Scriitorul zilei: Gib I. Mihăescu, n. 23 aprilie 1894 - d. 16 oct.1935   

        

 S-a născut (cu numele de botez Gheorghe) la Drăgăşani - jud. Vâlcea, tatăl avocat, mama crescută la o mănăstire de maici, deci primind o educaţie foarte sobră, religioasă. Şcoala primară la Drăgăşani, liceul la Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi din nou Craiova, un triunghi de oraşe mai mari în jurul celui natal. Începe Dreptul la Bucureşti, dar este mobilizat în 1916, face o şcoală de ofiţeri la Botoşani, participă la luptele de la Mărăşeşti şi din Muscel, primind o decoraţie de bravură. Va relua Dreptul în 1920, dar îşi va da licenţa abia în 1932.

A practicat scurt timp avocatura la Chişinău (a cunoscut deci atmosfera basarabeană, pe care o va contura magistral în Rusoaica), apoi profesor la Drăgăşani, între 1924 şi 1928 Se mută la Bucureşti şi retras, ftizic, se concentrază asupra scrisului. Debutase de foarte timpuriu, apoi a activat în presă, a participat în 1921 la înfiinţarea revistei Gândirea la Cluj, cu Cezar Petrescu şi Adrian Maniu. A scris nuvele, romane şi piese de teatru, Pavilionul cu umbre fiindu-i jucată la naţionalul bucureştean în stagiunea 1927-1928. Din 1930 au început să apară marile sale romane, care l-au consacrat: Braţul Andromedei, 1930, Rusoaica, 1933, Femeia de ciocolată, 1933, Zilele şi nopţile unui student întârziat, 1934, Donna Alba, 1935. A lăsat în manuscris începutul unui nou roman care ar fi putut aduce mari schimbări în abordările romancierului: Vămile văzduhului, apărut postum. Spre sfârşitul sezonului din 1935 face o excursie la Mare, revine într-o stare gravă şi nu mai poate fi salvat. La înmormântarea sa, în Drăgăşani, sicriul a fost purtat pe umeri de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi Ovidiu Papadima. S-a prezentat şi Cella Delavrancea, admiratoarea scriitorului.

Dispărut la doar 41 de ani, literatura noastră a pierdut pretimpuriu pe unul dintre cei mai puternici romancieri, una dintre marile sale şanse în domeniul prozei de investigaţie psihologică. Criticii din Interbelic, Eugen Lovinescu şi G. Călinescu au acuzat excesele stilistice, obsesionalul, eroticul, grotescul, care în fapt nu făceau decât să întărească liniile personajelor sale puternice, acaparate de abisalul firii omeneşti. Rusoaica  rămâne una dintre capodoperele romanului românesc.

Opera:  La „Grandiflora", 1928; Pavilionul cu umbre, 1928; Vedenia,  1929;  Braţul Andromedei,  1930;  Rusoaica,  1933;  Femeia de ciocolată,  1933;  Zilele şi nopţile unui student întârziat,   1934;  Donna Alba,  1935; Nuvele,  I-II, prefaţă de Nicolae Manolescu,  1967; Vedenia, ediţie îngrijită de Ion Nistor, prefaţă de Laurenţiu Ulici,  1973; Teatru, ediţie îngrijită de şi postfaţă Leon Baconsky, 1973; Însemnări pentru timpul de azi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Diana Cristev,  1975; Opere, I-V, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Andriescu,  1976-1995; Troiţa, 1998.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Gib_Mih%C4%83escu

www.crispedia.ro/Gib_I__Mihaescu

Alţi scriitori:

Pavel Chihaia, n. 1922 

Poezia zilei:    Mircea Ciobanu,  d. 23 aprilie 1996     

 Dezlegare

Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei?

Să-ţi pun pământ cu iarbă şi praf de drum pe frunte?

O, zgomotul acela din gropile cu lei

m-ajunge şi se face că nu mi se răspunde.

Ai vrea să fii, dar umbra de trup ţi se desparte;

ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagă un amurg.

Tu sui şi cazi acelaşi, posomorât de moarte

în mâlul viu, şi-n mâluri cobor şi eu, şi urc.

Alături marea sună a sol arat, la fel

ca ieri şi-acum o vreme; dar ştiu că-n zori, pe faţă

paloare voi aduce, scăpat printr-un tunel

din Babel – şi, pe buze, un gust amar de ceaţă

Octavian Soviany, n. 1954

***

În cameră-s pupitre prăfiite

Pe care stau compendii şi tratate

Colecţii vechi de predici iezuite

Divine Septuaginte şi Vulgate

Şi Paracels în cincizeci de volume

Averroes şi Avicenus tot

Angelicele doctorilor Summae

Ce-şi au temeiu-adânc în Aristot

Şi se mai află sus lângă firide

Un ochi adânc şi mohorât de geam

Prin care vezi odaia cu abside

Închisă-n nostradamicul ocheam

Cu încercaţii gureşii ei lectori

Pictaţi cu mov pe-un herb mâncat de cari

Ce dau din cap alegru şi protectori

Spre micul nostru cerc de cărturari

Şi zbârnâie scolastic din elitre

În largile lor robe îmbumbate

Privind la o gravură cu pupitre

Pe care stau compendii şi tratate.

***

Jucând mereu cu zaruri măsluite

Şi ţintuind din ochi caietul gol

Sub un polog de vorbe bălmăjite

Să fii ferice domnule sobol

Prin vidul traversat de parapante

Când vulturii coboară în picaj

Pictat pe pardesiu cu consonante

Am luat o căpcăună-n mariaj

Şi-acum degust vocabule de ceară

Am palme scorojite de diac

Cum poate fi o cârciumă murdară

Infernul poate fi şi-un mare brac

Şi-n timp ce zodii vin pe dibuite

Cântând lugubru stanţe de amor

Didiascalii-n halate ponosite

Prin colbul gros trăiesc de parcă mor

Iar izul fad al timpului mă fură

Respir prin colţuri praful cu nesaţ

Vârât amorul meu într-o armură

Şi cu cenuşa cărţilor sub braţ

***

Eu îmi trăiesc solemn cărturăria

Privind pieziş la buchile din palii

Ca-n biblioteca din Alexandria

Unde veneau pe vremuri didascalii

Statui de tuci mă cercetează grav

Am eşuat ca numerii pe-o riglă

Aici se-ngraşă retorii de praf

Şi-şi ţin sub limbă perlele de sticlă

E-un anotimp de pulbere blazat

Ce se divide-n scorojite zile

Când hexametrii scapără ciudat

Iar oamenii-s mâncaţi de facsimile

Bătrânele culturi s-au tuns chilug

Ce-am scris am scris cu litere de apă

Pereţii bibliotecilor mă sug

şi-apocalipsul poate să înceapă

Iar seara-i gravă ca un cenotaf

Oglinzile plodesc coleoptere

Aici se-ngraşă retorii cu praf

Gătindu-se spăsit de împăiere

(din Cartea lui Benedict, Ed. Vinea, 2002)

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998
iulie, continuare: A doua zi fiul pleacă singur la examen. Eu îmi fac o parte din bagaj, mă uit la tragerea subiectului, pe la 12 ies, ajung la Romană să iau reviste literare şi cînd revin la Viteazu, iată-i pe A. şi L. pe trotuar, intrigaţi că n-am venit mai demult şi că A. nu m-a găsit la ieşire. De data asta a făcut foarte bine, a ieşit primul din sală. S-a verificat de două-trei ori. I se pare că a fost chiar prea uşor. Li s-a luat la amîndoi interviu la PROTV. Ceilalţi cinci colegi-prieteni nu ieşiseră, nici după 30 de minute de la sosirea mea. Plecăm spre casă. Reiese că la un moment dat L. a plîns, chestie de emoţii prea mari. Tot nu-i vine să creadă că A. este foarte bun la mate. L-au lăudat în interviu pe proful de mate Popa, incitaţi şi de faptul că acela nu obţinuse decît calificativul bine. L-au lucrat, se vede, părinţii, poate şi colegii de catedră. Abia după câteva ore, acasă, văd că Lidiei i-au trecut emoţiile. Alt om. Ba chiar găseşte că “foarte mult l-ai ajutat”, chiar repetă formularea.

Acum deja i se pare că a rămîne în Bucureşti după 15 sept. ar fi zile de concediu pierdute, vrea să vadă de nu s-ar putea accelera lucrurile şi să ajungă mai curînd la Voroneţ. În fine, Lidia realizează că vom sta şi va sta ea însăşi chiar la Voroneţ, dovadă cît de stresată fusese pînă să se termine cu examenele. Retroactiv, multe din aserţiunile ei trebuiesc amendate, poate şi cea legată de textul Ruptura, care continuă să nu-i placă. Îmi adusese nişte pagini listate, le-am parcurs şi mi s-au părut încă o dată valabile.

 Va urma

Fotografii...