ion lazu: Un comentariu despre starea USR
Doamnelor! Domnilor!...Totuşi, nu în acest mod se discută chestiuni serioase precum soarta USR, a altor Uniuni de creaţie. (Dar măcar ştim despre ce vorbim, ori ne dăm cu părerea, fiindcă s-a ivit ocazia să ne defulăm, să aruncăm cu lături în faţa oamenilor de condei din această ţară?) Spunea G.G. Marquez: "O singură informaţie inexactă anulează un articol de presă, aşa după cum un singur fapt adevărat face ca un întreg roman să pară verosimil". În cazul dat, ce fac aceşti comentatori de procopseală? Ei spumegă vorbind despre 3000 de membri ai Uniunii, când e vorba de doar 2.400 sau şi mai puţini... Ei văd negru înaintea ochilor perorând împotriva celor 600 de scriitori care primesc un adaos la pensia lor (prăpădită, modică...), eludând faptul că de prerogativele respective beneficiază încă 10.000 de creatori de la alte uniuni etc. Deci, domnilor, cu cifrele în faţa ochilor, conştientizaţi faptul că scriitorii beneficiari de pensie suplimentară reprezintă doar a optsperzecea parte din total? Mai clar: la un pensionar-scriitor sunt alţi 17 beneficiari din alte domenii decît scrisul!... Asta nu vă spune nimic? De ce nu săriţi Dvs la beregata actorilor, artiştilor plastici, muzicienilor, arhitecţilor etc?! Ştiţi măcar că din Uniunea Compozitorilor s-au desfăcut 3 sau 4 uniuni de creaţie, care se sfîşie între ele? Ştiţi ce s-a ales din UAP? Desigur, nu ştiţi şi nici că vă interesează... Vă stau în gât scriitorii, vezi-bine... Cum ar zice dâmboviţeanul, "vi s-a pus pata pe scriitori", ei sunt "o şleahtă de analfabeţi, o gloată de derbedei, boşorogi, căzături..." Iată termenii în care doriţi să discutaţi o problemă deosebit de gravă, precum cea a falimentului USR, care este real, dureros şi din care nimeni nu are de câştigat. Vă aruncă în arenă patima oarbă, invidia, care întunecă dreapta judecată...
Acum: sunt mulţi cei 2400 de membri ? Poate că da, poate că nu. Ceea ce e sigur e faptul că românul fiind născut poet, apar anual peste 10.000 de titluri de cărţi (citiţi-le pe acestea, nu e obligatoriu ca autorul să aibă patalama, e deajuns să aibă talent...); la ultimul Târg Gaudeamus au fost peste 650 de lansări... , la precedentul târg, idem, ca să mă limitez doar la ultimele două; desigur nu doar ale membrilor titulari, ci ale oricui a editat o carte şi doreşte să şi-o lanseze, în cacofonia de la Târg, cu zeci de lansări la aceeaşi oră... Vă închipuiţi că toţi aceşti autori de cărţi apărute pe cont propriu se ţin deoparte de scriitorime? Vă asigur că, dimpotrivă, ei se consideră - şi e treaba lor - egalii lui Breban, Buzura, Bălăiţă, Blandiana, Mălăncioiu...! Cunosc cazuri de autori care de zeci de ani au depus dosare în toată regula, conform regulamentului, ei nu doar că publică anual alte şi alte opuri, nu doar că aşteaptă să fie admişi, ci fac presiuni teribile, pe toate căile... Dacă nu le merge în Bucureşti, îşi depun dosarul la vreo filială din ţară, la mai multe filiale, de ce nu?; ei trag şi pe-acolo sfori, să fie admişi. Se ştie faptul că în ultimii câţiva ani la Asociaţia Bucureşti au fost primiţi 3-4 membri, în timp ce la filiale din provincie lista admişilor cuprinde 10-15 noi scriitori? Nu este bătător la ochi? Dacă nu avem în faţă aceste date de bază, atunci despre ce discutăm -i nu în termeni decenţi, ci dezlănţuiţi, dezbrăcaţi de maniere, de gramatică...?
