Scriitorul zilei Ovid Densusianu, n. 29 dec. 1873 - d. 9 iunie 1938

Născut în comuna Densuş din apropiere de Făgăraş, ca fiu al poetului şi profesorului universitar Aron Densusianu, face şcoala primară în Făgăraş, continuând liceul la Iaşi, unde familia se mutase şi urmând Filologia ieşeană, unde i-a avut ca profesori pe Al. Philippide şi Al. Xenopol. Îşi ia licenţa Magna cum Laude, 1892, cu o lucrare despre epopeea grecească şi românească.  Petrece 2 ani la Paris, pentru perfecţionare în Filologie romanică. Îi apare la Paris, 1901, primul volum din Histoire de la langue roumaine. Profesor la Universitatea din Iaşi, editează cu I. A. Candrea Dicţionarul etimologic al limbii române şi în anii următori se impune ca mare specialist în lingvistică şi folclor. În 1913 înfiinţează Institutul de Filologie şi Folklor şi două reviste: Viaţa Nouă şi Grai şi suflet. Academician, iniţiator al unor studii despre latinitatea limbii române, membru al societăţii filologice din Franţa, moare în 1938, la doar 65 de ani.

ion lazu: din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale,

6 aprilie 2007. (...) Revin în Piaţa Dorobanţi, apuc pe Roma, caut de data asta celălalt număr, 34, unde a locuit până la moarte savantul lingvist Ovid Densusianu. La numărul 36 tocmai intra o doamnă cu căţel, vorbim, e veche în cartier, dar nu ştie să fi fost o clădire la nr. 34; în zona asta fusese pe vremea copilăriei sale un loc viran, unde îşi făceau exerciţiile un cuib de legionari, mai apoi pe acel loc s-a construit impozanta clădire pe care o văd, o policlinică a MAI, imensă. Chiar vila aceasta a lor, de la nr. 36, cu intrări pe ambele laturi (probabil o curticică în spate) a fost ridicată, din câte ştie ea, pe locul unei gropi de var. Pe când vorbeam, câinele, deja, a intrat pe portiţă şi stăpâna se grăbeşte să-l ajungă din urmă.

Alături, policlinica e cât un minister şi în dreapta intrării se află un chioşc şi un subofiţer de pază. Îmi iau seama: Aici va trebui să vin data viitoare, garnisit bine cu adrese şi ştampile, altfel nu vor accepta să trateze cu mine...

P.S. Şi nu am reuşit să-i pun placa memorială academicianului Ovid Densusianu. Am trimis Adresa USR prin poştă, m-am prezentat pentru o convorbire cu directoarea Policlinicii SRI, a găsit cererea noastră printre dosare, dar mi-a atras atenţia că nu dânsa decide, că fiind vorba de un obiectiv strategic (ceea ce văzusem pe pielea mea: controlul de la poartă - de parcă treceam dintr-un stat în alt stat...), că e necesar acordul forului superior.  Că nu ştie cum va fi soluţionată problema pătrunderii celor doi muncitori, cu aparate de perforat peretele etc. Dar să mai aştept, se va vedea dacă e posibil. Şi nu a fost posibil. Comandasem placa, textul era scris, aveam placa la magazie. Dar aprobările au întârziat sine die...I-am spus directoarei, probabil ea însăşi medic, om cu studii superioare: Dar ce ar deranja un dreptunghiuleţ de marmoră, plasat pe colţul imobilului, la cca 3,5 m înălţime, ca să se vadă din stradă? Probabil în mintea ei fiind ideea că nimic nu trebuie să se vadă din stradă... Decât ghereta de la poartă, cu poliţist, cu stănoagă, blocând intrarea vehiculelor...Astea nu le vede nimeni.

Mariana Filimon, n. 9 iunie 1939

  

Poeta s-a născut la Bacău şi a urmat studii pedagogice în capitală, după care a lucrat ca redactor. A publicat poezii în revistele literare şi mai multe volume: Recital, 1976; Nuntă pe ape, 1980; Estivale, 1980; Piatra soarelui, 1982; Scriere de mână, 1983; Stampe, 1984; Ordinea lucrurilor, 1988, Măşti la vedere, Amfiteatrul din nori, Noaptea enotului, Estivale, Scara îngerilor etc.

