Scriitorul zilei: Nicolae Carandino
http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-nicolae-carandino.html
O pagină de jurnal, 1991
Ieri, vineri, la ora 12 a început Simpozionul Brâncuşi-Titulescu. Ajunsesem cu o oră mai devreme, cu asigurările Lidie că nu se înşeală asupra orei. Norocul meu, am beneficiat de cartea despre cei doi titani, unul al artei moderne, celălalt al diplomaţiei europene şi nu numai: Brâncuşi-Titulescu, suflete pereche. Ediţie trilingvă (română, franceză, engleză), tipărită la editura Măiastra din Tg. Jiu, cum altfel? Volum elegant, suplu, de 176 pagini (din care nu puteau nicicum lipsi fotografiile celor doi mari români: Brâncuşi în pulover, cu mânecile suflecate, pe colţul laviţei, cu o macheta a Coloanei infinite în spate şi Titulescu, în costum negru, cu stiloul în mână, la masa de scris), cuprinzând un cuvânt înainte de G.G. Potra: Suflete pereche; O relatare de Vintilă Russu-Şirianu privind singura întâlnire dintre cei doi mari români, la Paris, în 1927, text recuperat şi apărut prima oară în Gazeta literară din 12 0ct. 1967: Cei doi uriaşi păşesc agale, braţ la braţ; un text de N.T.: Inima României (discurs rostit la mitingul naţional de la Ploieşti, 3 mai 1915); Confesiuni brâncuşiene (selecţiuni din Aşa grăit-a Brâncuşi, de Sorana Georgescu-Gorjan; şi o ultimă secţiune, de Mărturii, aparţinând lui Eugen Ionesco, Carola Giedeon-Welcker, Raymond Cartier şi Wickham Steed. Se înţelege că această carte trilingvă, bucurându-se de traducerile lui Sergiu Celac (în şi din engleză şi Andrei Magheru (în şi din franceză) a făcut obiectul simpozionului de la Casa Titulescu, după ce ea fusese lansată anul trecut la Tg. Jiu, (şi pe care au primit-o, până la unul, toţi participanţii, ambasadori, diplomaţi, academicieni, preşedinţi de fundaţii, profesori universitari, toată floarea diplomaţiei române şi a Externelor totodată, dar şi scriitori, fotografi, artişti plastici, critici de artă etc., care au umplut sala la refuz, fiind necesare scaune în plus, iar destui dintre cei veniţi au trebuit să rămână în hol, de unde, ce-i drept, se auzeau cuvântările, dar nu se puteau zări actanţii...)
Ca ins sosit în avans, am mai avut norocul să primesc un mic album Brâncuşi, iar în fapt, reproducerea Catalogului de sală de la expoziţia lui Brâncuşi la New-York, în 1926, prefaţat de Paul Morand. Sunt reproduse 34 de lucrări; în partea finală sunt texte de Carl Sandburg, J. Doucet, Ezra Pound, Clive Bell, Forbes Watson, H. McBride, Paul Westheim, Andre Salmon, Albert Dreyfus, J.R. Foster, Angus Wilson, Ralph Flint, Flora Merrill, Walter Pach. Pe pagina de gardă, un autograf al Maestrului pentru ing. Ştefan Georgescu Gorjan, cel ce avea să fie mâna sa dreaptă în ridicarea ansamblului de la Tg. Jiu. Or, acest album-raritate, nu a ajuns nici pe departe tuturor participanţilor..., care poate nici nu au aflat ce pierduseră, într-atât de hotărâţi au ascuns cei norocoşi comoara lor în fundul servietelor...
