Scriitorul zilei, Geo Şerban, n. 20 mai 1930
S-a născut la Iaşi, ca fiu al unui
militar, şi-a făcut gimnaziul la Bucureşti, urmând apoi Liceul militar de la
Curtea de Argeş, iar în final Filologia bucureşteană, 1949-1953. A debutat în
Revista literară a lui Miron Radu Paraschivescu, în 1951 îngrijeşte un volum de
Traian Demetrescu. Devine redactor la Flacăra, la Steaua, la Viaţa
Românească de unde trece la Secolul XX, tot ca redactor. La Realitatea
evreiască îngrijeşte o serie de scriitori avangardişti: B. Fundoianu, Paul
Celan, Mihail Sebastian, Ovid S. Crohmălniceanu, Zigu Ornea.
Volumul Exegeze cuprinde 8 studii despre Bălcescu, Russo, Odobescu,
Arghezi, Călinescu, Vianu. Se remarcă prin contribuţii din cercetarea atentă a
publicaţiilor din Interbelic. Ispita
istoriei, 1980 este scrisă cu stil, expresivitate, interesante
portretizări, pune în evidenţă izvoare noi stabilite prin cercetare şi relevă
vocaţia europeană a literaturii române. Cronici la ediţii din Macedonski,
Vianu, Delavrancea. Idei trăite
reliefează paragrafe specifice unor mari scriitori din Interbelic. Altă operă: Întâlniri cu Marcel Iancu, 2011.
Marian Popa îl semnalează ca editor,
critic şi istoric literar stăpân pe materie şi argumentând convingător. N. Manolescu
îl citează doar în două ocazii, legat de interpretarea publicisticii lui
Călinescu şi a Jurnalului lui Mihail Sebastian.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Geo_Serban
http://www.observatorcultural.ro/Geo-%C4%B9%C5%BEERBAN*authorID_13-authors_details.html
http://www.observatorcultural.ro/Semnal-editorial-Geo-%C4%B9%C5%BEerban-Intilniri-cu-Marcel-Iancu-Editura-Hasefer-2011*articleID_26251-articles_details.html
***
Un domn de aleasă urbanitate, - veşnic tânăr, putem spune asta de-acum - cu care mă
intersectez la Biblioteca Academiei, la vernisaje de expoziţii, (dovada şi
fotografia de mai sus), la simpozioane ale Avangardei, ba şi la filme de
Cinematecă - vezi pe acest blog relatarea despre Calul din Torino. S-a întâmplat să-l consult cu privire la adresele unor scriitori
din Interbelic: Ion Călugăru, I. Peltz, Anton Holban, etc, dar în mai toate
cazurile era vorba despre străzi care între timp au dispărut ...
Alţi scriitori:
Dan
Mănuca, n. 1938
Ion Pas,
m. 1974
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1999
(august): Întâlnire intrată în uzanţe cu amicul C., care scrie intens, îmi spune că are rubrici la şapte reviste, nu ştiam decît de trei
din ele. Ar avea material pentru trei volume, toate gata să apară. Revistei V.R.
i-a dat un nou impuls, zice: Să imprimi o nouă direcţie în cultură, asta i se
pare o miză care merită. Eu: Ce sunt alea direcţii noi? Au schimbat postmoderniştii
măcar cu o iotă ceea ce deja instituise James Joyce? Nu, dar ei escamotează
asta pentru că li s-ar lua din faţă obiectul muncii. El: I-ar fi zis profesorul
cu care şi-a dat doctoratul: C., orice articol care nu a primit premiul Nobel
este maculatură. Desigur, adaugă el, era o figură de stil, însă cu mult miez în
ea. Că i-a facilitat tratamentul în Franţa lui Mircea Nedelciu şi că acela nu
i-a zis măcar un mersi! Se arată marcat de moartea lui Dan Laurenţiu. Apoi
zice: Într-o vizită mi s-a arătat o nouă ediţie Emilly Dyckinson. E ceva, nu?
Dar de fapt e ceva? Eternitatea? Nu există. Etc.
Privesc
înapoi: pensionarea mea, în prima săptămînă a lui mai. Nici un şoc, semn că am
plecat la timp din ceva care nu mai era al meu, după ce mai toţi cunoscuţii mei
deja plecaseră ei înşişi… de-ar fi toate desprinderile atît de lipsite de
dureri…
Săptămîna
asta am lucrat varianta pentru tipografie a celor două volume de poezii,
inclusiv coperţile: cartea Lidiei are 112 pagini, iar pe coperta IV poza ei cu
mîinile zburînd; cartea mea, 96 pagini, cu recomandarea lui Cezar Baltag pe
pag.2 şi cu poza de la Voroneţ pe coperta IV. Bună şi ideea de a pune pe
coperta Lidiei Învingătorul lui
Const. Popovici. În Facla a apărut
începutul Veneticilor, pe două
pagini, cu patru poze de familie, abia aştept să trimit exemplare în Luxemburg
şi în Italia. I le-am dat mătuşii mele, aştept vreo zece zile, i le dă înapoi
Lidiei fără nici un cuvînt: ori n-a înţeles, ori nu i-au plăcut, ori nu o
interesează decît ce povesteşte ea despre sine şi despre unchiul M., varianta
ei, în care el e general-inginer. Poate că ăsta ar fi un capitol din Veneticii-2.
