Scriitorul zilei: Haralamb Zincă
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-haralamb-zinca-poezia.html
Poezia zilei: Lidia Lazu
*
cu un gest în zadar
mi-am aruncat copilăria
pe uliţele strâmte
prăfuite
şi ea s-a rostogolit
fără să crâcnească
până sub podul
unde uruie uneori
ploaia ce spală câmpia
(din volumul Poezii de care uitasem, 1995)
*
d'une geste inutil
j'ai rejete mon enfance
dans les ruelles etroites
et sales
elle a roule
sans broncher
jusqu'au pont
au tambourine parfois
la pluie qui nettoie la prairie
(Traducere în franceză de Georges Astalos
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)
Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, fragmente VIII
(...) gândul e ca noaptea: ştiu cum foşnesc boabele de nisip, cum fierbe aerul, cum se mişcă frunzele, dar ştiindu-le nu pot să le dezvălui, asta a fost condiţia. Am poveşti care nu se spun, cum mirosul de flori nu se vinde în pieţe. Există teama de a spune totul, ca şi cum te-ai înmormânta în cuvinte, şi cei mai mulţi, chiar dacă pot s-o facă, amână înmormântarea, de aici imperfecţiunea, voită uneori; am auzit că asta amplifică efectul poetic, trebuie luat în calcul, aşa cum în tehnică este inclus defectul virtual, face parte şi el din construcţie ca absenţă, la fel ca uşile şi ferestrele clădirii.(...)
Cărţile prietenilor mei: Tudor Cicu, Vladimir Udrescu, Valeriu Sofronie
Fotografii...
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-haralamb-zinca-poezia.html
Poezia zilei: Lidia Lazu
*
cu un gest în zadar
mi-am aruncat copilăria
pe uliţele strâmte
prăfuite
şi ea s-a rostogolit
fără să crâcnească
până sub podul
unde uruie uneori
ploaia ce spală câmpia
(din volumul Poezii de care uitasem, 1995)
*
d'une geste inutil
j'ai rejete mon enfance
dans les ruelles etroites
et sales
elle a roule
sans broncher
jusqu'au pont
au tambourine parfois
la pluie qui nettoie la prairie
(Traducere în franceză de Georges Astalos
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)
Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, fragmente VIII
(...) gândul e ca noaptea: ştiu cum foşnesc boabele de nisip, cum fierbe aerul, cum se mişcă frunzele, dar ştiindu-le nu pot să le dezvălui, asta a fost condiţia. Am poveşti care nu se spun, cum mirosul de flori nu se vinde în pieţe. Există teama de a spune totul, ca şi cum te-ai înmormânta în cuvinte, şi cei mai mulţi, chiar dacă pot s-o facă, amână înmormântarea, de aici imperfecţiunea, voită uneori; am auzit că asta amplifică efectul poetic, trebuie luat în calcul, aşa cum în tehnică este inclus defectul virtual, face parte şi el din construcţie ca absenţă, la fel ca uşile şi ferestrele clădirii.(...)
Curajul şi tragedia sunt ascunse sub fardul
glumeţ al zilei. Totul e făcut din memorie şi uitare. Multă uitare. Aşa că
trebuie să ţinem minte. Uitarea şi amintirea se îmbrăţişează. Uit ce nu trebuie
să uit şi ţin minte ce nimeni nu reţine. Am auzit lucruri teribile, care
trebuiau uitate, altele, de alt fel, trebuia să le reţin. Am făcut exact pe
dos: am reţinut ce trebuia să uit şi am uitat ce mi se spunea să nu pierd. Văd
limpede, dar nu pot să spun, e o apăsare pe buze, pe timpane, pe pleoape.
Ieşind din casă, am primit luna drept în frunte, ca o lovitură moale.
Mai am multe de spus: acoperişurile
lunecoase de ploaie, tramvaiele spre gară, nopţile (parcă nu erau atâtea
ceţuri !). Brusc, zidul soarelui în faţă. Ce vină avem că ni s-a promis
fericire? Există grădini. Să dormi acolo,
sub clima egală, în timp ce noaptea şlefuieşte stele! O pată de lumină trece
din apă în iederă, din iederă-n nisip şi din nisip în iarbă. Aerul a adormit
peste mâna mea, e ostenit, nu vreau să-l trezesc. Mă gândeşte cineva: uzură.
