o pagină de jurnal, 1991; cărţile prietenilor mei; fotografii de iarnă...

ion lazu, sonetul de ieri

Somnul de aur al Maestrului
                       poetului I.M.

Ca insul bun la toate, biet pedestru,
Alerg de colo-colo ziua-ntreagă,
Dar nici o acţiune nu se-ncheagă
Şi-s asudat ca roibul în buiestru...

Spre prânz, neîndrăznind să-i bat la poartă,
I-am dat un telefon, însă soţia
Mi-a spus: Devină-i numai insomnia
Ce i se trage de la-nalta-i Artă!

Şi-am înţeles: că Muza îl munceşte
În chinuri creative-ntreaga noapte,
Iar peste zi Maestrul se-odihneşte
Şi-ai lui pe vârfuri merg, vorbind în şoapte...

Căci zacerea Maestrului, pot spune,
E-un zăcământ de aur pentru Naţiune!
  

O pagină de jurnal, 1991

 22 ianuarie 1991. Către colegi: În diverse forme, voi nu sunteţi nişte oameni liberi, pe când eu spun ce cred şi semnez ce spun (în ziarele de-acum. Tot aşa cum, pe vremea regimului ceauşist, neputând să spun ce cred, nu wscriam nimic în presă!). Aţi prins un fel de râcă pe mine şi nici măcar nu vă daţi seama care e cauza răcelii voastre: mă invidiaţi pentru această libertate la care nu aveţi puterea să accedeţi.

Îi spun colegei A.S., părând că vorbesc la modul general: Ce şoc, să afli că de atâţia ani un coleg te-a turnat, că tot ce făcea el întru apropierea de tine era spre a afla cât mai multe, ca să te poată turna rând cu rând. Ăsta da şoc! Colega, cu ochii plecaţi.

Zi de iarnă. O rubrică de acest gen: Cronica de la colţul străzii.

Să te scoli la şase fără un sfert. Timp de 29 de ani.

Cât a evoluat patinajul artistic! Biata Sonya Hennie, ce desuetă pare, când îi revedem filmele de pe vremuri, ridicolă chiar. Şi doar era numărul unu în lume! De unde această senzaţie? Nu făcea tot ce putea sportivul şi pe vremea ei? Se pare că el era mulţumit de sine, ignora faptul că reprezintă doar o etapă, care va fi depăşită. Acum simţi că sportivul forţează mereu nişte limite pe care le ştie ale momentului, depăşibile mîine, de alţii. Şi mai e ceva din aer, în cazul nostru: modernismul, şcoala clipului, a baletului, a showului; dansul modern, robotizarea, stilul incisiv şi ironic. În dansul Sonyei Hennie le vezi pe nemţoaicele cu cîrnăciori pe frunte, cu rochii fără talie, cu pantofi de lac; pe domnii cu cărare pe mijloc, freză dată cu briantină, cu ghetre şi trabuc.

Aflu că dna Vîlceanu, colega basarabeancă cu multe rude “basaraboi”, are o mare scîrbă de tot ce vine de acolo. Ceea ce la rîndu-mi mă umple de scîrbă: să-ţi renegi conaţionalii?! Unde poate să ducă asta? Iar alde Folea, favoritul Sinistrei, ceea ce pare foarte credibil (înalt, sportiv, smead, sigur pe el – un adevărat mascul), dat afară de pe scaunul ministerial de Revoluţie, este acum în opoziţie. Culmea!

Cărţile prietenilor mei: Florin Grigoriu, Medalioane, Ed. Biblioteca scriitorilor români, 2011, 327 pagini.

ion lazu, fotografii de iarnă...