Ion Lazu: O pagină de jurnal, 1991 

16 ian. Nietzsche (Morgenrote): “Nici nevoia şi nici dorinţa, ci iubirea de putere este demonul omului. Chiar dacă au sănătate, hrană, locuinţă, distracţii, oamenii sunt şi rămîn nefericiţi, căci demonul aşteaptă şi vrea să fie satisfăcut. Ia-le totul şi satisfă demonul şi vei vedea că sunt aproape fericiţi – atît de fericiţi pe cît pot fi oamenii şi demonii.”

Dorinţa de autoafirmare. Voinţa de putere.

Alfred Adler: “Autoestimaţia, funcţie psihică principală, sentiment pozitiv al puterii proprii. Complexele de inferioritate, compensările reale sau imaginare menite să elimine sentimentul de inferioritate, generate de neputinţă a copilului, precum şi năzuinţa spre putere şi superioritate. Orice societate este un sistem ierarhic, ierarhia asigură performanţa grupului.”

În Anglia de după 1600 şi până în stricta contemporaneitate au apărut nenumăraţi mari poeţi şi oameni de cultură, dar cu toate astea Shakespeare a rămas cel mai mare poet englez şi cel mai important om al mileniului doi, precum atestă sondajele, anchetele etc.

19 ian. Gher.: Tot conflictul de acasă era mai important, de fapt. Constatarea îl uimeşte pe G., pregătit să se lupte cu cei de la Trust, nu şi cu ai lui. Ce-i asta?, se întreabă, retrospectiv. Să lupte simultan pe două fronturi, cu două tipuri de arme?

Vecinul de bloc, crezut pontator, sărăcăcios, însă bătăios pe la şedinţele de scară, era de fapt cercetător, idem soţia aceluia.

Cu un prosop în cap, trecut pe după urechi, ca să nu răcească după baie, avea un aer de sfinx.

Soţia lui Gher., vocaţie de propovăduitor. Omul mediocru, mulţumit de sine, de faptul că el judecă şi înţelege... dînd la nesfîrşit sfaturi de viaţă, de comportare, de strategie a succesului.

Cei mai importanţi în revoluţia din decembrie au fost studenţii şi scriitorii. Scriitorii din exil, Eliade, Cioran, Ionesco, mai importanţi decât Radu Câmpeanu. La fel Havel, Soljeniţîn; la noi Dinescu, Blandiana, Deşliu, Doinaş, fără de care Brucan, Iliescu, Bîrlădeanu n-ar fi avut pic de credibilitate. Acum, părăsiţi de scriitori (care au înţeles...),  dau din colţ în colţ.
Sunt de atacat două teme mari: implicarea şi trădarea.

Colegii, e drept, au avut încă de la început o simpatie specială pentru mine, cel puţin aşa am perceput-o eu, fire blajină, apreciind gesturile tandre - dar cu timpul s-a iscat şi un fel de opoziţie-invidie a colegilor faţă cu mine, o dorinţă de a se delimita, de a mă contrazice: oi fi tu cine oi fi, dar avem şi noi opiniile noastre, avem argumente cu duiumul, nu suntem cu capul în traistă… Încep să detectez în nevoia lor de contraargument, chiar mijlocul de a se justifica, în postura lor de "oameni fără calităţi" (vezi Musil).

Documentarul Puşkin. Mort la 38 de ani! Cât ar fi scris până la 70?! Scria numai toamna-iarna, într-o casă de ţară, miniaturală; spaţiile mari, saloanele frecventate la curtea ţarului şi în înalta societate îl făceau nefericit, incomodat inclusiv în căsnicie. Deci pentru creaţie avea nevoie de spaţii mici, închise, securizante; ca om nervos ce era se calma numai scriind. Deci: "Cu perdelele lăsate / Stau la masa mea…" nu e o spunere întâmplătoare… vezi şi Goncearov, sărmanul, care se izola cu pereţi de plută. Vezi şi Proust...

Gher.: Între rudele lui să apară şi unii cu probleme foarte diferite de ale sale: învăţătorul, ofiţerul etc, însă şi unii care, precum în neamul meu, nu s-au realizat, dar din cu totul alte motive: că nu s-au luat în serios, că nu au perseverat, că au fost modeşti, sau dimpotrivă, prea orgolioşi. Cazul G. în speţă fiind al cuiva nearătos, complexat, fără carismă, însă ambiţios şi dotat, care din start a vrut să iasă în faţă, să convingă, mobilizându-se la maxim, punându-şi mereu întrebarea: Cum să fac? De ce nu-mi merge? Şi căutând soluţia salvatoare în lecturi precum Dale Darnegie: Cum să ai succes în viaţă.

Să nu uit: G. se delimitează mereu de ai săi, inclusiv de fraţii lui, dar până la urmă tot îşi găseşte nişte asemănări cu vreun bunic mai dârz…
Gher., acest om care-ţi vorbeşte mereu, încercând să-ţi capteze atenţia, uitându-se fără încetare în ochii tăi – cu încordare, cu încăpăţânare, cu un fel de disperare, cu un apel alarmant: ascultă-mă, urmăreşte-mă până la capăt şi te vei convinge de justeţea spuselor mele! Cum să nu te indispună un asemenea om, chiar şi când are dreptate în susţineri, în ceea ce combate?!  Îţi zici, precum A.: Dar ducă-se..., cu dreptatea lui cu tot!

Dar, domnule autor, toate astea trebuie să reiasă din context, nu să le enunţi.

G.: cei doi copii ai lui, marile lui reuşite, poate singurele indiscutabile, apar totuşi lumii ca fiind opera soţiei. Agreabili şi cu tact precum mama lor, bine primiţi în societate ca şi dânsa, însă cu performanţele intelectuale ale tatălui. Desigur, doamna G. lasă să se înţeleagă că ea însăşi fusese premiantă, ca de altfel şi sora sa. Nimic de mirare, sunt fete de învăţător, nu? Copiii lui G. au dotarea intelectuală a tatălui lor însă firea mamei, talentul ei social - şi ea ştie asta! Ea poate spune cu toată gura, oricui: Copiii îmi seamănă.

ion lazu: Cărţile prietenilor mei:Florin Gabrea, Frumos e numai adevărul, Ed. Cartea românească,1979, 294 pagini

 













Alte ecouri la emisiunea de la Euterpe:

"...Ma bucur enorm pentru succesele voastre. E intr-adevăr o reusită că Ionu a avut mult succes. Si, cum spui si tu, cartea Veneticii e mare, dar in viaţă uneori o stralucire laterală scoate la iveala ce ar trebui să fie cu adevărat apreciat. Bravo, bravo amândoura, si sărutari foarte dragi!" Ileana Costea (Los Angeles) 

Dragilor doamna Lidia si domnul Ionu,

Vă felicit pentru prestaţia pe care aţi avut-o in cadrul emisiunii doamnei Ilinca Dumitrescu.

Deşi nu am avut posibilitatea s-o urmăresc, am văzut fotografiile de pe blog si mi-am dat seama de atmosfera caldă şi efervescentă creată acolo prin prezenţa amândurora.

Faptul că timpul de emisie s-a prelungit la trei ore şi jumătate, inseamnă că totul a fost spre bucuria publicului şi a dumneavoastră laolaltă.

Doamna Lidia a avut de data aceasta o prezenţă mai speciala, care o făcea să pară si mai tânără decât este. I-a stat foarte bine in combinaţia de culori aleasă.

Atât eu cât si Joy va dorim numai bine si sper sa ne auzim in curând.       Cu drag, Valentina Bărbieru (Londra)

ion lazu: enigmele platanilor...