Scriitorul zilei: Stan Velea, n. 29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007
Opera literară: Reymont, Bucureşti, 1966; Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective
literare, Bucureşti,
1974; Ipostaze europene ale
romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti,
1984; Istoria literaturii
polone, Bucureşti,
I-III, 1986-1995; Interferenţe
literare româno-polone, Bucureşti,
1989; Adam Mickiewicz.
Vârstele romanticului patriot, Bucureşti,
1995;
Universalişti
şi comparatişti români contemporani, Bucureşti,
1996; Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997; Sienkiewicz, Bucureşti, 1998. Literatura polonă în România.
Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti,
2001.
Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea
http://www.crispedia.ro/Stan_Velea
http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188
Poezia zilei, Lidia Lazu
***
Pe drumul de
întoarcere
Al valurilor pe nisip
Am găsit o pană
de pasăre
Auriu-verzuie
Cenuşiu-albăstruie
Cu vârful tăiat
ca de un cuţit
Şi am făcut-o să
zboare
suflând asupră-i
aproape la fel
de uşor
Ca un copil
adormit
9 02 1985
Alţi scriitori:
Mihail Sebastian, m.
1945
Paul Aretzu, n. 1955.
26 mai Altă temă pentru Veneticii,2: De ce am încercat eu să mă desprind de părinţi, pe la 15-18 ani, cu
toate că şi pe atunci îi vedeam mult deasupra celor din jurul lor; şi totuşi!
Viaţa lor îmi apărea fără deschidere, fără orizont larg; îi vedeam concilianţi,
maculaţi de viaţa lor de refugiaţi nevoiţi să lupte cu ghearele şi cu dinţii
pentru pîinea zilnică. Va fi contribuit şi faptul că nu erau oameni de carte,
ci dimpotrivă. Dacă i-aş fi văzut citind, ca pe unchiul Gică…Dacă unchiul Mişu
ar fi umblat tot cu cartea în mînă…, dar nici el, fost căpitan de artilerie, chiar
mai tîrziu, ajuns la pensie, nu se îndemna la citit…Eu voiam să aflu rosturile lumii
şi rostul meu în ea, să disec, să văd de ce şi cum... Răutăciosul adolescent.
Instinctiv, învăţam bine, voiam să iau distanţă, să mă desprind, să fiu liber
în mişcări şi în opţiuni. Îmi doream altceva. Şi, într-un mod greu de explicat,
mă simţeam diferit de cei din jur, diferit şi de părinţi, deşi de-al lor,
netăgăduit. De-ar fi trăit Mişulică, poate el ar fi dat un alt ton, la vremea
crizei mele adolescentine. Aveam nevoie de emulaţie, de mentori spirituali.
Însă, lucru foarte important, cu ajutorul unchiului Gică, deşi ei locuiau la
Tr. Severin, apoi la Craiova, în final la Tg. Jiu şi ne vedeam rar, găsisem
cărţile, erau autorii care au căpătat pentru mine o autoritate de neegalat.
Le-o luaseră deja înainte profesorilor mei, pe care îi admiram. Aveam nevoie de
modele spirituale, care să mă ajute nu numai să înţeleg, dar şi să fac ordine,
dar şi să exprim ceea ce era punctul meu de vedere. Spiritul meu critic n-a
fost niciodată mai ascuţit ca în acei ani ai formării mele.
Cu fraţii mei, legături obişnuite, neconflictuale,
însă fără nimic special, intens, obsesional. Ajută-te singur. Mai ales că nu mă
urmau pe calea cărţii. Ei nu s-ar fi putut plînge de răceală din parte-mi, dar
eu ştiu şi ştiam încă pe atunci că aş fi putut să le dau mai mult. Sigur, s-ar
fi putut ca din buchiselile mele de după terminarea facultăţii – căci am
început să scriu târziu, cu neîncredere în posibilităţile mele - să nu se
aleagă chiar nimic, să nu trec niciodată pragul publicării, cert este că eu
alesesem alt fel de a-mi trăi viaţa, doream să fiu lăsat să-mi văd de gîndurile
mele, de visătoriile, de melancolia mea.
Va urma
Fotografii...Tablouri dintr-un muzeu...
Adăugaţi o legendă |
Adăugaţi o legendă |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu