Scriitorul zilei: Ştefan Agopian, n. 16 iunie 1949

     
Bucureştean de origine, şi-a făcut liceul la Iulia Hasdeu, după care a urmat studii de chimie, pe care a şi profesat-o iniţial. A debutat în 1970 la Luceafărul şi a urmat o carieră de publicist, redactor la Caţavencu, devenit din 2011 Caţavencii, la Ziua literară, ca şef al suplimentului respectiv, cu benefic impact în viaţa literară a momentului; la Fun-24. În perioada de formare s-a mişcat în preajma unor scriitori contemporani de primă linie, cărora le-a învăţat lecţia perfecţiunii stilisticii şi a migalei pe pagină. Proza sa, perfectă stilistic, îşi caută subiectele într-un trecut tot mai îndepărtat, fie că autorul a făcut-o din instinct, cum şi mărturiseşte, fie că a căutat să se sustragă sâcâielilor şi imixtiunilor cenzurii, fie că, în fond, acest "realism magic", atît de gustat în epocă,  se potriveşte construcţiilor sale mentale, desprinse din context, preocupat de povestirea ca artă pentru artă, neconjuncturală. Excelent primit de critică, în creştere rapidă de nivel al receptării de la o carte la alta, acest stil de marcat rafinament, dus către uscăciune formală, cu fraze suficiente sieşi, a avut un real impact la cititorul din ceauşismul anilor 70-80, asigurând un evazionism mental din realitatea precară, meschină a vremurilor. Dar "paradigma" s-a schimbat nemilos,  o dată cu racordarea literaturii noastre la trendul apusean: pământul fuge ireversibil de sub picioarele ficţionarilor, chiar de sub ale actanţilor regrupaţi în presa literară / în presa scrisă în general.  Tiraje mici, modice, nedifuzate, necitite, necomentate - a devenit deja un şlagăr. Or, scriind din ce în ce mai performant din punct de vedere formal, sterilitatea se întrezăreşte în chiar faptul că în ultimul deceniu autorul nu a mai dat titluri noi, ci a reeditat tot ce scrisese, ca romane separate, apoi reunite în 2 volume de Opere. Câteva dintre aceste aspecte în evoluţia autorului, neocolite în Istoria critică, l-au ridicat pe Agopian împotriva criticului care îl susţinuse exegetic în tot acest răstimp, citindu-l la literă, cu multe observaţii punctuale. Iar în fapt, ceea ce nu agrează la confraţi, însă practicând cu aplicaţie el însuşi (să alternezi ficţiunea din proze cu exactitatea din memorialistică, din exegeză etc), Agopian ne-a furnizat, în ultimele 2 decenii, evocări amănunţite, pe cât de "nemiloase" despre prietenii din perioada de formaţie, în primul rând un foarte aprociat serial despre Nichita Stănescu. O va face, se poate deduce/spera, cu aceeaşi acurateţe şi despre alţi mari scriitori, spre câştigul istoriei literare.

Opera literară: Ziua mîniei, 1979; Tache de catifea, roman, 1981, reeditare 2004; Tobit, roman, 1983, reeditare 2005, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Manualul întâmplărilor, povestiri, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Sara, roman,1987, reeditare 2006, Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai bună scriere beletristică a anului; Însemnări din Sodoma, povestiri,1993; Republica pe eşafod, teatru, 2000, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Fric, roman,2003, carte distinsă cu premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi premiată de revista Cuvântul la categoria Superlativele anului 2003.

Poezia zilei:Dan Culcer  (n. 15 iunie 1941)

În braţele apei

                Se dedică Prepeliţei

Valurile sărate ale lacrimei

Clipocesc la picioarele noastre,

nivelul Oceanului creşte,

gheţurile de la Nord şi de la Sud

se topesc. Încălzire globală.

Şi totuşi ne este tot mai frig.

apa ne cuprinde genunchii, inima.

Mai avem doar timpul să bolborosim

privindu-ne prin sticla verde

a apei sărate, a lacrimei.