Şi acum, fără alte ocolişuri, despre prestaţiile celor nu mai puţin de 9 protagonişri, care luaseră loc la prezidiu, între două panouri cu maxime de Brâncuşi: "Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe" şi "Cei ce mor pentru o idee sunt eroi al căror unic testament este un singur cuvânt: continuaţi!": George G. Potra, istoric, academician, directorul Fundaţiei Titulescu, cu un Cuvânt de salut, urmat de invitatul special, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului judeţean Gorj, care a transmis Mesajul C.J. Gorj; din nou cuvântând dl G.G. Potra, de data asta lecturând textul liminar al volumului lansat; Scriitorul şi ambasadorul Ion Brad: Însoţindu-ne cu umbrele geniilor; diplomatul şi filosoful Constantin Vlad, pe tema: Opera lui Brâncuşi sau cum filosofia fecundează arta; poetul gorjan revenit la vatră, Nicolae Dragoş, despre Reverberaţiile unei întâlniri memorabile; Scriitorul şi ambasadorul Caius Traian Dragomir, În universul spiritului; Sorana Georgescu-Gorjan, cercetător, scriitor, despre Ore de aur în spaţiul lui Constantin Brâncuşi, trăite de Vintilă Russu-Şirianu; sirianul Mohamad Al-Kailani, medic, colecţionar, despre . Un itinerar cultural necunoscut; diplomatul şi juristul Nicolae Ecobescu, despre Un posibil proiect Naţional Brâncuşi; la final, George G. Potra a vorbit despre Testamentul lui Titulescu -. durata unui mesaj.
Un simpozion cu deosebire profitabil pentru cei interesaţi de marile figuri ce au edificat istoria şi cultura secolului XX românesc şi european. Ascultându-i pe conferenţiari, îţi dai seama că lecturile tale din marii exegeţi ai gorjanului trebuiesc împrospătate. V. G. Paleologul, Dan Grigorescu, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Petre Pandrea, etc. Printre fraze academice, îţi vin în faţă sculpturile lui Brâncuşi, casa memorială de la Peştişani, vizitată încă în 1972, complexul de la Tg. Jiu, locul atâtor preumblări meditative în anii 70-80, dar şi sala de la centrul Pompidou consacrată lui Brîncuşi, cartierul şi cimitirul Montparnasse, vizitat în 1981, mormântul lui Brancusi, Sărutul, găsit într-un colţ al cimitirului respectiv... Practic, vei înţelege că Brâncuşi este o permanenţă a vieţii noastre spirituale. Uimirea şi mândria de a-i admira Pasărea în spaţiu, la Norton Museum din Pasadena-California, în anul 2008... Să asculţi, să notezi în mare grabă, cu teama de a nu pierde ce este mai important, să meditezi, să încerci paralelisme, extrapolări... Să te uiţi din nou, acasă, pe lucrarea de doctorat Brâncuşi şi influenţa sa asupra artei secolului XX, al cărei lector ai fost la Editura Vinea...
Simplu ţăran din Oltenia, cum îi era vorba, portul dar şi comportamentul, la Paris, unde a trăit nu mai puţin de 57 ani, C.B. era în fapt un gorjan cult, cu lecturi temeinice, mare iubitor de literatură, posesor al unei biblioteci personale de 2000 exemplare, iubitor de Tolstoi. La curent cu ideile filosofice ale timpului său, însă pornind de la marii filosofi ai antichităţii, trecând prin clasicii filosofiei, prin Nietzsche, ajuns însă la o gândire proprie despre artă în general, despre unitatea dintre conţinut şi formă, căci "duhul şi lutul formează o unitate". Cel ce l-a părăsit pe Rodin spre a-şi găsi o cale proprie, avea păreri critice faţă de arta figurativă a marilor clasici chiar. Dorea cu ardoare să treacă dincolo de figurativ, de copierea după natură; a creat călăuzit de aceste idei la care ajunsese prin meditaţie dar şi prin căutări perseverente."Minunea vieţii este inexprimabilă". "Arta este transfigurarea vieţii". "Nu avem acces la duhul lumii pentru că nu îl căutăm". Toate formele din natură sunt perisabile, înşelătoare, considera Brâncuşi, iar "ceea ce este real e numai esenţa acestor lucruri". "Ce am făcut practic? Am aruncat deoparte aspectele figurative, am căutat ceea ce este etern în formele perisabile". "Nimic din banalul unei păsări, ci esenţa ei, ideea de pasăre, zborul...". "Vreau să descopăr spiritul materiei", pare a fi preocuparea de căpetenie a lui Brâncuşi. "Nu pasărea vreau s-o redau, ci harul ei, zborul, elanul...". Brâncuşi, un animist? A scris Blaga aceste rânduri: "Prin opera lui Brâncuşi esenţa devine vizibilă".
