Scriitorul zilei, H. Bonciu, n. 19 mai 1893 - d. 27 aprilie 1950 

    

Se naşte la Bucureşti, unde părinţii (familie de evrei Bercu Haimovici) se mutaseră de la Iaşi şi face şcoala în urbea natală. Apoi pleacă la Viena, între 1917 şi 1921, unde nu se ştie ce studii va fi urmat (s-ar părea că studii tehnice), dar concomitent a frecventat cercurile literare şi artistice ale capitalei austriece, amintirile, interviurile, portretele de scriitori şi pictori vor fi retopite în textele publicate, iar numele şi portretizările unor scriitori austrieci apar ca atare: Altemberg, Hille, Widgans, Schnitzler, la modul caricatural. Începe cu colaborări vieneze şicontinuă să publice la revistele din interbelicul românesc; versuri originale, traduceri din Rilke, Baudelaire etc. Revenit în ţară, duce o existenţă în afara mişcărilor şi grupărilor literare; totuşi, la insistenţele bunului prieten Anton Holban va citi un fragment de roman la Cenaclul Sburătorul. Cantonat în limba română, spiritualiceşte trăia în continuare o aventură literară vieneză. Îşi luase oficial numele Benjamin Bonciu, dar semna şi cu Sigismund Absurdul. În fapt, tatăl său se numise iniţial Carol Haimovici Bercu, schimbat în Bonciu. H. B, trăia marginal, mai ales după căsătorie, acum având un magazin de dantelării, perdele, umbrele. Temperamant romantic, cu pusee de sarcasm, s-a folosit de procedee expresioniste, de secvenţe dure alternând cu altele onirice ori halucinante, cultivând straniul, comicul, autopersiflarea, grimasa.

După 1945 se pare că a fost chemat într-o funcţie administrativă ministerială. Poeziile de tinereţe le-a publicat în 1932: Lada cu năluci şi în acelaşi an Eu şi Orientul. În 1934 îi apare romanul Bagaj... Strania dublă existenţă a unui om în patru picioare, prefaţat de Tudor Arghezi. În 1935 apare Pensiunea Doamnei Pipersberg, la drept vorbind o continuare a precedentei proze, cu aceleaşi personaje în vânătoare de episoade erotice; pentru al doilea roman a fost acuzat (laolaltă cu Geo Bogza şi Mircea Eliade) de pornografie, atac la pudoarea publică, fiind condamnat la 3 luni închisoare. Scriitorimea a sărit în apărarea autorilor.  I-au mai apărut cărţile Brom, 1939 şi Recviem, 1945, iar alte două romane şi o culegere de poezii s-au pierdut. După 1970, în colecţia Restituiri girată de Mircea Zaciu i-au apărut principalele romane.

A tradus excelent din Baudelaire, din marii poeţi de limbă germană: Rilke, Morgenstern, Werfel, Widsgans

                       

Mi se pare cumva nedrept să scriu despre H. Bonciu numai din referinţele din istorii şi dicţionare sau de pe internet, deşi acum acolo găseşti studii foarte docte. Totuşi, practic nu am citit nici un text de H. Bonciu.  Îmi vorbea despre poet, cu mare entuziasm, Nicolae Ţzone, pe când lucram la Vinea, în centrul atenţiei editurii aflându-se mişcarea avangardistă românească şi nu numai. Am intenţionat să-i pun şi o placă memorială. N-a fost să fie...Oricum am identificat imobilul din Şelari nr. 2 şi am chestionat locatarii, pătrunzând în curtea interioară. Reţin faptul că la parterul imobilului de 4 etaje, colţ cu str. Lipscani, se află în continuare un magazin cu rochii de mirese... Continuitatea operei, nu?