Şi apoi, de ce ar fi acum mai bine decât în trecut, şi nu mă voi referi la comunism, ci la Interbelic (Apropos, conştientizaţi fatul că sub regimul comunist nu mai puţin de 400 scriitori au făcut puşcărie politică? V-aţi întrebat de ce oare? Ştiţi că dintre cei închişi, mai mult de 50 au murit în detenţie? Desigur nu ştiţi, nu vă interesează, doar vă vărsaţi fierea, veninul...). Şi atunci se îmbulzeau destui veleitari; după cum şi atunci unii scriitori de prestigiu refuzau să intre în USR. Cazul Ury Benador, cazul Kiriţescu, alte cazuri... După 1990 au ieşit din Uniune: Păunescu, Sorescu, Barbu...- din motive personale... ce ar fi de discutat, când avem opera acestor mari scriitori?! Şi în continuare, tot din motive personale, la un moment dat, vreunul dintre scriitori, chiar de frunte, precum Florin Iaru, pot opta pentru ieşirea din USR (mai ales că a-nţărcat Bălaia, nu mai sunt bani...), tot aşa cum altcineva, indiferent de valoarea ca autor, poate fi exclus, dacă încalcă litera Statutului. (F.I se prenumeră printre privilegiaţii selectaţi de N.Manolescu în a sa Istorie critică. Dar, omeneşte vorbind, nu pot interveni supărări între părţi?). Apoi, că din cei 2400 de scriitori cu patalama, doar vreo 200 ar merita interesul, că doar ei ar avea valoare ca autori... Probabil că aşa şi este. Nu e altfel nici în literatura franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană etc. O literatură îşi are destinul ei, supraindividual. La notorietate nu pot ajunge simultan prea mulţi scriitori, practic nu există loc pentru mai mulţi în mentalul unei naţiuni... Iar pe de altă parte, de când e lumea lume, scriitori deosebit de valoroşi nu au avut receptarea cuvenită din partea conaţionalilor, a contemporanilor, ci au răzbit la recunoaştere mult mai târziu...
Că literatura în general pierde teren în noile condiţii, ale civilizaţiei virtuale, asta e iarăşi o problemă foarte serioasă. Însă un scriitor adevărat, de vocaţie, va trudi în continuare pe pagină, întru adevăr, întru slava limbii române. Este vorba despre o opţiune de-o viaţă, iar nu despre exhibiţionism...
Şi câte n-ar mai fi de spus... dar măcar sunteţi în stare să-l ascultaţi pe preopinent? Teamă mi-e că nu...
Ion Lazu
Încă un comentariu:
Stimate Deumos, mi-e foarte greu să discut cu oameni care nu sunt atenţi la argumente, la fapte şi date, ci îi dau înainte cu blasfemiile lor... Îmi e clar că nu ştiţi care este miza discuţiei, ci scrieţi aici doar ca să vă arătaţi paraponul dâmboviţean, dispreţul suveran faţă de scriitorul român, echivalat cu un profitor-cerşetor, cum altfel?!. Atât şi nimic mai mult "vă mână în luptă".. N-aţi înţeles că aceste pensii suplimentare se acordă din anul 2007? Până atunci, nici vorbă de aşa ceva... Deci de aceste adaosuri la pensii beneficiază doar autori născuţi înainte de 1945, logic? Or, socotiţi bine, aceştia erau autori în lege, membri ai USR şi înainte de Revoluţie, pricepeţi au ba? Ştiu foarte bine că la apariţia acestei legi s-a crezut că unii autori se înghesuie să devină membri USR anume ca să obţină acest avantaj. S-au tras toate semnalele de alarmă. Aşa încât comisiile de triere, comisia de validare au luat în seamă această primejdie. Oricum, la nivelul anului 1990 în USR erau 2000 de membri, numărul scriitorilor nu a crescut foarte mult în aceşti 23 de ani: cu doar 400 de noi membri. A se avea în vedere că anual dispar cam 100 scriitori-membri USR, - e puţin? La ultima Adunare de alegeri s-a anunţat că în cei 4 ani dispăruseră 400 scriitori. Şi, în fapt, ce mari pensii au aceşti scriitori, invidiaţi şi totodată sfidaţi de dvs? Dacă la cei 600 roni li se mai adaugă încă 300... Când pensionarii de la Armată, cei de la securitate, ilegaliştii, dar şi foşti parlamentari etc, au pensii de zece ori mai mari, poate şi mai şi?! Repet: de zece ori mai mari. Şi nu sunt puţini aceşti beneficiari de pensii uriaşe. Cred că în această ţară avem vreo zece mii de generali la pensie...