Poezia zilei, Mariana Filimon

Imbold

în basilica ascunsă

printre brazii tăcuţi

când înserarea spre nefiinţă

coboară

un fel de insulă

la suprafaţă

mă ţine

fără atingere

aflu astfel

că tălpile mele se pot vindeca

desluşind Calea

aflu despre mine că sunt

Aceeaşi

Când bărci în sine întoarse

umpleau golul albastru

cochetam cu salcia

nesfârşită la mal

limba pe care o vorbea briza

nu-mi era cunoscută

şi totuşi

ca în rugă îmi împreunam mâinile

îngânându-i ecoul

un preludiu al nopţii

pe care aveam s-o îndur

o cum mai tânjeam

după ne-createle lumi

Filtre

Mâzga oraşului

invadează casele drumuri

mă alătur unui copac umblător

şi cutreier prin parcuri -

făpturi gârbovite

şi câini aburoşi

aceiaşi din vara trecută

absenţa ta dureroasă

şi un soare pătrat

doar crengi desenate

mă seduc în delir

ca şi cum le-aş vorbi

limba verde

           

Alţi scriitori:

N. N. Beldiceanu, m. 1923

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2000

20 aug. (pe căldurile cele mai mari, deşi am trecut de Sfîntă Mărie.) Vezi fragmentul: Tata se scula să bea apă, noaptea… Veneticii 2

Didi, fost mare crai, umblînd cu cine vrei şi nu vrei, în văzul lumii, fără păs; de vreo doi ani imobilizat în casă, pentru că nu poate coborî scările de la intrarea blocului, anchilozat din genunchi. S-ar duce să cumpere de băut, din vecini, aşa o trimite pe soaţă. În casă cu televizorul, cu ziarele pe care i le ducem noi în fiecare sîmbătă, cu băutura tot timpul, cărată de Miţi sau pe care şi-o fabrică singur, la alambicele din bucătărie; dormind pe sponci, ziua, noaptea huhurez; tunînd împotriva vecinilor gălăgioşi, nesimţiţi, împotriva politicienilor neo-comunişti, sau povestind iar şi iar, cui stă să-l asculte, aventurile lui cu femei din vremurile de glorie. Însă, după venirea din America, Miţi s-a convertit la pocăiţi, se duce la adunare, îţi pierde zilele pe la babe, cărora vrea să le salveze sufletele pe ultima sută de metri. Pleacă şi pe la surorile din provincie, la Pucioasa, la Suceava, la Vaslui – de data asta. Dusă de colo colo de vocaţia ei neofită. Dar şi ca să scape de tapajul pe care fără istov i-l face Didi, de cîte ori o prinde pe-acasă. Aşa că starea de acum a celor doi se află într-o simetrie ironică faţă de cea din tinereţea lor, căci acum el o aşteaptă, cu ricanări, scandaluri, răbufneli, proteste, muşcîndu-şi zăbala. Spumegînd la ideea cît de rău a ajuns. Dar nefăcînd absolut nimic pentru a-şi ameliora starea sănătăţii. Pentru aşa-zisul mare zmeu o injecţie e sfîrşitul lumii, la dentist nu s-a dus în viaţa lui. S-ar cuveni măcar un regim alimentar rezonabil, eventual nişte exerciţii fizice pentru încheieturile cu artroză – nici nu se gîndeşte la aşa ceva! I-am adus cu spinarea nămol tocmai de la Bălţăteşti, i-am adus apă sărată, degeaba! Clipă de clipă alunecă spre abis, însă nu face nimic din ce-ar depinde de el şi i-ar încetini prăbuşirea.

Ieri dimineaţă cu tanti M. în Piaţa Matache, bucuroasă că se poate deplasa, că poate tîrgui. Zice: Două săptămîni sunt asigurată! A fost la moartea lui Gigel din Buzeşti. Eram singura din familie. Am izbucnit în hohote, zice, cu mîndrie. La întoarcere ne vedem cu Pan Izverna.

V.2: Oare nu termin acest roman din cauză că încă nu am retrăit pe propria piele şi pînă la capăt experienţa părinţilor mei?

Spre seară, plimbare cu Lidia în parcul IOR, dăm ocol la jumătate de lac. Ţigani scăldîndu-se. Multe perechi tinere cu cărucioare, cu copilaşi de mînă. Lidia nu ratează nici o ocazie de a se apropia de mititei: atît de vii sunt amintirile cu Andreiul-mic! Destui căţei “civilizaţi”, spre deosebire de maidanezii cartierului, care te latră pe toate vocile, în crize de orgoliu…

Seara, la telefon aflăm că alde V. au fost 4 zile la munte, nu ne-au anunţat; Lidia se supără că dintre cele şase rude cărora le-a dat produse cu preţ minim, nici una nu a ţinut programul, deci nu au rezultate, deci nu obţinem recomandări. Investiţii falimentare de energie, bani, speranţe!

Îmi spune că datorăm Floricăi 8oo dolari. Mă apucă pandaliile! Cînd vom stinge aceste datorii?! Cărţile mele şi celelalte proiecte s-au îndepărtat la distnţe astronomice…

Va urma

Fotografii...