxim interes pe ai tăi, le spui ce ai pe suflet, însă toate astea nu te vindecă nicicum de acel jind care-ţi roade sufletul. După revederea de o zi sau de mai multe zile, niciodată suficiente, ei pleacă, sau tu pleci, dar simţi în suflet ceva ce nici faţă de tine nu ai vrea să recunoşti: o insatisfacţie de fond, ca şi cum întîlnirea nu s-ar fi consumat pe de-a-ntregul, ca şi cînd i-ar fi mai trebuit ceva pentru ca aleanul să-ţi treacă de tot. Dorul rămîne dor, ca mai înainte, persistent, ca în pragul unei rezolvări mereu aşteptată, dar care nu mai vine şi nu. 

13 oct. 96. Înainte să intru pe gura metroului trec pe lîngă o babă căreia îi dau din cînd în cînd vreo monedă. Acum nu luasem de acasă decît bancnote. Şi o aud: Acum e douăşpe şi eu n-am făcut nimic! Cu nelinişte în glas, cu un fel de panică, a celui care îşi vede planurile date peste cap, corăbiile înecîndu-i-se etc. Dar şi cu jale, că mi-a răscolit inima. Am păşit mai departe, contrariat, cum mi se întîmplă de atîtea ori, cînd aş vrea să-l ajut pe cel aflat la disperare, mai cu seamă pe copilul care plînge cu obidă. Apoi m-am dus cu gîndul la alt aspect al problemei: că baba, cerşetorul în general, aflat la cheremul milei trecătorilor, mereu între descurajare şi reînsufleţire, nu poate să nu contabilizeze, să nu-şi facă neîncetat calcule cu privire la cîştig şi la pierdere. Şi de aici, am sărit la faptul că şi scriitorul, creatorul de artă se află, tot aşa, la cheremul gustului public şi că, uneori, după acumulări de ani, cînd expune nişte tablouri sau publică o carte, poate să nu beneficieze nici măcar de atenţia de care are parte cerşetorul. Să nu uit că voisem să intitulez jurnalul meu: Cîştigul şi pierderea.

 Va urma

Fotografii ...