Şi de unde ideea că scriitorul trebuie să trăiască din ce câştigă prin scris? E realmente o utopie... Îmi amintesc, la revenirea din Franţa, prin anii 75-76, Eugen Barbu scria că în această ţară fără egal d.p.d.v cultural şi nu numai, doar 300 scriitori pot trăi din scrisul lor, iar ceilalţi, mii şi mii, trebuie să mai aibă şi o altă îndeletnicire. Şi ţineţi seama, cartea franceză e scumpă, şi 60% din producţia de carte a Franţei se vinde în străinătate, pe bani buni, în fostele colonii, la lumea francofonă de pretutindeni. Oare aţi aflat dvs. că în Minunata şi Eterna Românie nicio colaborare la revistele literare nu este remunerată? Scrii că scrii, publici dacă vrei şi admiţi că din această muncă şi tevatură nu te alegi decât cu "gloria". Mai conştientizaţi faptul că aproape nicio editură nu publică literatură românească decât pe spezele autorului? (În editorialul de săptămâna trecută, dl N. Manolescu, referind despre o carte a mea, scrie cu seninătate: "Dl Ion Lazu şi-a publicat cartea pe speze proprii...". N-ar mai trebui adăugat decât că acea carte este despre o acţiune girată de USR: "Odiseea plăcilor memoriale"). Pe banii daţi de scriitor, care sub nicio formă nu-şi poate recupera investiţia. Plăteşti cele 2-300 de exemplare, aşa încât editura şi tipografia să nu iasă nicicum în pierdere. În pierdere sigură iese doar scriitorul. El nu-şi poate vinde tirajul acesta, fie el cât de infim -, e nevoit să le dea cunoscuţilor, cu autograf.... Difuzorul nu le primeşte, librăriile nu tratează decât cu aceşti difuzori. În cazul cel mai fericit, după ce o librărie primeşte şi vinde 5 exemplare, sub nicio formă nu va mai cere altele, dând vina pe difuzor, acela dând vina pe editură şi tot aşa, până te scârbeşti şi renunţi... Aţi aflat că nicio editură nu mai livrează Uniunii timbru de carte? N-ai decât să dai editura în judecată, ca să recuperezi o nimica toată. Cine-şi permite? Ştiţi dvs că încă pe vremea Egiptului antic, "Tributul scribului este scrisul său". Desigur, nu ştiţi... Dar acum, că v-am livrat informaţia, vă rog să meditaţi la acest lucru. În Egiptul antic, scribul nu plătea impozit! Mai aflaţi că îndată ce eu dau un interviu la Radio, pentru care primesc 100 de roni, imediat mi se reţin 24% din sumă, sau ceva pe-acolo. Ca să nu spun că n-am mai colaborat cu radio de 7-8 ani, poate mai mulţi. Orice câştig din scris este vămuit, impozat, precum toate cîştigurile din ţară. Deci nu numai dvs pompaţi bani la buget, stimate domn contribuabil, cum cu accente dramatice declaraţi, ci şi scriitorul român.
Iar problema că scriitorul român ar fi analfabet, asta e o gogoriţă doar pentru inşi precum cei ce scriu pe acest portal... Iar în cealaltă privinţă, a scatologilor şi pornografilor de toate felurile, sunt şi eu de acord, însă de când lumea există şi nechemaţi care se exhibă. De astfel de inşi nu se scapă uşor, veţi înţelege: tupeul lor e fără margini, iar energiile pe care le risipesc întru promovarea propriilor elucubraţi sunt peste toate aşteptările. Musai să-i taxăm ca atare, caz cu caz, şi să-i evităm. Păstrând dreapta măsură pentru autorii de bună credinţă. Ion Lazu
P.S. De când mă ştiu, s-a aruncat anatema asupra societăţilor care n-au avut înţelepciunea să-şi susţină scriitorii... Şi am ajuns din nou de unde plecasem: oameni năuci, dezinformaţi, resentimentari, revendicativi, spumegă împotriva a 600 scriitori pensionari - care, atenţie, îşi plătesc la rându-le toate impozitele către Stat. Ce mai aveţi de spus, domnule?
Doamnelor! Domnilor!...Totuşi, nu în acest mod se discută chestiuni serioase precum soarta USR, a altor Uniuni de creaţie. (Dar măcar ştim despre ce vorbim, ori ne dăm cu părerea, fiindcă s-a ivit ocazia să ne defulăm, să aruncăm cu lături în faţa oamenilor de condei din această ţară?) Spunea G.G. Marquez: "O singură informaţie inexactă anulează un articol de presă, aşa după cum un singur fapt adevărat face ca un întreg roman să pară verosimil". În cazul dat, ce fac aceşti comentatori de procopseală? Ei spumegă vorbind despre 3000 de membri ai Uniunii, când e vorba de doar 2.400 sau şi mai puţini... Ei văd negru înaintea ochilor perorând împotriva celor 600 de scriitori care primesc un adaos la pensia lor (prăpădită, modică...), eludând faptul că de prerogativele respective beneficiază încă 10.000 de creatori de la alte uniuni etc. Deci, domnilor, cu cifrele în faţa ochilor, conştientizaţi faptul că scriitorii beneficiari de pensie suplimentară reprezintă doar a optsperzecea parte din total? Mai clar: la un pensionar-scriitor sunt alţi 17 beneficiari din alte domenii decît scrisul!... Asta nu vă spune nimic? De ce nu săriţi Dvs la beregata actorilor, artiştilor plastici, muzicienilor, arhitecţilor etc?! Ştiţi măcar că din Uniunea Compozitorilor s-au desfăcut 3 sau 4 uniuni de creaţie, care se sfîşie între ele? Ştiţi ce s-a ales din UAP? Desigur, nu ştiţi şi nici că vă interesează... Vă stau în gât scriitorii, vezi-bine... Cum ar zice dâmboviţeanul, "vi s-a pus pata pe scriitori", ei sunt "o şleahtă de analfabeţi, o gloată de derbedei, boşorogi, căzături..." Iată termenii în care doriţi să discutaţi o problemă deosebit de gravă, precum cea a falimentului USR, care este real, dureros şi din care nimeni nu are de câştigat. Vă aruncă în arenă patima oarbă, invidia, care întunecă dreapta judecată...
