Timoceanca Nataşa Tosici la Muzeul Ţăranului Român

Scriitorul zilei: Grigore Popa
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-grigore-popa.html 

Poezia zilei. Mihai Ursachi

Missa solemnis
I
Şi nu se mai aude... Prin vaste nebuloase
mai rătăcesc departe, stinghere şi disperse,
ca nişte fluturi-îngeri; nici semn nu mai rămase,
şi căile-s pierdute, pe care totuşi merse.

"S-aprinde şi se stinge mereu, după măsură."
O, nu se va aprinde nicicînd şi nicăirea
întocmai ca aceea de sfântă şi de pură,
cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea...

La ce să se jelească aceea ce-a fost ceară
obscură şi inertă, sortită consumării,
când razele plecate din sine în afară
lumină sunt şi viaţă, din moartea lumânării?

Spre lacul perfecţiunii duc drumurile sfinte,
şi pânza lui subţire cu-a cerului e una, 
pe care delirează febrilă şi fierbinte
Corabia, nebuna.

Acolo se aude. Concentricele valuri
emise dinspre sine spre tainicele sfere,
chemate sunt la sine din lacul fără maluri,
situat la înălţime, umbrit de conifere.

(din Inel cu enigmă, ed. Cartea românească, 1981)


O pagină de jurnal, 1993

(...) Pe  la orele 13 vine Miţi şi-mi aduce ciorbă de burtă într-un borcan. Îmi spune că Didi o ia din scurt: de ce pleacă de acasă? Se duce la tanti Jenica, slăbită după operaţie. Ea: Tu ce faci? Te uiţi la TV. E mai important TV sau tanti J.? Nu face nimic, toată ziua. Strigă la vecini, la copiii lor, că fac zgomot, că strigă la mamele lor şi îl deranjază. Dar pe la 11-12 noaptea dă el radioul la maxim sau pune benzi, el nu-i deranjază pe vecinii pe care îi acuză de nesimţire etc? A pus ochii în trecut, actorii de pe-atunci erau grozavi, cîntăreţii, nici unul dintre cei de acum nu-i e pe plac; stă zi şi noapte la televizor şi îi foarfecă, nimic nu-i place, tot timpul nemulţumit. Înjură Guvernul, politicienii, Internele, Justiţia – tot ce e, nu e bun! Ce rezolvi dacă-i înjuri? îl întreabă Miţi, dacă te superi şi protestezi în faţa televizorului; în ideea că el a mutat conflictele la TV şi de viaţă nu se mai interesează. Spun: Sigur că şi pe mine mă supără ce văd la TV, dar după aia trec la ale mele, în orice cameră mă duc, am ceva de făcut. Da, el însă nu face nimic, doar înjură jigodiile de la TV. Miţi vrea să-i sugereze că asta l-a terminat şi pe Dan, care cu o seară înainte de a muri se supărase rău la întîlnirea lui Văcăroiu cu Ciumara şi Patriciu, i s-a făcut rău, a luat nitroglicerină, a trebuit să apeleze la medicul staţiunii.

Azi cumpăr de la DCA Pădurea şi trei zie de H.I. Stahl şi un Dicţionar ilalian-român de prin 1923, cu o floare albă frumos presată.

Ştiu de ce nu îl caut pe C. de atîtea luni, cum ştiu şi de ce nu mă caută el pe mine. Nu pentru că n-ar avea timp, ocupat fiind cu sforării politice, ci pentru că simte că nu-l mai înţeleg şi nu-l mai urmez şi că a pierdut în faţa mea tot ce edificase în patru decenii.

Azi am bătut la maşină nişte poezii de-ale Lidiei şi voi continua mîine; aş vrea să-i fac o surpriză marţi seara, la revenirea din tabăra Tuşnad.                                           

5 aug. Ieri ne întindem în dormitor, după masă şi L. nu dă semne că ar vrea să doarmă. Pe mine mă fură somnul şi, cînd mă trezesc îmi dau seama că ea citise poeziile pe care le-am adunat de prin casă şi i le-am bătut la maşină. Probabil că nu mai reuşise să adoarmă, de emoţie! Chiar îmi spune că la una dintre ele i-au dat lacrimile. Începem să vorbim despre ele – poate una dintre cele mai frumoase discuţii pe care le-am avut vreodată, păcat că nu am fost pe fază, să o fi consemnat aici. Mai citea o poezie, mai discutam, iar o rugam să mai citească. Spre sfîrşit îmi vine şi titlul pe care ar trebui să-l poarte: POEZII DE CARE UITASEM – asta pentru că de unele îşi amintea perfect, iar de altele defel, de parcă nu i-ar fi trecut niciodată prin minte. Îi spun: Asta e frumuseţea poeziilor, ele reprezintă starea de graţie a sufletului în acele momente, “spuma zilelor”. În asta şi constă adevărul lor şi farmecul lor totodată, că sunt înfloriri spontane ale spirituui. L. foarte bucuroasă, simt că îşi cam schimbă părerea despre ea însăşi. Prin comparaţie, cele scrise înainte de a ne cunoaşte i s-au părut puerile. Zice: Asta e literatura de sertar! Se duce să se mîndrească la Jana.

