Scriitorul zilei: Gheorghe Lazăr, n. 5 iunie 1782- d.17 septembrie 1823.

                                                                      

Data naşterii este controversată: 1779 sau 1782? Dintr-o familie de ţărani avrigeni, a fost chemat la curtea din Avrig a baronului Samuel Brukenthal (un adevărat palat!), pe atunci Guvernatorul Transilvaniei aflată sub dominaţia austro-ungară. Protectorul său l-a sprijinit să-şi facă gimnaziul la Sibiu şi Cluj, continuându-şi la Viena studiile de filosofie, pedagogie şi fizico-matematici. Apoi şi studiile de teologie. Revenit în Transilvania, a fost hirotonisit arhidiacon şi a funcţionat ca profesor la şcoala teologică ortodoxă din Sibiu. Traduce în româneşte lucrări de padagogie dar episcopul Vasile Moga, care pleda pentru şcoală duhovnicească în slavoneşte, îi interzise să-şi tipărească lucrările. Pierde un proces în 1815; în 1816 trece munţii în Ţara Românească şi pentru început va fi profesor particular. A dus o luptă îndârjită pentru înfiinţarea unui învăţământ în limba română: pe acea vreme şcoala se făcea în limba greacă. Pe data de 24 martie 1818 deschide cursurile primei şcoli româneşti în localul de la Sf. Sava; fiii de boieri continuând să meargă la şcoala în limba greacă, la Sf. Sava au urmat copiii de negustori, târgoveţi etc.. Printre primii elevi; Petrache Poenaru, Ion Heliade Rădulescu, Teodor Paladi. Tradusese manuale în limba română şi scrisese lucrări proprii. Pe vremea Răscoalei lui Tudor Vladimirescu, Gh. Lazăr şi elevii săi ajută edificarea unor întărituri în zona taberei din Cotroceni, Gh. Lazăr fiind inginer, ajutat de 1000 lucrători. După lichidarea mişcării lui Vladimirescu, Gh. Lazăr a suportat persecuţiile autorităţilor. Se întoarce bolnav în Avrigul natal şi va muri  la scurt timp după aceea. Înmormântat în curtea bisericii comunale, peste drum de casa părintească, astăzi muzeu, mormântul a fost reamenajat în 1934 de Şcoala de ofiţeri din Sibiu.

Pentru fondatorul învăţământului în limba română s-a ridicat în Piaţa Universităţii un monument în anul 1886, datorat sculptorului Ion Georgescu. La comemorarea UNESCO din 1973 i s-a ridicat un monument în faţa ASTREI din Sibiu. Un alt monument există în comuna natală, autor Corneliu Medrea. Portretul prezentat aici este de Mişu Pop.

Poezia zilei, Ion Lazu

Despre Mircea Ivănescu

Cumnatul gazdei, venit în vizită de la Sibiu

îmi spune, printre altele: îl văd uneori trecînd

prin cartier

pe Mircea Ivănescu, citind în mers. Are haina roasă

în coate,

citeşte pe stradă şi ca să nu se izbească de ceva,

şterge zidul cu cotul -

aşa se face că are coatele roase.

Citind mereu…

Avrig, vara 1984 

Alţi scriitori:

Gh. Dinu, n. 1903

  

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000

19 iulie. Lidia îl visează pe A. la 8 ani. Ne amintim de Blaj. Cînd el era prea-inimosul meu coechipier, se interesa de locomotive, se sătura de fragii pe care îi culegeam de pe valea Veza; culegeam ciuperci uriaşe, mîncam zilnic la cantina I.P.L. ciorbă de burtă, jucam şah, rezolvam probleme de isteţime. Iar acum, răutăciosul adolescent de 185 cm. Eu o visez pe Anişoara vorbind-o de bine pe tanti Dona; apoi visez soţii Geamănu la o gazdă ponosită; pe Angela S. relaţionând cu colegii.

24 iulie. După masă vorbesc cu P., promite să aducă miercuri discheta, nimic precis despre cele 50 de exemplare.

De dimineaţă la Unirii, Maria U. mă invită să citesc 2-3 pagini de proză pe 2 oct. la ora 10, ar putea fi orice, poezie, eseu. Mă hotărăsc pentru paginile cu păianjenul cu cruce albă.

4 aug. Lucian mă mai mistifică odată, îmi aduce o dischetă pe care nu se află nimic!

Vedere de la Geta şi Marco, sunt în vacanţă în Croaţia, linişte, frumos, oameni harnici.

6 aug. Duminecă. Pe acasă. Aseară A. la tanti F., apoi L. şi A. la alde Didi, revin pe la 23:00.  Vorbesc cu Iordan, m-a băgat deja pe Internet, a vorbit cu Oana, aflu că C. e deja la Slatina de vreo săptămînă, zilele astea va veni la Bucureşti. Nu ne-a dat nici un semn. Un caz fără leac, de regulă te duci la preot şi te dezleagă.

După masă la V., aniversare, cu A., duc o tuberoză. De mîine o altă săptămînă de alergătură. A. vrea să mă ajute, visează la un calculator performant, Pentium.

7 aug. Mă gîndesc ce departe e clipa cînd voi avea bani pentru a tipări cartea. L. îmi va spune: la ce-ţi foloseşte să publici încă o carte? La nimic, vezi bine, nici mie nici nimănui. Dar dacă tot le-am scris…Tu de ce scrii poezii prin caiete? De ce abia aştepţi să reîncepeţi emisiunile la radio? Pentru că e specific omului să se exprime pe sine, să se valorizeze.

11 aug. Azi la prînz moşul Elixir (pentru că alături este buticul Elixir) citea Biblia, ultima parte, Evanghelia sau Faptele Apostolilor. După masă trec din nou, văd că are în mînă o palmă pentru alungat muşte. Probabil îl sîcîie, cum stă nemişcat cu orele. Spre seară era cocoţat pe căruţul lui cu trei roţi.

Bunică ducînd de mînuţe două gemene. Uneori nici nu iei seama la astfel de scene, alteori le uiţi instantaneu; sunt însă cazuri când le ţii minte, ca prin minune. Ai vrea să le salvezi din neant...

Veneticii: Narcisa şi alţi cîini care s-au succedat la noi în curte. Mai dădea tata şi prin sat căţei, aşa că soiul de căini miciţi negri s-a răspîndit; harnici, mîncînd mai puţin decît cîinii obişnuiţi din sat.

Azi dimineaţă ajung la Minister, P. îmi dă discheta, vorbeşte cu dna Balaş de la tipografia Alma-Galaţi, obţine promisiunea că pachetul de cărţi va fi expediat. Bucuros că am ajuns la un liman al acestui eposod absurd.

Robert Grenier. Cartea-cîine. “Cartea îţi pricinuieşte aceeaşi suferinţă ca şi cîinele tău, aceea de a muri înaintea ta, atît de puţin durează viaţa unei cărţi în zilele noastre.”       Lacrimile lui Ulise. Cîinele lui Ulise (Argo) a fost singurul care l-a recunoscut la întoarcerea în Itaca. Iar “Ulise îl văzuse, a întors capul, ştergîndu-şi o lacrimă… Bătrînul lui cîine a fost singurul căruia i-a fost dat să-i smulgă o lacrimă..” Câteva observaţii precum aceasta, simplă şi profundă, fac capodopera. În rest, hărmălaia evenimenţială...

 Va urma

Fotografii, venind de la Slatina...Inundaţiile, Câmpia, Norii...

Foto Ion Lazu