Acum: sunt mulţi cei 2400 de membri ? Poate că da, poate că nu. Ceea ce e sigur e faptul că românul fiind născut poet, apar anual peste 10.000 de titluri de cărţi (citiţi-le pe acestea, nu e obligatoriu ca autorul să aibă patalama, e deajuns să aibă talent...); la ultimul Târg Gaudeamus au fost peste 650 de lansări... , la precedentul târg, idem, ca să mă limitez doar la ultimele două; desigur nu doar ale membrilor titulari, ci ale oricui a editat o carte şi doreşte să şi-o lanseze, în cacofonia de la Târg, cu zeci de lansări la aceeaşi oră... Vă închipuiţi că toţi aceşti autori de cărţi apărute pe cont propriu se ţin deoparte de scriitorime? Vă asigur că, dimpotrivă, ei se consideră - şi e treaba lor - egalii lui Breban, Buzura, Bălăiţă, Blandiana, Mălăncioiu...! Cunosc cazuri de autori care de zeci de ani au depus dosare în toată regula, conform regulamentului, ei nu doar că publică anual alte şi alte opuri, nu doar că aşteaptă să fie admişi, ci fac presiuni teribile, pe toate căile... Dacă nu le merge în Bucureşti, îşi depun dosarul la vreo filială din ţară, la mai multe filiale, de ce nu?; ei trag şi pe-acolo sfori, să fie admişi. Se ştie faptul că în ultimii câţiva ani la Asociaţia Bucureşti au fost primiţi 3-4 membri, în timp ce la filiale din provincie lista admişilor cuprinde 10-15 noi scriitori? Nu este bătător la ochi? Dacă nu avem în faţă aceste date de bază, atunci despre ce discutăm -i nu în termeni decenţi, ci dezlănţuiţi, dezbrăcaţi de maniere, de gramatică...?
Şi apoi, de ce ar fi acum mai bine decât în trecut, şi nu mă voi referi la comunism, ci la Interbelic (Apropos, conştientizaţi fatul că sub regimul comunist nu mai puţin de 400 scriitori au făcut puşcărie politică? V-aţi întrebat de ce oare? Ştiţi că dintre cei închişi, mai mult de 50 au murit în detenţie? Desigur nu ştiţi, nu vă interesează, doar vă vărsaţi fierea, veninul...). Şi atunci se îmbulzeau destui veleitari; după cum şi atunci unii scriitori de prestigiu refuzau să intre în USR. Cazul Ury Benador, cazul Kiriţescu, alte cazuri... După 1990 au ieşit din Uniune: Păunescu, Sorescu, Barbu...- din motive personale... ce ar fi de discutat, când avem opera acestor mari scriitori?! Şi în continuare, tot din motive personale, la un moment dat, vreunul dintre scriitori, chiar de frunte, precum Florin Iaru, pot opta pentru ieşirea din USR (mai ales că a-nţărcat Bălaia, nu mai sunt bani...), tot aşa cum altcineva, indiferent de valoarea ca autor, poate fi exclus, dacă încalcă litera Statutului. (F.I se prenumeră printre privilegiaţii selectaţi de N.Manolescu în a sa Istorie critică. Dar, omeneşte vorbind, nu pot interveni supărări între părţi?). Apoi, că din cei 2400 de scriitori cu patalama, doar vreo 200 ar merita interesul, că doar ei ar avea valoare ca autori... Probabil că aşa şi este. Nu e altfel nici în literatura franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană etc. O literatură îşi are destinul ei, supraindividual. La notorietate nu pot ajunge simultan prea mulţi scriitori, practic nu există loc pentru mai mulţi în mentalul unei naţiuni... Iar pe de altă parte, de când e lumea lume, scriitori deosebit de valoroşi nu au avut receptarea cuvenită din partea conaţionalilor, a contemporanilor, ci au răzbit la recunoaştere mult mai târziu...
Că literatura în general pierde teren în noile condiţii, ale civilizaţiei virtuale, asta e iarăşi o problemă foarte serioasă. Însă un scriitor adevărat, de vocaţie, va trudi în continuare pe pagină, întru adevăr, întru slava limbii române. Este vorba despre o opţiune de-o viaţă, iar nu despre exhibiţionism...
Şi câte n-ar mai fi de spus... dar măcar sunteţi în stare să-l ascultaţi pe preopinent? Teamă mi-e că nu...
