Lidia Lazu - 3 cântece pe Acropole:

http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k 

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA 

http://youtu.be/nuYJmrnJu_k 


Poezia zilei: Odysseas Elytis

ÎN DAR O POEZIE DE ARGINT

Ştiu că toate astea nu-s nimic şi că limba ce-o vorbesc

nu are alfabet

Dacă şi soarele şi valurile au o scriere silabică ce o

descifrezi numai în vremi de tristeţe şi exil

Iar patria o frescă în straturi succesive frânce ori

slave şi dacă porneşti s-o restaurezi eşti pus îndată  

după gratii şi dai socoteală

Unei mulţimi de străine Puteri prin intermediul

mereu celei care-i a ta

Cum se întâmplă şi cu nenorocirile

Însă dacă n-am o arie de treierat de pe vremuri sau

chiar un bloc de locuit unde copiii se joacă iar cel

care pierde

Ar fi trebuit după toate regulile să spună un adevăr

şi să-l comunice şi celorlalţi

Încât până la urma toţi să se pomenească

ţinând în mână

În dar o poezie de argint 

Scriitrul zilei. Emil M. Cioran, n. 9 aprilie 1911 - d. 20 iunie 1995

      

 Fiu al unui protopop ortodox din Răşinari-Sibiu şi al unei descendente dintr-o familie nobiliară transilvăneană, E.C. a făcut şcoala primară la Răşinari, liceul la Gh. Lazăr din Sibiu şi Filosofia la Bucureşti. Bun cunoscător de limbă germană, se familiarizase cu operele unor  Im. Kant, Schopenhauer, Fr. Nietzsche, dar şi Martin Heidegger, Lev Şestov. Profesorii săi preferaţi la universitate: Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Îşi va continua studiile filosofice la Berlin. De la faţa locului, face publice în ţară viile sale emoţii despre prestaţia lui Hitler, încercând inclusiv să justifice asasinatele din Noaptea cuţitelor lungi.  Mult mai tîrziu, se va distanţa, ruşinat, de aceste rătăciri ale tinereţii. De subliniat că Emil Cioran nu a făcut parte din mişcarea legionară, în schimb şi-a manifestat simpatia pentru opţiunile extremei drepte româneşti, pe linia ideilor existenţialiste-trăiriste, într-un melanj de ortodoxie şi misticism. (Stânga franceză nu i-a uitat nici astăzi rătăcirile de tinereţe.)

Revenit în ţară în 1935, va fi profesor la liceul Andrei Şaguna din Braşov, dar în 1937 pleacă la Paris cu o bursă de studii a Institutului Francez, care se prelungeşte până în 1944. În 1945 se stabileşte definitiv în Franţa, fără a solicita cetăţenia (asemenea lui Brâncuşi), iar prin retragerea cetăţeniei române de autorităţile comuniste va deveni apatrid.

În ţară îi apăruseră, începând din 1934: Pe culmile disperării; 1935: Cartea amăgirilor; 1936: Schimbarea la faţă a României; 1937: Lacrimi şi sfinţi; Amurgul gândurilor; după 1990, Dan C. Mihăilescu publică Singurătate şi destin, o culegere din publicistica interbelică (1992), Scrisori către cei de acasă, 1995, sub îngrijirea fratelui său Aurel Cioran şi Ţara mea, 1996, în paralel cu traducerea în franceză a scrierilor sale editate în România dinainte de război.

Stabilit în Franţa şi decis să nu revină în ţară, s-a cufundat în citirea clasicilor francezi, dar şi a scrierilor medievale, la bibliotecă, forjându-şi în timp un stil de mare acurateţe, şi devenind poate cel mai bun stilist de limbă franceză, altoind pe franceza clasică o simţire românească, plină de seve ancestrale. Prima sa carte în franceză: Precis de decomposition, 1949 a fost încununată cu premiul Rivarol; ulterior Emil Cioran a refuzat orice alte premii, din orice parte ar fi venit.

Departe de publicitate, Emil Cioran cultiva relaţiile amicale cu vechi prieteni din România, acum şi ei parizieni: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, B. Fundoianu, Paul Celan, dar şi cu Samuel Beckett, Henri Michaux etc. La 2 ani după decesul lui Cioran, a pierit şi Simone Boue, prietena din tot răstimpul francez, pe care totuşi EC nu a luat-o în căsătorie... Apoi, menajera a descoperit la subsolul clădirii, printre nenumăratele caiete ale filosofului, o continuare a jurnalelor sale, editate până la nivelul anului 1972.

