LIS la Aniversară; O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei; fotografii...

Liviu Ioan Stoiciu la Aniversară - 63 

Ieşi din tine

nu te mai gândi la nimic. Stai suspendat. Nici

la Dumnezeu nu mai ştiu la

ce să mă rog, fii liniştită – intru în biserică şi ies,

habar nu am ce caut... Mă simt

ca-ntr-un lan de lalele, copleşit. Fără orientare,

mi-am pierdut şi ultimul

dram de bun-simţ, nu mă aşteaptă nimeni, nicăieri, am

pierdut pe toată linia. În fiecare zi mă

despart de mine însumi.

Degeaba. Sunt

înrolat şi în războaiele dintre muşuroaiele de furnici,

până aici am ajuns – sfârşitul e la un pas,

nu mai ştiu cine sunt. Mă repet în

tot ce fac şi gândesc.

Poate că ar fi trebuit să fii rebotezat. Să ţi se

toarne pe cap apă ţinută

în biserică în Săptămâna Patimilor, cum fac oamenii

cu bolnavii psihici, îţi voi fi eu naş – în

noaptea de Înviere, în cimitir.

O iei de la capăt aşa, rebotezat. Îţi torn eu apă sfinţită

pe cap, tu să te dezbraci de hainele vechi

şi să le arunci, să rămâi aşa cum te-ai născut... Ţip:

arată-mi întâi greşeala! Ţi-o

arăt, dar ieşi întâi cu totul din tine însuţi.

Ce i-a mai rămas

nimic nu mai e cum a fost, a pierdut şi ce n-a avut,

acum stă în ogradă cu ochii în gol şi

îmbată ciorile cu ţuică, le dă pâine înmuiată în ţuică,

pe una a prins-o şi i-a turnat ţuică pe gât,

i-a desfăcut ciocul şi cogâlţ, cogâlţ...

N-a murit cioara, din contră, de a doua zi i-a

cerut de băut. Acum bea cu ea împreună şi la cârciuma

din sat – noaptea, cioara se transformă

în femeie tânără. El

şi-a pregătit totul pentru înmormântare,

hainele, pânzele de pus în coşciug, coşciugul, comandă

specială, dar nu mai moare o

dată, să scape de-o grijă. Şi-a dat seama că, în sine, el

nu mai e decât o adunătură de acte vechi,

pe care le poate citi şi pe care nu le poate citi, că-l

podideşte plânsul. Ce i-a mai rămas?

Să plângă, totul a rămas măsurat după ochii lui, ce

n-ar fi dat să plângă în hohote:

în tribunal n-a putut, după divorţ, nici pe stradă, că-i

era ruşine, a intrat în biserică, dar

nici acolo n-a plâns, avea impresia că-l luau peste

picior sfinţii, păcătos cum e. Dacă

ar fi putut să moară atunci, ar fi fost perfect. N-a

murit. „Ţi-ai dat foc

amintirilor?”, l-a întrebat o babă – după ce a provocat

un incendiu: „în urma incendiului, cei

43 de iezi aflaţi

într-un grajd improvizat, lipit de colibă,

au ars de vii”...

 (poeme publicate în revista Ramuri, preluare de pe internet)


O pagină de jurnal, 1991

8 martie. Discuţie la miezul nopţii: Văd că mi se fac nişte riduri mari la ochi. Tu ai să mă mai iubeşti dacă eu am să îmbătrînesc prea repede? Rîsul meu, liniştitor, iubitor.

Important este să nu-ţi îmbătrînească sufletul şi să nu-mi îmbătrînească nici mie. Cred că nu există acest pericol. Şi atunci să ştii că nu-mi pasă de ridurile tale, ele nu mă sperie şi să nu te sperie nici pe tine. Ce dacă ai să faci riduri?! Şi îndată, ca să-i abat gîndurile: Să-ţi spun ce vis am avut ieri noapte... Eram undeva, într-un spaţiu deschis, o stradă, o piaţă. Lîngă mine un necunoscut…etc. 

