Scriitorul zilei: Octavian Paler
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-octavian-paler.html
Poezia zilei
Lidia Lazu
*
Gândul meu încurcat
Pe miile de poteci
Ale apei
Şi-a aflat adăpost
În creasta unui val
Îl aştept să revină
Mai limpezit
Sunt doar o gondolă
Fără cârmaci. Săltând pe unde
Şi încropesc un cântec
La mandolină
Să nu se observe
Că apa mă pătrunde
(Din volumul Poezii de care uitasem, 1995)
*
ma pensee
melee
sur les milliers de sentiers
a trouve abri
sur la crete d'une vague
j'attends qu'elle revienne
plus limpide
je suis une gondole
sans gondolier oscillant sur l'onde
au rtztme d'une mandoline
pourvu qu'on n'apprenne pas
que l'eau me penetre
(Traducere în franceză de Georges Astalos
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)
Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, VII
Cărţile prietenilor mei: Marin Sorescu, Remus Valeriu Giorgioni, C. Abăluţă
Fotografii...
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-octavian-paler.html
Poezia zilei
Lidia Lazu
*
Gândul meu încurcat
Pe miile de poteci
Ale apei
Şi-a aflat adăpost
În creasta unui val
Îl aştept să revină
Mai limpezit
Sunt doar o gondolă
Fără cârmaci. Săltând pe unde
Şi încropesc un cântec
La mandolină
Să nu se observe
Că apa mă pătrunde
(Din volumul Poezii de care uitasem, 1995)
*
ma pensee
melee
sur les milliers de sentiers
a trouve abri
sur la crete d'une vague
j'attends qu'elle revienne
plus limpide
je suis une gondole
sans gondolier oscillant sur l'onde
au rtztme d'une mandoline
pourvu qu'on n'apprenne pas
que l'eau me penetre
(Traducere în franceză de Georges Astalos
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)
Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, VII
...Uneori, când mă apuc de ceva, parcă am
altceva de făcut, dar nu ştiu ce. Ceva urgent, important, un lucru capital, de
care treburile mărunte mă ţin întruna departe. Numai că nu ştiu în ce constă
munca în care aş fi gata să-mi dau şi sufletul, acţiunea de dragul căreia m-aş
da de ceasul morţii. În loc de asta, tândălesc, pierzându-mi vremea cu
nimicuri. Nimeni nu poate să mă lumineze, iar eu de una singură n-am reuşit să
descopăr fapta pe care ar trebui s-o îmbrăţişez. Nu-mi văd capul de treburi, şi
totuşi mi se pare că lenevesc din punctul de vedere al trudei la care nu pot
s-ajung nici cu gândul. Trag la ham şi totuşi nu fac nimic. Poate că dau în
brânci tocmai ca să-mi abat atenţia, robotesc în chip de furnică, dar mă pierd
într-o muncă de jos, altceva ar fi trebuit, dar încă n-am aflat ce, şi se face
tot mai târziu. Poate ar trebui să dansez? Câteodată aşa mi se pare.
Izvor necontenit, simt cum vin,
siguranţa majestoasă a devenirii mele,
ca şi tremurul nesigur sub plutirea
primejdiei,
toate-i sunt deosebit de dulci
fiinţei muritoare şi nemuritoare,
certă este doar venirea însăşi,
dinspre coline şi câmpuri,
spre locul unde poate nici nu mă mai
aflu,
materiile vin, sângele curge prin
pământ,
cea de mâine vine spre cea de azi
murmurând.
Merg pe urmele zilei. Tălpile ei alunecă
lucios pe pietre ori calcă uşor pe gunoaiele străzii. Brusc, în ferestre
s-aprind lumini consolatoare. Ferestre mari, geamuri înalte, înguste sau teşite
sub ziduri. Într-un calcan uriaş, proaspăt tencuit, o singură fereastră
adâncită, arcuită sus, se aprinde: sunt aici! Casele îşi aruncă pe geam
interioarele, strada e o serie de spovedanii. În ferestrele Băncii, plutind de
la una la alta, un candelabru uriaş de cristal îşi mărturiseşte bogăţia,
aprinzând în ochii mei confesori strălucirile ispitei. În strada umedă s-aprind
felinarele. Sus, pe acoperiş, un horn negru, uşor înclinat, scoate fum cenuşiu,
o dâră abia vizibilă pe cerul nopţii. Încotro?
Alteori, trec pe lângă o biserică îngropată
până la brâu, jos fiind mai cald, încă mai sunt trandafiri înfloriţi, iar în
geamul ceasornicăriei din colţ, fiecare ceas arată altă oră. Mi-e bine, mi-e
rău, mi-e foame, mi-e sete. Cum ar suna să spun: mi-e soare?
va urma
Cărţile prietenilor mei: Marin Sorescu, Remus Valeriu Giorgioni, C. Abăluţă
Fotografii...
Ion Lazu, 1970 |
Lidia Lazu şi-a aflat un interpret de forţă-n hedonistul G.A. Poeta care nu-i deloc hedonistă-n ce scrie, ci o meditativă confesivă, (a)pare o petală de trandafir, o floare de cireş plutind pe undele unui grai care - neoficial, dar sigur prin unii gurişti people - se consideră superior grăirii noastre. Şi nu are dreptate!
RăspundețiȘtergereLe-am demonstrat asta unor francezi binevoitori să mă asculte şi - culmea! - m-au înţeles, fără să mă facă nebun. Poate, doar în gînd... Cum nu mi-au promis că or să se apuce de română (nu asta, ci Aia, ca un fagure de miere), am dedus că au rămas la prepărerea lor cu odori coloniale, indiferet de geopolitica măcinată la moara puterilor mondiale (unde e se va ceti o, la puteri).
