duminică, 7 iulie 2013

Blogul meu la 100.000 de afişări...

Scriitorul zilei: Ion Vinea
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-ion-vinea-consemnari.html

 Poezia zilei: Ioan Viştea

era o noapte neagră

 era o noapte neagră era o noapte grea (argheziană)
tocmai bătuse în fundul lumii cineva
când gardianul m-a prins
despicând firul ariadnei în patru.
trecea maşina poştei blindată cu valori;
gemina motorizată pe toată lungimea carosabilului.
cu ţeava pistolului rece la tâmplă
unde încolţeau mici smocuri de iarbă
explicam cum am intrat prin efracţie în culcuşul femeii.
destul prea destul zise namila
e clar: ţi s-a urcat antichitatea la cap
şi-acum o să plăteşti scump
o să-ncapi pe mâna călăului
nimeni nu se va-ndura să te răscumpere să te salveze
marş de-aici caraghiosulr
hoţ de năluci şi de vise ce eşti.

 (din volumul Malpraxis, Ed. Cetatea de Scaun, 2010)

 Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, XI


Doamne, am pesemne prea multe rugăciuni.   

Dă-mi primul cuvânt, cel mai greu dintre toate !

O frunză copleşitoare a căzut pe umărul

unui bărbat năruindu-l. Nu pot vorbi,

cuvintele s-au îndepărtat prea mult unul de altul.

Cu gesturi potolite, îmi adun sufletul pe piept

să-l respir. Sunt făcută din daruri şi prădăciuni.

Înghit doctoria şi ea aleargă prin mine

ca o căprioară!


În grădina galbenă, nici o frunză nu se-ndura

să se lepede de cer. O bătrână

într-un fotoliu de nuiele citea cu degetele o carte.

Deodată, am simţit că mă privea

cu ochiul din frunte. Cu greu m-a lăsat în grădină,

spunând că poarta nu se deschide,

dar zăvorul a mers surprinzător de uşor.

Acolo, nu era floare să nu mă cunoască.

Vântul mirosea a hale marine.

Se respiră mai greu decât de obicei,

să despicăm merele, să sorbim aer proaspăt,

să spargem fiolele cu aer de mai!

Pâinea e departe, vinul e departe şi el,

sarea e în lacuri care nu mai ştiu de ea,

vinul e în struguri,

buzele pe unde mai sunt?

   Îmi rezăm privirea de fereastra vecină care arde până târziu, anume. Oare de ce stă aprinsă? Cineva grav bolnav care trebuie vegheat ori un copil cu teamă de întuneric? În momentul când     s-aprinde, ridic ochii şi mi se pare că mă salută. Durerea celui care suferă acolo sau spaima copilului chinuit de vise arde în lumina de la geam şi îmi serveşte drept sprijin în noapte, îmi ţine loc de restul lumii, de munţi, de mare, de toţi cei care nu mă cunosc şi de cei care m-au uitat. 
va urma 


Cărţile prietenilor mei optzecişti...Gabriel Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Stroe, Theodor Răpan...





















Fotografii de familie...
 
Familia Tatei, an 1906 - Grigori nu se născuse...
Familia Mamei, cca 1913


Publicat de la

3 comentarii:

  1. Ion Lazu7 iulie 2013 la 15:12

    Răspuns lui Culai:
    Soprana Mirela Zafiri, fiinţă angelică, prim-solistă la Braşov, prietena noastră, ne-a părăsit de vreo doi ani, deja, la vârsta de doar 35 ani... Mare, nedreaptă urgie a destinului maşter...
    Nu, cred că n-am fostără noi, în acea zi, în acel loc, dar nici prea sigur nu sunt. Oricum, întâlnirea nu s-a produs...Helas!
    Pe alt-dată, cu mai mult curaj.. Cu drag, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim7 iulie 2013 la 17:26

    Stimate domnule Ion Lazu,

    Vă felicit că aveţi atât de mulţi vizitatori ai blogului! Eu zic să-i consideraţi admiratori şi prieteni virtuali, interesaţi de tot ceea ce, cu atâta punctualitate (!) şi generozitate, oferiţi. Nu este deloc simplu pentru cineva să păstreze periodicitatea zilnică a unui blog (şi curiozitatea cititorilor)!

    Citesc şi eu acum, cu mult interes, poeziile şi proza aparţinând doamnelor Elisabeta Isanos şi Lidia Lazu. Îmi plac mult (ca de obicei!) toate fotografiile, iar de câtva timp merită menţionate special cele cu familia! Iubesc fotografiile vechi, ce dau "dovadă" despre oamenii frumoşi (fiziceşte şi moraliceşte) de demult. Urmează să-mi "deschid" şi eu un blog şi am ales cu mare emoţie şi mare drag, asemenea urme ale trecerii lor prin lume...

    Şi doamnei Ilinca Dumitrescu i se cuvin felicitări pentru emisiunile dumneaei. Am reuşit să urmăresc, pe internet, două dintre cele la care aţi fost invitat/invitaţi. Mă bucur că şi astfel acţiunea d-voastră cu plăcile şi cartea devin din ce în ce mai cunoscute publicului.

    În ultima dintre aceste emisiuni, am redescoperit-o pe doamna Lidia Lazu! Originală, inimitabilă recitarea dumneaei! Frazarea impecabilă, o gamă infinită de nuanţe ale rostirii, mimica, gesturile, atitudinea! Şi, nu încape îndoială, frumuseţea de zeiţă! A fost cuceritoare!

    Gânduri bune,
    Sânziana Batişte

    P.S. Am reuşit doar acum să citesc "Capcana de piatră. Ruptura", pentru care încă o dată, vă mulţumesc. Câteva impresii ale mele, separat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ion Lazu8 iulie 2013 la 08:56

    Stimată Sânziana Batişte, mulţumesc pentru aprecieri, pentru îndemnuri... Iar în fapt, cu anunţarea acelei cifre rotunde, mi-e teamă că am cucurigat în darn... Cifra e corectă, între timp s-au mai adăugat vreo sută două de afişări, însă cercetând mai atent, am dedus că una sunt afişările, alta vizitările şi alta numărul de vizitatori... Deja am înţeles că de câte ori eu mai schimb o literă se numeşte o altă afişare; ar reieşi că subsemnatul, ca blogger îmi măresc numărul de afişări de câte ori intru pe-al meu blog. Şi, prin deducţie, că mi-aş putea umfla artificial afişările - ideea mă crispează... Deci nr. afişărilor nu e concludent, el poate da seamă doar de insistenţa mea, de grija mea, la rigoare de astă muncă de ocnaş... Pe o rubrică ce-o ignoram apar şi vizitările, cam de trei ori mai reduse ca număr. Nu e puţin. Am hotărât să nu mă mai iau după cifrele contorizate ci să-mi duc mai departe aventura bloggistică, pur şi simplu.
    Da, şi mie îmi place mult scrisul Elisabetei Isanos, am scris o cronică la Drumul spre Ombria,I, publicată pe blog şi în reviste literare. Acum cu al doilea volum, se aduce la zi un jurnal poetic de mare densitate lirică şi de intense trăiri cotidiene. Cu aceste fragmente doresc să atrag atenţia asupra unei scriitoare de primă linie a literaturii actuale. Dar ce-or păzi criticii literari ai momentului?! Şi cum să ajungă cititorul la carte şi cartea la cititor, în aste vremi amarnice? Preţuirea entuziastă a cuiva, a câtorva, poate fi consolatoare pentru autor, din păcate nu clinteşte neclintirea Criticii...
    Da, şi eu iubesc fotografiile de familie, probabil e şi o chestiune de fire, proprie scriitorului, care e mereu întors cu sufletul către cele ce au fost şi s-au dus şi el ar dori să le amâne stingerea...,în cazul meu fiind vorba şi de vechea-mi pasiune de fotograf amator şi chiar mai mult de-atât, cu expoziţii la activ, cu albume de artă fotografică etc. Ce mult a însemnat cândva o fotografie în viaţa unei familii, îmi zic. Pe la gazdele mele din cei 40 de ani de prospecţiuni vedeam în toată casa o singură fotografie, cea de la nuntă, sau cea din armată, a bătrânului, un dreptunghiuleţ greu de reperat, printre marile scoarţe de pe pereţi. Mă opream cu ochii pe fotografia acelui străin. Încercând săridic o personalitate. să refac un destin. A fost şi nu mai este, îmi spuneam, la un moment dat. M-am pătruns de ideea trecerii prin astă lume...
    Ah, e preţioasă îmi pare, de la un episod la altul, emisiunea marii pianiste Ilinca Dumitrescu, cu care Lidia a dat câteva recitaluri Bacovia, Blaga... Din păcate, fiind vorba de un post Tv de nişă, nu-l vede toată lumea. Se repetă şi la TV povestea cu tirjele cărţilor noastre, ironic lucru, ciudat lucru!
    Mă bucură mult solicitudinea Dvs, stimată Sânziana Batişte. Cărţile cu pricina, aţi observat, - dar este povestea mai tuturor textelor mele! - sunt şi ele reeditarea unor volume din 1987 (Capcana de piatră, Cartea românească) şi Albatros, Ruptura 2004, carte scrisă în 1993, despre o idilă din 1960... De fapt şiCapcana a fost scrisă în 1983 - sunt de atunci exact trei decenii! Eheu, fugaces!
    Un gând bun către Ţara Bradului şi a Zarandului, Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)