Ion Lazu
Încă un comentariu:
Stimate Deumos, mi-e foarte greu să discut cu oameni care nu sunt atenţi la argumente, la fapte şi date, ci îi dau înainte cu blasfemiile lor... Îmi e clar că nu ştiţi care este miza discuţiei, ci scrieţi aici doar ca să vă arătaţi paraponul dâmboviţean, dispreţul suveran faţă de scriitorul român, echivalat cu un profitor-cerşetor, cum altfel?!. Atât şi nimic mai mult "vă mână în luptă".. N-aţi înţeles că aceste pensii suplimentare se acordă din anul 2007? Până atunci, nici vorbă de aşa ceva... Deci de aceste adaosuri la pensii beneficiază doar autori născuţi înainte de 1945, logic? Or, socotiţi bine, aceştia erau autori în lege, membri ai USR şi înainte de Revoluţie, pricepeţi au ba? Ştiu foarte bine că la apariţia acestei legi s-a crezut că unii autori se înghesuie să devină membri USR anume ca să obţină acest avantaj. S-au tras toate semnalele de alarmă. Aşa încât comisiile de triere, comisia de validare au luat în seamă această primejdie. Oricum, la nivelul anului 1990 în USR erau 2000 de membri, numărul scriitorilor nu a crescut foarte mult în aceşti 23 de ani: cu doar 400 de noi membri. A se avea în vedere că anual dispar cam 100 scriitori-membri USR, - e puţin? La ultima Adunare de alegeri s-a anunţat că în cei 4 ani dispăruseră 400 scriitori. Şi, în fapt, ce mari pensii au aceşti scriitori, invidiaţi şi totodată sfidaţi de dvs? Dacă la cei 600 roni li se mai adaugă încă 300... Când pensionarii de la Armată, cei de la securitate, ilegaliştii, dar şi foşti parlamentari etc, au pensii de zece ori mai mari, poate şi mai şi?! Repet: de zece ori mai mari. Şi nu sunt puţini aceşti beneficiari de pensii uriaşe. Cred că în această ţară avem vreo zece mii de generali la pensie...
Şi de unde ideea că scriitorul trebuie să trăiască din ce câştigă prin scris? E realmente o utopie... Îmi amintesc, la revenirea din Franţa, prin anii 75-76, Eugen Barbu scria că în această ţară fără egal d.p.d.v cultural şi nu numai, doar 300 scriitori pot trăi din scrisul lor, iar ceilalţi, mii şi mii, trebuie să mai aibă şi o altă îndeletnicire. Şi ţineţi seama, cartea franceză e scumpă, şi 60% din producţia de carte a Franţei se vinde în străinătate, pe bani buni, în fostele colonii, la lumea francofonă de pretutindeni. Oare aţi aflat dvs. că în Minunata şi Eterna Românie nicio colaborare la revistele literare nu este remunerată? Scrii că scrii, publici dacă vrei şi admiţi că din această muncă şi tevatură nu te alegi decât cu "gloria". Mai conştientizaţi faptul că aproape nicio editură nu publică literatură românească decât pe spezele autorului? (În editorialul de săptămâna trecută, dl N. Manolescu, referind despre o carte a mea, scrie cu seninătate: "Dl Ion Lazu şi-a publicat cartea pe speze proprii...". N-ar mai trebui adăugat decât că acea carte este despre o acţiune girată de USR: "Odiseea plăcilor memoriale"). Pe banii daţi de scriitor, care sub nicio formă nu-şi poate recupera investiţia. Plăteşti cele 2-300 de exemplare, aşa încât editura şi tipografia să nu iasă nicicum în pierdere. În pierdere sigură iese doar scriitorul. El nu-şi poate vinde tirajul acesta, fie el cât de infim -, e nevoit să le dea cunoscuţilor, cu autograf.... Difuzorul nu le primeşte, librăriile nu tratează decât cu aceşti difuzori. În cazul cel mai fericit, după ce o librărie primeşte şi vinde 5 exemplare, sub nicio formă nu va mai cere altele, dând vina pe difuzor, acela dând vina pe editură şi tot aşa, până te scârbeşti şi renunţi... Aţi aflat că nicio editură nu mai livrează Uniunii timbru de carte? N-ai decât să dai editura în judecată, ca să recuperezi o nimica toată. Cine-şi permite? Ştiţi dvs că încă pe vremea Egiptului antic, "Tributul scribului este scrisul său". Desigur, nu ştiţi... Dar acum, că v-am livrat informaţia, vă rog să meditaţi la acest lucru. În Egiptul antic, scribul nu plătea impozit! Mai aflaţi că îndată ce eu dau un interviu la Radio, pentru care primesc 100 de roni, imediat mi se reţin 24% din sumă, sau ceva pe-acolo. Ca să nu spun că n-am mai colaborat cu radio de 7-8 ani, poate mai mulţi. Orice câştig din scris este vămuit, impozat, precum toate cîştigurile din ţară. Deci nu numai dvs pompaţi bani la buget, stimate domn contribuabil, cum cu accente dramatice declaraţi, ci şi scriitorul român.