O explicaţie a necunoaşterii mele  privind scrierile lui H.B., desigur nu o justificare, ar fi că romanele sale, considerate partea cea mai consistentă a oprei au fost reeditate abia în 1984 şi nu integral, ci cu croşetarea nemiloasă a scenelor erotice. Or, se pare că tocmai aceasta este partea cea mai reuşită, proprie a prozelor sale. Bine receptate în epocă, G. Călinescu îl prezintă foarte colorat, dar şi comprehensiv, asemenea Marian Popa în primul volum al Istoriei sale, ca de altfel şi N. Manolescu.  Ion Simuţ semnează prezentarea din DSR, numindu-l cel mai important prozator avangardist.  Personal, crezusem că ar fi M. Blecher, de care îl apropie de fapt toţi exegeţii săi amintiţi aici, neuitându-i nici pe Urmuz, Sebastian, Aderca.

Dispărut pretimpuriu, în 1950, la doar 57 de ani, cu ultima lucrare publicată în 1945, cazul lui Bonciu ne dă speranţa că pentru scriitorul de vocaţie există o postumitate.

Citeşte mai mult:  http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-06-09/excentricul-h-bonciu-si-literatura-pornografica.html

http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/mvb32009.pdf

 http://www.crispedia.ro/H__Bonciu

*** 

Rondelul beat de roze

Poezia zilei, Al. Macedonski

De roze e beată grădina

Cu tot ce se află imprejur

E beat şi cerescul azur,

Si zizâie, beată, albina.

Se clatină parcă lumina,

Un tunet e simplu murmur. --

De roze e beată grădina

Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată... -- A mea nu e vina...

Chiar eu, in gentil trubadur,

Visind, lângă-al apei susur,

Mă schimb, aşteptându-mi regina... -

De roze e beată grădina.

*

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, si mor si-n mine --

S-au fost atât de viaţă pline,

Si azi se sting aşa usor.

În tot, se simte un fior,

O jale e în orişicine.

E vremea rozelor ce mor --

Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,

Curg vălmăşaguri de suspine,

Si-n marea noapte care vine,

Duioase-şi pleacă fruntea lor... --

E vremea rozelor ce mor.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1999
18 iul. De ce scrii, cu toate că nimic din jur nu te încurajază, şi nimeni nu-ţi recunoaşte efortul? Pentru că ăsta este lucrul pe care mi l-am dorit dintotdeauna. De foarte mic mi-a plăcut să citesc, i-am considerat extraordinari pe scriitori, le-am dat cea mai înaltă apreciere, mult mai mult decît oamenilor de ştiinţă şi oamenilor de stat. Destul de timid la început, m-am apucat eu însumi să scriu literatură, mai întîi poezii, apoi şi proză, apoi critică şi eseu. Cu rezultate care nu au luat faţa lumii, dar nici nu au descurajat aşteptările mele. Acum scriu pentru că nu ştiu să fac altceva mai de nădejde. E drept, am oarecare îndemînare de meseriaş, aş putea migăli diverse articole de presă, însă miza nu mă interesează, mi se pare pierdere de timp; vreau să mă gîndesc liber la ceva, să-mi aleg cuvintele şi frazele. Asta mă interesează. Alţii au ales să se uite la sporturi, le place competiţia, performanţa, ideea de învingător. În taină se simt un Bekembauer, un Agassi. Unii tineri chiar se înscriu la cluburi, fac antrenamente, suportă rigorile unor antrenori obtuzi, anume ca să se facă remarcaţi printre cunoscuţi, să-i întreacă pe ceilalţi din grup, din oraş, nutrind în taină speranţa că vor ajunge la faimă, cîndva.

Pentru unul ca mine, să fiu un scriitor necunoscut, necitit, ignorat de decenii reprezintă totuşi mai mult decît să nu fiu deloc scriitor, ci un "om fără însuşiri”, oarecare, oricît de bine plasat în ierarhia socială: director, ministru, lider politic. Spiritul elitist, vorba Angelei M., poetă nelipsită de orgoliu, de ambiţii înalte. De aceea ascensiunea neisprăvitului Cornel P., care mi-a purtat taşca două decenii, nefiind în stare de altceva mai bun, nu m-a afectat propriu-zis. Frustrat m-aş simţi numai dacă unul ca el ar publica vreo carte, iar cartea ar avea succes. Asta chiar că m-ar da peste cap. Dar aşa…

Va urma

Fotografii, Noaptea muzeelor, II (Muzeul George Lowendal)