Scriitorul zilei: Gelu Ionescu, n. 8 iunie 1937

  
   

Născut la Galaţi, tatăl jurist şi mare proprietar rural. Şcoala primară în Galaţi, liceul la Tg. Ocna, absolvit în 1954, după care devine student la Institutul de mine din Bucureşti, însă în 1957 renunţă şi se înscrie la Filologie. Licenţiat în Filologie, 1963, cu o lucrare condusă de Tudor Vianu,  a fost asistent şi apoi lector la catedra de Literatură comparată, până în 1982, când s-a exilat. Îşi luase doctoratul cu o lucrare despre Eugen Ionescu, 1974. A devenit redactor la Radio Europa Liberă, până în 1995, după care a devenit lector de romanistică la Universitatea din Heidelberg. În 2002 s-a pensionat. Locuieşte în Germania.

Discipol al lui Tudor Vianu, a excelat în critică şi istorie literară, în eseistică. A luat câteva premii ale Uniunii Scriitorilor.

Romanul lecturii, 1975; Orizontul traducerii, 1981, revăzut în 2004, Anatomia unei negaţii, 1991, despre începutirile literare ale lui Eugen Ionescu, carte respinsă de cenzura comunistă. Copacul din câmpie, 2003; Covorul cu scorpioni. Douăsprezece fragmente memorialistice, 2006.

Citeşte mai mult:  http://www.europalibera.org/author/21406.html

Poezia zilei, Cristina Tacoi,  n. 8 iunie 1933 - d. 27 aprilie 2010

 Al patrulea amurg

 Aceşti bulbi sângerii

 trandafirii

 numai ştiu să înflorească

 pe pământul de ape sticlind

 Aud cum cresc lichenii

 în ochiul oglinzilor negre

şi-n încăperea strâmtă unde m-am întors

 văd cum se prelinge pe ziduri

 vorbire străveche,

 nevindecatele răni

 de pe trupul leprosului

Alţi scriitori:

Ovid Densusianu, m. 1938

Otilia Cazimir, m. 1967

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2000

13 aug.  Duminecă. Cei reveniţi de la L.A. reuşesc să ne transmită încredere şi încurajarea necesare. Poate începe să mişte…

Aseară, cu A. îl întreb: Tu nu alergi după fete? Eu eram lihnit să le văd, să fiu în preajma lor, eram bolnav să dansez. Şi o aud pe Lidia: Eu pînă la 20 de ani n-am dansat în public, nu m-au lăsat alde Mălina şi maică-sa (la care stătea în gazdă, ca liceană), o proastă şi o încuiată fără pereche. Aud acestea şi mi se strînge inima – ea, care este însuşi dansul, ritmul, freamătul melodiei…

La metrou Victoria, valsuri nobile şi sentimentale: un cîntăreţ chitarist fără ambele picioare, specialist în muzică spaniolă şi un violonist cu un braţ de lemn.

Moşul din colţ, cerşetorul de pe Camil Ressu îşi tricotează un pulover, deja are gata vreo 20 cm, crezusem că îşi face mănuşi. Un pulover pentru la iarnă, cînd va sta în frigul cel mare jumătăţi de zi, nemişcat, încotoşmănat, baricadat împotriva gerului. Are mult peste 80 de ani şi se gîndeşte cu vigoare la viitor.

Cît a muncit în tinereţe Jack London, cum se scula la 5 dimineaţa contele Lev Tolstoi, să aducă butoaie cu apă pentru toată gospodăria, să coasă căpute pentru cizme, să facă lucruri necesare, folositoare pentru oameni. Se gîndea că scrisul e sau nu e important, dar fără cizme, iarna… Aceasta e demnitatea muncii.

14 aug. Luni. Pe la 10 plec cu A. să dăm fluturaşi la Banca Religiilor; acolo mare busculadă, păgubaşii se înghesuie la înscrierea pe liste. Nu rezistăm prea mult în soarele torid, ne mutăm la două colţuri cu umbră. Merg la metrou Victoria, nimeni interesat, nici nu deschid albumul. Apoi apare un revărsat, îi arăt albumul, nu vrea să vadă: poze trucate, nu dovedesc nimic, înşelătorie, păcăleală, dacă ar fi bune le-ar băga în farmacii. Dar au aprobarea a 49 de Ministere ale sănătăţii, zic. Da, luate pe bani. Mai bune sunt reţetele de la plafar, de 30 de mii. Pe acelea le-aţi folosit? Se văd rezultatele, îi strig din spate. Uşa metroului se închide. Isteria lui m-a scos şi pe mine din limitele normale. Apare dna Munteanu, directoarea librăriei Sadoveanu, apoi Tatiana, colega de facultate; nu ştie de moartea lui Trandaf, data trecută nu ştia de a Mirceascăi.. Scăzută în sine, o bunicuţă cît pumnul, din tînăra sveltă ce fusese. Promite să-mi retrocedeze albumul cu trovanţi, zice: Sunt cinstită, mi l-ai dat cu împrumut. Oricum, nu mai am alte exemplare...

15 aug.  S’tă Mărie Mare. Visez un cîntec al plecării: plecarea geologului din satul unde a lucrat o campanie întreagă. Îşi spune că va reveni, că îi va vedea pe găzdaci, dar de fapt el ştie că nu va exista o revenire; ar vrea să rîdă, dar vorba i se opreşte în gît. Partir c’est mourir un peu. Încercam să potrivesc cuvintele pe o melodie simplă, nostalgică, asemănătoare cumva cu cea din Absenţă îndelungată.

 Va urma


Fotografii...răsărit deasupra Termocentralei Est...