Ideea istorismului artei, a spiralei, nu îi erau străine. Opera lui Brâncuşi trebuie înţeleasă ca un moment de seamă în istoria culturii, însă nicidecum ca un punct terminus. Brâncuşi, om deschis spre lumea ideilor, avizat cu deosebire în chestiunile de ştiinţă, era îngrijorat de aspectele privind dezumanizarea societăţii. Ni se confirmă că a fost mereu şi a rămas până la sfârşitul vieţii un român adevărat, care mergea duminica la biserica ortodoxă din Paris, care cânta în corul bisericesc. Nu a luat un ban pentru Complexul de la Tg. Jiu. Conferenţiarii se succed, sunt prea multe de spus, însă observ că unii dintre vorbitori, sesizând lungimea peste puteri a simpozionului, promiteau să renunţe la citirea textului, să se concentreze asupra esenţialului, în câteva fraze... După care, fără excepţie, fiecare vorbitor a revenit la text, parcurgându-l în întregime...
Singurul care nu s-a sprijinit pe un text scris, Caius Traian Dragomir, a început prin a se referi la dificultăţile românului de a se exprima în legătură cu România, unii exagerând în culori întunecate, alţii luaţi de valul unui entuziasm factice, necreditabil în sine. Or, despre cei doi mari români, Brâncuşi şi Titulescu, care vin imediat după Eminescu în universalitate, trebuie vorbit fără echivoc. Titulescu este primul care a înţeles că numai un mare proiect poate susţine o naţiune în afirmarea ei pe scena istoriei, La rândul său, Brâncuşi, figură de prim ordin în arta secolului XX, nu este omul vreunui curent, deşi atâtea curente se aflau în concurenţă pe tărâmul artelor, ci el a creat o operă exemplară, inconfundabilă, în acest context, fără să se afilieze vreunei mişcări culturale a vremii. În fapt el ilustrează ideile platoniciene. Un Henry Moore, un Giacometti, aceştia epuizează un domeniu al artei, pe când la Brâncuşi sesizăm mai multe tendinţe.
Tot astfel, Titulescu are capacitatea de a privi universalul, el a privit nu numai către vest, precum înaintaşii şi contempranii săi, lucru care în timp poate fi o capcană, ci a privit şi către est; el este unul dintre creatorii uniunii europene, el a vorbit cu tărie despre o uniune "de la Atlantic până la Urali" - cu sublinierea că nu până la Nipru, nu până la Nistru... Căci istoria este materializarea unui mit. La noi, în fond, vorbim despre o cultură mioritică, şi este de subliniat faptul că nu facem doar politică ci fiecare naţiune face o geopolitică, a regiunii pe care o ocupă istoric şi de care este determinată; iar naţiunea înfăptuieşte, vrând-nevrând şi o geocultură.
Vorbitorul atrage atenţia: să nu-l monopolizăm pe Brâncuşi, să nu-l capturăm pe Titulescu, riscăm să-i smulgem din contextul universalităţii pentru un discurs regionalist. Şi aşa Brâncuşi, pentru că a edificat Complexul de la Tg. Jiu pe vremea dictaturii lui Carol al II-lea, în anii treizeci, se regăseşte de curând printre operele de tip fascist... Ni se atrage atenţia: acelea sunt cărţile ce vor fi citite, iar nu cele scrise de noi... (N-am motive să cred că n-ar fi adevărat, dar pe de altă parte, câtă obidă în sufletul meu... această politizare probabil a unor cercuri de mare influenţă, chiar a artei lui Brâncuşi, liberă de contextul politic al vremii şi în general liberă de orice condiţionări conjuncturale.)
Sorana Georgescu Gorjan, vorbeşte în detaliu despre Vintilă Russu-Şirianu, nepot al lui Slavici. A stat 8 ani la Paris, a fost în preajma lui Brâncuşi, l-a însoţit pe stradă, la baluri, a vizitat atelierul din Impasse Ronsin. A scris o carte Vinurile lor, în care îi prezintă pe marii români ce l-au acceptat în preajmă. Pe Brâncuşi îl prezintă ca pe un uriaş a petrecerilor, învingător inegalabil în toate confruntările bahice.
Sirianul Mohamad Al-Kailani începe prin a ne arăta un tablou ce-i reprezintă pe cei doi: Brâncuşi şi Titulescu, în celebra lor unică întâlnire, de la paris. Desenul trece din mână în mână, făcând turul întregii săli, toată lumea ţine să-l fotografieze...
Şi ar mai fi atâtea de spus, căci cuvântul din poveste înainte mult mai este...