Pagini şi pagini la rînd, mari porţiuni din caietele mele şi ale Lidiei sunt “desenate” de Andrei cu creioane  şi culori. Linii de dragul liniilor, artă pentru artă, linii trase din plăcere, cu uimire şi convingere, terminate exact în momentul cînd plăcerea a încetat; uimire în faţa rotocolului, a unghiului neaşteptat, a urmei îngroşate de la sine, a uşurinţei cu care mişcarea pură se imortalizează pe hîrtie. Nonfigurativul în stare pură.

Cărţile prietenilor mei

 










ion lazu - Fotoreportaj... Timoceanca Nataşa Tosici la Muzeul Ţăranului Român, cu o donaţie de costume populare româneşti din Valea Timocului...

 Ieri seară, la ora 18:00, un moment emoţionant la MŢR: predarea-primirea a trei costume populare din zona Timoc către MŢR. Actanţi: dna Nataşa Tosici, avocat de profesie, doctorand în ştiinţe juridice, preşedinta Asociaţiei românilor din zona Timoc, dl Nicolae Iordan-Constantinescu, preşedintele Asociaţiei PanEuropa din Bucureşti şi dl Virgil Niţulescu, directorul MŢR. Un scurt cuvânt de deschidere al dlui director  V.N., explicându-ne ce şi cum... (în loc să-i ajute prin toate mijloacele pe conaţionalii noştri de dincolo de fruntariile ţării, se află în situaţia de a primi dovezi de ataşament din partea unei comunităţi româneşti din afară... (Asta îmi aminteşte cumva de gestul prietenului meu, marele sculptor Constantin Popovici, care, imediat după evenimentele din Decembrie, când spre România curgeau ajutoarele umanitare, a donat statului Francez una dintre statuile sale: sacrificiu,II. Dar, de la oamenii cu suflet mare te poţi aştepta la gesturi minunate. ) Poate nu am tradus chiar exact bucuria dumisale.... El însuşi  "deghizat", cum a încercat să ne sugereze, în straie populare desperechiate, din diferite zone ale României. Apoi, mai aplicat, cuvântul dlui NI-C, relatându-ne cum a primit o invitaţie în Valea Timocului şi cum a perfectat, cu proaspăt aleasa preşedintă a Asociaţiei românilor din Timoc, donarea către MŢR a unor piese de costume populare din regiune. Dna Nataşa Tosici, trăind intens clipa întâlnirii cu publicul bucureştean, care umplea sala Clubului (ameninţarea ploii a schimbat în ultimul moment planul unei desfăşurări în aer liber, la bisericuţa de lemn din curtea Muzeului),  emoţionată în plus de faptul că se adresa unor ascultători experţi, într-o limbă ce dumisale i se părea aproximativă, neliterară, dar care nouă ni s-a părut cu deosebire expresivă, absolut inteligibilă. Nataşa Tosici. a promis solemn că va face toate eforturile spre a-şi perfecţiona limba maternă, învăţată în familie. Căci, se ştie, autorităţile sârbeşti, nici altădată, dar nici măcar acum, în plină democraţie declarată la nivel de Comunitate Europeană, nu doar că nu înlesnesc cultivarea tradiţiilor locale, în primul rând învăţământul în limba maternă, dar fac tot ce trebuie spre a-i descuraja şi dezrădăcina pe etnicii români. Le-a chemat pe rând în faţă pe cele două purtătoare ale costumelor naţionale, explicându-ne detaliat fiecare piesă de îmbrăcăminte, inclusiv denumirea locală a acestora, insistând pe cuvântul "cârpă", ce indică brăboada, lucru care de altfel nu ne-a surprins nicicum, căci şi în Oltenia piesa respectivă se numeşte la fel... În rest, care ar fi diferenţa: cămaşă, ilic, bete, traistă, opinci?! Dar cu câtă însufleţire ne-au fost prezentate cele trei costume, mai ales fiind vorba despre piese confecţionate, purtate şi păstrate în familia românească a Nataşei, fiecare cu data confecţionării şi cu istoria sa...  De mirare că sufletele noastre s-au încălzit ca niciodată? Dl N.I.-C., diplomat de carieră şi profesor universitar, şi-a intrat cu dezinvoltură în rolul de localnic timocean, înveşmântat cu suman, cu iţari şi în picioare cu opinci din piele de porc, dotat şi cu o straiţă la îndemână, numai bună de umplut cu mere, cu nuci la trecerea prin livadă...