De fapt, şi eu, şi Lidia, şi Ionu şi toată omenirea cuminte şi la locul ei, neavidă decît de Omenie, gîndim, simţim deseori aste, trudind în jugul vieţii:
"Trag la ham şi totuşi nu fac nimic. Poate că dau în brânci tocmai ca să-mi abat atenţia, robotesc în chip de furnică, dar mă pierd într-o muncă de jos, altceva ar fi trebuit, dar încă n-am aflat ce, şi se face tot mai târziu. Poate ar trebui să dansez?"...
Dar, numai Elisabeta Isanos aşterne simţ(u)irea asta eternă a omului-trecător ţn frazări de parcă sunt şi ale cetitorului. Şi-atunci, acela, are sentimentul că-i un mesean din aceia, din legendara anecdotă a lui Columb şi oul columbei.
Ion Lazu are atîţia prieteni de seamă (de vază dar şi la locul şi rostul lor), încît unul în plus nu contează. Acesta-s eu, carele nici nu ştiu de i-am mulţumit că m-a surprins - printre altele, multe! - cu eseurile Irinei Mavrodin... Pentru care, nici nu mai ştiu: i-am mulţumit au ba?
Ba, de ce să-i mulţumesc: putea să scrie şi dînsul, acolo, un mot însoţitor pe pagina de gardă, precum "de la..., la..., cu/în..." etcaetera şi data. Dar, nu Panul scriitor Ionu, n-are pană pentru Culai, decît din cînd în cînd sau versul poetului hordou-ean, pomenindu-şi Mama... În schimb, eu îl gînd în-gîn(d) mai mereu. Dovada!
Mă mai semnez?
Mai bine mă las... Anonim.
"I-am mulţumit ori ba?", auziţi şi dumneavoastră... Nefiind necesară în atari situaţii decât confirmarea primirii plicului, sub egida problematicii "POSTA ROMANA"... Unele lucruri le facem nu pentru a primi mulţumiri, ci pentru a fi mulţumiţi de noi înşine. Ca în cazul aista... Şi, apoi, ce să fi scris eu, dragă Doamne, pe cartea Irinei Mavrodin?! Scriitoare cunoscută mie numai din vedere, cu care voi fi schimbat un salut, un zâmbet impersonal... Căci sper că s-a înţeleges acest aspect: am postat-o pe irina Mavrodin la Scriitorul zilei, i-am postat frumoase poezii, am consemnat aspecte de la Lansări şi de la Colocviu, însă asta nu o fac, inclusiv punerea de plăci memoriale, pentru că unii scriitori îmi sunt/mi-au fost prieteni, sau măcar cunoscuţi, şi nu o fac aşteptând de la dânşii/ de la familia acestora: mulţumiri, felicitări... Ci o fac iac-aşa, de amorul Artei şi a Literaturii!
RăspundețiȘtergereUn gând bun, Lazu
TAQUIN-TAQUIN...
RăspundețiȘtergere"Şi, apoi, ce să fi scris eu, dragă Doamne, pe cartea Irinei Mavrodin?!"
Iată, drăgăliţă-Doamne, ce retoriceşte modest mimează neputinţa un Om debordînd şi de bun-simţ, nu şi de o inspirată peană...
Că, de era un... Culai, apoi ar fi pus mîna pe toc (nu-acela croit-oricesc, nuuu..., ista di-i zîci kics au pics, n-am DOOMul pe-aproape, dar ştim cu toţi de ce-i vorba)) şi-aş fi io tras o dedicăciune cam aşă inspirat expirată:
"Stima&belului - c-a fost odată ca niciodată, ca şi mine - carele-şi zice-n acuma Culai şi care pretinde c-ai să potes gaudei'aţi l-au codificat Nicolas, după mimetismeala frîncească... Aiastă bucoavnă a Distinsei Doamne Profesoare Irina Mavrodin, scoasă de reverenţioşii săi discipoli, la un an după trecerea ultimului prag lumesc.
De la devotat, Ion Lazu, la 26.06.2013" ... Şi gata!
Desigur, se vor rostogoli proteste di'naltul Capitaliei, pînă-n subt poalele Pietricicăi, cum că Ion Lazu ştie a scrie şi mai abitir ca aiste (im)pure divagaţiuni. Şi că i-o trimăs cartea cu pricina, numai ca să-i [nu ştim precis dacă tasteze, taseze, ori] testeze cunoaşterea unei limbi ce pretinde a o şti... Înaintat fiind el în a sa învăţare nu mai sus de glezna puiului de baltă moult adorat de gurmeţii hexagonali en têtes.
Da'las, că de-oi apuca a-i trimite şi io, vreodată, vreun bouqin, la feli voi proceda, chiar cu riscul de a nu mă trece dumneasa la indexul "cărţile prietenilor mei"... Că, pe mine sincer mă doare că o aşa preţioasă carte n-are pe ea însemnat prilejul trimiterii şi de către cine. Iar plicul arată de parcă l-a probat subt stîlpani o turmă de elefanţi însetaţi ori goniţi de un norod de muşte tsetse. Că aşa ştiu resturile Poştei Române să-şi onoreze clienţii de pe urma cărora mai respiră... Dar, voi recondiţiona plicul şi-l voi agrafa paginii de gardă a cărţii (desigur cu preţuire caldă!) trimise mie, de Prietenul şi Fratele Mare al meu, Ion Lazu.
Bobă-bună, bobă-bună...! ...căci aşa cum dădusem de înţeles, doar vorba dulce mult aduce (cartea prin poştă!)... şi, adaug: vorba bună ne adună...
RăspundețiȘtergereI.L.