Cărţile prietenilor mei : C. Stănescu, Accente. Jurnal indirect, critică şi istorie literară, Ed. Albatros, 2003, 566 pagini
ion lazu, fotografii de iarnă...
http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-nicolae-carandino.html
O pagină de jurnal, 1991
18
febr. La 30 august ‘40, am
pierdut Transilvania cu 11 judeţe, 2,6 milioane locuitori; cu acea ocazie 34
sate au fost devastate, 15 biserici dărîmate. Apoi, la întoarcerea frontului: la
Trăznea, 263 victime, în Sălaj 450 oameni ucişi, la Sărmaş 128 evrei, la Moisei 31 de
săteni arşi, pe 14 oct. ‘44.
Anca B. nu se dezminte: după ce acum cîteva zile era numai miere şi solicitudine, azi îmi aduce înapoi şlifurile şi spune că s-a făcut negustoreasă, nu-şi mai dă cunoştinţele decît pe bani. Ciudat e că singură s-a oferit. Am să le duc Paulei H. şi gata. Ea, cică, şi-a pierdut după amiezele ca să tocească şi colegii ei cred că… Ea a tocit, iar eu mi-am scris cărţile, mi-am făcut cheful, am obţinut notorietate, ar vrea să spună, însă îi lipseşte curajul… Pînă şi Ang. îi zice: Dacă ne-am face noi şi secţiunile subţiri, cei de la analize ce-ar mai lucra? Verdictul lui Sile ar fi cam ăsta: Iar i-a căzut strîmb fisa, purtare de fată bătrînă. E a nu ştiu cîta oară că Anca vine spre mine cu mari promisiuni şi apoi îmi dă peste mînă. Sadism? Îşi dă importanţă? Sau Răutatea, pur şi simplu...
Anca B. nu se dezminte: după ce acum cîteva zile era numai miere şi solicitudine, azi îmi aduce înapoi şlifurile şi spune că s-a făcut negustoreasă, nu-şi mai dă cunoştinţele decît pe bani. Ciudat e că singură s-a oferit. Am să le duc Paulei H. şi gata. Ea, cică, şi-a pierdut după amiezele ca să tocească şi colegii ei cred că… Ea a tocit, iar eu mi-am scris cărţile, mi-am făcut cheful, am obţinut notorietate, ar vrea să spună, însă îi lipseşte curajul… Pînă şi Ang. îi zice: Dacă ne-am face noi şi secţiunile subţiri, cei de la analize ce-ar mai lucra? Verdictul lui Sile ar fi cam ăsta: Iar i-a căzut strîmb fisa, purtare de fată bătrînă. E a nu ştiu cîta oară că Anca vine spre mine cu mari promisiuni şi apoi îmi dă peste mînă. Sadism? Îşi dă importanţă? Sau Răutatea, pur şi simplu...
Ce stupiditate,
să-i iei de guler pe scriitori: ce ai scris în ultimul an? De ce nu dai opere?
O face însuşi Andrei Pleşu, ceea ce e de mirare, dar o face şi cetăţeanul de pe
stradă, umflîndu-se în pene, frisonat că te-a prins în flagrant: Te ţii de
altele, de politichie, de manifestaţii, în loc să-ţi vezi de treabă! Toţi
profanii se opresc în mijlocul scenei pe care s-au pomenit evoluînd, că de,
suntem în democraţie! şi, luîndu-şi un aer inchizitorial, te ţintuiesc pe tine,
scribul chiulangiu, cu întrebarea-acuzaţie: Ce carte ai scris anul ăsta?
Cine ar putea
spune dacă acesta este un moment favorabil pentru opere. Asta la modul general
vorbind. Căci în ce-l priveşte pe autore, lucrurile sunt şi mai complicate.
Există perioade ce se succed în viaţa scriitorului, care sunt perioadele naturale
ale scrisului său: acumulări, gestaţii, schiţări, încercări, abandonuri – e o
cursă de unul singur – cu elanuri, retrageri, descurajări, ezitări. Şi din asta
se adună în sertare hîrtiile. “Te temi şi azi de ce te-ai mai temut”, cum bine
zice acelaşi Arghezi. “Teama de tine şi-ndoiala”. Îndoindu-se mereu de reuşita
sa, scriitorul trebuie să scoată din cînd în cînd cîte ceva, să publice, să se
justifice faţă de familie şi prieteni, dar şi faţă de duşmani, până la urmă; să-şi
cîştige dreptul la existenţă, dacă nu-şi poate cîştiga chiar mijloacele de
existenţă, din această păguboasă îndeletnicire. Un roman, o poezie, apar cu
complicitatea lui. Cînd scrie în plin, scriitorul nu e de văzut, se ascunde ca
să nu fie deranjat; cînd iese în lume, oamenii îl văd descumpănit, (albatrosul
lui Baudelaire, nu?), nesigur de sine, făcîndu-şi curaj la un pahar. Ce scrii?
