Scriitorul zilei: Mihai Ursachi; O pagină de jurnal,1991; Cărţile prietenilor mei; fotografii de la Casa Titulescu; fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Mihai Ursachi: 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-mihai-ursachi-poezii.html



Ion Lazu - O pagină de jurnal,1991 
3 martie. Ieri A. îmi spune: Să ştii că Marte ne-a izbit pe noi, Pămîntul şi ne-a pus pe orbita unde ne mişcăm. Tot el: Ştii că Placa indiană s-a băgat sub placa Eurasiatică şi au apărut munţii Himalaia-Everest? Şi acuma India poate să mai facă aşa ceva. A. ştie la cei opt anişori ai lui ceea ce n-am învăţat eu nici la facultate, ci am aflat mai tîrziu, ca geolog, la sesiunile de comunicări ştiinţifice.

Nana a ieşit din birou pentru că nu suportă să nu aibă dreptate, să fie învinsă într-o argumentaţie. Tot ea se simte bine numai dacă i te plîngi, dacă reiese că ţie îţi merge rău, dacă ai belele; atunci se interesează intens de viaţa ta.

Se poate să fie bine în ţară, cînd toate cele o mie de ziare apărute după revoluţie – ca semn al libertăţii de exresie - scriu că lucrurile merg foarte prost, din rău în mai rău?

Edgar Degas: „Inima este un instrument care adesea trebuie lustruit. Nu stări de spirit, ci stări de ochi. Se face tîrziu în inima şi-n sufletul meu. Un artist face lucruri minunate fără să-şi dea viaţa. Lucrezi pentru doi trei prieteni pe care îi stimezi, sau pentru alţii care au murit. Nudul – avem de-a face cu animalul uman ce are grijă de corpul său.” 

 Sandu (despre fosta soţie): Eu făceam totul în casă, deci ei îi rămînea destul timp ca să facă pe deşteapta…

Ang. şi Chivu susţin că pe ei comunismul i-a făcut ingineri. Bine, şi voi, ca mari ingineri, ce aţi înfăptuit? V-au făcut pe voi ingineri pentru că i-au închis pe mai vîrstnicii ingineri destoinici, şcoliţi la nemţi, deci mari duşmani ai poporului, ai democraţiei populare… Pe marele Ghiţulescu, pe marele Băncilă..

Ang.: Pe femeia aia o ucideam pe loc, chiar dacă era cu copilul în braţe. Ce căuta acolo? Nu m-a interesat Piaţa Universităţii decît ca să-i omor pe toţi... Negru pe alb!

Mă preocupă proza scrisă după legile visului. Nu proza propriu-zis onirică, cei ce se autodeclară onirişti nu au reuşit nimic convingător. De ce oare? Pentru că au crezut că poţi urma în artă preceptele unei teorii...

Sigur, să rămînem circumspecţi. Scriitorii trebuiesc respectaţi pentru ceea ce scriu ei despre viaţă, iar nu pentru articolele lor politice. Avem exemple celebre despre greşeli politice penibile ale artiştilor. Cert e doar un lucru: arta adevărată nu propovăduieşte disoluţia, dispreţul, trădarea omului..

Nu, nu, eu de sinceritatea declarată mă tem, i-aş spune colegei. Cu aşa-zisa ei prietenie, Anca B. mi-a adus mai multe supărări decît toţi duşmanii la un loc. De cîteva zile nu mai dă pe la noi. Vipera aşteaptă să i se refacă veninul din pungă.

Ang.: O băteam pe D. în acelaşi loc, pînă se făcea vînătaie… Acum îi spun: Tu ai fost cuminte numai de frică…

Şobolan pe planşeul de beton de deasupra intrării la cinema Patria. Îl văd de pe celălalt trotuar, mişcîndu-se în aceeaşi direcţie cu masa de manifestanţi.

La Scala îi văzusem pe trotuar pe Paul Anghel şi pe Dan Zamfirescu, discutînd, cu faţa spre demonstranţi… Se documentau, care va să zică... Unii vor să facă istoria, iar duşmanii lor vor să o scrie aşa cum vor domniile lor. Pînă la urmă mă zăresc agitînd pancarta în coloană, „Basarabia, pământ românesc!”, dau semne că m-au recunoscut. Ce-o fi în sufletul lor? Ieri, în discuţia Comisiei Parlamentare apare mediocrul Dumitraşcu, fostul coleg de la Istorie, cel care în plutonul nostru ducea ţintele, fiind cel mai scund: tabachera…

Crimele de pe front, crimele impuse, cele ale vremii: dus cu armata să lupţi împotriva inamicului. S-a vorbit despre această vitejie, despre această frustrare… în cărţi teziste.  Dar despre germenii răului din sufletul omului bun, care şi el poate ajunge la gesturi extremiste în situaţii extreme?

C. Popovici, adunînd un cui de pe trotuarul din faţă de la Leonida, pe ploaie. Se construiesc gherete privatizate… Ca să fiu sincer pînă la capăt, eu însumi l-aş fi ridicat, însă sculptorul, tot cu ochii în jos, mi-a luat-o înainte.

(va urma) 

Cărţile prietenilor mei: Petru Ursache, Istorie, genocid, etnocid, Ed. Conta, 2010, 144 pagini.

Fotografii, Lidia Lazu la Aniversară - 60