Scriitorul zilei: Eugen Barbu; O pagină de jurnal 1991; cărţile prietenilor mei; fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Eugen Barbu:
http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-eugen-barbu-poezii.html
 
O pagină de jurnal 1991 

Sîmbătă 16 martie. Miting Pro-Basarabia. Gelu trece pe la noi, pentru vreo oră-două. Are abonament la România Mare şi deci unele idei greşite. Îi dau decupajele articolelor mele, poate se mai dumireşte.

Mironov îl intervievează pe Iliescu despre inventică, inteligenţă, exodul de creiere. Văd că I. are o minte ageră, dar în mod fatal superficială, de ziarist, care ştie tot, prinde din zbor ideile, sugestiile, le exprimă coerent, foloseşte logica formală: în continuare nu poate explica decît dînd din mînă. Un lăutar, un urechist printre ingineri şi politicieni.

Predau lui C. Sorescu traducerea Ultimele zile ale oraşului Pompei.

E ceva mineral în felul cum curg ideile, cum se drenează ele dintre informaţii disparate - ca un izvor pe care nisipul îl “leapădă”, prin tasare.

20 martie. Gică aşteptînd-o pe Lucica la geam şi tocîndu-i pe colegii în trecere prin curtea întreprinderii. 

Angela: Ce bine e în birou de cînd nu ne mai certăm pe chestiuni politice!

Un tată îţi va cere (chiar dacă nu o face explicit): iubeşte-mă aşa cum sunt, cum am ajuns după ani – şi nu aşa cum eram pe cînd te-am făcut pe tine; şi pregăteşte-te să mă iubeşti aşa cum am să devin cu timpul, bătrân, neajutorat…

Nu veţi găsi în ce scriu nici păreri rele despre unii şi alţii, dar nici flaterii, ci veţi găsi exactitatea şi probitatea celui care consemnează, pe cât îi stă în putinţă, mişcările Fiarei numită Viaţa; căci, cum spuneam prin 1980 : “ eu nu sunt de nici o parte”.

Îl poţi plăti pe român să te ajute la o faptă bună, să colaboreze la o ticăloşie – asta nu prea contează, numai să-l plăteşti! Dar nu-l poţi plăti îndeajuns ca să şi tacă, să nu te foarfece.

Revoluţia din decembrie i-a azvîrlit la mal, ca surcele nefolositoare şi pe Croitoru, dar şi pe Gherasie. Ambii la pensie. Unul fost favorizat, mereu pe val, celălalt mereu pus la colţ, ca neconvenabil.

Colega declară că nu mă citeşte atîta timp cît scriu despre mine. Dar cînd voi scrie despre ea?

Camil Petrescu, telegreme de felicitare lui Hitler, pentru victoriile din Est; îşi trimite manuscrisele la Vatican, înfiinţează un club al susţinătorilor personali; apoi scrie Un om între oameni – din rău în mai rău, din megalomanie în senilitate şi ticăloşie… Dar ce scriitor mare fusese!

Eu am găsit rezolvarea tuturor dilemelor: Lidia şi Andrei.

M-am trezit peste noapte, de bucurie că A. nu mai tuşeşte.

Adrian P. , poetul care ne bagă degetele în ochi: Ia priviţi-i cum se duc, Ia priviţi-i cum se sting…

Poezia: Ţara zvonurilor adevărate.

Poezia: În dimineaţa asta îl rad pe cel din oglindă…

  (va urma)


cărţile prietenilor mei: Hanna Bota, Ultimul canibal, Ed. Cartea Românească, 2012, 356 pagini.

ion lazu, fotografii din iarna ce s-a dus...