este întrebat. Subânţelesul fiind: tu nu scrii niciodată?! Şi totuşi! Prin
sertare se adună acele zeci de “mii de pagini înnegrite”, pe care urmaşii nu
reuşesc să le pună în ordine, necum să le şi citească. Nu persoana
scriitorului, ci bunul simţ ar trebui să-i dea cetăţeanului de rînd asigurarea
că literatura română nu s-a curmat în ‘89, că lucrarea ei continuă, că se scriu
şi acum, noapte de noapte, cuvenitele pagini de însemnări, de jurnal, de
meditaţie activă, fertilă, după care, s-a dovedit asta, redactarea propriu-zisă
nu mai e decît o chestiune de timp.
În dezacord cu
susţinerea lui Alex. Ştefănescu, munca scriitorului nu s-a schimbat în esenţă,
ea va fi la fel de grea şi la fel de prost plătită. Te poţi întreba dacă există
o alta mai nerentabilă. Însă, asta nu are vreo legătură cu calitatea operei,
nici cu felul cum e primită şi plătită.
19 febr. Caii de bătaie ai lui Bogdan: Transcendenţă, reîncarnare, sfîrşitul lumii. Americanii se iau după Nostradamus. Vrea să cunoască lumea pînă la adînci bătrîneţi. Atenţie: B. se consideră omul viitorului, un om cosmic. Are idei SF.
19 febr. Caii de bătaie ai lui Bogdan: Transcendenţă, reîncarnare, sfîrşitul lumii. Americanii se iau după Nostradamus. Vrea să cunoască lumea pînă la adînci bătrîneţi. Atenţie: B. se consideră omul viitorului, un om cosmic. Are idei SF.
Jeni: Astă
noapte a trosnit muşcata, ăsta e semn de cutremur. Păcat că nu ai muşcate!
Laşii sunt uşor de recunoscut, nu numai după micile lor ticăloşii, cît mai ales după remuşcările lungi cărora li se lasă pradă, după aceea. Cînd ies cu chiu cu vai din lunga lor remuşcare, îndată comit o altă mică ticăloşie, mică de tot, pe măsura firii lor de neisprăviţi.
Laşii sunt uşor de recunoscut, nu numai după micile lor ticăloşii, cît mai ales după remuşcările lungi cărora li se lasă pradă, după aceea. Cînd ies cu chiu cu vai din lunga lor remuşcare, îndată comit o altă mică ticăloşie, mică de tot, pe măsura firii lor de neisprăviţi.
***
Primesc de la prietenul scriitor Bedros Horasangian un text care se pare că va apărea în Observatorul cultural:
Primesc de la prietenul scriitor Bedros Horasangian un text care se pare că va apărea în Observatorul cultural:
Cristina
Manole
Ioan Pintea - Proximități și mărturisiri, Ed. Cartea
Românească, 2012
Nichita Danilov – Portrete fără ramă, Ed. Tracus Arte, 2o12
Ion Lazu – Odiseea
plăcilor memoriale, Ed. Biblioteca Bucureștilor, 2012
Vasile Gogea – Mofteme, Ed. Charmides, 2012
Secvenţe din viaţa literaturii române
Cine alcătuieşte trupul unei
literaturi? Scriitorii ei. Cine alcătuieşte
osatura acestui corp, de ieri sau de azi? Cărţile. Cine redă viaţă literaturii atunci cînd scriitorii, fiinţe muritoare,
dispar? Personajele şi întîmplările pe care cărţile le conservă. Despre
scriitorii români, cărţile lor şi
personajele din ele va fi vorba în comentariul meu de astăzi.
(...)
