Ultimul singaporean.

Ultimul supravieţuitor din gruparea de temerari singaporeni, (animatori ai unei mişcări literare subterane, de mare puritate/demnitate artistică, în vremea celui mai sinistru proletcultism) va fi înmormântat astăzi, la ora 13:00 la Cimitirul Ghencea militar 3 din Bucureşti. 

George Astaloş, marele scriitor  din contemporaneitate, dramaturg jucat pe scenele din toată lumea, poet de mare rafinament, traducător iscusit, în franceză, al unor poeţi marginali, pe care îi aprecia, eseist redutabil, editor la revista Europe, autor al unui dicţionar de cuvinte argotice, ne părăseşte la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o operă inestimabilă, paradoxal doar în mică parte cunoscută la noi.  Cel mai tânăr dintre boemii singaporeni, s-a făcut remarcat prin piesa Vin soldaţii, jucată în premieră la teatrul studenţesc Casandra, premiată imediat de Uniunea Scriitorilor. În 1972, cu o bursă a Academiei franceze, acordată la recomandarea lui Pierre Emanuel, pleacă la Paris de unde nu se va mai întoarce decât la ani buni după Decembrie 89. Bursa expirând, a fost nevoit să-şi câştige pâinea zilnică muncind cu spatele într-un abator din zona Halelor. Nu este de mirare că a făcut faţă unei munci peste puterile obişnuite: fusese în adolescenţă campion naţional la cros; jucase în echipa de rugbi antrenată de nu mai puţin faimosul poet Tudor George, supranumit Ahoe, urmase şcoala de ofiţeri şi înaintase până la gradul de căpitan în geodezie-topografie, după care demisionează pentru a se dedica literaturii. Lucru care nu s-a prea spus: împreună cu Nichita Stănescu, George Astaloş a pus umărul la deschiderea unor noi spaţii în lirica românească şi europeană. Volumele sale de poezii, ajunse cu întârziera de 4-5 decenii la cunoştinţa conaţionalilor stau mărturie indubitabilă.

Un erou al timpurilor noastre, spun acest lucru fără ezitare, ne părăseşte. S-a consumat întru creşterea limbii româneşti şi ne-a lăsat nouă contemporanilor săi, şansa de a-i înţelege şi aprecia Opera. 

Odihnească-se în pace spiritul proteic al lui George Astaloş! 

Citeşte mai mult: http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-george-astalos-poezia.html 

Fotografii cu George Astaloş la Casa Titulescu, la vernisajul expoziţiei de tapiserie Lia Maria Andreiţă

George Astaloş, Nicolae Luca, Theodor Răpan

Cimitirul militar Ghencea III, 10 mai 2014...Înmormântarea scriitorului George Astaloş.

Scriitorul zilei: Nicolae Tzone, n. 10 mai 1958

 
           

 Nicolae Ţone s-a născut în satul Malu din preajma oraşului Giurgiu. A făcut facultatea de ziaristică şi a practicat-o cu fervoare, între timp descoperindu-ni-se şi ca un poet de nebănuite disponibilităţi, totodată frust şi livresc, confesiv şi fabulatoriu - , o îmbinare foarte specială, fără alt termen de comparaţie la noi, şi care este marca recunoscută Tzone - coabitare lirică viabilă între avânturi neoromantice irepresibile, în expansiune vizionară dezlănţuită, în incursiuni intempestive prin timpi, medii, lumi cosmice şi înapoi, spre miezul incandescent al Pământului, dar şi din viitor înspre trecut, şi din moartea morţii şi stingerea din proximitate spre noi începuturi, pe de o parte  şi un avangardism redivivus, bine asimilat, jucat cu nonşalanţă, întors pe toate feţele, "exploatat la sânge", pe de altă parte - e vorba despre sângele Poeziei, desigur.

Au rezultat câteva volume de poeme alternative, unele revărsânsu-se asemenea unui fluviu, în despletire şi regăsire a vadului liric şi alte poeme precum lamele de Toledo, dense, concentrate, retezate din scurt, prin tehnici laser. Nicolae magnificul, Capodopera maxima, Oase de înger, sunt titlurile a trei volume-eveniment, cărţi bibliofile, ceea ce nu spune decât o parte de adevăr, somptuoase, cu prea-bogată ilustraţie grafică, ele însele nişte performanţe editoriale demne de invidiat. Nu este vorba de vreo risipă în faptul că textele sunt reluate în reproducere olografă facsimilată, ele consună cu ilustraţiile, creând o ambianţă aparte, expresivă cu deosebire, reconfortant-belferească, sugerând viziunea autorului cu privire la universul său liric.