Fotografii, filmări din multe unghiuri, interviuri la Radio şi Televiziune. Un realizator de la TV Timişoara, prezent ca să consemneze la faţa locului evenimentul.  Într-un aparte, ne-a vorbit despre înlesnirile pe care românii la fac sârbilor din Banat, despre şcoli, licee, despre emisiuni în limba sârbă. Decalajul faţă de situaţia românilor din Valea Timocului ni s-a prezentat şi mai dezastruos. De fapt s-a subliniat şi faptul că, la rîndu-i, nici statul Român nu a mai întreprins nimic semnificativ pentru susţinerea conaţionalilor noştri de dincolo de graniţă. Nici un sprijin concret, de 7 decenii încoace?! Sună prea trist, pe cât de adevărat...

În antract, Dna Lulu Iordan-Constantinescu a avut amabilitatea să ne prezinte dnai Nataşa Tosici. Să tot priveşti... să tot asculţi şi să te bucuri din străfundul inimii că astfel de români de aleasă valoare umană şi intelectuală există şi în comunităţile româneşti din afara ţării. Dar de ce Nataşa, până la urmă? Pentru că tatăl acestei doamne, el însuşi reputat avocat şi distins intelectual, a citit romanul tolstoian şi a îndrăgit la maxim numele eroinei principale. Dar ce s-a însufleţit această altă Nataşa, la distanţă de un veac şi jumătate, când i-am spus că pe fiul nostru îl cheamă Andrei! S-a dus cu gândul, desigur, la Andrei Bolconski... A citit ea însăşi Război şi pace, în sârbă, în română dar şi direct în limba rusă. Cum l-a citit în original şi pe Dostoievski, alt scriitor rus admirat. Iar eu i-am mărturisit opţiunea mea de scriitor, ucenicind la şcoala marilor ruşi: cel mai aproape de inima mea este Cehov...  Şi i-am notoficat: Marele Lev Tolstoi a fost în România, pe când avea 26 de ani, în vremea războiului Crimeei; venea din zona caucaz spre zona de ostilităţi din Principate. Începând cu luna martie 1854, a locuit câteva luni în Bucureşti, a trecut şi prin Olteniţa, prin Focşani şi Bârlad. Jurnalul său intim din acea perioadă stă mărturie. Acolo a scris una dintre povestirile sale cele mai frumoase: Pădurea rusă.
(citeşte mai mult:   http://dulciu.wordpress.com/2009/07/26/lev-tolstoi-in-romania/ ;
http://www.romlit.ro/tolstoi_despre_romni_i )
Azi am căutat prin casă articolul L.N.Tolstoi în Bucureşti, decupat dintr-o Românie literară a anilor 70, dar nu l-am găsit...
Nataşa Tosici este căsătorită cu un sârb. Venind vorba despre plăcile memoriale pe care le-am pus în Bucureşti, ajung să-i spun Nataşei Tosici: Ivo Andrici, scriitorul sârb laureat al Premiului Nobel, 1961 a făcut o prestigioasă carieră diplomatică; la început, prin anii 1922-26 a fost ataşat cultural în Bucureşti, după care a mers în alte capitale europene. Există în Bucureşti o placă memorială pe faţada casei unde a locuit, iar strada respectivă, făcând legătura între străzile Hristo Botev şi Colţei, poartă numele marelui autor al Podului de pe Drina... Şi îi mai spun acest lucru dureros: în timpul ultimilor confruntări militare din Serbia, a fost dărâmat monumentul scriitorului Ivo Andrici... Au făcut această fărădelege, e drept într-un moment de restrişte, înşişi conaţionalii lui Andrici, croaţii, care s-au considerat trădaţi de conaţionalul lor... Şi, pe moment, am tăcut noi toţi, oripilaţi de gesturile sălbatice la care poate împinge naţionalismul rău înţeles...

Nataşa Tosici, între Nicolae Iordan-Constantinescu şi Virgil Niţulescu

Nataşa Tosici adresându-se participanţilor la emoţionantul eveniment de la MŢR

Nataşa Tosici prezentând un costum femeiesc de la 1920...

Nicolae Iordan-Constantinescu, un pan European în straie timocene şi Nataşa Tosici, vorbind despre costumul străbunicului din Lubniţa.

La rând, la interviuri...

Lidia Lazu în preajma dârzului timocean N.I.-C.

Interviu după interviu pe tema: România este o ţară înconjurată de români (N. Iorga)

Actanţii evenimentului de la MŢR