Gelu, încă nu
a scris, Geta da, marcînd: Acele locuri, acei oameni dragi se mai află doar în
amintirile noastre, pe care le ducem oriunde. Scrie despre astea!, zice. Ceea
ce şi fac. A fost o vară tare rea: caniculă, inundaţii şi iar…văd că nu se mai
termină, în ultima decadă a lui august… De n-ar veni vreun cutremur.
Andrei cu rolele în parc.
De vreo
săptămînă, seara, încerc să citesc Proust: primele 3-4 pagini, un calvar – se
părea că nu voi înghiţi nici primul capitol. După cîteva pagini, minune! îşi dă
drumul, nemaifiind aşa încîlcit şi preţios, sau poate că eu, obişnuindu-mă cu
stilul, cu ce vrea să spună, încep să înţeleg, îl pot urmări, mă las prins... Ciudăţenii. Însă
prefaţa Irinei M. mi se pare făcută, iar traducerea nu prea bună, de
fapt: “Acest prilej îi prilejuieşte”… în prefaţă.
Intrigat de
Vlad N., pe care îl prezint favorabil
peste tot, îl laud pentru poezii, ca basarabean de-al meu; îi atrag atenţia asupra fragmentelor apărute
din V., dar trec săptămînile şi nu dă
nici un semn. Sau este dintre acei oameni care cînd ar fi să-ţi spună o vorbă
bună, li se încleştează fălcile? Iar în rest, nu pierde nici un prilej de a-i
defăima pe ceilalţi.
Va urma
Am aflat cu întârziere. Îmi pare foarte rău de dispariţia pretimpurie a lui Mihail Grămescu. N-am ajuns să fim prieteni, deşi ne cunoaştem de la sfârşitul anilor 60, când Haralambie Grămescu, redactor cu care ne vedeam destul de des în boema bucureşteană, ni l-a prezentat mie şi lui Pan Izverna pe unicul său fie - era chiar adolescentul-tip: slab, înalt ("suav lungan"), de-o timiditate feciorelnică, palid, dus într-o visătorie fericitoare. Mult mai târziu, când tatăl său deja nu mai trăia, am aflat de isprăvile scripturale ale fiului, lansat cu succes în literatura de ficţiune. O frecventasem şi eu în prima tinereţe, de-acum consideram că trebuie să mizez pe proza realistă. După Decembrie ne-am pomenit împreună la secţia de proză şi participam la Clubul de proză al lui Costi Stan. Eu făceam poze, făcea şi Mihail, ni le mai trimiteam unul altuia. Semna Aporisticon. Ne vedeam pe la lansări, pe la târgurile de carte, mereu cu un fel de duioşie legată de vremurile de altădată. Un sentiment de rudenie, aş spune acum. Adesea cu rudele suntem mai neatenţi ca îndeobşte, ne închipuim că e timp pentru legătura noastră... În ultimii ani devenise cumva ciudat, rătăcea printre rânduri la Rotonda MLR şi ne scruta pe fiecare în parte. L-am văzut cu un fel de tichie semită în cap, lucru rămas inexplicabil. Mai grav mi s-a părut că ţinea să facă opinie separată, sfidându-i incorpore pe cei din Club. Se vorbea la Club despre ceva şi el sărea ca ars spunând ritos că Marin Preda a fost un scriitor comunist, un jalnic colaboraţionist, şi oricm scriitor lipsit de orice valoare...(În ultima vreme nu mai dădea pe la Clubul de proză, am crezut că din cauza incidentelor.) Sigur, afirmaţia ar fi putut fi discutată, nuanţată etc, dar nu atunci şi nu în acel mod. Confraţii îl tratau de ins penibil. N-am ajuns niciodată la confesiuni cu MG, ne rezumam la constatări despre dezastrul vieţii literare. Între atâţi actanţi care se perindă, fiecare cu incomprehensibilitatea sa, MG devenea cu timpul un fel de fantomă care voia să submineze imaginea tânărului ce fusese, spectrul de rău augur al aceluia. Vreo boală necruţătoare?
În şirul de dispariţii, nu mai reacţionăm adecvat, cineva care ar fi putut fi o personalitate remarcabilă iese din scenă, gata! scuturăm din cap, incomodaţi, apoi trecem iute mai departe. Aşa cu Gigi Astaloş, în pofida chipiului ofiţeresc ce i l-au tras pe frunte, a celor trei salve de armă, la Ghencea militar III. (Cinstit deci cum se cuvine de Armata din care demisionase încă în 1965 ... armata a trimis doi foşti miniştri... Pe când de la Filiala dramaturgie, nimeni-nimeni...) Scriitori "pe care lumea nu putea să-i mai încapă"... se sting brusc, neluaţi în seamă de cei din breaslă. Nimic nou, ce-i drept, însă teribil, teribil de trist, seniori!
Ion Lazu
 |
| Geo Şerban, un vernisaj la Primăria sector 2. |
 |
| Clubul de proză: Mihail Grămescu, primul din dreapta. |
 |
| Clubul de proză, 4 nov. 2009. Mihai Grămescu, primul din stânga, |
...