Iar problema că scriitorul român ar fi analfabet, asta e o gogoriţă doar pentru inşi precum cei ce scriu pe acest portal... Iar în cealaltă privinţă, a scatologilor şi pornografilor de toate felurile, sunt şi eu de acord, însă de când lumea există şi nechemaţi care se exhibă. De astfel de inşi nu se scapă uşor, veţi înţelege: tupeul lor e fără margini, iar energiile pe care le risipesc întru promovarea propriilor elucubraţi sunt peste toate aşteptările. Musai să-i taxăm ca atare, caz cu caz, şi să-i evităm. Păstrând dreapta măsură pentru autorii de bună credinţă. Ion Lazu
P.S. De când mă ştiu, s-a aruncat anatema asupra societăţilor care n-au avut înţelepciunea să-şi susţină scriitorii... Şi am ajuns din nou de unde plecasem: oameni năuci, dezinformaţi, resentimentari, revendicativi, spumegă împotriva a 600 scriitori pensionari - care, atenţie, îşi plătesc la rându-le toate impozitele către Stat. Ce mai aveţi de spus, domnule?
O pagină de jurnal, 1991
27
ian., Duminecă, zi însorită. Ieri
dimineaţă aflu că în familia numeroasă de la parter a murit o fetiţă suferindă.
Azi vine administratorul şi preşedintele de bloc să strîngă bani de
înmormîntare. Ne gîndisem şi noi să facem o chetă. Ne spun că unii au refuzat
să dea. Omul simplu nu e şi bun. Bunătatea mai vine şi din educaţie, din
cultură, din traiul civilizat, printre oameni evoluaţi, sociabili. Aici, un
bloc de păguboşi, însă şi răi.
Puterea şi Opoziţia se întreabă, dovadă că nu vor să înţeleagă şi să rezolve lucruri
foarte importante din viaţa socială: De ce Alianţa Civică? Le stă în gît, şi
unora şi altora. Un concurent în plus? Vor să subţieze rîndurile opoziţiei? Nu
cred, ea suplineşte, ea educă, ea polarizeară spiritele, cum s-a dovedit pe 15
noiembrie ‘90, sau la solidarizarea cu greva timişorenilor.
Despre cazul
unor Păunescu, Barbu, CVT etc, aici e clar, nu se pune problema dacă aceştia au
sau nu talent (îl au, în măsură mai mare sau mai mică, sau foarte mică), ci se
pune problema extraordinarului lor tupeu de a pretinde beneficii cu toptanul;
complet lipsiţi de modestie (ce-o fi aia?!); ei au o excelentă părere despre
sine şi îşi zic că merită de la viaţă, de la societatea pe care o fericesc cu
prezenţa şi opera lor: bani, vile, onoruri, femei, băutură, chiolhanuri, nelimitate
posibilităţi de exhibare a personalităţii lor hipertrofiate (în aşa măsură că
nici unul de altul nu au loc!), şefia unei reviste, a unui post de tv, a unui partid,
inclusiv dreptul de a face pe faţă oricîte compromisuri şi ticăloşii – cu
zîmbetul pe buze.
Nu, onorabile,
greşeşti şi nu-ţi permit, mă-nţelegi? Ştiu eu bine unde baţi, dar nu-ţi merge,
neicusorule! Presa nu a fost proastă în ‘90, o fi fost ea naivă, păguboasă,
nerăbdătoare şi vai, scrisă cum s-a putut... Dar nu proastă. De stat (dar nu se
menţionează) sau independentă (dar nu e).
Cărţile prietenilor mei: Pan Izverna, Vârsta de bronz, Ed. Timpul, 2012, 137 pagini
DIN CELE CITITE cât şi AUZITE...
RăspundețiȘtergereO replică dată unui „Tartarin” prea viteaz, al presei noastre democrate, foarte!
Într-un număr din ADEVĂRUL, la rubrica destinată „Cultura” – citim un articol care şi-ar dori a impresiona cititorii săi şi a-i îndemna (pe viitor) să pună mâna pe par şi să „asaneze” scriitorii în bordeile ce li se cuvin, după cum şi precuvânta Tătucul lor (cândva), „înţeleptul” Visarionici Stalin. Dar, să parcurgem articolul „Kitsch şi impostura în USR. Literatura care-ţi întorc stomacul pe dos”. GROZAV titlu! Demn de progenitura care l-a creeat. Nu-i putem compara ca la „gluga de coceni” pe toţi din USR, ca pe alde Henry Miller de Caracal. Din articol, nu ştim, dacă „I had a dream” – îi este atribuită lui Florin Iaru, ori aparţinând lui Mădălin Roşioru? Dar, să parcurgem articolul (cam lung ce-i drept), punct cu punct, într-o interpretare aparte, pentru memoria jurnalistului dibace în ale scrisului:
1.