Dacă nu e marea, e mai mult:
obositoarea ei absenţă. Cum să nu fie
mândră?
Doar
e absenţa mării!
O
nebunie stelele deasupra, vântul,
felul
cum se îmbină cu zidul roţile mari ale nopţii.
Pentru
cei care încă nu-l ştiu, trebuie să spun
şi
numele Căii Lactee, care se mai numea
şi
Calea Robilor. Ştiu, n-are rost,
nu
foloseşte nimănui, ca şi nopţile mele treze,
dar
trebuie să-l spun pentru cei care nu-l ştiu.
Şi
deodată, prin graţie, totul se leagă,
ca
prin fuga unui cal invizibil.
Cărţile prietenilor mei: Tudor Cicu, Vladimir Udrescu, Valeriu Sofronie
Fotografii...
Portretul Mamei |
Panu Ionu, conu Ionu, prietene poet de suflet! Uneori stau şi mă întreb, fără a-mi răspunde, de ce posterii de pe alte blog-uri nu au a comenta, în nici un fel, pe alte... "blogere". Îmi transmitea bădia Culai, că pe blogul lui V. Gogea (îl ştiam dintr-o fotografie, la Braşov, înainte de revoluţie, altfel, n-aveam cum, postată pe blogul din Canada al distinsei doamne M. Roznoveanu)- cea care îmi făcuse debutul, în Tomis, prin 1972. Drumul spre Ombria al Elisabetei Isanos consonează cu buciumul străbun "unde uruie uneori/ploaia ce spală câmpia". De aceea mă şi întreb: postăm zilnic pe aceste "blogere", fără ca măcar unul, n-am văzut până acum, vreo intervenţie "îngerească" ori de mulţumire sau bună simţire, în afara celor scrise de bădia Culai, de mine, de... fabrici şi uzine! Tare, mă tem, că acea poezie scrisă, în direct, fără "vise horor": "Între iad şi rai/Mă simt ca un cal/Şi mă lepăd de şa.../I-ha, I-ha... ha!/Spune şi şaua" - nu sunt întâmplătoare la tot ce ni se Phytia-ză, de o vreme, eroica noastră contemporaneitate. Oare, chiar, pe nimeni nu-i mai interesează "bolile" poeţilor?
RăspundețiȘtergereLumina trebuie să fie mai ageră decât întunericul, melodia musai să fie mai puternică decât bruiajul. Iar bucuria şi plăcerea de a încrusta pe-aceste bloguri lucruri care ne fulgeră prin gând musai să o facem să prevaleze asupra incomodărilor, a nemulţumirii, a contrarietăţilor chiar dacă ... semenii noştri se dezinteresează de scrisul nostru. Nu erau chiar mulţi de tot cei ce acum 2-3 decenii se nevoiau să umple pagina "cu gândiri şi cu imagini"... Erau şi nu prea erau mulţi nechemaţi pe-atunci. Căci nu era defel uşor să aduci un manuscris la lumina tiparului. Câte exigenţe, câte constrângeri... Cenzura. Veleitarii dădeau târcoale...Ca musca la miere. Ea nu prea are acces la miere, o barează albinele. O exclude valoarea ca atare.
RăspundețiȘtergereDe-un timp, de când s-a spurcat lumea la digital, nu mai e nicio oprelişte, toţi ne defulăm pe internet, fiecare atent numai la trăsnăile din propria minte, iar aproape deloc atenţi la scrisul celuilalt, uneori performant. Ce promiţător a debutat Reţeaua literară! Dar nici ea, nici facebook-ul nu oferă posibilitatea concentrării pe valoare, pe lucrurile cu adevărat meritorii. Copleşite de deşeuri, de refulări... Ca într-un joc de societate, contează mai mult hărmălaia, agitaţia, isteria, aflatul în treabă şi exhibiţionismul ca atare, decât cel care are ceva de spus, de zidit în limba română.