O
carte cu și despre scriitori ne oferă și Ion Lazu. Spre rușinea mea nu i-am
citit nici o carte pînă la cea de față. Care este, oricum, un fals jurnal. Căci „Odiseea
plăcilor memoriale”(Editura Biblioteca Bucureștilor, 2012) este alcătuită pe
un pretext foarte simplu. Și generos. Cu concursul Uniunii Scriitorilor din
România, Ion Lazu – geolog ca formație, născut în 1940 în Basarabia, dar
educat, școlit și trăit în România, cum citim dintr-o utilă fișă biobliografică
– se agită și reușește să pună plăci memoriale acolo unde au locuit scriitori
români. O generoasă inițiativă, care, sub ochii noștri, chiar capătă contur. Un
proiect dus pînă la capăt. Mai rar. Urmărim altfel, multe peripatetizări prin
București, dar și prin istoria literaturii române. Multe nume de scriitori, mai
mari sau mai mici, mai importanți sau mai puțin – deșertăciunea face ravagii
aici și o nemeritată uitare îi face pe toți egali – sunt aduse în atenția
noastră. Eforturile lui Ion Lazu de a descoperi adrese sunt conjugate cu fel de
fel de povești legate de un scriitor sau altul. Că se numesc ei Camil Petrescu
sau Romulus Dianu, că au fost Alexandru Ivasiuc, Petre Pandrea sau Florența
Albu. Nu se fac discriminări valorice, nici ideologice. Beniuc este tratat ca și
Zarifopol, Pan Vizirescu este adus în actualitatea zilei ca și Mihai Ralea. Jurnalul
acestor puneri de plăci memoriale este punctat de micile tribulații ale vieții
literare din anii 2007-2009. Pe parcursul a doi ani s-au montat 200 de plăci
memoriale. De care, să fim drepți, nimeni n-a știut nimic. Mă întreb de ce nu
s-a filmat toată această odisee a plăcilor. Care este o frumoasă pagină de
istorie literară. Să-i mulțumim lui Ion Lazu pentru această carte scrisă cu
căldură și multă dragoste. De oameni și literatură. Nu e puțin lucru.
*Din Observator Culktural nr. 662 din 22 o2 2013
http://www.observatorcultural.ro/articolul-Secvente-din-viata-literaturii-de-Cristina-manole*articleID_28254-articles_details.html
http://www.observatorcultural.ro/articolul-Secvente-din-viata-literaturii-de-Cristina-manole*articleID_28254-articles_details.html
Simpozion Brâncuşi-Titulescu, suflete pereche, la Fundaţia Europeană Titulescu
Ca ins sosit în avans, am mai avut norocul să primesc un mic album Brâncuşi, iar în fapt, reproducerea Catalogului de sală de la expoziţia lui Brâncuşi la New-York, în 1926, prefaţat de Paul Morand. Sunt reproduse 34 de lucrări; în partea finală sunt texte de Carl Sandburg, J. Doucet, Ezra Pound, Clive Bell, Forbes Watson, H. McBride, Paul Westheim, Andre Salmon, Albert Dreyfus, J.R. Foster, Angus Wilson, Ralph Flint, Flora Merrill, Walter Pach. Pe pagina de gardă, un autograf al Maestrului pentru ing. Ştefan Georgescu Gorjan, cel ce avea să fie mâna sa dreaptă în ridicarea ansamblului de la Tg. Jiu. Or, acest album-raritate, nu a ajuns nici pe departe tuturor participanţilor..., care poate nici nu au aflat ce pierduseră, într-atât de hotărâţi au ascuns cei norocoşi comoara lor în fundul servietelor...
Şi acum, fără alte ocolişuri, despre prestaţiile celor nu mai puţin de 9 protagonişri, care luaseră loc la prezidiu, între două panouri cu maxime de Brâncuşi: "Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe" şi "Cei ce mor pentru o idee sunt eroi al căror unic testament este un singur cuvânt: continuaţi!": George G. Potra, istoric, academician, directorul Fundaţiei Titulescu, cu un Cuvânt de salut, urmat de invitatul special, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului judeţean Gorj, care a transmis Mesajul C.J. Gorj; din nou cuvântând dl G.G. Potra, de data asta lecturând textul liminar al volumului lansat; Scriitorul şi ambasadorul Ion Brad: Însoţindu-ne cu umbrele geniilor; diplomatul şi filosoful Constantin Vlad, pe tema: Opera lui Brâncuşi sau cum filosofia fecundează arta; poetul gorjan revenit la vatră, Nicolae Dragoş, despre Reverberaţiile unei întâlniri memorabile; Scriitorul şi ambasadorul Caius Traian Dragomir, În universul spiritului; Sorana Georgescu-Gorjan, cercetător, scriitor, despre Ore de aur în spaţiul lui Constantin Brâncuşi, trăite de Vintilă Russu-Şirianu; sirianul Mohamad Al-Kailani, medic, colecţionar, despre . Un itinerar cultural necunoscut; diplomatul şi juristul Nicolae Ecobescu, despre Un posibil proiect Naţional Brâncuşi; la final, George G. Potra a vorbit despre Testamentul lui Titulescu -. durata unui mesaj.