9 mart. Duminecă. Mă duc să-l aştept pe fratele Gelu la Otopeni. În aşteptarea Taromului ce întîrzie, vorbesc cu Şerbanii, mă văd cu Nuţi R., sluţită de operaţia ei zis-estetică şi apoi cu Gena Bursan, care-mi spune că pe 20 pleacă la Seatle. A vîndut apartamentul din Maltopol pe 17. 000  dolari. Se interesează de adresa Lianei Popov. Le spune Şerbanilor că eram grozav şi le scriam poezii în facultate. Ne despărţim, îi dau încă o dată adresa, mă uit după ea şi-mi spun că s-ar putea să o văd pentru ultima dată.
14 martie. A.+L. cu Didi la Sinaia, în speranţa cu băiatului o să-i treacă tusea măgărească.
Vine Sile, întreabă de Andrei şi povesteşte cum la ei în sat apărea un ţigan cu seceri şi uneori îl rugau să le vîndă o cană de lapte de măgăriţă; moşul se apuca să o mulgă, era şi cam surd, îl rugau să mai vină, el nu prea înţelegea, credea că vor să cumpere seceri. Era un medicament teribil acel lapte. Ţiganul vindea mai mult lapte decît seceri.
Angela: Venea pe străzi în Rahova un moş care striga: “Ia, ia / Şi pune banii colea!” Vindea acadele, susan, etc. Copiii se adunau ciotcă în jurul lui. Îi ziceau Ia-ia. Avea o tăblie agăţată de gît. Altul vindea brînză şi striga: “Oi n-avem brînză mîncăm / Brînză albă de oi negre!”
Vecina lor, săracă, mînca numai fasole; ei o auzeau la privată văietîndu-se: Arză-te-ar focul de cur! Mai pierd timpul şi cu tine!... Vecini săraci lipiţi, cu o droaie de copii. Angela, pofticioasă, mînca uneori la ei şi maică-sa o certa, ea se ştergea cu mîneca la gură şi se repezea să o asigure: N-am mîncat nimic! Numele acelor vecini: Nica, Olică, Tucă, Mitică, Băiatu lu Magaliu de la Găureni, lîngă Bulbucata, Vlaşca.
Zicea vecinul ei despre ruşi: Vecinaşule, fir-aş al dracului, pînă-n 15 vin americanii! Vecinaşule, fir-aş al dracului, ăştia dacă apucă de gustă porumb românesc, nu mai pleacă de-aci!
Ieri, aceeaşi colegă (angelică foc) o insultă pe Pupa, o face proastă pe Nana, care nu doarme toată noaptea, ofensată. Tot ea: - Ce, eşti aici? Bine că n-am zis ceva rău şi despre tine! - Nici o surpriză, răspund, ştiu aşa de bine ce e în capul tău…
Eu, schimbând registrul: - Bine, dragă, admiţînd că tu /că voi doi aveţi dreptate, asta vă dă dreptul să-i călcaţi în picioare pe colegi şi prieteni? Să treceţi peste cadavrele lor, cu strigăte de indignare sau cu imnuri triumfale? Replică tipică pentru Angela: - Da, Lazule, asta vreau eu. Şi am curajul s-o spun, nu ca alţii. Eu, aparte: Curaj sau ţicneală?
Curzii au cucerit tot nordul ţării şi principalul oraş petrolifer.
Demisie Vătăşescu, Stolojan, Sassu.

(va urma)


Cărţile prietenilor mei: Theodor Vârgolici, Mărturii literare, Ed. MNLR, 2009, 189 pagini

  



 Aniversare Radu Cârneci - 85, la Clubul J.L.Calderon, fotografii...

Ieri la ora 11:00, la Sala Calderon, mare sărbătorire a poetului şi traducătorului Radu Cârneci, la împlinirea minunatei vârste de 85 ani!!  Cel mai simplu ar fi să spunem că vârsta în sine este dată de la Dumnezeu; prietenii însă, nu şi-i face decât cel dăruit cu harul rar al prieteniei, cazul de-acum notoriu al dlui Cârneci, înconjurat mereu de prieteni de cursă lungă. (A-i enumera aici pe toţi participanţii ar însemna să ocup tot spaţiul rubricii şi să renunţ a mai scrie ce am de scris...). A devenit aproape un cuvânt de ordine printre scriitori, mai ales poeţi, de-acum ei înşişi oameni spre senectute, să spună: Pe mine m-a debutat Radu Cârneci, la revista Ateneu, la revista Contemporanul... În ce mă priveşte, o repet mereu, la saţietate. Dar îi aud şi pe Gheorghe Istrate, şi pe Florentin Popescu şi pe Nicolae Mărăşanu, pe Florin Costinescu, desigur prezenţi în sală.. îi auzeam şi pe atâţia alţii, pe când mai erau printre noi... Cei care n-au fost debutaţi de Radu Cârneci, pe vremea şefiei sale de 14 ani la Ateneu, Maestrul i-a antologat în ale sale Antologia Pădurii, Antologia sonetului românesc...; toţi avem în bibliotecile personale aceste ediţii de mare lux, cum nu vor fi apărut nici în ţări europene mai simandicoase. Dar Radu Cârneci este, dincolo de poetul marilor iubiri din Centaur îndrăgostit, inegalabilul traducător din marea poezie a lumii, din lirica unui Omar Khayamm, a lui Baudelaire, a lui Leopold Sedar Senghor, a lui Oskar Wilde. A antologat traducerile în româneşte din Psalmi, pe cele din Cântarea Cântărilor, lucrări fundamentale pentru literele româneşti. Dar câte alte fapte de cultură la cel mai înalt nivel nu au în Radu Cârneci un rafinat şi dăruit cu har traducător!

S-a citit şi s-a recitat poezie, asta e de înţeles. La microfon s-au succedat, după deschiderea de către directoarea Casei de cultură: sărbătoritul, poetul Petru Solonaru, în ipostaza de moderator al întâlnirii, Aureliu Goci, Nicolae Dan Fruntelată, Emil Lungeanu, Paula Romanescu, Florin Stoenescu, Florentin Popescu, I.C. Ştefan, alţi prieteni şi admiratori ai maestrului, dar şi preşedinţi de fundaţii, de academii, de reviste: Coman Şova, care i-a înmânat o diplomă, Vasile Căpăţână, venit de la Chişinău, cu trei diplome, dintre care una din partea Uniunii Scriitorilor moldoveni, Geo Stroe, poate şi alţii; au citit din poezia lui Radu Cârneci şi din traducerile sale: Valeria Gagialov, Andrei Magheru, Ana Calciu, Doina Ghiţescu, Lidia Lazu, Elena Armenescu... fiecare în parte fiind întâmpinat şi condus cu frumoase vorbe de sărbătorit. Care, sub privirile ocrotitoare ale Doamnei Emma şi ale fiicei Carmen Cârneci, şi-a răsfăţat prietenii şi admiratorii cu minunate lecturi din lirica proprie şi din traduceri. Oxigen pentru spiritele însetate de Frumos. În antract, pianistul Mihai Măniceanu a interpretat o compoziţie de Dan Dediu. 

Au urmat felicitări, îmbrăţişări, autografe... Trataţii, cum e obiceiul pe la noi...

Vivat Poesia şi marii visători!