O prezentare negativă, de la un capăt la altul îi face dl N. M. în recenta sa istorie, precizând că se referă doar la cărţile publicate înainte de stabilirea în Franţa şi considerate ca reprezentând partea mai puţin cunoscută a operei cioraniene (interzisă la noi, netradusă în Franţa). Reproşându-i omului nepăsarea faţă de soarta celorlalţi, a prietenilor chiar, a României. Sprijinindu-se din plin pe susţinerile Martei Patreu din eseul Un trecut deocheat, 2004.

*

Impresionantă relatarea Anei Blandiana (Fals tratat de manipulare, 2013) despre întâlnirea cu Emil Cioran la Paris, în anii 80 ai trecutului veac. Ar merita citate integral cele 2-3 pagini. Marele filosof al exilului, care nu şi-a mai revăzut niciodată ţara, aflând că poeta A.B. este ardeleancă, intră brusc într-o stare de frenezie, exultă când află că e născută la Timişoara, apoi auzind că a fost săptămâna trecută la Sibiu, că a băut o cafea cu prietenii la Impăratul romanilor...Exclamaţii, uimire, extaz, pierdere de sine a filosofului care şi-a făcut un steag din blamarea ţării şi a conaţionalilor, anume spre a-şi masca frustrarea, aleanul, contrarietatea faţă cu asaltul amintirilor din tinereţe, cum cu subtilitate ne explică poeta...

Citeşte mai mult Emil Cioran: Profilul interior al Căpitanului: https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.1&thid=1380eeb3c3f01c6e&mt=application/msword&url=https://mail.google.com/mail/u/0/?ui%3D2%26ik%3D1dce5d5cf7%26view%3Datt%26th%3D1380eeb3c3f01c6e%26attid%3D0.1%26disp%3Dsafe%26zw&sig=AHIEtbQrF7m_s7B157QHV_w-okyk6uF12Q

Poezia zilei, Serghei Esenin (din memorie):

Sunt obosit de traiul meu statornic,

Curând din casa mea am să dispar...

De alte zări, de altă lume dornic,

Eu vagabond m-oi face şi tâlhar.

Pe cârlionţii zilelor senine

Voi rătăci spre-un trai curat ori strâmb,

Şi cel mai bun prieten pentru mine

Şi-o ascuţi cuţitul din carâmb.

Întors acasă, vremea mi-o voi pierde

Cu dulci nimicuri, ca oricare om

Şi sub fereastră, într-o seară verde

M-oi spânzura cu mâneca de-un pom... 

Alţi scriitori:

Miron Pompiliu, n. 1848

Horia Furtună, n. 1888

Al. Hodoş, n. 1893

Aurel Baranga, n. 1913 

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000

9 dec. 19 ani de la căsătoria civilă. Vreme închisă, 2 grade cu plus. La tanti M. cu un pachet de cafea. Despre Ţuca, Georgeta, nepoţii din Pîrliţi. Ticul ei: A întrebat de mine? Ce-a zis de mine? Dacă am îmbătrînit? Se miră că nu i-am spus nimic de incidentul cu chiriaşa. Nici Lidiei nu i-ai spus? Se miră că nu răspîndesc veştile rele, dar tot nu înţelege.

Am lucrat aseară la Veneticii 2, dar am făcut o manevră greşită la salvare şi cred că s-a pierdut tot. Sunt chiar curios dacă s-a păstrat. Deocamdată 35 de pagini. Marţi, pentru a doua oară la Galaţi, fără să pot lămuri problema cu tirajul de la Veneticii 1.

Mama: Cu sănătatea nebunilor şi cu memoria lor să nu te pui!

Cum ai putut, tată, să-i dai porc lui Mustafa? Vezi de ce ne zic ei păgîni, ghiauri? Nu ştim să respectăm religia altuia… Nu era porc, ochisem un păstîrnac care semăna cu coada de porc, l-am pus de-o parte şi i l-am arătat, ca să fac haz de el. Dar era să se termine rău de tot…(L-a alergat cu cuţitul prin toată popota...)

Va urma

Fotografii ateniene, VII