Un simpozion cu deosebire profitabil pentru cei interesaţi de marile figuri ce au edificat istoria şi cultura secolului XX românesc şi european. Ascultându-i pe conferenţiari, îţi dai seama că lecturile tale din marii exegeţi ai gorjanului trebuiesc împrospătate. V. G. Paleologul, Dan Grigorescu, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Petre Pandrea, etc. Printre fraze academice, îţi vin în faţă sculpturile lui Brâncuşi, casa memorială de la Peştişani, vizitată încă în 1972, complexul de la Tg. Jiu, locul atâtor preumblări meditative în anii 70-80, dar şi sala de la centrul Pompidou consacrată lui Brîncuşi, cartierul şi cimitirul Montparnasse, vizitat în 1981, mormântul lui Brancusi, Sărutul, găsit într-un colţ al cimitirului respectiv... Practic, vei înţelege că Brâncuşi este o permanenţă a vieţii noastre spirituale. Uimirea şi mândria de a-i admira Pasărea în spaţiu, la Norton Museum din Pasadena-California, în anul 2008... Să asculţi, să notezi în mare grabă, cu teama de a nu pierde ce este mai important, să meditezi, să încerci paralelisme, extrapolări... Să te uiţi din nou, acasă, pe lucrarea de doctorat Brâncuşi şi influenţa sa asupra artei secolului XX, al cărei lector ai fost la Editura Vinea...
Simplu ţăran din Oltenia, cum îi era vorba, portul dar şi comportamentul, la Paris, unde a trăit nu mai puţin de 57 ani, C.B. era în fapt un gorjan cult, cu lecturi temeinice, mare iubitor de literatură, posesor al unei biblioteci personale de 2000 exemplare, iubitor de Tolstoi. La curent cu ideile filosofice ale timpului său, însă pornind de la marii filosofi ai antichităţii, trecând prin clasicii filosofiei, prin Nietzsche, ajuns însă la o gândire proprie despre artă în general, despre unitatea dintre conţinut şi formă, căci "duhul şi lutul formează o unitate". Cel ce l-a părăsit pe Rodin spre a-şi găsi o cale proprie, avea păreri critice faţă de arta figurativă a marilor clasici chiar. Dorea cu ardoare să treacă dincolo de figurativ, de copierea după natură; a creat călăuzit de aceste idei la care ajunsese prin meditaţie dar şi prin căutări perseverente."Minunea vieţii este inexprimabilă". "Arta este transfigurarea vieţii". "Nu avem acces la duhul lumii pentru că nu îl căutăm". Toate formele din natură sunt perisabile, înşelătoare, considera Brâncuşi, iar "ceea ce este real e numai esenţa acestor lucruri". "Ce am făcut practic? Am aruncat deoparte aspectele figurative, am căutat ceea ce este etern în formele perisabile". "Nimic din banalul unei păsări, ci esenţa ei, ideea de pasăre, zborul...". "Vreau să descopăr spiritul materiei", pare a fi preocuparea de căpetenie a lui Brâncuşi. "Nu pasărea vreau s-o redau, ci harul ei, zborul, elanul...". Brâncuşi, un animist? A scris Blaga aceste rânduri: "Prin opera lui Brâncuşi esenţa devine vizibilă".
