Scriitorul zilei: I. D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989           

          

Fiul unui miner din Petrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.

La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie.

 În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I. D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I. D. Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni  ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I. D. Sârbu. Legătura semantică este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?!

I. D. Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii despre năpăstuitul dârz scriitor, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I. D. Sârbu.

O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, de ce nu?, un abil profitor, sau de-adreptul  un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranţe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua faţă a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Şoarecele B. şi alte povestiri; Povestiri Petrilene;  

Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!;  D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii şi bătrâni; Lupul şi catedrala, roman distopic.

Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu

http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/

 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html

Casa memorială I. D. Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara

Alţi scriitori:

Andriana Fianu, m. 2000

Poezia zilei

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001

22 iunie. Ieri, cu o mică strîngere de inimă, mi-am zis: iar începe să se scurteze ziua, iar ni se ia puţin cîte puţin din lumina şi căldura de zi cu zi, limitele se strîng milimetru cu milimetru. Înţeleg cultul soarelui, poate chiar mai bine ca egiptenii, la ei niciodată soarele nu apune la ora 17…

De dimineaţă, la metrou Izvor mă văd cu Găbiţu lui Petrică Lungu: mai să nu-l recunosc; fusese un adolescent filiform, aproape neverosimil, acum s-a mai “format” – dar ce tînăr reuşit! Costum, cravată, bărbuţă şatenă, obraz luminos, ochi curaţi, vorbă blajină, acel mod de a te privi direct în ochi şi de a spune cuvintele, ca fostul meu coleg. Mariana a sosit de 10 zile, cu Ilinca se văd rar, ar pleca tranzitoriu în Canada, însă nu suportă frigul… O mare plăcere să am în faţa ochilor acest tînăr foarte special, delicat, stilat, fără morgă, cu nimic prefăcut, agresiv, ne-tupeist. M-am gîndit la Petrică, dus deja de 4-5 ani. Oare cui ar fi dăunat dacă el ar mai fi trăit 10-15 ani, măcar cît să se bucure de fiul lui?! Un minunat tînăr aici, pe trotuar – şi colegul meu sub pămînt, de parcă nu ar exista nici o legătură, decît în mintea mea, între cei doi: tată şi fiu…

29 iulie.  Eu gîndesc în ritmul în care scriu – şi scriu încet, trudit, iar nicidecum năvalnic, inspirat, - după ce ideea s-a prezentat, cu o întîrziere oricît de mare şi asupra căreia nu am nici o putere…

6 aug. Mă văd la metrou cu Mariana L. şi o invit pe la noi, sâmbătă.  M. vine cu albumul foto de la New York, vorbim de-ale noastre, la plecare îi dau fragmentele de jurnal cu Mircea C. şi Petrică L., promite să le citească acasă, în tihnă. Spre seară dă telefon, emoţionată: Poetule, am învăţat textul pe dinafară etc. Tot ea, oarecum mirată: Nu ne-am văzut de ani şi vorbim de parcă am fi fost mereu împreună. Cam aşa e, zic. Gabi a renunţat la “plecarea în USA pe Pufi” (Pufi e pisoiul lor), vrea să înveţe. Ilinca traduce la o firmă de construcţii, engleză, toată ziua cu ochii în ecran. M. a schimbat tactica cu Gabi, nu-l mai contrazice, doar spune: părerea mea este că…, după care părăseşte camera. E mai eficient. O întreabă pe Lidia dacă mai scrie poezii la bucătărie. Nu, e prea obosită. Dar eu? Nu mă las, la Venetici e mereu ceva de migălit. Şi într-adevăr!

(din Gîndirea înceată, jurnal 2000-2005)

Va urma

Fotografii din Grecia... Biserica Profet Ilias, din Nea Penteli, Atena.