luni, 1 iulie 2013

Scriitorul zilei Basil Munteanu

Scriitorul zilei: Basil Munteanu 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-basil-munteanu-poezia.html

Poezia zilei
Lidia Lazu

*
Fluturele cu o singură aripă
A trecut nespus de încet
Prin faţa mea

Toate florile se făceau
Că privesc în pământ
Lipsite de vlagă

Fluturele cu o singură aripă
nu s-a oprit
Nici cât să-şi tragă suflarea

petele de pe aripi
îşi istoveau culoarea
Şi în final a rămas o
Flacără gălbuie
Pârjolind văzduhul

(din volumul Poezii de care uitasem, Ed. Vinea, 1995; Soarta firului de nisip, 2012)
*

Le papillon a une seule aile
est passe doucement
devant moi

les fleurs faisaient semblant
de regarder la terre
epuisees

le papillon a une seule aile
ne s'est pas arrete
meme pour souffler un peu

les taches de son aile
changeaient de couleur
jusqu'a ce qu'il ne restat
qu'une flamme blanc-jaunatre
qui brulait le neant

(Traducere în franceză de Georges Astalos 
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)


Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria - fragmante, VI

  ... Nu oraşele sunt importante, ci noaptea dintre ele. De parcă ar fi căzut ploaie pe jar, dealurile cu păduri sunt mai negre ca întunericul, cu greu poţi să crezi că acolo trăiesc oameni, zeci, sute, mii de vieţi. Drumurile leagă oraşele, străpungând prin necunoscut, printre crengi încâlcite, scurte lumini dubioase, mirosuri, zvonuri, pe care te străduieşti apoi să le-nţelegi, în nopţi lungi de zvârcolire ori în scurte dar adânci aţipiri de zi. Trebuie să mistui nu doar materii, ci şi o parte din spaima rădăcinilor smulse, din greaţa pământului răscolit şi din scrâşnetele pietrelor, iar făptura ta e parţial suspendată cât ţine drumul lung, cu întârzieri, cu încetiniri pe porţiuni de cale şi opriri neprevăzute. Şi se poate ca pâinea cea spre fiinţă să nu mai ajungă niciodată. Mănânc, parcă înghit ceva viu care mă muşcă pe dinăuntru adâncindu-mi cearcănele.(...)

Cerul e acoperit de nori de la o zare la alta, şi-n loc să se limpezească, se-ntunecă. Trebuie s-aprind lampa. Mă bucur când e înnourat. De multe ori, mă scuz pomenind de o „meteorosensibilitate”, care mă face să depind de schimbările vremii. Vine aer umed şi cald dinspre sud, urcă spre nord efemera Mediterană! Zboară lent, cu nisip din pustiuri, cu palmieri adiind şi miros de portocali, se evaporă vremelnica Mare, cu măslini argintii şi pietre albe, cu strâmtori şi golfuri botezate „mări”, cu temple, amfiteatre şi zei absenţi sau doar bine ascunşi, la fel ca miile de umbre în trupuri. Pluteşte spre nord cu tot cu spini, cu ierburi îngălate de şerpi micuţi, cu arbori ciudaţi, cu înălţimi pieptişe şi mănăstiri săpate în stânci, unde zburdă capre pofticioase, având bărbile şi genunchii încleiaţi de suc din arbuştii prin care calcă în timp ce rod iederă, când insula e toată acoperită de rouă; cine vrea să strângă sucul parfumat, trebuie să pieptene bărbile caprelor, după ce soarele împrăştie ceaţa. Se face spirit întreaga Mediterană, bolovani de pe vremea Troiei, cafenele fără vârstă, mirosind a cafea fierbinte, aroma umbrei cu duh de pământ, pieţe unde adie steaguri parfumate şi vine praf de pe măslinii bătuţi cu trestia.  
  va urma





Cărţile prietenilor mei: Al. George, Bujor Nedelcovici, Augustin Buzura




















Fotografii... 

Fotografie
Ion Lazu, 1968.





2 comentarii:

  1. Meditaţiile Elisabetei Isanos nu-s melopei(ce), nici cînd invocă aplecarea către vremea a ploaie. Uneori, este atît de hedonic-realistă, de parcă ar fi un cineverite mutat în cuvinte. A se re-vedea evocarea Mediterranei!
    Aici, repet pentru că mă reprezintă, aste: "se poate ca pâinea cea spre fiinţă să nu mai ajungă niciodată. Mănânc, parcă înghit ceva viu care mă muşcă pe dinăuntru adâncindu-mi cearcănele."
    Iată de ce nu-mi mai vine să scriu şi doar să citesc: prefer azima'ceasta, a altora, turtelor mele.
    Anonimul ştiut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sau, cetiţi şi Vă înfioraţi de Necuprinderea acestui cuprins: "... Nu oraşele sunt importante, ci noaptea dintre ele." Călătorul nocturn, insomniacul postat pe Toaca Olimpului Moldav (două din multiplele ipostaze ale contemplării prin zăbranic) cum ar putea simţi altfel, cînd simţirea-i aceeaşi în faţa tablourilor mişcătoare ale Dezmărginirii... Diferenţa constă-n felul în care fiecare dintre ipostaziaţi (nume de Fiinţă, Domnule DEX, nu adjectivare!) este-n stare să tacă, să grăiască şi - uneori - să aşternă hîrtiei trăirile acelea. Între Calistrat Hogaş şi Elisabeta Isanos sunt multe diferenţe. Însă harul descrierii îi înfrăţeşte geamăn, peste vremi.
    Acelaşi Anonim.

    RăspundețiȘtergere