Ideea istorismului artei, a spiralei, nu îi erau străine. Opera lui Brâncuşi trebuie înţeleasă ca un moment de seamă în istoria culturii, însă nicidecum ca un punct terminus. Brâncuşi, om deschis spre lumea ideilor, avizat cu deosebire în chestiunile de ştiinţă, era îngrijorat de aspectele privind dezumanizarea societăţii. Ni se confirmă că a fost mereu şi a rămas până la sfârşitul vieţii un român adevărat, care mergea duminica la biserica ortodoxă din Paris, care cânta în corul bisericesc. Nu a luat un ban pentru Complexul de la Tg. Jiu. Conferenţiarii se succed, sunt prea multe de spus, însă observ că unii dintre vorbitori, sesizând lungimea peste puteri a simpozionului, promiteau să renunţe la citirea textului, să se concentreze asupra esenţialului, în câteva fraze... După care, fără excepţie, fiecare vorbitor a revenit la text, parcurgându-l în întregime...
Singurul care nu s-a sprijinit pe un text scris, Caius Traian Dragomir, a început prin a se referi la dificultăţile românului de a se exprima în legătură cu România, unii exagerând în culori întunecate, alţii luaţi de valul unui entuziasm factice, necreditabil în sine. Or, despre cei doi mari români, Brâncuşi şi Titulescu, care vin imediat după Eminescu în universalitate, trebuie vorbit fără echivoc. Titulescu este primul care a înţeles că numai un mare proiect poate susţine o naţiune în afirmarea ei pe scena istoriei, La rândul său, Brâncuşi, figură de prim ordin în arta secolului XX, nu este omul vreunui curent, deşi atâtea curente se aflau în concurenţă pe tărâmul artelor, ci el a creat o operă exemplară, inconfundabilă, în acest context, fără să se afilieze vreunei mişcări culturale a vremii. În fapt el ilustrează ideile platoniciene. Un Henry Moore, un Giacometti, aceştia epuizează un domeniu al artei, pe când la Brâncuşi sesizăm mai multe tendinţe.
Tot astfel, Titulescu are capacitatea de a privi universalul, el a privit nu numai către vest, precum înaintaşii şi contempranii săi, lucru care în timp poate fi o capcană, ci a privit şi către est; el este unul dintre creatorii uniunii europene, el a vorbit cu tărie despre o uniune "de la Atlantic până la Urali" - cu sublinierea că nu până la Nipru, nu până la Nistru... Căci istoria este materializarea unui mit. La noi, în fond, vorbim despre o cultură mioritică, şi este de subliniat faptul că nu facem doar politică ci fiecare naţiune face o geopolitică, a regiunii pe care o ocupă istoric şi de care este determinată; iar naţiunea înfăptuieşte, vrând-nevrând şi o geocultură.
Vorbitorul atrage atenţia: să nu-l monopolizăm pe Brâncuşi, să nu-l capturăm pe Titulescu, riscăm să-i smulgem din contextul universalităţii pentru un discurs regionalist. Şi aşa Brâncuşi, pentru că a edificat Complexul de la Tg. Jiu pe vremea dictaturii lui Carol al II-lea, în anii treizeci, se regăseşte de curând printre operele de tip fascist... Ni se atrage atenţia: acelea sunt cărţile ce vor fi citite, iar nu cele scrise de noi... (N-am motive să cred că n-ar fi adevărat, dar pe de altă parte, câtă obidă în sufletul meu... această politizare probabil a unor cercuri de mare influenţă, chiar a artei lui Brâncuşi, liberă de contextul politic al vremii şi în general liberă de orice condiţionări conjuncturale.)
Sorana Georgescu Gorjan, vorbeşte în detaliu despre Vintilă Russu-Şirianu, nepot al lui Slavici. A stat 8 ani la Paris, a fost în preajma lui Brâncuşi, l-a însoţit pe stradă, la baluri, a vizitat atelierul din Impasse Ronsin. A scris o carte Vinurile lor, în care îi prezintă pe marii români ce l-au acceptat în preajmă. Pe Brâncuşi îl prezintă ca pe un uriaş a petrecerilor, învingător inegalabil în toate confruntările bahice.
Sirianul Mohamad Al-Kailani începe prin a ne arăta un tablou ce-i reprezintă pe cei doi: Brâncuşi şi Titulescu, în celebra lor unică întâlnire, de la paris. Desenul trece din mână în mână, făcând turul întregii săli, toată lumea ţine să-l fotografieze...
Şi ar mai fi atâtea de spus, căci cuvântul din poveste înainte mult mai este...
Cărţile prietenilor mei : C. Stănescu, Accente. Jurnal indirect, critică şi istorie literară, Ed. Albatros, 2003, 566 pagini
ion lazu, fotografii de iarnă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu