Consemnare Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi; o pagină de jurnal, 1991; cărţile prietenilor mei; fotografii de iarnă...

Consemnare Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi  

Ieri, spre amiază, la sala Euterpe s-a desfăşurat "maratonul" prezentării volumului Odiseea plăcilor memoriale. La început, pianistul George Rizea, laureat, în toamna 2012, al consursului Paul Constantinescu, a interpretat  patru lucrări de mari compozitori ai lumii. Muzică divină, ce a mers la sufletul ascultătorilor: Enescu, Chopin, Claude Debussy.

Invitaţii emisiunii, Lucia Negoiţă, Simona Cioculescu, Titus Vâjeu, Radu Voinescu, Ion Andreiţă, Emil Lungeanu şi Nicolae Tzone au prezentat "acţiunea plăci memoriale", au vorbit despre jurnalul ţinut de mine în perioada respectivă (Odiseea...), aducând în discuţie şi alte cărţi ale subsemnatului: Veneticii, Scene din viaţa literară, Sălbaticul, Himera literaturii, Eu scriu la lumina mâinii mele... Deşi discuţiile şi implicit filmările s-au prelungit până la ora 15:00, niciunul dintre vorbitori nu a izbutit să spună tot ce-ar fi vrut. Realizatoarea emisiunii, minunata noastră pianistă Ilinca Dumitrescu, s-a simţit datoare să-i invite pe aceşti scriitori preocupaţi în cel mai înalt grad de soarta literaturii române în cadrul unor viitoare emisiuni ale sale. Titus Vâjeu a pus disertaţia sa sub semnul unei poezii de Lidia Lazu, din Soarta firului de nisip: "În urma poeţilor / o pulbere se-aţine / atât de fină şi lentă / şi aşa de amânată - / aproape disparentă // în fiecare zi ar fi cu putinţă / minunea marii întâlniri / e nevoie doar de puţină atenţie / şi de adâncă umilinţă..."

Ion Andreiţă, care venise pregătit să vorbească despre debutul în regim de samizdat al Lidiei Lazu, despre care a scris cu promptitudine la momentul respectiv, cât şi despre primul recital, din poezia proprie, susţinut la Muzeul Ţăranului Român, în ianuarie 1993,  nu a mai apucat să deschidă exemplarul cu care venise, Poezii de care uitasem... Lidiei Lazu nu i-a mai rămas decât să recite 5 poeme din volumul Eu scriu la lumina mâinii mele şi alte două poeme din volumul său recent apărut Soarta firului de nisip.

Sala, mai plină ca oricând... Am atras atenţia, în timpul emisiunii, că în sală se află mai mult de 30 scriitori, semn că problemele vieţii literare şi ale moştenirii culturale nu-i lasă indiferenţi pe actanţii contemporani. Am adăugat că sunt prezenţi câţiva preşedinţi ai asociaţiilor de locatari, oameni destoinici şi de suflet, cu care am colaborat în cele mai bune condiţii la fixarea plăcilor memoriale. A fost iniţiativa mea să-i convoc, reactivând vechi liste, ce s-au dovedit în mare măsură inactuale... Au venit şi câteva soţii ale scriitorilor cărora le-am pus plăci memoriale: poeta Adela Popescu, scriitoarea Stela Covaci, dna Mariana Gane, dna Drăgănoiu, dar şi dl Vladimir Pană, fiul avangardistului Saşa Pană, alte câteva persoane din familiile scriitorilor dispăruţi. Iar soţiile scriitorilor Ovidiu Papadima, Mircea Sântimbreanu, Al. Oprea, Vasile Nicolescu, cu care am vorbit la telefon, supravieţuitoare ca prin minune, toate nonagenare, deşi emoţionate de invitaţia mea, s-au scuzat că nu pot participa...  

P.S. Primesc de la scriitorul Daniel Dragomirescu, directorul revistei Orizont literar contemporan, următoarea misivă:
"Multumesc, drag confrate şi bun amic.
Iţi savurez cu maxim interes Odiseea plăcilor memoriale.
De mult n-am mai citit o carte atât de delectabilă: galerie de fotograme, scenete, portrete, moravuri şi năravuri. Un veritabil "Satiricon" contemporan.
Numai de bine, şi pe curând,
Daniel Dragomirescu" 

Primim:  

Adâncă plecăciune domniilor voastre, 

pentru orele de frumuseţe şi dăruire întâlnită numai la marile spirite 

Astept cu nerăbdare emisiunea / poate puteti rogu-vă să mă anunţaţi când are loc şi la ce ora of course/

ca să văd şi partea de la care a trebuit să plec din motive obiective... pârdalnice suprapuneri  

Din tot sufletul felicitări domniilor voastre şi desigur amfitrioanei pentru calitatea deosebită a emisiunii dată de moderatoare şi de distinşii şi talentaţii invitaţi .

Cu drag si cu multe multumiri,

Andana Călinescu 

mi-am amintit de singapore şi jerca

de ahoe şi pucă şi pîcă şi mazilescu

fum

alcool şi comunism

iată o temă de cercetare la cîrciumă şi nu la filologie

astaloş a mai rămas

să nu uit

pe parfumului avea stefan popescu o casă-bibliotecă cu mii de cărţi

avea o fată din altă căsătorie, luminiţa petru, cred că a vîndut casa

erau nişte ţigani pe acolo acum cîţva ani

bedros horasangian

Chere Maitre!!!!