Nu-i mai puţin adevărat că scriitorii ei înşişi s-au defalcat; cei ce scriu pe net, versus cei interzişi de la acest mijloc de exprimare. Eu nu am timp să mă uit pe multe bloguri, cunosc doar câteva, citesc cu consecvenţă, comentez uneori. E cazul Murgeanu, e cazul Butnaru, e cazul Doman şi cazul Cicu, Cînd scria Culai, comentam şi la dânsul. Însă Butnaru, Doman şi Murgeanu doar că răspund la comentariile mele, însă nu postează niciodată la mine. Le-am făcut rubrică la Scriitorul zilei, la Poezia zilei, la Fotografii cu scriitori, ori în evocările Scene din viaţa literară... şi în Odiseea. Aproape fără excepţie nu dau semn că ar fi sesizat gestul meu. Trecem şi peste asta. Cândva, e un an de-atunci, Dorin Tudoran a mulţumit pentru Scriitorul zilei. Dar nu s-a băgat în "ciorba" blogului meu. Mai simplu spus, fiecare actant cată să adune cât mai mulţi comentatori, fără însă a da el însuşi obolul de cuviinţă...
Aşa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să merg mai departe în această acţiune pe jumătate joc şi pe jumătate robie. Peste 2-3 zile blogul meu face 100.000 de vizitatori. Voi trage o linie, voi face un bilanţ cu această ocazie. Oricum neputând în niciun fel să le cer cobreslaşilor să rezoneze la blogul meu, pot în schimb, măcar deocamdată, să-mi cer mie însumi să continui. Un gând bun, Lazu.
Ce zambet bland si atotstiutor are Mama, pe care o stiu (de parca as fi cunoscut-o in realitate), Vera din romanul VENETICII!
RăspundețiȘtergereMultumiri pentru aceasta imagine ocrotitoare in pragul somnului de noapte!
Elisabeta
Frumos răspuns, şi minunată sintagmă:"jumătate joc şi pe jumătate robie"... Nu mai e nimic de comentat mai departe. 100.000 ?! O performanţă care trebuie analizată pe blog.
RăspundețiȘtergereSă mă refer întâi la spusa Dnei Elisabeta Isanos, care are bunătatea de a-şi mărturisi sentimentul de simpatie pentru personajul meu Vera Manu, în care cu tot curajul şi iubirea implicită am descris-o pe mama mea Vera Lazu. Sunt câteva aspecte. Am scris cu atâta implicare despre părinţii mei, astfel că în acest moment îmi sunt mai vii în minte ei ca personaje de roman decât ceea ce mi-aş mai putea aminti, în plus despre dânşii, din îndepărtata, ca-şi-improbabila-mi copilărie... Sunt bucuros să constat că una dintre nepoatele mele, care a trăit împreună cu ei până la măritiş, şi-i aminteşte în continuare cu admiraţie, cu nesfârşită dragoste, mai mult decât de propria mamă chiar. Aşa s-au aranjat lucrurile. Îmi vorbeşte de fiecare dată cu ardoare despre bunicii ei, ca despre oamenii cei mai importanţi, decisivi, din viaţa ei.
RăspundețiȘtergereA doua observaţie: îndeobşte, noi, care suntem nu doar scriitori, ci mai înainte de asta am fost şi încă suntem! frenetici iubitori ai slovei scrise, noi ne amintim şi avem mai aproape de suflet unele nume din cărţi decât atâtea persoane pe care le-am întâlnit în viaţa noastră, inclusiv colegi, prieteni... Şi nu doar că lucrurile aşa stau pentru noi, dar aceste lucruri ne şi par fireşti până la urmă... Personaje din Dostoievski, Cehov, Tolstoi, Mann, Dickens, Flaubert etc, mai pregnante decât colegi de clasă - asta mi se pare formidabil...
Mulţumesc, Elisabeta Isanos. Am comentat cu Lidia mesajul Dvs şi ne-am cam emoţionat...
Lazu