Petre Ţuţea spunea că una dintre prostiile debitate (de! la tinereţe), a fost: „Am vorbit odată într-o sală de puşcărie, terminând cu cuvintele: mi s-a făcut onoarea de a muri pentru poporul român”. Azi, pare a avea dreptate. Despre prostie... dar mai ales despre „Imperiul Prostiei”, scria Matei Călinescu, următoarele: „Ambiţia spre total şi unic lipseşte prostiei, a cărei forţă stă în capacitatea de a accepta placid orice teorie (chiar falsă) atunci când, pornind de la ea, poate atinge rezultate practice”. Da, domnule Liviu Ioan Stoiciu: prostia are orgoliul eficienţei, e sigură pe ea însăşi, de o vicleană şi foarte feroce agresivitate, cum vedem la politicienii de azi, care pe departe, nu sunt şi proşti, chit că se prefac pentru a ne atrage ca pe muşte în oala lor. Dar, dacă până şi Schiler spunea, că mergând pe stradă, găseşte atâta prostie, atunci nu are scriitorul a se văita de subiecte de scris. Îl credem pe cuvânt şi spunem că e OK! Cioran mă învăţase (din textele sale) că trebuie să mă obişnuiesc cu asta şi să mă pregătesc pentru alte surprize. Să se fi înşelat Cioran, când spunea că Omul abandonat în Imperiul prostiei este un „animal fără viitor”? Au aceşti „turnători” ori „interesaţi” ai scrisului, să dea astfel de exemple? Un singur amănunt îi salvează ca scriitori-turnători: Au ceva-ceva, încă, dreptate: domeniul e fabulos. Numai inteligenţa şi bunul simţ sunt limitate, prostia şi ipocrizia n-au limite.
(urmeaza...)
2.
RăspundețiȘtergereDin acest text, scris la ADEVĂRUL, trei persoane îmi sunt cunoscute (cele de la USR DOBROGEA): Mihaela Burlacu, cred "executată" pe nedrept. Cine avea interesul, între atâţi "mihaigălăoţani" ai scrisului românesc, să atace o fiinţă care a şi scris 4 romane? Două, au fost comentate şi de mine, cu nota BENE. Burlacu, şi spune - că nu-i aparţin cuvintele reproduse. Că sunt special trucate... Mădălin Roşioru să-i fi făcut asta, aşa cum bănuie autoarea Burlacu Mihaela? Dar, şi el - Mădălin Roşioru - e luat în "parantezele" interpretării. ATUNCI? Ce se doreşte de fapt? Scriitoarea mangaliotă - Romanescu - care a scris despre FUEGO (ştiu că a scris, doar pentru ca Fuego, să dea câteva spectacole, donând banii în contul fiicei d-nei Dora Alina Romanescu, bolnavă de leucemie, şi dependentă de operaţia din ISRAEL). Să fi fost asta, bomboana de pe coliva USR România, ştirea care transforma dintrodată, cânepa în canabis? Mă îndoiesc. Nu există suflete atât de meschine, încât să lovească în copii. Ori, mai ştii?
3.
Cu privire la ceilalţi nu mă pronunţ. Eugen Simion, care se înţelege, ar fi autorul INTEROGAŢIEI către N Manolescu, chiar vrea să se disculpe, ori să se spele pe mâini cu "starea literaturii actuale"? Chiar nu înţeleg rostul articolului. Noi, cei din provincie, puţin ne intereseză luptele lor. Dar, să nu arunce gunoiul din curtea lor în pajiştea noastră. Vaca lor e prea bălţată pe lângă pădurea de mesteceni de lângă noi, ce tot li se pare lor că seamănă cu JOIANA lor. Atât am avut de spus. Dar, pentru urechi pe care le ştim, asemeni calului ce saltă din lut, femegând (DOAMNE, ţie mă închin dinaintea acestor vorbe, asemeni lui Nichita), strigând AVE! Şi, mă întorc cu încredere înspre tine, cititorule, singurul judecător al celor, care scriind, te-au vrut eliberat de pe crucea străină gândirii tale.
* eu zic că am răspuns d-le Ion Lazu, la cele enunţate de dvs., luându-vă asupra, fără să ceară cineva, durerea tuturor.
"M-am jurat de mii de ori/ Că n-am să mai scriu..." pe astfel de portaluri precum cel de la Adevărul. Mereu îmi spun "în barbă" că în această ţară nu vei reuşi să convingi pe nimeni care este adevărul-adevărat, pentru bunul/răul motiv că românul, deştept nevoie mare,le ştie el mai bine pe toate... Oricum, ce se constată pe acel portal? Articolul despre USR e cum e, adică răuvoitor, manipulator etc, dar nostim e doar faptul că aşa precum sacul îşi găseşte petecul, tot aşa orice mincinos sadea îşi găseşte imediat turma de aprobatori. Din cele 45 de comentarii (două ale mele),numai o persoană, spre cinstea ei, susţine cam ce scrisesem eu însumi. În rest, toţi comentatorii se aprobă între ei şi-l aprobă pe ziarist. Iar ca lucrurile să fie fără echivoc, comentariul cel mai grobian a obţinut cei mai mulţi fani. În ce priveşte comentariile mele, nici un singur fan. Trag linie şi conchid: Nu adevărul îi interesează pe astfel de cititori, nu argumentele, nu logica faptelor - practic nu-i interesează situaţia şi soarta Uniunii..., ci aceşti concetăţeni ai noştri dau năvală la groapa de gunoi, ca să spurce toată scriitorimea.