Alte titluri: Eminescu al nostru, dialoguri cu..., 1994 şi Manualul de literatură, 2004, o antologie  nouăzecistă: Daniel Bănulescu, Mihai Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Floarea Ţuţuioanu, Nicolae Ţone, Lucian Vasilescu, 678 pagini format mare, care a stârnit admiraţie, invidii, duşmănii. Ne mai mirăm?

Mai trebuie spus că Nicolae Tzone este un cercetător împătimit al mişcării de avangardă din ţară şi din lume, că a făcut stagii de documentare în Israel, la Paris, la New-York; că este autorul unei expoziţii itinerante prin ţară şi prin marile oraşe ale Europei, cuprinzând cca 500 de reproduceri fotografice după piese de bază ale autorilor avangardişti. A înfiinţat Institutul de Cercetare a Avangardei din România şi din Europa ICARE, cu editură proprie; a iniţiat an de an simpozioane internaţionale cu prestigioase participări din partea specialiştilor în avangardă din lume. A editat revistele Aldebaran şi Facla literară, care s-au vândut uimitor de repede, solicitate fiind şi în străinătate; a tradus masiv din avangardiştii francezi (Claude Sernet) dar şi din opera franceză a lui Tristan Tzara; i-a promovat la cel mai înalt nivel pe Gherasim Luca, Stefan Roll (la centenar), dar şi pe H.H.Maxy, Sesto Pals, Paul Păun, Ilarie Voronca, B. Fundoianu, mulţi, mulţi alţii. A editat manuscrisele lui Ion Vinea, a publicat ediţii anastatice din revistele avangardiste: Unu, Integral, Urmuz etc etc.

În 1991 a înfiinţat editura Vinea, promovând nu doar vechea avangardă, dar şi pe onirişti, pe optzecişti, debutându-i pe tineri, inclusiv pe milenarişti, cu un fler inegalat. Editor prodigios, a iniţiat nu mai puţin de 10 colecţii, printre care cea de Ediţii Definitive, reluând formula de la Fundaţiile regale, unde şi-au găsit locul toate marile nume ale poeziei contemporane, de la Al. Lungu, Leonid Dimov, Ion Caraion la Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă, Nora Iuga şi Angela Marinescu. La un moment dat editura Vinea scotea pe piaţa literară aproape 80% din producţia de poezie din ţară. Activitatea editurii Vinea, este, oricât ar cârti unii, deja un capitol de istorie a literaturii contemporane.

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/nicolae_one_i_nicolae_tzone

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_%C8%9Aone

http://agonia.ro/index.php/article/13976165/index.html

http://revistaramuri.ro/index.php?id=1362&editie=53&autor=de%20Nicolae%20Tzone

***

Am lucrat vreme de 10 ani la editura Vinea, împărţind munca redacţională cu "magnificul" N.Tz. Participând la târguri de carte, la lansări, la vernisaje, la turnee prin ţară. Am publicat eu însumi la Vinea două volume de poeme şi două romane: Veneticii şi Sălbaticul, iar Lidia un număr de patru volume de poetii. Nu am să adaug aici nici un cuvânt despre omul devotat Poeziei şi Cărţii, despre delicatul prieten Nicu Ţone. Însă îl asigur/şi vă asigur că Jurnalul meu din toţi acei ani, însumând cca 1000 de pagini, este înţesat cu însemnări despre colaborarea nostră prietenească (citeşte benevolă-gratuită) la reputata Editură Vinea.

***

Poezia zilei: Şerban Codrin, n. 1945

Balada drepturilor de autor

(4)

Pe sacerdotul dacă-aş face-o, cel

Mai credincios iluminând cerneala,

Un domn contabil ţine socoteala,

Foarte-încruntat, întotdeauna chel;

Acont, impozite, dobânzi, decont,

Neliniştea mi se îmbogăţeşte

Şi am, utopic şi poeticeşte,

Vedenii şi-ameţeli cu-un orizont

De constelaţii în ardent urcuş    

Şi-un turn cu ceas la ore-înălţătoare

Din darurile mele-în gura mare

Solemn declamă, însă cu retuş,

         Căci statu-i pândă şi fiscalitate

         Pe-eternitate mai întâi de toate.

(5)

Cu fabrici de  pasteluri şi-elegii

Aducătoare numai de profituri

Să-mi cumpăr o cutie de chibrituri,

Împăietor de fantasmagorii,                            

Le şlefuiesc până îndeajuns

Dughene şi bazaruri le consacră;

Pe faţă, marfa-mi vând, sublimă, acră,

Stupidă, după vremuri, sau pe-ascuns

Degustătorilor de-esenţe prea

Hipnotic distilate-în arsenale

De-elipse, antiteze ireale,

Nefaste bunătăţi la cacealma;

         În faliment, goliţi atelierul,

         În schimb, de neatins, lăsaţi-mi cerul.