Alţi scriitori:

A. E. Baconski, n. 1925

Eugen Lovinescu, m. 1943

Viorel Dianu, n. 1944

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000

7 sept. Acum cîteva seri în vizită la Leurda. Luăm un taxi de la hotel Dorobanţi, tracem pe la Bulandra pentru kituri, ajungem în Piaţa Iancului etaj 8, acolo Helen ne pune imediat masa: ciorbă de oaie şi felul doi carne fiartă. Brînză de capră şi vin de la mama lui Leurda; asta e ceea ce aduce de fiecare dată de la maică-sa din Basarabia. Casa lor, într-un cătun, în imediata apropiere a unui pîlc de pădure. Se duce şi doarme acolo, într-un halat vechi de-al mamei, după ce a coborît în bordei să bea pe nerăsuflate o ulcică de vin auriu. S-a născut la Vorcuta, dincolo de Cercul polar, a învăţat numai în şcoli ruseşti. Mama lui, foarte harnică. Helen s-a născut în Kazahstan, dincolo de Urali, oraşul Semipalatinsc, oraş de care îmi amintesc să fi citit în adolescenţă. Le spun de caprele noastre pe care le-am păscut toată copilăria şi din neamul cărora ai mei au avut pînă prin 1980. Despre vizita mea în martie ‘90 la Cioburciu şi alte episoade din copilărie. Lidia vine peste vreo oră, le aduce o tuberoză, foarte apreciată. Gazdele îmi arată trofee de prin toate oraşele unde au ajuns cu H., eu le povestesc despre călătoriile mele prin Europa, multele oraşe vizitate.

8 sept.  Sîmbătă. În zori, A. a plecat pe Caraiman, pe la 9 L. a plecat la Romexpo, apoi la tanti Florica. Vreme rea, aici, a ploaie, eu îngrijorat: cum o fi în Bucegi? Lidia: Băiatul ăsta are noroc numai de vreme rea, de cîte ori pleacă în excursii. Poate acolo e senin, zic.

Aseară, Florica îmi povesteşte despre fata unei surori de-a lui taică-său (deci bunicul Duţă al Lidiei) o chema Catrina, a avut copii şi la urmă o fată cu boierul (Iliescu, avea conac în deal, Lidia îmi spune că i l-au dărîmat comuniştii, mai găseau pe coastă cîte un ciob de teracotă, ştiau că e de la sobele din conacul boierului…). O fată pe nume tot Florica, de o frumuseţe ieşită din comun. Ţăranul a ştiut, dar nu a divorţat de Catrina lui. Fata a crescut la curtea boierului, avea trusou de mătase. Eu n-am avut aşa ceva, specifică Florica. Venea des pe la bunicul Duţă, fiind foarte simpatizată de unchiul ei. Le spune la un moment dat că vrea să se mărite cu ţiganul Dincă, provenit din ţigani-ţigani, dar care fusese dat la liceu, avea un frate ofiţer, altul… Pe niciunul dintre noi tata nu a avut putere să ne dea la liceu, menţionează Florica, iar ţiganul a reuşit, cumva. Au încercat să o domolească, să o întoarcă din drum, nimic! Ea vrea să se mărite cu ţiganul! I-au făcut nuntă ca în basme, petrecerea i-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Eu parcă am visat, îmi amintesc ca prin vis, zice Florica. Nepoata era de-o frumuseţe aparte. Se mută la casa lui Dincă. Rămîne gravidă, venea des pe la unchiul Duţă, palidă. Nu spunea nimic de rău. Naşte primul copil şi odată se pomenesc cu ea, plecase de la ţigan. L-a rugat pe unchi să-i aducă zestrea, mobilă nu avea, dar lucruri frumoase. Stătea un timp la rudele ei, avea cameră separată, apoi Florica afla din vorbele părinţilor că femeia s-a întors la ţigan, pe muteşte, găseau camera goală. Şi tot aşa. I-a făcut lui Dincă patru copii, trei băieţi şi o fată. Pleca de la ţigan, nu putea să se acomodeze cu atmosfera de acolo, stătea un timp în camera rezervată ei, apoi iar se întorcea la ţigan. Se vede că-i era greu acolo. Soacra, o ţigancă slabă, cu gură mare, se zicea că e vrăjitoare. Şi numita Florica, fata cea frumoasă a Catrinei a murit de tînără, la nici 40 de ani.

Mama Floricăi i-ar fi spus ţigăncii, mama lui Dincă, la înmormîntare: N-o să-ţi fie bine, că o ai pe conştiinţă pe noră-ta! Primul copil s-a înbolnăvit de plămîni şi a murit, ceilalţi au umblat la şcoli şi au ajuns oameni de vază. Se pare că aveau ochii albaştri, aşa că deşi smoliţi la faţă, nici nu s-a ştiut că erau ţigani. Catrina a trăit peste 80 de ani, însă cu inima frîntă. O ştie şi Lidia. Iată o poveste de dragoste şi moarte în familia Lidiei, unde au putut apărea astfel de personaje precum frumoasa Catrina şi încă mai frumoasa Florica, răpusă de iubirea ei nepotrivită pentru un ţigan şcolit, mare meşter de vorbe. Care să fi fost şarmul lui? Era frumos sau numai deştept, cult şi bun la vorbe?

Va urma