RăspundețiȘtergereIar despre faptul că, în paralel, avem nu mai puţin de 500 parlamentari, aproape tot atâţia cât şi USA!!!, plătiţi regeşte şi care şi-au tras nişte pensii enorme, despre asta nu se suflă un singur cuvinţel. Vorba românească: Trage negru peste verde / Că stăpânul nu te vede...
Deci aşa se pun problemele, pe la marile cotidiane autohtone. Pe astfel de cititori se bazează demersul lor imund... Electoratul nostru are din plin ceea ce din plin merită...
I.L.
Stimate domnule Iazu,
RăspundețiȘtergereva multumesc ca sunteti printre putinii scriitori care au luat pozitie fata de acest articol din ziarul Adevarul, punctand niste lucruri care ar fi trebuit demult stiute de opinia publica.Ar fi trebuit sa fim mai multi si desigur mai uniti...nimeni nu spune nimic de pensiile magistratilor, parlamentarilor sau a celor din armata. Se leaga de sufletele nobile ale celor care trudesc pentru limba romana si a patriei cinstire...In ce ma priveste am luat premii internationale pentru ROMANIA !!! O, da, nu pentru alta tara...si ce primesc in schimb ???? Articole "omagiale "!
Citind acest articol am fost realmente socata de virulenta si inexactitatea acelor lucruri scrise la adresa mea. Eram siderata de modul trunchiat de abordare si incercarea clara de manipulare a opiniei publice legate de "fratii mei scriitori| -asa cum imi place sa zic, cat si de propria-mi persona. Un jurnalist trebuie sa prezinte tot adevarul, nu trunchiat si modificat. Din pacate cand un ziarist arunca cu noroi, nimeni nu isi mai bate capul sa caute printr-o simpla cautate pe google, activitatea reala a acelui scriitor.Credem ce citim si inghitim nemestecat tot ceea ce ni se spune pe diverse canale, netrecand prin filtrul gandirii noastre niciun cuvant. Am doua premii internationale de literatura- NAJI NAAMAN -PREMIUL PENTRU CREATIE LITERARA -2010- devenind Membru pe viata al casei de cultura NAAJI NAMAN in Liban si PREMIUL STARPRESS al romanilor de pretutindeni si, desigur, numeroase premii nationale...A pomenit cineva un singur lucru despre asta in acel articol ?? O, nu, desigur ! Unde este corecta informare a publicului, asta ca sa ma refer numai la propria-mi situatie? Cuvinte si fraze rastalmacite e usor sa scrii. ADEVARUL e mai greu...
cu deosebita pretuire,
MIHAELA BURLACU
Stimată Mihaela Burlacu, mulţumesc pentru cuvintele bine cumpănite întru apărarea scriitorimii noastre... Am scris trei comentarii pe acastă temă, am postat şi aici câteva consideraţii... n-aş vrea să mă mai lungesc... (Dar de ce oare bucuriile ne sunt aşa de scurte, iar întristările, aleanul... sunt lungi, parcă fără sfârşit? )
RăspundețiȘtergereŞi tot nu înţeleg reacţia generalizată de respingere a scriitorului român: ranchiuna, ura, dispreţul... - de parcă el ar fi răul cel mai mare, într-o societate realmente cangrenată... Cum de altfel nu înţeleg nici tăcerea scriitorului, vinovată, când i se aruncă în faţă toate ordurile născocite de minţi malefice. Nu înţeleg... mai ales gândindu-mă la nemaipomenitele desfăşurări de energii pamfletare puse măiestrit la lucru, când este vorba ca fraţii de condei să se războiască între dânşii...
Acum însă, fiind vorba nu de persoana lor, în mod explicit, ci despre breaslă în general, au tăcut mâlc - prin asta amplificând efectele dezastruosului articol din Adevărul (ziar de tristă faimă, încă pe la sfârşitul secolului XIX - vezi aserţiunile lui N.Iorga). Din câte îmi dau seama, doar N. Prelipceanu a reacţionat, oficial, de pe poziţia sa de director de imagine al USR. Iar poatul Tudor Cicu şi Dvs pe-al meu blog...
Desigur acest atac, cu exemple anapoda, nu este, prin adresa exclusivă către USR, decât o piesă dintr-o agresiune concertată, cu tâlc mîrşav, împotriva scriitorului român, ca simbol al conştiinţei naţionale. Şi, de ce nu?, o diversiune, când lucruri atât de grave se pun la cale, chiar în aceste săptămâni...
Dar să ne ţinem firea: Nu mor caii când vor câinii, cum s-a mai spus.I.L.