(6)

Rapsod şi trubadur, bard şi poet,

Merg la talcioc duminica, agale,

Maidanul dincolo de mahalale,

Doar cât să-mi cumpăr noduri la şiret;

Un traficant de vorbe, mâncăcios

Din bronzul propriilor monumente,

Mi-întinde-o palmă cu-ultrasentimente

Cerşite pe 30 de-arginţi în jos;

Stropşit de crivăţul impetuos

Cu numărul o mie la sandale,

Îi dezertez fără-echivoc din cale

Şi-o aţă din cămaşa lui Hristos

         Aş rupe-o cu-ochii ridicaţi la stele

         Să o-împletesc iluziilor mele.

ion lazu:

Poemul de dimineaţă

       Lui Nicolae Ţone

Poemul de dimineaţă

Se trezeşte brusc, prea din timp

De un ceva ce s-ar putea să fie

Un şoarece umblând la cursă.

Îşi ţine suflarea şi tusea nervoasă

Ascultă furişarea intrusului,

Fâşâitul tensiunii în timpane

îşi ţine ochii strânşi –

nu vrea să-i deschidă

în lumina ca de lapte afumat.

Aruncă o privire spre cursa

Ocolită cu sadism de şoarecele

Care şi-a făcut toată noaptea de lucru

Prin paiele căpătâiului de la celălalt pat;

Închide iute ochii la loc, înciudat,

Usturându-l. Simte o durere difuză în cap

O lipsă de vise în minte

O lipsă de chef în piept

Şi o lipsă alături şi o pompă de sânge.

Poemul de dimineaţă

Se întoarce cu faţa în sus

Ascultă cocoşii, ascultă câinii, ascultă satul

Desluşind foşnirea firelor de ceaţă

Din norii ce s-au strâns în faţa soarelui

Să-i ascundă ivirea;

Şi, prin acest auz dureros, anapoda,

Întrerupt de semnalele morse

De fâşâit şi foieli oculte,

Prin usturimea pleoapelor cusute,

Prin acest protest al viscerelor încleştate ca un ghem,

Asvârlit din vâslă în vâslă,

Din treaptă în treaptă

De firele părului destinzându-se pe trup.

Poemul de dimineaţă uită brusc de sine

Şi se şterge în apa somnului.

1980 Alexeşti

Alţi scriitori:

Ion Horea, n. 1929

Radu Albala, m. 1994

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998

11 dec. Unii în artă, precum avangardiştii, îşi crează un cod, ca pentru a scrie apoi nişte lucruri de mare importanţă şi strict secrete vreunui prieten. Se străduiesc îndelung, pun iscusinţă, inventivitate în crearea cifrului, se bucură grozav cînd reuşesc să-l perfecteze. Apoi, deşert nesfîrşit! Au cifrul, însă nu au un mesaj de transmis şi nu au cui să-l transmită. Vezi scrisul în oglindă. Dezordinea din capul lor, temperamentul lor sălbatic nu trezesc interesul, iar publicul nu se arată dispus să le acorde atenţia dorită. Cu pictura şi cu artele grafice în general e mai altfel. Tabloul, bun-rău, e de vânzare, are o cotă, un preţ care va creşte mereu, acesta fiind mecanismul colecţionarilor şi licitaţiilor. Cineva spune: Picaso, un geniu! Şi lumea investeşte. Dar într-un poet, ce şi cum să investeşti?

Acest altruism

Acest altruism, aceste himere umanitariste: naţiunea se va ridica, ţara va fi mai bine văzută, mai puternică, echitatea socială se va instala în sfîrşit, vom trăi mai bine, răul va fi dacă nu învins, eradicat, măcar silit să bată serios în retragere. Aceste himere în care investim eforturi, sau doar speranţă, care este o altă formă de risipă a energiei sufleteşti. În loc să ne concentrăm pe ce trebuie făcut pentru noi şi ai noştri. Lăsînd pe seama jocului istoriei ca, de la binele tău şi al altora să vină -, dacă va veni vreodată! - binele general.

Iată-l şi pe Einstein spunînd că datorează prea mult celorlalţi şi că nu precupeţeşte nici un efort pentru a le întoarce măcar o parte din eforturile şi sacrificiile făcute. Nedorind pentru sine decît strictul  necesar.
Va urma

Fotografii...amintiri luxemburgheze...