Ai / ati fost la mare înălţime... dovadă: atâţia spectatori, privitori au urmărit cu mare şi admirativă atenţie, cu desfătare intelectuală, desfăşurarea evenimentului care s-a prelungit pe parcursul a....peste 3 ore si 1/2!!! o mare performanţă!

S-auzim doar de bine, ion turturică.

Fotografii solicitate de la prietenele noastre Mariana Lungu şi Crina Bocşan-Decusară 

  
  

Notă: Mîine seară, la ora 21:00, pe programul Radio România Cultural va fi transmis un interviu dat de Ion Lazu lui Cristian Bleotu. Audiţie plăcută!


ion lazu, o pagină de jurnal, 1991

6 ian. Duminecă, ziua mea, 51 de ani! În suflet o anume amorţeală şi surditate la eveniment, care de aceea parcă nici nu s-a produs.

Ieri, oaspeţi de la Avrig. M-am gîndit, în treacăt, la scenariul Cîinele galben, să-l fac publicabil ca roman, cum am procedat cu Rămăşagul, cu..., şi încă mai serios la materialul de roman Gherasie, din care să fac un text-rachetă cu mai multe trepte. Cine să suporte şi vai, să simpatizeze un asemenea ins care nu-şi ia ochii de la tine, turuie mereu despre lucruri care te depăşesc şi are întotdeauna dreptate? Ins care face eforturi repetate, neobosite, de a te convinge de ceva cu care nu ai nici în clin nici în mînecă? Ca să pui capăt discuţiei, îl contrazici, sau îl ofensezi, sau îl eviţi…

Aseară o conduc la tren pe tanti M. şi mai mult de-o oră, în aşteptarea garniturii (obiceiul ei de a pleca cu două ore înainte de acasă, deşi stă la 8 minute de gară!), îmi vorbeşte fără oprire despre indiferent ce persoană cunoscută mie sau necunoscută, producînd nesfîrşite detalii despre relaţiile de familie ale acelei persoane: cine e, ce face, cîţi copii are, ce au devenit între timp, dacă au maşină, dacă au fost plecaţi în străinătate etc., etc. Pentru prima dată primesc fără neplăcere torentul ei de vorbe, gîndindu-mă că de fapt mătuşa mea e un personaj şi anume unul fericit, care are mintea populată cu o puzderie de oameni şi întîmplări; în capul ei se agită o întreagă lume, interesantă, palpitantă, cu sute şi mii de nume şi întîmplări şi morţi sau naşteri sau divorţuri – o galaxie care se învîrteşte şi se extinde şi aglutinează mereu noi şi noi bucăţi de viaţă… Or, autorul  cel scorţos va face din tanti M. un personaj agasant, ridicol. Şarjat; în spatele lui nu vom bănui măcar că bietul autor abia de-şi poate ascunde invidia: el nu are nici pe departe o memorie la fel de bună, nu dispune (la discreţie!) de amintiri atât de amănunţite – un material brut aşa de colcăitor, pe care să-l prelucreze, să-l „tragă pe Academiei”, ca orice scriitor ce se respectă...

Revenind la Gher., conflictul din prim plan ar fi cel dintre acest ins nesuferit şi lumea obtuză din preajmă; la a doua treaptă ar fi conflictul între valoare şi nonvaloare, dintre cel care crează şi cei care doar consumă; apoi conflictul dintre firile diferite în cadrul cuplului; conflictele cu şefii obedienţi, cu colegii delăsători şi invidioşi sau doar sictiriţi, cu autoritatea ştiinţifică şi administrativă, sau politică. Fericirea şi nefericirea zilnică a unui astfel de om, gen ciumat. Dar nu mai cunosc eu încă două trei cazuri de acest fel, chiar în geologie!). Apoi conflictele dintre Gher. şi rudele lui, cumnaţi, fraţi, surori. Un ghem de conflicte în care n-ai vrea să te implici, dar nu li te poţi sustrage. Cred că genul autentic de dialog modern ar fi întretăierea, suprapunerea şi mersul în paralel al celor 2-3-4 discursuri: autor, povestitor, personaj, martori etc; sau ar trebui notate doar primele 2-3 cuvinte ale fiecărei fraze din dialog. Dacă mă gândesc bine, nici asta nu-i uşor, pentru scrib, dar nici pentru cititor. E o nouă solicitare, postmodernă...

Să reîncep a observa şi absorbi realitatea imediată, să o notez, să o stilizez, să-i fac drum spre materia carnetelor şi a prozelor. Jurnalul e primul pas. Pur şi simplu: nu pot să sar direct la a doua etapă, dacă nu am bifat-o pe prima: notarea directă, diaristică. Notele de jurnal sunt forma mea de decontare a zilei. 
(Cum în meseria de geolog, carnetul de teren, pe care notam observaţiile primare, la faţa locului, erau şi o formă de decontare a activităţii, dar şi materia de bază din care, prin interpretare, rezulta harta geologică a zonei şi raportul final...)
va urma

ion lazu, cărţile prietenilor mei : Petru Solonaru: Zamolxeion, ed. Contact internaţional, 2012, 138 pagini.   

ion lazu, fotografii de iarnă...