Scriitorul zilei Poezia zilei Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, VII Cărţile prietenilor mei Fotografii

Scriitorul zilei: Octavian Paler
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-octavian-paler.html

Poezia zilei

Lidia Lazu   

*

Gândul meu încurcat
Pe miile de poteci
Ale apei
Şi-a aflat adăpost
În creasta unui val

Îl aştept să revină
Mai limpezit
Sunt doar o gondolă
Fără cârmaci. Săltând pe unde
Şi încropesc un cântec
La mandolină

Să nu se observe
Că apa mă pătrunde 

(Din volumul Poezii de care uitasem, 1995)
* 
ma pensee
melee
sur les milliers de sentiers
a trouve abri
sur la crete d'une vague
j'attends qu'elle revienne
plus limpide 

je suis une gondole
sans gondolier  oscillant sur l'onde
au rtztme d'une mandoline

pourvu qu'on n'apprenne pas
que l'eau me penetre

(Traducere în franceză de Georges Astalos 
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)

Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, VII

 ...Uneori, când mă apuc de ceva, parcă am altceva de făcut, dar nu ştiu ce. Ceva urgent, important, un lucru capital, de care treburile mărunte mă ţin întruna departe. Numai că nu ştiu în ce constă munca în care aş fi gata să-mi dau şi sufletul, acţiunea de dragul căreia m-aş da de ceasul morţii. În loc de asta, tândălesc, pierzându-mi vremea cu nimicuri. Nimeni nu poate să mă lumineze, iar eu de una singură n-am reuşit să descopăr fapta pe care ar trebui s-o îmbrăţişez. Nu-mi văd capul de treburi, şi totuşi mi se pare că lenevesc din punctul de vedere al trudei la care nu pot s-ajung nici cu gândul. Trag la ham şi totuşi nu fac nimic. Poate că dau în brânci tocmai ca să-mi abat atenţia, robotesc în chip de furnică, dar mă pierd într-o muncă de jos, altceva ar fi trebuit, dar încă n-am aflat ce, şi se face tot mai târziu. Poate ar trebui să dansez? Câteodată aşa mi se pare.

Izvor necontenit, simt cum vin,

siguranţa majestoasă a devenirii mele,

ca şi tremurul nesigur sub plutirea primejdiei,

toate-i sunt deosebit de dulci

fiinţei muritoare şi nemuritoare,

certă este doar venirea însăşi,

dinspre coline şi câmpuri,

spre locul unde poate nici nu mă mai aflu,

materiile vin, sângele curge prin pământ,

cea de mâine vine spre cea de azi

murmurând.

   Merg pe urmele zilei. Tălpile ei alunecă lucios pe pietre ori calcă uşor pe gunoaiele străzii. Brusc, în ferestre s-aprind lumini consolatoare. Ferestre mari, geamuri înalte, înguste sau teşite sub ziduri. Într-un calcan uriaş, proaspăt tencuit, o singură fereastră adâncită, arcuită sus, se aprinde: sunt aici! Casele îşi aruncă pe geam interioarele, strada e o serie de spovedanii. În ferestrele Băncii, plutind de la una la alta, un candelabru uriaş de cristal îşi mărturiseşte bogăţia, aprinzând în ochii mei confesori strălucirile ispitei. În strada umedă s-aprind felinarele. Sus, pe acoperiş, un horn negru, uşor înclinat, scoate fum cenuşiu, o dâră abia vizibilă pe cerul nopţii. Încotro?

   Alteori, trec pe lângă o biserică îngropată până la brâu, jos fiind mai cald, încă mai sunt trandafiri înfloriţi, iar în geamul ceasornicăriei din colţ, fiecare ceas arată altă oră. Mi-e bine, mi-e rău, mi-e foame, mi-e sete. Cum ar suna să spun: mi-e soare?

va urma

 

Cărţile prietenilor mei: Marin Sorescu, Remus Valeriu Giorgioni, C. Abăluţă

 

 




Fotografii...

Ion Lazu, 1970